ImperatorTravel

728x90px

Din nou, in Indochina ! Plec in Cambogia – Thailanda – Myanmar

Obiective turistice Bangkok: Palatul Regal al Thailandei

Iar se apropie sfarsitul de an, deci perioada de vacanta… asa ca nu puteam sa nu plec si eu in vacanta, nu? Mai ales ca am nevoie de un respiro dupa atata munca… Si unde sa ma duc? Pai, in primul rand, undeva unde e cald si imi place… nicio surpriza, e vorba de Asia de Sud-Est. Am fost si anul trecut, e drept, o perioada mai lunga, de aproape doua luni, acum insa va fi mai scurta, dar asta e. Am misunat de destule ori prin Asia de Sud-Est in cei 11 ani de cand am aterizat pentru prima oara in acest tinut, dar mai aveam de vazut o tara in care n-am ajuns… Aceasta tara este Myanmar!

Anul trecut, in Vietnam, am cumparat o carte despre Aung San Su Kyi, femeia care de aproape 25 de ani se lupta pentru democratie impotriva unei dictaturi militare. Aung San Su Kyi nu este o oarecare. Este fiica lui Aung San, eroul Birmaniei, tatal natiunii, asasinat cu putin inainte de proclamarea independentei Birmaniei. In orice tara din Asia ar fi fost venerata si, probabil, ar fi fost prim-ministru sau presedinte ani de zile. Indira Gandhi a fost fiica lui Nehru. Tatal lui Benazir Bhutto a fost de asemenea prim-ministru al Pakistanului. Aung San Suu Kyi a trait o buna parte din viata in afara tarii (mama ei a fost trimisa ambasadoare in India) si s-a maritat cu un englez. A revenit in Birmania in 1988, in mijlocul unor mari framantari pro-democratie (o dictatura militara secatuise tara de aproape doua decenii) si a devenit liderul miscarii pro-democratice. Am citit numeroase carti despre atrocitati – nenumarate carti despre comunism sau despre Al Doilea Razboi Mondial, chiar inainte de a citi cartea despre Aung San Suu Kyi, citisem “Brother Enemy” despre atrocitatile khmerilor rosii, recordmeni mondiali in carnaje de masa – in doar doi ani au ucis 25% din populatia tarii lor, dar cartea despre “The Lady” m-a impresionat mult mai mult… evident, tine si de talentul scriitorului. E vorba de cartea “The Lady and The Peacock”, scrisa de Peter Popham. De mult voiam sa ajung in Myanmar, dar cartea aceasta a reprezentat acel impuls care m-a facut sa zic – DA, ma duc in Myanmar!

OK, dar se poate intra in tara? E totusi o dictatura… In ultimii ani, Myanmarul (acesta este numele post-1989 al Birmaniei) a intrat intr-o faza noua, de tranzitie lenta spre democratie. Armata continua sa fie la putere, continua sa existe un embargo formal (din aceasta cauza, transferurile de bani sunt interzise, deci cardurile bancare straine nu functioneaza, iar roamingul la telefonie nu functioneaza de asemenea), dar s-au facut niste mici pasi. Aung San Suu Kyi a fost eliberata, a fost aleasa deputat, Hillary Clinton a vizitat tara acum un an, iar Obama a fost in ultima luna.

De altfel, vizita lui Hillary din noiembrie 2011 a fost vazuta ca multi drept un semnal al deschiderii Myanmarului. Nu stiu cati investitori au urmat-o pe Hillary, dar, in mod cert, turistii au cam dat navala intr-o tara auto-izolata de decenii. In 2010 au fost circa 300.000 de turisti, in 2012, am citit undeva ca cifra s-ar apropia de 700.000. In conditiile astea, va dati seama ca nu au aparut sute de hoteluri peste noapte, asa ca preturile au crescut spectaculos fata de perioada pre-Hillary, dar a devenit problematic sa gasesti camere in putinele hoteluri din Myanmar. Asa ca am decis sa apelez la o agentie de turism din Myanmar, recomandata de prietenul Dragos Pirnog, ca sa-mi rezolve cazarile, dar si problema critica a locurilor la avioanele interne!

In fine, sunt multe de scris despre Myanmar. Evident, voi scrie cand ma voi intoarce si va voi tine la curent cu poze si chiar povestiri pe blog si pe Facebook.

Dar, pana atunci, sa va impartasesc planul… mai ales ca, cine stie, poate unii dintre voi sunteti prin zona si mi-ar face o deosebita placere sa ne vedem in jurul unei galetuse cu mojito :).

Deci astazi plec spre Asia cu ajutorul Air France, care mi-a oferit biletul de avion. Pentru Myanmar, am nevoie de viza pe care initial ma gandisem sa o iau de la ambasada din Bangkok, dar apoi am decis sa nu ma complic si sa pierd minimum o jumatate de zi in capitala Thailandei si sa mi-o aranjeze cei de la agentia din Myanmar. Oricum, Air France nu zboara in Myanmar, asa ca i-am intrebat unde au bilete pe acolo prin zona… Si a iesit ca dusul va fi la Phnom Penh, in capitala Cambodgiei, iar returul din Bangkok. Beton! Am mai fost in Cambodgia, dar acum 11 ani… asa ca e cazul sa revad aceasta tara simpatica cu o istorie recenta tulburator de tragica. In plus, acum 11 ani nici macar nu am ajuns in capitala Phnom Penh, ci am fost doar sa vizitez cel mai incredibil oras antic din Asia, faimosul Angkor Wat.

Deci voi ateriza la Phnom Penh, pe care o voi vizita in premiera. Apoi voi lua autobuzul spre Siem Reap, orasul turistic de langa marea metropola khmera si voi revedea incredibilele constructii ale Imperiului Khmer. Mai apoi voi reface legendarul drum Siem Reap – Bangkok cu autobuzul, care intre timp a fost asfaltat… dar ma astept ca circul de la Poipet – Aranya Prathet (granita thailandezo-cambodgiana) sa fie similar. Oricum, va pot spune ca voi sarbatori Sfarsitul Lumii la Siem Reap, probabil ca in noaptea aceea va fi plin de “End of the World party”… poate voi bea o bere si in nemuritorul bar “Angkor What?”, unul din putinele baruri cool din Siem Reap de acum 11 ani – acum, am auzit ca sunt cu sutele…

Doua zile in Bangkok, exact de Craciun, si apoi un zbor cu compania low-cost Air Asia spre Yangon, capitala Myanmarului. Dupa ce voi vizita repejor Capitala, voi da o fuga la cel mai sfant temple budist din Myanmar (o excursie de 2 zile), si apoi voi lua avionul Air Mandalay spre Bagan, unul dintre cele doua orase istorice din centrul tarii. A fost un circ cu biletele, pentru ca Air Mandalay este o companie privata de buna calitate si toata lumea vrea sa zboare cu ei. Desi, initial, am fost pe lista de asteptare, pana la urma se pare ca avem bilet pe Air Mandalay… Ei, o sa vedem daca e chiar asa, trebuie sa fim flexibili.

Apoi vom vizita centrul tarii – incredibilul camp cu temple de la Bagan (unde si fac Revelionul), o incursiune in zona rurala pe langa lacul Inle, pentru a-mi termina turul de Myanmar la Mandalay. De acolo zbor direct la Bangkok (multumesc, Air Asia, ca ai bagat zborul asta direct din octombrie si ma scuteste de un intors via Yangon), urmat de doua zile la plaja. Da, recunosc, o sa ma duc la Pattaya, dar am prea putin timp sa ma duc intr-un loc realmente frumos – cum ar fi in Krabi, Koh Chang, Koh Lipe sau oricare alta zona… Pattaya e aproape de Bangkok si, oricum, cred ca trebuie s-o vad sa ma lamuresc ce e cu ea… oricine ma intreba unde sa se duca la plaja in Thailanda, raspunsul meu era “oriunde, numai nu in Pattaya”… ma rog, ma voi duce la Pattaya sa vad cu ochii mei cum e pe acolo.

Si apoi, din pacate, lungul drum spre casa. In total, 24 de zile. Mult, putin? Evident ca putin, dar asta e…

Mi-am rezervat deja hotelurile, urasc sa ajung intr-un oras si, in loc sa ma apuc sa-l vizitez, sa alerg dupa hotel… cand ajung intr-un loc nou, ajung in hotel, si pe cat de repede intru, pe atat de repede vreau sa si ies din el pentru a vedea locurile in care am ajuns. Ca si anul trecut, am rezervat hoteluri pe Agoda, care este foarte tare in Asia, in general, n-o sa dau mai mult de 20-25 de euro pe o dubla cu baie proprie, aer conditionat etc. (un pic mai mult in Pattaya si ceva mai mult in Myanmar), dar, la pretul asta, poti gasi niste pensiuni in care te vei simti excelent. In Siem Reap gasesti piscina si la 2 stele daca tii neaparat :).

Sper, de asemenea, sa ma intalnesc si cu Simona & Lucian care fac o luna de miere extinsa prin Asia si, cine stie, poate cu mai multi dintre voi… Deci cine e prin zona asa, de Anul Nou?

Prin Indochina: Cambogia – Thailanda – Myanmar

Traseu Asia de Sud Est.jpg

Asta va fi traseul (cu mentiunea ca Bangkok – Yangon si Yangon – Bagan le fac cu avionul :))

Temple Cambogia: Bayon - Angkor Wat

O sa revad incredibilul complex de temple de la Angkor Wat dupa 10 ani !

Obiective turistice Thailanda: Palatul Regal din Bangkok

Evident, o sa trec si prin Bangkok

Myanmar: Templele de la Bagan

Dar voi vizita in premiera Myanmarul !

Despre autorul acestui blog: Imperator

Hobby-ul meu este călătoritul… Și deja am ajuns în 96 de țări. Aici, pe blog, depăn amintiri, povești, dar și dau sfaturi celor doritori să cunoască lumea… Doar întreabă !

38 comentarii:

  • răspunde Claudiu ,

    Foarte tare, man! Bravo! Ce nu pricep însă. Citez:
    ” Mai ales ca am nevoie de un respiro dupa atata munca…”. Ce naiba muncești, ca numai plecat ai fost? Ziceai odată că te duci cu munca 2 ani în Africa de Sud, nu s-a mai concretizat. Vreau și eu așa munca, pentru ca anul ăsta, după o săptămână de Barcelona și una de Norvegia sunt deja în “incapacitate de plata” :)

    • răspunde Imperator ,

      Pai, pe de o parte, lucrez in publicitate, iar pe de alta parte toate calatoriile de anul asta au fost munca. Uneori sunt platit sa calatoresc :)

    • răspunde Li ,

      \vezi ca dragostea pentru Myanmar poate fi devastatoare, te marcheaza pe viata.La Inle Lake sunt foarte multe manastiri, poti vedea dimineata la 7 calugarii trecind cu bolurile in brate, ce frumos.Pacat ca nu ajungi in Mandalay.

      • răspunde Imperator ,

        Ajung si la Mandalay. Ultimul stop inainte de a pleca inapoi spre Thailanda… Cred ca am omis sa scriu. Ieri m-am intalnit in metrou cu Cristian Lascu, redactorul sef de la National Geographic si mi-a spus o poveste foarte interesanta de la manastirea pisicilor saltarete :) De abea astept sa ajung :)

        • răspunde Razvan G ,

          Nu ne spui si noua povestioara? Eu sunt pisicar asa ca as fii foarte interesat sa o aud:)

          • răspunde Imperator ,

            Din pacate, nu voi avea povestea cu pisicile saltarete… La manastirea pisicilor saltarete, a murit staretul si noul staret a considerat ca spectacolele cu pisici saltarete nu are nimic comun cu budismul si atmosfera monahala, asa ca a interzis saritul matzelor. Cam asa se intampla acum cativa ani: https://www.youtube.com/watch?v=KRPqr8RWLLs

            Acum, continua sa fie plin de pisici in manastire, dar nu mai sar :(

      • răspunde Madalina ,

        Mai pune o haina pe tine sa nu-ti fie frig :) Have fun!!

        • răspunde Alexandra ,

          Atentie la geanta in drumul cu autobusul prin Cambodia! Atipesti un pic si iti dispar toti banii din portmoneu.
          In rest distractie placuta ! :)

          • răspunde Razvan Pascu ,

            Eu plec luni in aceeasi zona. Drum bun! Poate ne intalnim in Thailanda pe 7 ianuarie.

            • răspunde parabone ,

              eu sunt in Bangkok intre 3 si 21 ianuarie, exceptie facand 7-10 ianuarie, cand voi fi in Ko Samui.

              un chermez, ceva?

              • răspunde Imperator ,

                Sunt in Bangkok doar 9 /10 ianuarie in perioada respectiva. Plec pe 10 ianuarie dimineata spre casa

              • răspunde Varu ,

                Drum bun si distractie placuta.

              • răspunde metal ,

                Calatorie placuta si sa te intorci sanatos Hombre !

                Cand ajungi acasa, poate imi spui si mie care este pulsul prin Siem Reap si Angkor Wat, eu ajung in februarie.

                In orice caz, va urez tuturor un Sfarsit al Lumii minunat !!

                • răspunde Raj ,

                  what a friend just came form there told me Apart from the recent post war history of repression, the ordinary people are lovely and so friendly. The first impression is that the country is steeped in Buddhism. ! enjoy !

                • răspunde Ionut David ,

                  au fost scumpe biletele de avion?

                  • răspunde Imperator ,

                    Nu stiu cat costa, le-am primit de la Air France. Fiind o destinatie de nisa, ma astept sa fie in jur de 1000 euro

                  • răspunde Babilon Travel ,

                    Multi romani in zona in decembrie si ianuarie. Si noi vom fi in Thailanda si Cambodgia intre 3 si 18 ianuarie. E prima vizita in zona si deja ma uit cu nerabdare la zilele care au ramas asa ca informatiile venite de la cei care au mai fost prin zona sunt binevenite.

                    • răspunde parabone ,

                      pe unde umblati?

                      care e itinerariul?

                      poate ne intersectam…

                      • răspunde Imperator ,

                        7-9 ian in Pattaya, 9 dupa amiaza pana 10 dimineata in Khao san :)

                        • răspunde parabone ,

                          Pattaya?…pai chiar ssa…nici macar eu nu am fost acolo…si ma consider un party animal…am auzit ca e plina de rusi…autoritatile vor sa scape de eticheta negativa”largest adult playground”…cam greu…

                          • Imperator ,

                            D-aia ma duc sa vad ce e de fapt Pattaya cu ochii mei

                        • răspunde Babilon Travel ,

                          Din 4 pana in 10 in Bangkok cu un scurt intermezzo in Cambodgia, apoi Chiang Mai vreo 3 zile, inca 5 zile de relax in Phuket si back home.

                          • răspunde parabone ,

                            Unde stati in BKK?…aveti itinerariu stabilit?…poate va pot ajuta cu ceva sfaturi….

                            • Babilon Travel ,

                              Vom sta la Citinpratunam. Ne-am stabilit un oarecare traseu dar ramane sa ne decidem si la fata locului. Un sfat prinde bine intotdeauna.

                            • răspunde Imperator ,

                              Pai poate ne vedem pe 9 seara prin Khao San daca aveti chef. Acolo imi depun steagul imperial :)

                        • răspunde kamofmaschine ,

                          Hello,

                          Vezi ca au schimbat de ceva vreme capitala la Naypyidaw. Nu mai este la Yangon (Rangoon)

                          • răspunde parabone ,

                            Babilon Travel : buna alegere cu hotelul…aproape de Ratchaprarop Station(din cate vad pe Google Maps)…Airport Link(20-25 minute) + mers pe jos(nu pot estima cat e) …ieftin ca braga.

                            • răspunde Florin ,

                              Se pare ca investitori au dat navala in Myanmar. Noi suntem pe ultima 100 de metri cu start-up-ul firmei in Yangon. Sunt convins ca o sa-ti placa Myanmarul mai mult decat multe alte tari. O sa fie in fruntea topului.

                              • răspunde Imperator ,

                                Tocmai am ajuns in Yangon. Esti prin zona ?

                                • răspunde Li ,

                                  @Florin, cum o duci cu firma ta din Yangon?Sarbatori fericite.Intr-un top personal Myanmar conduce detasat.
                                  Te invidiez ca vezi in fiecare zi locuri de care m-am indragostit.Cred ca Imperator se va indragosti si el…

                                • răspunde ofelia ,

                                  buna calatorilor!pe 7 voi fi in bkk o sapt si apoi in myanmar 3 sapt ! as vrea sa i au legatura cu voi daca se poate:un nr de telefon, o adresa,e prima mea calatorie in asia !! help!!!

                                • răspunde Florin ,

                                  Salut, acuma sunt in Zanzibar de sarbatori. In Yangon voi ajunge numai dupa 15ian. Sunt absolut convins ca se va indragosti de Myanmar. La mine a fost dragoste la prima vedere. :)

                                  • răspunde ofelia ,

                                    va multumesc mult ptr adresele de mail !voi face tot posibilul sa fiu la adresa pe care miai dat o!!
                                    am sa va scriu ptr mai multe informatii!

                                    • răspunde Claudia ,

                                      Am si eu o intrebare:) cine mi-ar putea spune daca in cazul in care o prietena indianca ma invita la ea vara asta pentru o perioada de 2 luni am nevoie sa justific si unde voi sta, in afara invitatiei si unei copii a pasaportului ei?

                                      Multumesc

                                      Lasă un comentariu