Home » Iordania »Oman

Haideti cu Imperator in Arabia autentica – Oman & Iordania

Scris de 4 februarie 2013 Iordania, Oman 10 comentarii

Vacanta 2013 - Iordania. Petra

Nu, nu am nimic contra modernitatii. Imi plac metropolele moderne, imi place Hong Kong-ul, am descoperit multe lucruri faine in New York si Chicago, chiar si in anumite zone din Dubai. Dar, personal, ma simt mult mai atras de locurile incarcate de istorie, locuri traditionale, autentice, cele din care intelegi istoria si cultura locala. Singapore este un oras fain, cu o arhitectura ambitioasa, multe lucruri de facut, dar poate fi plasat oriunde in lume – poate fi teleportat in Australia, America de Nord sau Africa de Sud, se poate potrivi oriunde… In schimb, Kathmandu nu poate fi decat in Nepal ! Si te duci la Kathmandu pentru a savura, intelege si invata despre o alta cultura, nu pentru a cumpara o sesiune prelungita de shopping.

Daca este sa ne uitam in Orientul Apropiat, petro-dolarii au avut un impact imens asupra arhitecturii, culturii si comportamentului localnicilor. Daca te duci in Emirate, oricum vei gasi cu greu emiratezi, iar modestia propovaduita de Profetul Mohamed nu se reflecta in turnurile care zgarie cerul. La fel e cazul probabil si cu Qatar, Bahrain, Arabia Saudita si Kuwait, celelalte state de la Golful Persic, inundate cu petro-dolari. Dar prin zona mai sunt niste locuri unde cultura traditionala si autenticul continua sa existe. Nu, nu se mai locuieste in colibe, dar nici in zgarie nori de 140 de etaje. Aceste tari unde poti sa descoperi inca Orientul Apropiat sunt Iordania, Siria, Oman si Yemen. In Siria, e razboi civil, in Yemen, mai trebuie sa mai asteptam un pic, asa ca va invit sa ma insotiti in Iordania si Oman, acele state din Orient unde poti inca sorbi din miasma celor 1001 de nopti ale lui Sindbad si ale Seherezadei !

Omanul este pe coasta, invecinandu-se cu Emiratele, dar e foarte diferit. In primul rand, nu are petrol ! Ma rog, are, dar foarte putin. Iar pana in 1970, a avut un sultan ingrozitor de habotnic – in toata tara nu exista decat un liceu, doar cativa doctori si singura sosea asfaltata era intre Palatul Regal si Moschee. Restul era in grija Profetului. In 1970, actualul sultan, educat pe undeva prin Anglia a dat o lovitura de stat, l-a impachetat pe taica-su si l-a trimis in locul lui, la studii in UK J. Si s-a apucat de o munca sisifica – sa aduca Omanul in secolul XX fara sa aibe petrol. Din cate stiu, a reusit. Dar in Oman, vei gasi omanezi care servesc in benzinarii (“soc si groaza” ar titra presa din celelalte tari din Peninsula Arabica), vei gasi omanezi care muncesc, vei gasi un Oman modernizat, dar inca traditional… si un Oman care beneficiaza de cea mai spectaculoasa natura din toata peninsula. Care au fost secretele transformarii Omanului ?… sper ca le vom afla. Ba nu, stiu unul din ele – EDUCATIA. Proritatea nr. 1 a tanarului sultan Qaboos a fost educatia – a trimis mii de omanezi la studii in strainatate, a construit scoli si licee, a deschis primele facultati ale Omanului… a impus educatia obligatorie pentru orice copil din Sultanat. Si pentru ca in Oman, exista foarte multe sate izolate prin munti, a transportat generatii de elevi din zonele rurale cu ELICOPTERELE la scoala. Zi de zi. Pana acum cativa ani cand ultimele localitati au fost conectate la sistemul national de drumuri… si de atunci, copiii nu mai merg la scoala cu elicopterul, ci cu autobuzul.

In plus, Omanul are o istorie, spre deosebire de vecini. Omanul a fost un sultanat puternic si glorios, care si-a extins posesiunile peste doua continente – Omanul a avut colonii in actualele India si Pakistan, dar si pe coasta africana – Zanzibarul a fost omanez ! Asa ca vom putea descoperi numeroase vestigii istorice care nu pot fi gasite in Emirate sau Kuwait !

Ce vom vedea in Oman ? Vom incepe evident, cu capitala, cu Muscatul, un oras modern, dar si traditional in acelasi timp, apoi vom descoperi spectaculoasele castele ale Omanului istoric, dar vom admira mai ales incredibila natura a tarii – vom dormi in desert (o experienta de neuitat), vom urca culmi cu jeep-ul intr-o tura plina de adrenalina, vom descoperi oaze in care viata continua in acelasi ritm de secole, vom descoperi si locurile de reproducere a broastelor testoase verzi pe malul marii. Dar, cred ca cel mai mult ma va marca viata din desert – un eco-sistem pe care multi l-ar cataloga ca fiind mort, dar care are o fauna si flora complex ace merita cu prisosinta descoperita… in plus, nu cred ca veti ramane cu gura cascata si cu aparatele de fotografiat mitraliind la greu intinsul desert plin de dune de culoare rosie si alba care pot avea chiar si 200 de metri inaltime ! Dar a caror culori se schimba in functie de perioada zilei.

A doua tara pe care v-o propun este Iordania. Este o oaza de stabilitate intre tari aflate in turbulente mai vechi sau mai noi: Palestina, Israel, Siria si Egipt. Si aici, vom descoperi minuni ale naturii, dar si cel mai frumos oras antic al intregului Orient Apropiat – Petra ! Daca in Oman, am fost doar o zi, pe undeva pe granite cu Emiratele, in Iordania am fost in 2000 dupa o tura prin Egipt (am traversat Marea Rosie, dar nu ca Moise, ci cu ferry boat-ul)… Mi-aduc aminte ca in Lonely Planet scria ca Petra este de departe cel mai frumos sit antic din Orient si aveam niste dubii dupa ce ramasesem impresionat de Egiptul faraonilor. Dar cand am ajuns la Petra, i-am dat (pentru a cata oara) dreptate lui Lonely Planet ! Nu exista sit istoric in Egipt care sa se compare cu Petra. Nu exista !

Dar Iordania nu inseamna numai Petra. Vom vizita si orasul roman Jerash, vom merge si prin Rezervatia Naturala Dana si mai ales vom petrece o zi si doua nopti in ceea ce multi numesc ca fiind cel mai spectaculos desert din lume – Wadi Rum, desertul lui Laurence of Arabia. Si pentru ca sa va fie inca si mai greu sa alegeti un “best of”, o sa ajungem si pe malul Marii Moarte pentru o dupa amiaza si o dimineata de plutit pe cea mai sarata mare din lume. Nu vom rata capitala, Amman, urmele crestinatatii ortodoxe, si pentru nimic in lume, nu vom rata sa facem baie la Aqaba in mare ! La inceput de mai, apa este tocmai buna !

Si pentru ca totusi sa puteti compara imediat Arabia traditionala si inca autentica cu cea super-moderna, la finalul excursiei, ne vom opri pentru o zi intreaga si in Doha, capitala Qatar-ului. Asta pentru completarea unei experienta totale a Orientului Apropiat… Si sa fiti martori a celei 90-a tari in care voi calca :) .

Hai sa va zic mai multe amanunte logistice.

Programul Oman & Iordania + Qatar (bonus) se desfasoara pe parcursul a 18 zile in perioada 24 aprilie – 11 mai 2013 (acoperind si perioada aceea in care mai nimeni nu o sa munceasca cu 1 Mai liber si 6 Mai – Lunea Pastelui). Exista posibilitatea sa optati doar pentru una din tari (puteti sa va alaturati fie doar in Oman ori doar in Iordania – desi ar fi pacat sa nu veniti in ambele regate).

In cazul turului complet, se va zbura cu Qatar Airways intre Romania si Orientul Apropiat si cu Fly Dubai intre Oman si Iordania.

Se va dormi in general in hoteluri de 3 stele (daca nu ma insel, cu exceptia Muscat, Marea Moarta si Doha unde vom sta la 4 stele), dar si in desert la cort sub unul dintre cele mai instelate bolte pe care le veti vedea vreodata !). In general, micul dejun este inclus, dar si cateva mese din timpul zilei (in desert !!!)

