Distribuie articolul:

Corpus Christi in Cuzco

Am iesit din aeroportul Cuzco. Un soare cum doar la 3.000 de metri poate fi se revarsa peste parcarea aeroportului din Cuzco. Am ajuns! In sfarsit! Si era soare. Ne-am imbarcat in autocar, am remarcat din nou cat s-a extins Cuzco si am tulit-o spre hotel.

Cuzco a fost capitala celui mai glorios imperiu din America Latina si continua sa fie unul dintre cele mai frumoase orase de pe continent. Cocotat pe niste dealuri (da, arata ca dealurile, desi ne aflam la 3.300 m), orasul mai prezerva urmele arhitecturii inca, combinata insa cu o splendida arhitectura coloniala spaniola. Numele de Cuzco provine din cuvantul Qusqu, care in quechua, limba incasilor, inseamna “stanca bufnitei”. Acum nu prea mai sunt bufnite prin zona, in schimb sunt foarte multi „ulii de noapte”, care o iau din bar in bar dupa lasarea intunericului. Li se mai spune si gringos :).

Hotelul nostru, Quinta San Blas, era undeva la doua strazi distanta de Plaza de Armas, piata mare a orasului, dar dupa primii pasi, am realizat ca pentru a vizita Cuzco iti trebuie ceva forma fizica. Daca Plaza de Armas este undeva jos, restul de strazi se afla fiecare la alt “etaj”… Si desi nu sunt mai mult de 10–20 de metri diferenta de altitudine intre “etaje”, aici, la 3.300 de metri, in prima zi, se simte mai tare. In fine, autocarul ne-a lasat la etajul 1, pentru ca strada Carmen Alto era ingusta si nu putea intra un autocar, doar masini mici… Asa ca am luat la pas niste scari si, dupa un colt, am ajuns in fata hotelului… Strada era cu adevarat fabuloasa, intr-adevar, simteai ca te-ai intors undeva in timp. Hotelul, foarte fain, și iar am tras “lozul cel mare”… am primit o camera practic deasupra hotelului.. iar 2 etaje se simt in prima zi in Cuzco. Pana la urma, nu asta ar fi fost problema, ci faptul ca am avut o camera imensa, cu tavanul foarte inalt, iar caloriferul nu facea fata. Da, iti trebuie calorifer in Peru, iarna, daca ziua poti sa mergi linistit in pantaloni scurti si tricou, noaptea temperatura scade spre 10–15 grade, iar la Puno, chiar spre zero.

Dupa ce ne-am lasat bagajele, am luat-o pe jos spre oras. Fundatiile cladirilor din centru au ramas inca in acest stadiu, celebrele pietre, atent slefuite (daca era vorba de cladiri oficiale sau religioase), se imbina perfect intre ele fara a avea nevoie de mistrie. Zona Cuzco este una seismica si, din cand in cand, este lovita de cutremure puternice. In mod curios, cele mai distrugatoare par sa aiba loc o data la 300 de ani – in 1650, au murit 5.000 de persoane, la cel din 1950, “doar” vreo 2.500. Deci, urmatorul sa fie in 2250? In consecinta, localnicii au invatat cum sa construiasca fara mistrie si rezistent la cutremure. Credeti ca spaniolii le-au dat credit? Da` de unde?! Si, ca dovada, atat in 1650, cat si in 1950, nu au cazut vechile cladiri (si fundatii inca), ci ceea ce s-a construit deasupra lor.

Am coborat inapoi spre centru, mergand pe ulitele dominate de imensele fundatii cu cladiri coloniale deasupra. Cel mai important obiectiv turistic din Cuzco – Qoricancha, templul central al incasilor, dedicat lui Viracocha, creatorul universului, zeitei Lunii, Quilla, si evident, lui Inti, zeul soare. Din pacate, in zilele noastre, peste maretul templu a fost construita o manastire catolica, demolandu-se o parte din cladiri, însa, ca peste tot, pastrandu-se fundatiile vestitului templu incas. De altfel, in curtea interioara a manastirii, sunt bine pastrate ziduri intregi care fascineaza pe oricine cu ingeniozitatea arhitectilor incasi. Interiorul de azi este dragut, in clasicul stil al bisericilor catolice spaniole, dar templul era, din relatarile contemporanilor, fabulos. De sus, avea forma unui soare, iar camera dedicata zeului-Soare Inti fusese tapetata complet cu placi din aur de cate 2 kg una. Se pare ca erau vreo 700–800 de placi din aur. Va dati seama ce ochi au facut spanioli cei obsedati de aur cand au vazut Templul Soarelui! Dar, probabil cea mai draguta parte era vasta gradina a templului (inca mai exista), unde se aflau statui infatisand diverse animale (de la lame, jaguari pana la porcusori de Guineea), toate din aur, in marime naturala. Probabil, aceste capodopere ale artei americane au fost topite pentru a acoperi foamea de aur a spaniolilor.

L-am intrebat pe ghid ce reprezenta aurul pentru incasi, tinand cont ca acestia nu foloseau bani. Este unul din marile mistere ale Imperiului Incas. Cum a putut sa fie edificat un stat de o astfel de dimensiune in conditiile in care nu existau bani si, deci, nici comert? Raspunsul: cetatenii isi plateau taxele prin munca – de aceea, in urma imperiului au ramas atatea lucrari publice de anvergura – si primeau, in schimb, mancare. Atunci, la ce le trebuia aurul care nu avea, astfel, nicio valoare? Simplu, aurul le era necesar pentru religie… Aurul era simbolul zeilor, mai ales al lui Inti, zeul-Soare, si era folosit pentru templele si evenimentele dedicate acestor zei. Cantitatea de aur nu avea nimic de-a face cu bogatia.

Dupa ce ne-am plimbat pe culoarele lungi ale manastirii, am vizitat camera zeului-Soare, acum dureros de goala, am facut pozele de rigoare, apoi am coborat spre principalul bulevard al orasului, Avenida El Sol, unde am fost “agatati” de autocar si am plecat sa descoperim alte cateva obiective turistice din afara orasului. Prima oprire nici nu putea fi altundeva decat la fortareata Sacsaywaman (inutil sa explic ca orice gringo ii zice “sexy woman”). Evident ca nu sunt prea multe cuvinte comune in engleza si in quechua, deci numele fortaretei inseamna “Soimul infometat”. Dominand Cuzco de pe o inaltime, citadela a fost o cladire impozanta… A avut un cert rol militar, dar probabil si religios… A fost construita din bolovani masivi de zeci de tone, transportati de la zeci de kilometri intr-un mod care inca ii intriga pe istorici (incasii nu au cunoscut nici roata si nu aveau nici cai, iar lamele nu erau chiar prea bune la carat greutati, fiind destul de plapande) si apoi slefuiti. Dar fortareata a intrat in istorie datorita faptului ca aici a avut loc ultima batalie intre ocupantii spanioli si trupele incase conduse de Manco Inca. Acesta, la 4 ani dupa ce Cuzco a fost ocupat de spanioli, a strans o ultima armata inca incercand sa reocupe capitala imperiului. Batalia a avut loc la Sacsaywaman si s-a terminat cu victoria clara a spaniolilor, pe campul de lupta ramanand mii de trupuri de incasi, spre deliciul soimilor flamanzi (se pare ca de aici ar veni numele fortaretei). Dupa victorie, spaniolii au folosit fortareata drept cariera de piatra, pentru a-si construi palatele si bisericile din Cuzco, din Sacsaywaman ramanand doar o mica parte… dar si asa uimeste prin dimensiuni si efort. Daca ar fi ramas intreaga, probabil ar fi rivalizat cu piramidele egiptene…

Acum, Sacsaywaman este unul din locurile cu cele mai frumoase panorame ale orasului. Dupa ce te cateri pe zidurile incase, ajungi la un mirador, de unde poti admira intregul oras revarsat pitoresc peste dealuri… In departare, se scrie mare pe deal Viva Peru! Acum 15 ani, se vedea bine, insa de atunci nimeni nu a mai dat cu vreo bidinea. S-a cam dus patriotismul peruvian…

Urmatoarea oprire, Qenqo (inseamna “zig-zag”, in quechua), un bolovan pe care aveau probabil loc sacrificii si mumificari… Mumificarile au fost la mare cautare in toata America Latina de milenii, se pare ca mumiile cele mai vechi din lume nu provin din Egipt, ci de undeva din nordul statului Chile de astazi. Si aici am auzit vorbindu-se romaneste… Nu eram singurii romani care vizitam Peru si vom mai avea placerea sa ne mai intalnim cu conationali… de fapt, cu conationale, fiindca se pare ca romancele sunt mai dornice de explorari decat romanii.

Sfarsitul zilei l-am petrecut undeva la vreo ora de Cuzco, intr-o zona agrara, acolo unde incasii au construit niste terase enorme pe care le foloseau pentru agricultura intr-un tinut nu foarte fertil – suntem totusi la 3.300 de metri. Aici, pur si simplu, era frumos. Dupa o zi lunga, plina de istorie si povesti, treziti devreme ca sa prindem zborul, a fost un sfarsit minunat de zi… totul verde, terase una peste alta si, mai ales, apa curgand la marginea teraselor… Si stiti si voi ce efect relaxant au firele de apa care curg in cascada… Zeul Inti se indrepta incet spre apus, apa curgea, iar de jur imprejur, totul era verde… O minune.

A doua zi de dimineata, urma sa zburam mai departe spre La Paz, spre Bolivia. Din fericire, zborul nu mai era la 7.00 dimineata, ci ceva mai spre pranz, aeroportul nu era departe, ne astepta o bine-meritata odihna. De sus, din fata camerei mele, in schimb, am admirat panorama de noapte a orasului… o mare de luminite una peste alta… Noapte buna, Cuzco, am fost la fel de vrajit de tine ca si acum 15 ani… Desi ajung a doua oara, magia Perului ramane…