O zi in Buenos Aires (ep. 2)

19. Mamele din Plaza de Mayo.JPG

In perioada 1976-1983, Argentina a fost condusa de o junta militara care a insangerat tara, cel mai sangeros regim din istoria unei tari unde guvernul rareori si-a tratat opozitia cu manusi. Sfarsitul perioadei peroniste, in prima jumatate a anilor ’70, a dus Argentina in pragul unui razboi civil. In invecinatul Chile, dictatorul militar Pinochet l-a ucis pe presedintele ales Allende si a aruncat Chile in cea mai neagra perioada din istorie, iar in Argentina gherilele marxiste se luptau cu armata si cu asociatiile secrete anticomuniste formata din conservatori cu sprijin militar. Dupa moartea lui Juan Perón, cel care si-a pus pecetea ca nimeni altul pe istoria Argentinei, puterea a fost preluata de sotia sa, Isabela Perón, fosta cantareata de cabaret care fusese vicepresedinta sotului. Spre deosebire de mult mai faimoasa Evita (decedata in anii ’50), nu avea nici charisma, nici vointa si nici stiinta de a conduce o tara aflata in razboi civil. In 1976, armata da o lovitura de stat si o junta militara preia puterea, dezlantuind o teroare fara precedent impotriva politicienilor de stanga, a luptatorilor de gherila, a simpatizantilor de stanga si a studentilor. Zeci de mii de oameni dispar de pe strada fara nicio urma. “Mama, ies putin pana afara si vin imediat”, a spus Alejandro mamei sale. De atunci, aceasta nu l-a mai vazut niciodata.

Se naste o miscare de rezistenta antidictatoriala, dar este decapitata brutal. Intr-o tara profund catolica, nici preotii care nu se conformeaza “reorganizarii statale” nu sunt crutati. Calugarite sunt violate si ucise (unul dintre procedeele de executie consta in aruncarea victimelor din avion deasupra Oceanului Atlantic), iar preotii din Biserica Eliberarii sunt torturati si ucisi. In urma pactului dintre Ronald Reagan si papa Ioan Paul al II-lea, acesta din urma sacrifica Biserica Eliberarii antidictatoriale in favoarea sprijinirii sindicatului Solidaritatea in Polonia. Numerosi clerici antijunta sunt aruncati in afara bisericii si multi ajung in fata plutonului de executie.

In aceasta atmosfera de teroare in care oricine putea sa fie ucis pentru un peso, intr-o zi de joi, in aprilie 1977, un numar de mame disperate ale caror fete si baieti au disparut fara urma s-au strans in fata Presedintiei cu pozele copiilor lor in mana, cerand informatii. Initial, au dorit sa depuna un memoriu la Presedintie, dar, fiind refuzate, au marsaluit in tacere, cu lacrimi in ochi si pozele copiilor in mana in jurul obeliscului din Plaza de Mayo. Unele dintre ele au fost aruncate din avion, dar altele au continuat sa vina in fiecare joi, cu pozele celor dragi, invartindu-se in jurul obeliscului, indiferent de consecinte. Junta le-a denumit “nebunele”, poporul le-a denumit “Madres del Plaza de Mayo”.

In 1978, in ciuda terorii si a dictaturii, Argentina a organizat Campionatul Mondial de Fotbal. E drept, candidatura Argentinei fusese acceptata de pe vremea Isabelei Perón, dar FIFA, in ciuda controverselor, a decis sa tina campionatul intr-una dintre cele mai represive tari ale momentului. Regimul a folosit evenimentul pentru a demonstra ca este sustinut din exterior si a obtinut o popularitate pe termen scurt, datorita lui Kempes care a cucerit Cupa Mondiala in finala contra Olandei. Era pentru prima oara cand Argentina era campioana mondiala la fotbal si acest lucru era o dovada a superioritatii regimului. Ce inseamna fotbalul in Argentina? Imi aduc aminte de o faimoasa butada, e drept, despre Brazilia, dar se aplica perfect si Argentinei. Se spune ca presedintele Braziliei este intrebat, la o reuniune internationala, de cineva care se sportul cel mai iubit in Brazilia. “Voleiul este, inclusiv variante de volei de plaja”, ar fi raspuns presedintele Brazilian.” “Cum, nu e fotbalul?”, s-a mirat interlocutorul lui. “La noi, fotbalul nu e sport, e o religie.” Cam asa si in Argentina, unde exista chiar si o biserica maradoniana fondata la Rosario, unde credinciosii se roaga la Maradona, acest Dumnezeu al fotbalului.

Dar tot in 1978, cu ocazia Campionatului Mondial, omenirea a aflat de la corespondentii locali despre tragedia disparutilor si a mamelor lor. Pentru prima oara, pe ecranele televizoarelor din lumea intreaga omenirea a descoperit mamele argentiniene cu basma alba pe cap (acesta a fost un semn de recunoastere, acum un simbol al lor) plangandu-si copiii disparuti. “Ajutati-ne, va rog, sunteti unica noastra speranta”, spunea o mama al carei planset a facut instantaneu inconjurul lumii, intr-o lume fara CNN sau internet. “Vrem sa stim unde sunt fiii nostri, vii sau morti.” Gandita ca o lovitura de propaganda la nivel mondial, Campionatul Mondial de Fotbal Argentina 1978 a fost un fiasco pentru junta… Omenirea a fost mai zguduita de plansetul mamelor si mai putin de golurile lui Kempes.

In ciuda “marilor victorii economice”, junta militara s-a dovedit inepta si din punct de vedere economic. Intr-o tara in care inflatia este un fapt banal si normal, s-a ajuns sa se plateasca salarii zilnice pentru a putea cumpara cat de cat ceva in urmatoarea ora. Firmele se inchideau la o rata de cateva sute pe zi, iar somajul atingea cote ametitoare. Cum nu puteai organiza cate un Campionat Mondial in fiecare luna, junta s-a gandit la alte metode… si, vorba aia, fiind militari, ce poate fi mai usor de organizat? Pai, un razboi.

Mai intai, junta s-a gandit sa se lupte cu Chile. Au descoperit ei vreo trei insule in Tara de Foc care ar trebui sa fie argentiniene, nu chiliene. Dictatura militara de la Buenos Aires le-a cerut dictaturii militare de la Santiago de Chile. Evident, Pinochet i-a tratat cu refuz , iar armata argentiniana s-a pregatit de razboi. Chiar si asa, Marele Stat Major, dupa indelungi studii, si-a dat seama ca chilienii ii vor bate. Asa ca, pentru a iesi din bucluc cu obrazul curat, junta a scos din joben ideea arbitrajului… papei Ioan Paul al II-lea. Care evident ca le-a dat dreptate chilienilor, dar militarii argentinieni s-au scos cu decizia divina.

S-a dus si aceasta oportunitate de distragere a atentiei, asa ca s-a trecut la pasul urmator. Undeva prin Atlanticul de Sud, cam cu vreo 100 de ani si mai bine in urma, englezii pusesera mana pe mai multe insule. La prima vedere, nu pareau sa aiba nicio importanta – erau mici, batute de vanturi si ploi, dar se aflau plasate in calea navelor care treceau din Pacific in Atlantic si viceversa, una dintre rutele de navigatie megastrategice inainte de construirea canalului Panama (ma rog, si dupa). Englezii le-au numit Falkland, argentinienii le-au zis Malvinas. Si, candva prin secolul 19, englezii au trimis cateva nave de razboi si au pus mana pe ele in ciuda protestelor argentiniene. Iar in 1982, junta militara de la Buenos Aires s-a gandit ca a venit momentul adevarului… asa ca, intr-o zi de martie, trupele aeropurtate argentiniene au aterizat pe o insula si, dupa o scurta batalie, Malvinele au redevenit pamant argentinian.

In cetoasa Anglie, prim-ministrul britanic Margaret Thatcher avea mari probleme cu nivelul de popularitate intr-un an electoral. Asa ca atacul argentinian i-a venit ca o manusa. A pus mana pe telefon, l-a sunat pe Reagan care a asigurat-o de neutralitatea sa foarte binevoitoare si si-a trimis portavioanele spre sudul Atlanticului. Urmarea? Armata argentiniana, desi foarte bine dotata din punctul de vedere al echipamentului militar, a fost invinsa fara drept de apel in doar cateva saptamani. Parasita si de Unchiul Sam, infrangerea din Malvine a fost sentinta definitiva pentru regimul militar. Iar bomboana de pe coliva a fost eliminarea prematura a Argentinei de la turneul final al Campionatului Mondial din Spania, asa ca junta a anuntat alegeri pentru revenirea la o putere civila. Se va intampla in 1983.

Am ajuns in Plaza de Mayo cu putin inainte de ora 15:30. Deja erau vreo 20 de turisti si niste argentinieni care puneau la cale ceva… piata se umpluse cu steaguri ale Asociatiei Mamelor, cativa baieti isi reglau camerele video profesionale, iar altii se ocupau de o statie de amplificare. In acest moment, deodata, aproape de nicaieri, a aparut un mic grup de femei cu parul alb, purtand un mare banner pe care scria “Madres de Plaza de Mayo – Línea Fundadora”. M-am uitat cu atentie – femei imbracate in alb, cu basmale albe in cap (devenite un simbol al rezistentei antijunta) purtand pozele alb-negru ale unor tineri si tinere. Se invarteau incet in jurul monumentului. Turistii straini s-au dus sa le pozeze, apoi s-au retras. Argentinienii high-tech nici nu le-au bagat in seama. Intre timp, in grupul mamelor, o tipa a pus mana pe o portavoce si a inceput sa strige niste nume… Micul grup raspundea “Presente”. Erau numele copiilor lor, ale altor mame, disparuti in timpul juntei… Nu pot sa spun decat ca acest moment mi s-a parut impresionant. Sub pleoapele unor mame inca mai curgea cate o lacrima… desi sunt mai bine de 30 de ani de atunci si, probabil, au participat la sute de demonstratii similare, nu puteau sa nu planga cand numele fiului lor era rostit in Plaza de Mayo. Un moment cu adevarat impresionant si trebuie sa recunosc ca mi-a atarnat si mie o lacrima in coltul pleoapei.

Intre timp, in piata apare un microbuz pe care scrie “Asociatia Mamelor din Plaza de Mayo”. Ma uit mai bine, inauntru, un alt grup de batrane, imbracate la fel (cu celebrele basmale albe), iar microbuzul e luat cu asalt de argentinienii high-tech. Unii au inceput sa cante tot soiul de cantece (unele dedicate mamelor), altii sa strige sloganuri, aparatele video au inceput sa filmeze, a inceput show-ul. Iar eu am ramas ca la dentist.

Cam acum un deceniu, in cadrul miscarii mamelor a aparut o scindare. Un grup a decis sa se ocupe doar de identificarea locurilor unde copiii lor au fost inmormantati sau sa descopere orfanii celor rapiti (se estimeaza ca circa 500 de copii au fost nascuti in detentie de catre mame rapite de junta. Acestia au fost dati spre infiere, iar mamelor lor ucise). Aceasta este “Línea Fundadora”. O a doua ramura a hotarat sa devina un business si sa se implice in diverse cazuri sociale. Astazi, Asociatia mamelor care s-au pus pe afaceri detine un imobil in centrul Capitalei, cu librarie, cafenea, si a construit si un cartier rezidential pentru cei defavorizati. Recent, s-au aflat in mijlocul unui scandal – pe langa Asociatia mamelor, a aparut si un tip care e un soi de consultant-director al asociatiei, foarte controversat – pe langa faptul ca, impreuna cu frate-sau, si-a omorat parintii (pentru a se razbuna ca a cam fost chinuit in copilarie), dar si pentru ca s-a descoperit ca respectivul cartier rezidential a fost construit de o firma de constructii detinuta partial de el.

Ei bine, a inceput si demonstratia mamelor din asociatia pro-business. Nici nu se putea o diferenta mai mare – mamele din “Línea Fundadora” pe jos, in soare, pomenindu-si copiii, celelalte mame in microbuzul cu aer conditionat, inconjurate de fani care intonau diverse cantece revolutionare. La un moment dat, probabil, simtind penibilul situatiei, si mamele din grupul 2 s-au dat jos din microbuz si au inceput sa mearga pe jos. In spatele lor, au aparut cativa caratori de umbrele ca sa le protejeze de soare si altii care cantau plini de insufletire. Am remarcat doua personaje foarte active – o tipa la vreo 30 de ani si un tip mai in varsta purtand bereta lui Che Guevara.

Toata aceasta demonstratie s-a desfasurat in fata palatului Casa Rosada, sediul prezidential iconic, de o culoare roz cam fistichie, faimoasa pentru diversele personaje care au facut istorie in balconul cladirii – poate cel mai faimos moment este celebrul sarut latin dintre Juan si Evita Perón in fata a zeci de mii de oameni. Cum se intra in palat, am intrat si eu si, dupa ce am patruns intr-un patio cu palmieri, am ajuns intr-o sala plina cu poze ale marilor oameni de stat ai Americii Latine – inclusiv Che Guevara J. Si deodata m-am trezit intr-un tur… Casa Rosada, Presedintia Argentinei se poate vizita in zilele de sarbatoare. Nu era weekend, dar, fiind 26 decembrie, e posibil sa fi fost considerata zi libera, asa ca am avut noroc.

Asa ca m-am plimbat prin sediu, vizitand o mare sala de conferinte dedicata femeilor argentiniene, plina cu portretele argentiniencelor care si-au lasat amprenta asupra tarii (evident, in frunte cu Evita Perón, idolul nedisimulat al actualei presedinte Cristina Kirchner)… Pare straniu, dar intr-un continent atat de macho, in cele mai mari trei tari ale Americii de Sud – Brazilia, Argentina si Chile, presedintii sunt de sex feminin! Am intrat mai apoi in salile dedicate oamenilor de stiinta argentinieni, pentru a trece mai apoi prin salile si coridoarele dedicate “idolilor populari” – cantareti, actori, sportivi, in frunte, evident, cu Diego Armando Maradona… Daca tuturor idolilor le-a fost dedicata doar o poza, ei bine, normal as spune, Maradona era onorat cu un perete intreg cu poze din extraordinara lui cariera, inclusiv cu faza golului dat de “mana lui Dumnezeu”.

Dar nu numai Maradona este idolul cel mai idol al Argentinei, mai exista si un personaj feminin, adulata de o intreaga tara la peste 60 de ani de la moartea ei – e vorba de Evita Perón. Promit sa revin intr-un alt articol la legendara Evita, doar sa marchez ca in sediul Presedintiei ii este pastrat biroul cu sfintenie, iar la intrare dai de celebra pictura a lui Juan & Evita, cei doi latin lovers care au condus Argentina dupa Al Doilea Razboi Mondial. Turul ne-a purtat si prin legendarul balcon unde Evita s-a sarutat cu Juan, dictatorul Jorge Videla a anuntat impunerea dictaturii militare, unde orice presedinte a avut parte de o baie de multime (inclusiv Cristina si Nestor Kirchner, imitandu-i cumva pe sotii Perón), dar si unde a fost filmat celebrul episod cu Madonna cantand in filmul “Evita”).

Surpriza majora a fost ca am fost introdusi in biroul de lucru al Cristinei Kirchner. E drept, aici n-am mai avut voie sa pozam, dar am fost in biroul Presedintei Republicii Argentina – un birou normal, fara nimic iesit din comun, cu o masa de consiliu in mijloc si plin cu poze ale lui Nestor Kirchner, sotul presedintei si presedintele anterior al Argentinei (scaunul prezidential se mosteneste din sot in sotie :)), decedat in urma unui atac de cord acum vreo trei ani (cand Cristina era deja presedinta, iar el Primul Sot al Tarii).

Am vizitat apoi, in spatele Palatului, un muzeu, relativ nou-deschis, al Bicentenarului, unde am urmarit filme documentare dedicate fiecarei dintre marile perioade ale istoriei Argentinei (evident, cel dedicat sotilor Kirchner este plin de elogii J). Si, pentru ca fusese o zi lunga, iar a doua zi aveam autobuz la 5 dimineata, am hotarat sa ma retrag la hotel, in San Telmo. Buenos Aires are o retea bine pusa la punct de autobuze, dar si o retea destul de OK de metrou. Am optat pentru metrou. Si aici e bine sa vii pregatit – Argentina sufera de o criza cronica de monede (zvonul spune ca faptul ca metalul din care sunt confectionate monedele valoreaza mai mult decat monedele propriu-zise, multi intreprinzatori in metalurgia din fundul curtii prinzandu-se de asta), asa ca e o problema sa iti platesti biletul care costa 3,50 peso. Problema se poate rezolva daca iti achizitionezi o cartela magnetica (“tarjeta SUBE!”), care poate fi incarcata cu diverse sume si folosita pentru mai multe calatorii. Ei bine, Argentina nu ar fi Argentina daca ce poate fi simplu nu este complicat – cartela asta nu se poate achizitiona decat in doar cateva locuri din Buenos Aires! Nu a trebuit insa sa alerg dupa ea, am primit-o inca din tara de la amicul Zoltan, care tocmai vizitase Argentina, si mi-a dat-o, urmand sa i-o aduc inapoi pentru alti amici care se duc in Argentina. Pentru ca tarjeta SUBE nu este a mea si nici a lui Zoltan, ci a urmasilor nostri si a urmasilor urmasilor nostri in veacul vecilor!

Imagini Buenos Aires, Argentina

19. Mamele din Plaza de Mayo.JPG

Mamele din Linea Fundadora … care isi plang copiii disparuti

20. Mamele militante din Plaza de Mayo.JPG

Si asociatia mamelor in jurul carora roiesc tot soiul de indivizi (capul scandarilor sunt tipa care tine umbrela din stanga, si tipul cu bereta tip Che care tine umbrela din dreapta)

21. Sediul presedentiei Argentinei.JPG

Casa Rosada, sediul presedentiei argentiniene

22. Patio - presedentia Argentinei din Buenos Aires.JPG

Patio-ul interior

23. Idolii poporului argentinian.JPG

Multii idoli populari ai Argentinei

24. De aici vorbea Evita Peron.JPG

Ce se vede din celebrul balcon al Casei Roasada

25. Juan si Evita Peron.JPG

Mega-starurile istoriei Argentinei – Juan si Evita !

26. Biroul Evitei Peron.JPG

Biroul Evitei Peron din Casa Rosada

27. Brad de Craciun in culorile Argentinei.JPG

La sediul presedentiei, pana si bradul e impodobit in culorile Argentinei !

28. Muzeul Bicentenarului - Buenos Aires.JPG

Muzeul Bicentenarului… am trecut in revista intreaga istorie a Argentinei

29. Imagini de arhiva cu mamele din Plaza de Mayo.JPG

Momente dramatice – omenirea afla de existenta mamelor din Plaza de Mayo – „Ajutati-ne, va rog, sunteti ultima noastra speranta” le-a spus mamele presei internationale sosite pentru Campionatul Mondial de Fotbal – Argentina 1978

30. Dictatura din Argentina.JPG

 Vrem sa stim unde sunt copiii nostrii – vii sau morti !

31. Dictatorul argentinian ofera Cupa Mondiala echipei Argentinei - 1978.JPG

In timp ce dictatorul Videla oferea Cupa Mondiala echipei Argentinei

32. Argentina plateste datorita catre FMI.JPG

Presedintele Nestor Kirchner anunta plata intr-o transa a tuturor datoriilor Argentinei catre FMI

33. Cristina Kirchner.JPG

Actuala presedinta, Cristina Kirchner

34. Metro Buenos Aires.JPG

Metroul din Buenos Aires

35. Reclama Pepsi - Messi.JPG

 Si eroul zilei in Argentina – Lionel Messi

Comentarii

  • SanLorenzo spune:

    Salut Cezar!
    Ai aterizat pe Ezeiza? Cu ce ai ajuns in centru sau in San Telmo?
    Zile superbe in Argentina…
    Numai bine

    • Imperator spune:

      Da, Ezeiza. Initial, m-am gandit sa iau shuttle-ul, dar cum eram cam varza (calatorisem deja aproape 24 ore fara sa dorm), am zis sa iau taxiul. Am luat Taxi Ezeiza, se comanda undeva cum iesi din vama, dar am asteptat cam 1 ora si ceva sa vina sa ma ia ca au doar cateva masini care fac legatura intre Buenos si Ezeiza. Acum, cand revin din Patagonia, aterizez la Aeroparque, sa vad cum e si pe acolo 🙂

  • Claudia spune:

    Noi am folosit serviciile celor de la Manuel Tienda Leon, au si autocar si taxi pentru Ezeiza si Aeropargue. In cazul in care se alege varianta de autocar, atunci calatorii sunt transportati de la aeroport la autogara lor din BA cu autocarul si apoi sunt transferati la destinatie cu masini mici.

    Pentru drumul la aeroport, recomand sa luati taxi-ul pana la autogara lor si de acolo sa cumparati bilet pentru autocar (recomand taxi-ul pentru a ajunge la ei, pentru ca se afla langa statia de autobuze Retiro – un loc unde nu este indicat sa ne plimbam pe jos prea mult).

    In cazul Aeroparque, am luat taxiul de la ei – 125 ARS pana la zona Florida.(nu am asteptat mai mult de cateva minute pentru masina).
    In cazul Ezeiza, am folosit autocarul – 90 ARS de persoana (de la autogara lor la aeroport).

  • diana spune:

    Interesanta povestea mamelor. A rulat documentarul pe BBC world inainte de Anul NOu. Asa am aflat si eu despre tragedia acelor mame. Trebuie adaugat ca dupa ce aduceau pe lume bebelusii, femeile erau aruncate din avion.

  • CAN spune:

    Pt Ezeiza exista un autobus simplu de transport comun Nr 8 la pret in jur de 2 Ar$ care trece pe langa Cafe Tortoni, Capitol (si daca nu ma insel) incepe de prin piata del Mayo

  • dan spune:

    urmeaza iguazu sau ushuaia?:)
    un 2014 exceptional maestre!

  • Imperator spune:

    Am fost in Tara de foc, acum sunt in Patagonia chileana, urmeaza El Calafate. La Multi Ani si tie !!!

  • anonymus spune:

    caqnd scrii impresiile din Tara de Foc

  • Adi spune:

    Pentru transferul de la si la Ezeiza am folosi Tienda Leon care a costat 160 ar$ la dus si 185ar$ la intorsde la autogara la aeroport se mergea cu autocarul lor iar intre autogara si hotel erai dus si preluat de taxiurile lor.
    cateva ponturi folositoare vizavi de valuta:
    1. Luati us$ si nu euro
    2. La oficial 1usd= 9ar$ , dar la casele de schimb sau baietii din strada se schimba cu 12,5 ar$ !!! Mi-a recomandat o localnica sa schimb la ei si a fost ok… dc platiti cu cardul sau scoateti bani schimbati la oficial deci mai prost….
    3. O chestie csre am mai vszut-o doar in africa la casa de schimb unde am schimbat aveau cursuri mai mari pentru bancnotele de 50 si 100$ cursul este ceva mai bun decat pentru cele mici….

  • […] de teroare ai sângeroasei dictaturi din Argentina (1976-1983) și perioada care precede reforma constituțională din 1994 sunt lăsați pe seama […]

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest