Pe urmele mayașilor, cu Anda și Ionuț

Cum am mai zis, îmi face mare plăcere când primesc povești de călătorie de la alți pasionați de călătorie (dar și de scris). Ionuț și Anda au fost într-o călătorie mai lungă prin niște locuri de basm, locuri pe care le-am vizitat și eu demult, într-o excursie specială pentru mine. Și pentru că ei au fost recent, iar eu, ultima oară, acum 12 ani pe urmele mayașilor, iată un articol nou-nouț. Cei doi au și blog, așa că vă invit să le descoperiți poveștile de prin America Centrală.

Salutare! Suntem Anda și Ionuț, doi tineri pasionați de călătorit, ce tocmai am avut parte în decembrie de cea mai lungă și intensă vacanță a noastră de până acum: o lună în America Latină prin Cuba, Mexic, Guatemala și Belize, care a fost și luna noastră de miere. Dacă vă întrebați ce-i cu noi, ei bine, nu suntem nici antreprenori sau freelanceri de succes și nici nu avem vreo mătușă Tamara. În timpul săptămânii sunt la birou ca majoritatea dintre voi, însă când vine vorba de călătorii livrăm întotdeauna peste target :)).

Așa am reușit să ne petrecem aproape 5 săptămâni în America Latină cu un buget total de 2.500 de euro de persoană. Iar pe blogul nostru, Travelship.ro, ne dorim să vă facem poftă de călătorit peste mări și țări și să vă ajutăm cu sfaturi utile să ajungeți în destinațiile mult visate.

Ce situri mayașe am vizitat?

Am ales cele patru țări pentru spiritul latin (de care ne-am îndrăgostit în Brazilia cu un an în urmă), pentru aventură și nu în ultimul rând pentru istorie. Înainte de conquistadorii spanioli, au fost mayașii. Partea aceasta de America Centrală este leagănul civilizației mayașe, una dintre cele mai bogate culturi pe care le-a cunoscut lumea.

Așa că, fiind în zonă, ne-am gândit să ne planificăm traseul prin Mexic, Belize și Guatemala, astfel încât să vedem o parte din ceea ce a mai rămas astăzi din lumea maya. Am văzut Chichén Itzá, Coba și Tulum în Mexic, Xunantunich în Belize și Tikal – inima imperiului mayaș, în Guatemala. Cam așa arată pe hartă peregrinarea noastră pe la siturile mayașe.

Nu putem spune nici pe departe că am vizitat tot ceea ce înseamnă cultura mayașă, de altfel nu suntem cercetători de meserie, ci călători pasionați care s-au bucurat să descopere o cultură fascinantă, atât de puternică și de vie de mii de ani.

Mayașii încă există

1800 î.H. Primii mayași se stabileau în America Centrală, iar zilele treceau încet sub soarele arzător, muncind pământul. Anul 800 d.H. Aproape 2 milioane de mayași locuiau în peste 40 de orașe, decorate cu biblioteci, piramide, arene sportive de Pok-ta-Pok, centre de astronomie, școli și spitale. Este apogeul lumii mayașe, asta în timp ce europenii erau încă scufundați în bezna Evului Mediu. Anul 1519, conchistadorii spanioli pășesc pentru prima dată pe terenul arid al Peninsulei Yucatan. Marile orașe mayașe erau deja ruine înghițite de junglă. S-au scris sute de cărți pe acest subiect și nimeni nu poate ști motivul exact al decăderii acestei civilizații.

Dar asta nu înseamnă că mayașii au dispărut de pe fața pământului. Tocmai faptul că erau organizați în mici zone rurale, iar bogățiile lipseau de pe aici, i-a salvat pe o parte dintre mayași de cotropirile conchistadorilor.

Astăzi, marile orașe  altădată sunt din nou în lumina reflectoarelor ca mari obiective turistice, iar o parte dintre cei aproximativ 5 milioane de urmași ai mayașilor încearcă să își ducă mai departe tradițiile în satele izolate, neatinse încă de modernitate. De altfel, oamenii de aici vorbesc peste 70 de dialecte și a fost tare interesant să auzim vorbindu-se mayașa. Seamănă foarte mult cu niște onomatopee, după cum ne-a explicat și exemplificat și ghidul nostru – urmaș de mayaș de la Chichén Itzá.

Dar dincolo de orașe și populația numeroasă, mayașilor le datorăm calendarul de 365 de zile (fiind prima civilizație care a încercat să țină evidența unei ordini cronologice a anilor), sisteme matematice complexe, medicina naturistă sau delicioasa ciocolată, fără de care mulți nu ar supraviețui :)).

Aventura noastră: de la Chichén Itzá la Tikal

Prima întâlnire cu mayașii a fost la Chichén Itzá, poate cel mai cunoscut sit mayaș, vizitat de peste 1,5 milioane de oameni anual și inclus de altfel în topul celor 7 minuni ale lumii moderne. Chichén Itzá a fost unul dintre cele mai importante orașe mayașe ce a rezistat încă 200-300 de ani după declinul civilizației. Ei bine, a rezistat, dar și cu ceva influențe din partea tolmecilor, populația vecină ce s-a amestecat cu mayașii de aici.

Am stat o jumătate de zi aici alături de ghidul nostru Julian, un urmaș de mayaș ce vorbea vechea limbă, dar și o engleză bună, spre norocul nostru. „Centrul universului” de la Chichén Itzá îl reprezintă piramida lui Kukulkan, dar asta după ce treci printr-un labirint de tarabe cu suvenirei în fața cărora te întâmpină zâmbitori antreprenorii mayași ai zilelor noastre. Mari arhitecți și astronomi, mayașii și-au folosit cunoștințele pentru a ridica piramida cu 365 de trepte pe care de două ori pe an, în timpul echinocțiilor, lumina cade perfect și lasă senzația unui șarpe în mișcare – șarpele reprezentând prima creație în mitologia maya. Iar când am ajuns în fața piramidei, un puhoi de chinezi cu aparate de gât bătea de zor din palme în fața piramidei. Kukulkan, Kukulkan, Kukulkan, zeul parcă încerca să comunice, așa de perfectă era acustica din interiorul piramidei ce reproducea numele zeității supreme ca ecou al bătăilor din palme.

Ce ne-a impresionat cel mai mult din poveștile ghidului? Faptul că până la urmă toată acea comunicare cu zeul suprem Kukulkan avea rolul de a crea bunăstare pentru o parte dintre cei aleși pe spinarea celor câteva zeci de mii de oameni care trebuiau să muncească zi de zi sub soarele arzător, dar motivați de odihna veșnică la umbră după moarte. Astăzi, aceleași legi guvernează lumea, doar că îmbrăcate sub alte concepte, „socialism”, „corporații” sau numiți-le cum vreți.

Chichen Itza.

Ai fi tentat să spui că după Chichén Itzá e greu să mai fii impresionat, dar nu te lăsa păcălit. Coba zace ascunsă în junglă, este mai inaccesibilă turiștilor, dar aici, pierduți printre ruinele din mijlocul junglei, ni s-a părut cu adevărat că ne-am întors în timp. O rețea de peste 50 de drumuri așeza orașul cu aproximativ 100.000 de locuitori în prim-plan pe harta vremii.

Ai nevoie de ceva condiție fizică pentru a te plimba printre ruinele acoperite de verdeață, multe dintre ele nedescoperite și întinse pe o rază de câțiva kilometri buni sau pentru a escalada piramida Nohoc Mul, înaltă de 42 de metri – cea mai înaltă din Peninsula Yucatan pe care se poate și urca. Odată ajunși în vârf, ne-am așezat binișor jos că ne cam luase amețeala, iar peisajul cu jungla infinită de la picioarele noastre ne-a lăsat cu gura căscată câteva minute bune.

În Mexic, am mai văzut ruinele de la Tulum care, deși nu au istoria și clădirile impunătoare de la Chichén Itzá sau Coba, au un farmec aparte, fiind așezate „pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”, chiar pe țărmul oceanului, cu zgomotul valurilor spărgându-se în surdină.

Micul orășel de 1.000 de locuitori a fost ridicat pe la anul 1200, când deja civilizația maya era puternic în declin și de aceea nu găsim aici vreo mare piramidă sau clădire impunătoare. Ce a mai rămas astăzi pe aici? O parte din El Castillo, farul din Tulum, câteva zeci de ruine ale clădirilor mayașe și câțiva locuitori permanenți – iguane cu rădăcini mayașe :)). E foarte plăcut să te plimbi prin locul încărcat de istorie, de altfel foarte bine îngrijit, cu gazonul tuns la dungă, simțind briza mării și trăgând cu ochiul la apa perfect albastră și la plaja fină de la poalele cetății.

Am trecut granița spre Belize, unde am făcut o oprire la Xunantunich. Deși ruinele din Belize nu beneficiază de faima celor din țările vecine (în Belize, „you would better belieze it” în insule), și aici siturile mayașe merită văzute. Xunantunich, femeia de piatră, în limba mayașă, își are numele de la o legendă a unei tinere mayașe ce tot apărea precum o fantomă în fața localnicilor, printre ruinele de aici.

Înainte de a vizita locul, ne-am oprit în muzeu unde am avut parte de o reproducere 3D a vechiului oraș. Centrul așezării este dominat tot de El Castillo (nume generic dat de spanioli, pentru că denumirile originale au pierit odată cu decăderea așezărilor), o clădire în formă de piramidă înaltă de 40 de metri, a doua cea mai înaltă clădire din Belize și în zilele noastre.

Nu departe de granița cu Belize, în Guatemala, se află Flores, un mic orășel colonial aflat pe o insulă în mijlocul lacului Petén Itza. Pentru lumea mayașă, locul are o însemnătate aparte, fiind ultimul oraș mayaș cucerit de către spanioli, în 1697.

Astăzi, Flores este un locușor cochet plin de turiști cazați în casele cu obloane mari și accente spaniole, fiind punctul de plecare către Tikal, considerat inima imperiului mayaș. În aproximativ 1000 de ani de construcții neîncetate, mayașii au reușit să creeze un oraș gigantic de 130 km pătrați (cam cât Timișoara zilelor noastre), cu peste 100.000 de locuitori.  După cum ne-a spus ghidul nostru, astăzi sunt aduse la lumină doar 20% din numărul total al clădirilor de aici.

Atâtea clădiri acoperite de junglă, dar și bâjbâitul la 4 dimineața cu lanterna în mână printre maimuțele zgomotoase pentru a prinde răsăritul, ne-au adus aminte de acea senzație unică pe care am mai trăit-o doar la Angkor Wat – capitala unui alt imperiu decăzut, Imperiul Khmer. Răsărit ne închipuim noi că o să prindem, pentru că, imediat după, am aflat că șansele sunt destul de mici – fiind în pădurea tropicală, umezeala este foarte mare și ceața pe măsură. Nu-i nimic, eram la Tikal, nu ai cum să nu intri în atmosfera încărcată de poveste de aici.

Așa cum aproape fiecare sit mayaș se deosebește prin câteva clădiri specifice, de la Tikal îți rămâne în minte complexul piramidelor gemene ce stăteau față în față semețe în centrul vechiului oraș. Ne-am cățărat 38 de metri până în vârful Templului II, iar imaginea cu întreg complexul în zare ne-a pus de îndată rotițele imaginației în mișcare. Parcă și vedeam preoți mayași printre clădirile religioase, comunicând cu zeii, în timp ce oamenii de rând trudeau sub soarele aprins.

Suntem în epoca globalizării și mulți nu mai pariază că mayașii își vor duce mai departe tradiția. Până și în cel mai mic sătuc, televiziunile promovează vedete internaționale, iar resorturile și hotelurile de lux încep să ia locul vechilor așezări din Peninsula Yucatan. Însă mayașii sunt obișnuiți de peste 500 de ani cu lupta pentru a-și păstra tradițiile și cultura: au luptat la venirea spaniolilor și luptă și acum să își crească copiii în spiritul strămoșesc. Așa cum ne povestea și Placido, bătrânul mayaș din satul San Jose Succotz din Belize, „tinerii învață de mici limba mayașă în mijlocul familiei și participă la toate obiceiurile locului.”

Să vedem ce ne rezervă ziua de mâine! 🙂