ImperatorTravel



India – temple, camile si povesti (II)

Palat maharajah Jaisalmer

“Titlul de Domnul Desert nu mi l-am oferit eu, ci mi-a fost oferit de guvernul Indiei acum mai bine de douazeci de ani. Era in 1988, cand guvernul, pentru a promova turismul in zona aceasta, a organizat pentru prima data un concurs de frumusete in desert, ca parte a Festivalului Desert ce are loc in fiecare Februarie. Eu eram tanar, inalt… eram sofer de jeep, saraaac, foooarte sarac… dar fericit! Locuiam cu familia mea intr-un sat la granita cu Pakistan, la 70 km departare de Jaisalmer. Am venit si eu la concurs. Am participat. Si-am castigat. Mi-au oferiti titlul de primul Mister Desert al deserturilor.

Anul urmator, am venit din nou. Am participat din nou. Si am castigat din nou. Si atunci prietenii mei, mai cu carte si cunostinte, mi-au spus: “Tu acum esti o celebritate! Profita de asta si vino in Jaisalmer sa iti deschizi o afacere in turism. Vei putea sa faci bani multi din asta!” ‘

Dar Domnul Desert nu avea dorinte de acest gen, si mai ales nu avea nici o farama din banii necesari unei asemenea intreprinderi. Dupa multe insistente din partea prietenilor insa, precum si o oferta de a i se imprumuta banii necesari, Domnul Desert a venit in Jaisalmer si a deschis Sahara Travels, ce avea drept scop organizarea de safariuri pentru turisti – activitate ce incepea sa castige popularitate in zona in perioada respectiva.

„Eu singur m-am gandit la numele asta. Auzisem ca este un desert pe nume Sahara, dar habar nu aveam unde e, daca e real… si mi s-a parut mie ca suna bine, Sahara Travels.

Am inchiriat un mic spatiu, un birou… acelasi pe care il folosesc si acum. E exact la fel, nici mobila nu am schimbat-o in douazeci si unu de ani. Si in fiecare zi mergeam la birou, cu haina mea cea mai buna. Si asteptam. Si asa a trecut o zi, doua, o saptamana, o luna… nici un client. Patru luni si nici macar un singur client. Eram trist!

Toti cei din jur mi-au spus ca nu asa se face, sa astepti in birou sa-ti vina clientii. Trebuie sa mergi la gara, sa astepti turistii, si apoi sa-i convingi sa vina la tine sa le prezinti serviciile tale. Asa ca a doua zi de dimineata, am mers la gara. Dar cand am vazut cum turistii erau hartuiti de toti cei ce doreau sa le ofere servicii, nu mi-a placut deloc. M-am gandit ca asta nu sunt eu, si eu nu voi face asa ceva pentru a gasi clienti. Mai bine ma intorc la jeep.

Am fost la gara in fiecare zi, de dimineata devreme, timp de o saptamana. Nici un client. Asa ca nu m-am mai dus.

Platisem chiria pe sase luni, si ma gandisem ca voi sta macar pana am platit… dar deja nu mai aveam rabdare, credeam ca asta nu e pentru mine si eram pe punctul de a ma intoarce acasa.

Dar Dumnezeu avea alte planuri.

Intr-o zi, cum stateam asa in birou si ma gandeam la plecare, a intrat cineva si m-a intrebat daca poate sa-mi faca o poza. Am zis ca da, numai sa astepte putin sa-mi rotesc mustata – asta e ceva ce am facut si fac mereu, si azi. Inainte ca oricine sa ma fotografieze, le spun “Staaati”… si apoi imi rotesc mustata. Ei au spus ca nu vor sa ma fotografieze atunci, ci ziua urmatoare. Eu am zis ca bine. A doua zi mi-au facut multe poze. Si-au plecat. Peste catva timp, au venit din nou si-au spus ca o companie a vazut poza mea, si le-a placut, si vor sa o foloseasca pentru campania lor publicitara. Eu am zis ca bine. Cei ce ma alesesera erau cei mai mari producatori de tutun din zona – Jaisalmer Cigarettes. Si asa a ajuns peste noapte fata mea celebra in toata India.

Eu clienti insa tot nu aveam. Dar am hotarat sa mai stau. Cu banii primiti de la campanie am reusit sa platesc chiria pe inca sase luni. Si intr-o zi, cum stateam din nou in birou, a intrat un cuplu francez, sa ma intrebe despre ceva, nu-mi aduc aminte. Si-am inceput sa vorbim, au vazut posterul cu Jaisalmer Cigarettes. S-au mirat, m-au intrebat daca sunt eu… si le-am povestit. Si ei au zis ca vor sa vina in safari cu mine. Primii mei clienti! Eram fericit! Dupa safari au fost si ei fericiti, au spus ca vor recomanda si altora. Eu am spus ca bine.

Saptamana respectiva nu am avut din nou nici un client. Dar saptamana viitoare am avut sase. Toti la recomandarea cuplului francez. Si asa a inceput sa creasca numarul. Cu recomandare din gura in gura. Nu a trebuit sa mai merg niciodata la gara. Nu a trebuit nici macar sa ies din birou. In scurt timp, am devenit un succes. Cei de la hoteluri de aici ma urasc pentru ca am atatia clienti, spun ca le fur lor clientela. Dar eu nu fur nimic. Eu fac ce fac din inima, si apoi doar vorbesc oamenilor despre ce fac, cu sinceritate. Apoi ei decid. Eu nu fortez pe nimeni, nu am facut-o niciodata. Daca ei vor sa vina cu mine, foarte bine. Daca nu vor, tot foarte bine. Onestitatea e cea mai importanta in afaceri… si asta la spun tuturor celor care sunt invidiosi pe mine: fii onest, si vei avea si tu mai multi clienti! Ei aleg sa faca altfel, asta e treaba lor! Dar eu stiu ca asta e ceea ce functioneaza.”

Domnul Desert face o mica pauza, ca si cum ne lasa timp de digerat. “Eu fac ce fac din inima, si apoi doar vorbesc oamenilor despre ce fac, cu sinceritate. Apoi ei decid” continua sa-mi rasune in minte. Nu am nici o urma de indoiala ca asta e exact ce face, pentru ca asa devenisem si eu clientul lui cu cateva ore in urma.

“Cu concursul, in al treilea an am participat din nou. De data asta mi-am lasat barba. Numai eu aveam barba dintre toti concurentii. Am castigat din nou.

In 1991, am participat iar. De data asta ceilalti concurenti isi lasasera si ei barba… dar iar am castigat eu. Cand in 1992 am castigat din nou, mi-au oferit titlul de Mister Desert Emeritus, titlul de ‘Mister Desert’ pe viata! Si apoi au introdus regula ca cine castiga concursul o data, nu mai poate participa din nou. Asa ca am ramas singurul om ce a primit titlul de Mr Desert de mai multe ori, si singurul Mr Desert Emeritus din istorie.

Dupa Jaisalmer Cigarettes au venit alte companii sa ma pozeze, si am facut si patru reclame la televizor. Una dintre ele pentru Coca-Cola. Mi-a placut…

Cand am inceput sa am mai multi clienti, m-am tot intrebat de ce Lonely Planet nu ma pune in paginile lor. Am fost iar trist. Pana cand am zis, dar ce nevoie am eu? Daca ma pun bine, daca nu ma pun iar bine, eu asa tot sunt fericit!

In 1997, m-au pus in Lonely Planet. Nici nu am stiut pana nu mi-au aratat clientii, nici nu stiu cine m-a pus si de ce. Mi-au pus o descriere de cinci-sase randuri. Mr Desert, model, imaginea Coca-Cola in India, celebritate locala, castigator al titlului de Mr Desert Emeritus…

Ei imi spusesera la inceput, ‘daca nu faci asa, daca nu te duci la gara, daca nu cauti clientii agresiv, nu vei fi succes… dar eu am stiut ca nu e pentru mine, si ca daca e sa fiu succes, voi fi doar daca voi face ceea ce fac din toata inima, si cu onestitate.

Acum sunt succes…”

 

Nimeni nu mai respira pe cand Domnul Desert isi termina povestea. Il fixam cu totii cu privirea, fascinati de omul acesta nepamantean, si cu toate acestea atat de uman. Camilele continua sa rumege nestingherite la douazeci de metri de noi, ghizii deja rasufla greu pe paturile lor improvizate tot la douazeci de metri de noi. Stelele aurii inspre alb impanzesc cerul negru, si eu nu sunt sigura daca ma aflu in realitate sau tot ce mi se intampla e un vis, ca acelea de cand eram copil. Dar e de fapt  un vis mult mai frumos decat acelea. In vis nu mi l-as fi putut inchipui pe Domnul Desert asa cum mi se dezvaluia el azi.

Ma deplasez inspre patul meu tremurand din toate incheieturile, si cele patru paturi nu-mi mai par atat de multe acum. In lipsa unei caciuli imi infofolesc esarfa in jurul capului, si planuiesc sa petrec cateva minute admirand cerul. Dupa cateva secunde nasul si pometii imi sunt de gheata, si cand imi dau lacrimile de frig stiu ca admirarea stelelor din desert va ramane pentru o alta noapte. Imi trag cele patru paturi peste cap, si visez povestea Domnului Desert, ce se incheie cu “Acum sunt succes…”.

A doua zi, ne trezim inca pe intuneric pentru a admira rasaritul soarelui de pe duna inalta de langa tabara noastra. E un frig naprasnic, dar ne incalzim la aburii condimentati ai ceaiului ce se imbina cu mirosul de paine prajita. Ne bucuram de un mic dejun simplu si delicios incropit de ghizii nostri, iar apoi ne intoarcem in Jaisalmer: inca doua ore pe Raju, inca nisip, nisip si iar nisip, inca o jumatate de ora cu parul in vand in jeep. Primul lucru la intoarcerea in biroul Domnului Desert il intreb daca are Facebook, hotarata fiind sa-l recomand mai departe prietenilor. Imi spune ca a tot auzit despre cuvantul asta, ca toata lumea il intreaba, dar ca nu are, nu stie cum sa-si faca. Petrec urmatoarea ora in biroul lui creand contul MrDesert Emeritus si invatandu-l pe Domnul Desert cum sa adauge prieteni noi, cum sa raspunda la mesaje, cum sa tina legatura cu fostii lui clienti. E incantat si nu inceteaza de a-mi multumi. La plecare imi ofera un cadou: o fata de masa cu imprimeuri traditionale.

Trenul meu e seara, asa ca petrec restul acelei zile plimbandu-ma prin Jaisalmer impreuna cu jumatate din grupul nostru din desert. La un moment dat, pe cand ne gandim cum sa trecem pe langa o vaca mare si cenusie ce se proptise in mijlocul unui drum ingust, aud o voce puternica din spate “Miss! Miss! Miss!”. Ma intorc in directia vocii si-l vad pe ghidul meu de ieri, cel mititel la trup. Imi aduc aminte cu zgomot ca imi spusese sa-l sun si eu nu-l sunasem. Care erau sansele, ma intreb in gand, sa dau peste omul acesta aici, pe strada aceasta ingusta, langa aceasta vaca cenusie ce nu vrea a se clinti din mijlocul drumului.

Nu avem nici o sansa sa ne sustragem ghidului binevoitor, asa ca ne lasam purtati pe strazi, prin fata cladirilor superb sculptate, prin povestile rostite intr-o engleza aproximativa. Vedem apusul de pe dealul ce incununeaza oraselul de culoarea nisipului, camuflandu-l in desertul ce se revarsa in jur. Ascultam muzica improvizata pe margine de drum, bem ceai si ne delectam cu delicatese preparate in plina strada. Ne amestecam cu masa de oameni colorati, ne pierdem in mirosuri si arome condimentate, ne ferim din calea animaleleor, ricsaurilor si masinilor ce se impletesc pe strazile prafuite. Ne bucuram de compania buna pe care ne-o tinem unii altora, si ne luam la revedere cu zambetul pe buze, cu gandul la lumea fascinanta in care traim si la oamenii fascinanti pe care avem ocazia sa-i intalnim.

Pe cand ma urc intr-un alt tren de noapte, contemplez la ziua ce tocmai s-a incheiat. O alta zi pe care nu as schimba-o cu a nimanui altcuiva de pe lume.

 

Un an si jumatate dupa povestea din desert, in inboxul meu apare un mesaj ce spune: “Buna. Sunt fiul Domnului Desert. Imi pare rau sa te anunt ca preaiubitul nostru Domnul Desert nu mai este printre noi. Am aflat ca tu ai fost cea care i-a creat contul de Facebook. Iti multumesc mult. Domnul Desert nu mai e, dar fiul lui, Maestrul Desert, e in viata aici sa te serveasca cat poate mai bine. Multumesc, multumesc mult. Te rog pastreaza legatura. Maestrul Desert”.

Ma intristeaza mesajul, dar rememorez cu drag cele doua zile in compania acestui om deosebit. Domnul Desert nu mai e cu noi fizic, dar stiu ca el continua sa traiasca prin povestea lui, prin mustata lui rasucita, prin ochii albastri nepamanteni. O anumita fata de masa mi-l va aduce mereu in minte, pentru a putea impartasi din viata lui cu toti cei care ajung in viata mea.

Nu pot sa uit dedicarea lui pentru oameni si pentru activitatile lui zilnice, onestitatea lui, deschiderea si sufletul cald, bucuria de a lasa activitatile lui la o parte doar pentru a sprijini o alta fiinta la nevoie. Pasiunea pentru ceea ce facea, si increderea lui ca nimic nu e intamplator.

Un gand blajin imi aduce pe buze un zambet linistit: Domnul Desert e nemuritor.

 

Rasarit de soare in desert - India

Rasarit de soare in desertul de langa Jaisalmer

Mic dejun in desert in India

Micul dejun

Mic dejun in desert India

Micul dejun

Desert India langa Jaisalmer
Cel mai frumos oras India: prin Jaisalmer a doua zi...

Prin Jaisalmer

Palat Jaisalmer India

a doua zi…

Obiective turistice India: palat maharaja Jaisalmer
Apus de soare in India

Un nou apus, la Jaisalmer

Despre autorul acestui blog: Imperator

Hobby-ul meu este călătoritul… Și deja am ajuns în 97 de țări. Aici, pe blog, depăn amintiri, povești, dar și dau sfaturi celor doritori să cunoască lumea… Doar întreabă !

6 comentarii:

  • răspunde machpuch ,

    Foarte frumos ! Imi place stilul tau de a povesti .Iti da senzatia de liniste si te indeamna sa visezi . Iti urez succes la publicarea cartii si continua cauti in lume calea catre tine !

    • răspunde mianna ,

      superba povestea!

      • răspunde ioana ,

        “… pentru a putea impartasi din viata lui cu toti cei care ajung in viata mea.”
        Ma bucur ca am “ajuns” in viata ta!

        • răspunde Lectia de economie de la Mister Desert « Viorel Mihai ,

          [...] sa ajunga la mine, ajunge, cine nu, nu. Plus, o mare doza de onestitate. Povestile lui le gasiti aici si aici. Share this:FacebookTwitterStumbleUponLinkedInGoogle +1Like this:LikeBe the first to like [...]

          • răspunde Marius W. ,

            Astept cu interes cartea!
            Imperator sa ne anunti si pe noi cand apare :)

            • răspunde iunia ,

              Va multumesc!

              Lasă un comentariu