Tarifele sunt:

2600 euro – 18 zile in Iordania, Oman si Qatar (totul inclus, inclusiv taxele aeroportuare care in general sunt afisate separat de alte agentii). Va costa in plus vizele de Oman (15 euro) si Qatar (50 euro). Viza de Iordania e gratis. Perioada: 24 aprilie – 11 mai 2013.

1700 euro – 8 zile in Oman (asijderea, totul inclus, mai putin viza). Se va zbura cu compania Qatar Airways si veti beneficia de o zi in plus in Muscat, capitala Omanului dupa plecarea grupului spre Iordania in care va puteti relaxa, face shoppinguri sau pur si simplu sa va plimbati

1600 euro – 10 zile in Iordania, cu transport asigurat de Austrian Airlines via Viena. Plecarea din Romania pe 30 aprilie si ne intalnim in Amman. Returul spre tara pe 9 mai, cand restul grupului se va indrepta pentru inca 2 zile in Qatar.

Aceasta excursie este facuta impreuna cu agentia Explore Travel cu care am colaborat si in cazul primei excursii din seria “Haideti cu imperator in …” si anume in Nepal si Bhutan. Am fost atunci 28 de oameni (o parte au mers doar in Nepal, o alta parte si in Bhutan si o a treia parte au fost in Nepal si Tibet impreuna cu prietenul Razvan Marc).

Pentru amanunte complete, cum ar fi programul detaliat, amanuntele excursiei, cat si cand se achita, va rog, intrati pe acest link

 

Pentru mai multe detalii, puteti sa ma contactati pe mine prin mail la imperatortravel@yahoo.co.uk si pe Dragos la dragos@exploretravel.ro

Va astept cu drag pentru o calatorie plina si extrem de variata !

Si pentru un pic de inspiratie, aruncati o privire ce a scris Roxana despre Iordania pe care a vizitat-o anul trecut. Multumiri lui Alex Farca pentru fotografiile de la Petra (ale mele trebuie scanate :) )

Excursie Imperator Iordania Oman.jpg

Imagini Iordania

Imagini Iordania: intrarea in Petra

Siq-ul, intrarea in Petra

Vacanta 2013 Iordania: cladirea Tezaurului din PetraUna din cele mai spectaculoase cladiri – asa-zisul Tezaur

Vacanta 2013 - Iordania. Manastirea din Petra

Si Manastirea !

Vacanta 2013 Iordania - Manastirea

Până acum există "10 comentarii" la acest articol:

  1. nicu stan spune:

    Va recomand Iordania din toata inima,Oameni ospitalieri,peisaje minunate ! Nu ratati Pethra si Wadi Rum.O noapte sau doua in desert sunt nemaipomenite.Exista cateva campuri.Dimineata o plimbare cu balonul.Ce imi pare rau nu am facut scufundari in Aqaba.Merita 10-12 zile Iordania.

    Poze aici:
    http://haihui-prin-lume.blogspot.ro/2010/11/iordania.html

  2. [...] – Imperator te invită în Oman şi Iordania [...]

  3. Socaciu Angela spune:

    Cezar, stii sigur ca viza de Iordania e gratis ?
    Multumesc anticipat pentru precizare!

  4. Li spune:

    @Angela, eu am platit-o in octombrie cind am fost, am schimbat 50 dolari pe aeroport, ca sa am bani de viza si taxi.Cursul dolarului e fix in Iordania, e bine sa ai dolari daca ajungi prin aeroportul din capitala.

  5. Imperator spune:

    Viza se plateste in caz ca mergi pe cont propriu (costa circa 30 dolari), Pentru grupuri mai mari de 5 care vin intr-un tur cu un tur operator iordanian si care stau mai mult de 2 zile in Iordania, viza este gratuita.

  6. Marius spune:

    Iordania, o destinatie extraordinara……

    Viza de Iordania se plateste si costa 20 de dinari iordanieni (cca. 20 euro) si se achita in moneda locala la sosirea pe aeroport (visa on arrival)

    In rest, Iordania este o destinatie extraordinara, si daca esti pasionat de scufundari (Aqaba este perfecta) si daca esti pasionat de istorie (Umm As Rasas, castelul cruciat de la Kerak, alt castel la Shobak, Madaba cu al sau mozaic, Mount Nebo cu al sau Moses Memorial, Petra o frumusete, Wadi Rum cu ale sale poduri de piatra 3 la numar, Aqaba printre altele cu ruinele primei biseri crestine)…..Merita, de 100 de ori merita.

    Pacat ca nu am apucat sa vizitam si nordul cu Jerash si ruinele romane si rezervatiile naturale de la Dana, Shawmari sau Ajlun….Cu prima ocazie cu siguranta…..

  7. MihPam spune:

    Adaptorul:
    http://www.imperatortravel.ro/shop/adaptor-priza/frequent-traveller
    este bun pentru Iordania?
    Eu zic ca da, dar am nevoie de confirmare.
    Multam!

Lasă un comentariu









  • Castigator roblogfest 2011

    Abonează-te prin Email sau RSS



    Mă găseşti pe Facebook




    Mă gaseşti pe Google+

    Mă găsești pe Twitter

    Translate this page in your language




    Statistici vizitatori


    free counters


    Me & My Flights






    ZeList



  • Sa pastram Romania curata!
  • Cele mai recente articole

    Tranzit in Paris

    22 mai 2013

    Tranzit in Paris

    Daca pana acum in seria “Tranzit in …” am tot scris despre aeroporturi rezonabil de mici, cu un acces foarte rapid in oras, in unele stabilind adevarate recorduri de viteza (30 de minute in Zurich, 45 de minute in Amsterdam din momentul in care am iesit din avion pana am pasit pe peronul garii din [...]

    Destinatia Eximtur a lunii mai: Split, pe Coasta dalmata

    21 mai 2013

    Destinatia Eximtur a lunii mai: Split, pe Coasta dalmata

      Split este deliciul oricarui iubitor de istorie, cultura sau arhitectura veche. Este un oras original pentru ca vechiul centru medieval al orasului a fost construit pe ruinele palatului marelui imparat roman Diocletian (284-305), poate ultimul mare imparat al Imperiului, cel care a facut niste eforturi enorme, relativ incununate de succes, sa salveze imperiul de [...]

    Turkish Airlines deschide cursele spre Kathmandu. 402 euro din Istanbul

    20 mai 2013

    Turkish Airlines deschide cursele spre Kathmandu. 402 euro din Istanbul

    Uraaa…. in fine, Turkish Airlines a hotarat sa adauge si Kathmandu, capitala Nepalului meu favorit la lista destul de lunga a destinatiilor. Ei bine, incepand cu septembrie, adica fix de cand incepe perioada propice de vizitat Nepalul, Turkish Airlines incepe zborurile directe Istanbul – Kathmandu. Turkish va oferi 4 zboruri pe saptamana, cu plecarea din [...]

    Croaziera Royal Carribean – Jurnal de bord (ep. 6): O zi pe Marea Mediterana

    20 mai 2013

    Croaziera Royal Carribean – Jurnal de bord (ep. 6): O zi pe Marea Mediterana

      Inainte de a pleca in croaziera, cel mai “frica” mi-era de ziua pe mare. Nu ca mi-ar fi fost frica de apa (oricum, nu stiu sa inot ), ci, pur si simplu, ma gandeam ca ma voi plictisi. Dar nici asta nu ar fi fost un dezastru. Ma si vedeam pe punte cu laptopul [...]

    Turkish Airlines: Constanta – Istanbul (si retur) la 99 euro

    19 mai 2013

    Turkish Airlines: Constanta – Istanbul (si retur) la 99 euro

    Anul asta, Turkish Airlines tot s-a jucat cu deschiderea cursei Constanta – Istanbul. L-a anuntat prin iarna, iar preturile de inceput erau de 99 euro, apoi au anuntat amanarea cursei pentru ca nu primisera niste avioane comandate. Intre timp, operationalul a facut rost de avioane, si au anuntat din nou deschiderea curselor Constanta – Istanbul [...]

    Comentarii recente:

    Caută în site: