Hai sa facem o recapitulare – rutele anuntate pentru 2017 de Blue Air

Blue Air

Unele dintre cele mai citite si virale articole de anul trecut erau despre noile rute anuntate despre principalele companii aeriene care opereaza in Romania. Pentru ca anul trecut a fost o ploaie torentiala cu rute noi, a trebuit sa actualizez articolul de cateva ori, acum e pentru prima oara cand actualizez lista de rute anuntate pentru 2017. Nu cred ca anul acesta vor fi la fel de multe, evident, companiile aeriene trebuie sa-si consolideze rutele de abia lansate, dar evident ca nu se vor limita la asta… au fost anuntate deja mai multe, iar altele vor fi, probabil, anuntate in cursul anului, asa ca sigur voi face din cand in cand cate o actualizare. Si sper sa va inspire sa descoperiti locuri in care n-ati mai fost sau sa va reintoarceti in locuri in care n-ati mai fost demult. Asa ca, azi, incep cu noile rute Blue Air.

Anul trecut a fost un an spectaculos pentru Blue Air. Au anuntat zeci de rute noi atat din Romania, cat si din bazele lor de la Larnaca si Torino, mai nou vor deschide o baza si la Liverpool si, probabil, nu se vor opri aici. Dar sa vedem care sunt rutele anuntate pentru Romania. Sunt 18 rute noi si 2 noi baze in Romania – la Constanta si Cluj-Napoca. Si vedem din ce in ce mai multe rute noi interne.

 

Bucuresti

Sunt anuntate doar 2 rute noi, dar interesante.

2 iunie 2017, Bucuresti – Copenhaga. Nu este o ruta noua pentru Otopeni, mai zboara si SAS-ul din cand in cand, dar e pentru prima oara cand vor exista preturi rezonabile pentru zborurile directe. Blue Air va opera de 3 ori pe saptamana (lunea, miercurea si vinerea). Iar Copenhaga este una dintre cele mai dragute capitale ale Europei, care merita descoperita.

3 iunie 2017, Bucuresti – Bordeaux. Ooo, asta chiar ca este o premiera. Din cate stiu, este primul zbor direct spre Bordeaux din istoria aviatiei romano-franceze, intr-o zona in care sunt multe de vazut, traiesc destul de multi romani si, in plus, nu prea sunt legaturi. De altfel, Blue Air pare sa fie foarte interesata de piata franceza, Bordeaux fiind a patra destinatie franceza catre care zboara alaturi de Paris, Nice si Lyon. Zborul va fi operat de 2 ori pe saptamana (miercurea si sambata).

 

Cluj-Napoca

Blue Air deschide o noua baza la Cluj-Napoca in primavara aceasta, deservita de un avion care va lega Cluj-Napoca de 5 rute (4 din tara, 1 din strainatate).

26 martie 2017, Cluj-Napoca – Londra Luton. Orice companie care deschide un nou aeroport in Romania o face cu o cursa spre Londra. Si, culmea, cursele astea sunt full. Asa ca nu e o surpriza ca prima ruta de anul asta anuntata de Blue este spre Londra Luton, o ruta operata de 4 ori pe saptamana (marti, joi, sambata si duminica).

9 aprilie 2017, Cluj-Napoca – Larnaca. Nu este o ruta noua pentru aeroportul din Cluj, dar este una populara. Numerosi ardeleni lucreaza in Cipru, in plus destinatia este din ce in ce mai vizitata de turisti. In plus, tinand cont ca si Cipru de Nord devine din ce in ce mai popular, cred ca va fi o ruta profitabila. Zborul va fi operat de trei ori pe saptamana (marti, joi si duminica).

10 aprilie 2017 Cluj Napoca – Nice. O ruta in premiera pentru clujeni, prima conexiune intre Ardeal si Coasta de Azur. Este o zona extrem de cautata pentru vacante, e drept, nu la fel de ieftine precum cele din Antalya, dar intr-o regiune extrem de frumoasa (iar primavara sau toamna, cand vremea este de asemenea excelenta, preturile sunt semnificativ mai mici). Zborul va fi operat de 2 ori pe saptamana (lunea si vinerea).

3 iunie 2017 Cluj-Napoca – Hamburg. Pentru un motiv care imi scapa, Hamburgul a fost ocolit pana acum vreun an de companiile aeriene romanesti. Blue a fost prima companie care a legat Bucurestiul de Hamburg, se pare ca ruta merge bine, asa ca adauga inca o ruta din Ardeal. Zborul va fi operat de 2 ori pe saptamana (miercurea si sambata).

15 iunie 2017 Cluj-Napoca – Constanta. Marele pariu al lui Blue de anul acesta consta din zborurile interne spre Litoral. Pentru prima oara, sunt legate destinatii indepartate din Romania de unde ajungi conducand dupa ore bune de Litoralul romanesc. Evident, multe locuri sunt deja vandute catre agentii de turism care pregatesc pachete zbor + cazare si sunt convins ca vor fi niste rute temporare de vara care vor dudui. Ruta Cluj – Constanta va fi operata de 2 ori pe saptamana (joia si duminica). Orarul este excelent pentru un weekend prelungit pe Litoral – pleci joia din Cluj la ora 16:30 si te intorci duminica din Constanta la 17:30.

 

Constanta

Este noua baza al lui Blue Air din Romania. Toate incercarile precedente ale altor companii au cam dat cu virgula si multe s-au retras, dar Blue se pare ca pariaza pe Litoral. Marea majoritate a zborurilor vor fi interne si sezoniere, dar vor fi cateva si externe.

27 aprilie 2017, Constanta – Roma Fiumicino. Roma este intotdeauna o destinatie plina de romani – fie plecati la munca, fie plecati la distractie, dar potentialul exista. In plus, cine stie, poate vor mai aparea si niste italieni in cautare de distractie pe litoralul romanesc. Cursa va fi operata de 3 ori pe saptamana (marti, joi si sambata).

29 aprilie 2017, Constanta – Paris Beauvais. Daca prima ruta va fi spre capitala Italiei, parca mi se pare logic ca urmatoarea destinatie sa fie capitala Frantei. Ruta va fi acoperita de 2 ori pe saptamana (miercurea si sambata)

30 aprilie 2017, Constanta – Milano Bergamo. Nu este chiar o ruta noua, a mai fost operata acum doi ani tot de Blue Air si acum vad ca se revine. Vor fi doua curse pe saptamana (miercurea si duminica).

19 mai 2017, Constanta – Bruxelles. Blue Air incheie triunghiul destinatiilor externe cu o cursa saptamanala spre capitala Belgiei. Poate pare ciudata cursa, dar tinand cont ca unul din actionarii Blue Air are o agentie de turism in Bruxelles, este posibil ca sa joace si un rol partial de charter pentru turisti belgieni.

13 iunie 2017, Constanta – Iasi. Primul zbor intern spre Litoral va fi inaugurat pe 13 iunie si va fi de la Iasi. Vor da moldovenii navala spre Litoral. Daca da, o vor face aeropurtat doar o data pe saptamana, mai precis, lunea.

15 iunie 2017, Constanta – Cluj Napoca – am pomenit-o mai sus.

16 iunie 2017, Constanta – Timisoara – similara cu ruta spre Cluj, vor fi 2 zboruri pe saptamana spre capitala Banatului – vinerea (plecare din Timisoara la 16:45) si duminica (retur din Constanta la 13:30).

19 iunie 2017, Constanta – Oradea. Doar o singura cursa pe saptamana, si anume lunea. Este cea mai lunga ruta interna a unei companii romanesti. Si daca sunteti constanteni, va sfatuiesc sa dati o fuga pana la Oradea, ca tot aveti ocazia. Este cel mai frumos oras necunoscut al Romaniei :).

 

Iasi

Nu este o baza noua a Blue Air, in plus, orasul moldovean este prima ruta interna deservita de Blue Air din Bucuresti si cu un megasucces. Dovada ca acum sunt trei curse pe zi care gem de pline ce sunt. Sa vedem insa noile rute anuntate de Blue Air pentru anul asta din Iasi.

1 iunie 2017, Iasi – Berlin Tegel. Berlinul este unul dintre cele mai hip orase ale Europei, o destinatie culturala si de distractii de prim ordin si un oras pe val. Da, reconstructia post-comunista a orasului nu s-a terminat, centrul e un santier care nu se stie cand se termina, dar asta conteaza prea putin. Este, poate, cea mai boema capitala a Europei si merita sa te duci sa o vezi. Din Iasi, vor fi operate trei zboruri pe saptamana (martea, joia si duminica).

3 iunie 2017, Iasi – Torino. Capitala industriala a Italiei de Nord nu mai este chiar atat de industriala, in schimb poti descoperi un oras care te surprinde – este mult mai dragut decat te astepti. Toata lumea se duce sa viziteze Roma, Florenta sau Venetia, si pe drept cuvant. Dar si Torino are frumusetea lui. Vor fi doua zboruri pe saptamana (martea si sambata)

4 iunie 2017, Iasi – Valencia. Este, probabil, orasul din Spania in care imi doresc sa ajung cel mai mult, este in varful listei de Spania. Anul trecut, am ezitat mult ce sa aleg intre Valencia si Andaluzia, a castigat Andaluzia, sper ca o sa vad si Valencia in curand. Dar, iesenilor, aveti 2 curse pe saptamana, pacat sa nu dati o fuga (miercurea si duminica).

13 iunie 2017, Iasi – Constanta. Am mentionat-o mai sus.

 

Oradea

Oradenii investesc serios in turism. Aeroportul este nou-nout, Baile Felix au facilitati care arata ca afara, in plus Oradea a fost restaurata si a devenit o adevarata capitala a Art Nouveau-ului european. Mai trebuie doar sa atraga companii aeriene care sa si opereze aici. Blue incepe, incet, incet, cu 2 zboruri – unul spre baza lor din Italia, Torino, si altul spre Litoral

26 martie 2017, Oradea – Torino. Torino este una dintre bazele din strainatate ale Blue Air, asa ca nu a fost prea greu sa lanseze o ruta spre acest oras italian. Exista si posibilitatea de a zbura mai departe, Blue Air oferind si servicii de tranzit spre celelalte destinatii operate din Torino. Sper sa si mearga, si Blue sa inaugureze mai multe rute din Oradea. Zborul va fi operat de 2 ori pe saptamana (joia si duminica). Preturile sunt de doar 20 euro / one way.

19 iunie 2017, Oradea – Constanta. Am mentionat-o mai sus.

 

Timisoara

16 iunie 2017, Timisoara – Constanta. Cu alte doua companii importante cu baze operationale in Timisoara, Blue nu pare sa o dezvolte prea mult. In schimb, ofera zboruri interne spre alte orase romanesti – Iasi, Cluj si, din vara, Constanta. Am scris despre aceasta ruta mai sus.

 

Pentru mai multe informatii si povesti despre orasele mentionate mai sus, fa click pe numele orasului acolo unde exista un link 🙂

 

blueair-logo
Categorii:
BlueAir · Tips & Tricks

Comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest