Despre ASEAN Pass de la Air Asia

Air Asia imbarcare.jpg

Dacă pleci într-o călătorie să descoperi Asia, nu prea te duci pentru un city break și, sper eu, nu numai să vizitezi un singur oraș. Asia este un continent fabulos, cu mii și mii de locuri care merită vizitate, mâncăruri care trebuie gustate, experiențe care trebuie trăite. Evident, poate unii nu au timp, dar, sincer, mi-e greu să înțeleg de ce te-ai duce în Asia pentru mai puțin de, hai sa zic, două, poate trei săptămâni. Iar în acest timp să umbli prin diverse locuri. Ei bine, cei de la Air Asia, cea mai mare companie aeriană low-cost a Asiei, s-au gândit să lanseze un pass care să ofere bilete la prețuri rezonabile prin Asia, pe unde zboară ei (și, cel puțin prin Asia de Sud-Est, cam zboară peste tot, având hub-uri în Thailanda, Malaysia, Indonezia, Filipine și zboruri către multe alte țări din zonă). Așa că m-am gândit să vă aduc în atenție ASEAN Pass.

Ce e ASEAN? Înseamnă Association of South East Asian Nations. Fondată în 1967 ca o asociație a țărilor ce se doreau prietene ale SUA și care luptau împotriva expansiunii comuniste în Asia de Sud-Est (să ne gândim că în perioada respectivă eram în plin război vietnamez, iar guerilele de stânga activau și beneficiau de un suport popular important în țări precum Cambodgia, Laos, Filipine, Thailanda), ASEAN s-a transformat, încet-încet, după ce lucrurile s-au liniștit într-un soi de Uniune Europeană a Asiei de Sud-Est, iar astăzi include nu numai țările “capitaliste”, ci toate țările zonei (cu excepția Timorului de Est, dacă nu mă înșel). Nivelul de integrare este departe de cel al Uniunii Europene (în primul rând, nu există o monedă comună), dar ASEAN-ul a contribuit masiv la dezvoltarea economică a zonei (liber schimb, cer deschis etc, etc).

Dar să mă opresc cu povestea ASEAN-ului și să vă spun care e oportunitatea. Air Asia a lansat un Air Asia ASEAN Pass care îți oferă posibilitatea să zbori la un preț fix pe 148 de rute ale Air Asia (mă rog, numărul poate fluctua) din interiorul celor zece țări ASEAN: Brunei, Cambodgia, Filipine, Indonezia, Laos, Malaysia, Myanmar, Singapore, Thailanda și Vietnam.

Cum funcționează? Air Asia oferă două tipuri de Pass: Air Asia ASEAN Pass cu 10 credite, care costă 499 ringiți malaysieni (134 dolari), sau Air Asia ASEAN Pass Plus, cu 20 de credite, care costă 888 ringiți (239 dolari). Nu pot să nu remarc că prețul la biletul cu 20 de credite este de 888 – numărul meganorocos al chinezilor și nu numai :).

Pentru un zbor poți folosi 1 până la maximum 5 credite pe zbor, în funcție de lungimea zborului, frecvențe și grad de încărcare. De exemplu, vei cheltui doar 1 credit pe curse gen Bangkok – Siem Reap (Angkor Wat), Bangkok – Mandalay, Jakarta – Singapore, dar vei da 5 credite pe zboruri interne în Indonezia, cum ar fi Jakarta – Bali. În afara Indoneziei, cel mai mult vei da 3 credite. Deci cu un pass de 134 dolari vei beneficia de 4 până la 10 zboruri! Bangkok – Siem Reap va costa, deci, 13,40 dolari, cam cât autobuzul pe aceeași rută!

Atenție – deși pass-ul poate fi cumpărat oricând și prima zi de folosire poate fi și după 11 luni, rezervarea propriu-zisă pentru un anumit zbor trebuie efectuată cu 14 zile înainte de zborul efectiv, deci nu poți să faci rezervare de pe o zi pe alta! În plus, evident, poți să rezervi biletul dacă sunt locuri! Atenție, taxele aeroportuare, cele de bagaj, mâncare etc. trebuie plătite separat, nu sunt incluse în pass.

Pass-ul poți să-l folosești în termen de un an de la achiziționare, dar este valabil o lună de la data primei folosiri (pentru pass-ul cu 10 credite) și două luni (pentru pass-ul cu 20 de credite). Pass-ul nu poate fi folosit însă în perioade de vârf.

Pentru mai multe informații, aruncați o privire aici.

Comentarii

  • v spune:

    E bunicel dar poti ajunge la rezultate surprinzatoate si combinand cebu pacific, jetstar, nok, lion si thai lion, Tigerair, scoot si altii

  • erik spune:

    Dat fiind faptul ca ma gandesc serios sa-l cumpar pentru Mai. Pe langa costul ala de 134E sau celalalt pachet, mai trebuie platite taxe de aeroport sau ceva suplimentar? Daca nu are taxele de aeroport incluse e fix pix cred 🙂

  • Alex spune:

    Passul nu include taxele de aeroport. Dupa zeci de zboruri in aceasta parte a lumii, recomand Air Asia ca fiind cea mai buna companie low cost din SE Asia..

  • erik spune:

    Bun si la cat sa ma astept taxe suplimentare/zbor ?

  • erik spune:

    Ok, e totusi decent, ajungi la 80 dolari dus intors cu tot cu taxe incluse daca nu gresesc?

  • Decebalus Rex spune:

    Scuze, unde ai gasit aia cu sezon/extrasezon? In Iulie e extrasezon in Asia de Sud Est nu? Va ploua mult peste tot sau nu? Din ce vad daca nu cheltuit toate punctele ramai cu ele asa ca trebuie sa compani inainte, s-ar putea sa iesi in pierdere cu passul fata de luat bilete separat, corect?

    • Imperator spune:

      In iulie, este sezon ploios in Indochina (Vietnam, Cambogia, Laos, Thailanda, bune parti din Myanamr) si sezon secetos in Malaezia, Indonezia, Singapore. Daca nu cheltui punctele, ramai cu ele. Care este mai ieftin – trebuie sa-ti faci calculele. In principiu, daca folosesti toate punctele, pass-ul este gandit sa fie mai ieftin.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest