Wizz Air anunta deschiderea rutei Bucuresti – Eilat. Iar din Eilat ajungi imediat la Petra, Wadi Rum sau coasta peninsulei Sinai

Super veste am primit ieri pe mail … incepand din octombrie, vom avea parte de zboruri low-cost spre fabuloasele Petra si Wadi Rum sau chiar si pentru zona de plaja din peninsula Sinai. Wizz Air a anuntat ieri, deschiderea rutei Bucuresti – Eilat Ovda cu incepere din 29 octombrie cu o frecventa bi-saptamanala: miercurea si duminica. Preturile incep de la 99 lei.

Orarul curselor:

Bucuresti – Eilat 8:55 – 11:45

Eilat – Bucuresti 12:20 – 15:25

 

Eilat nu e cine stie ce, dar este o poarta de intrare excelenta spre niste locuri cu adevarat superbe. Ganditi-va ca la doi pasi de Eilat se afla portul iordanian Aqaba, iar de aici, poti ajunge la Petra in vreo 2 – 3 ore, iar la Wadi Rum in maximum 2 ore. De asemenea, pentru cine are destul curaj, poate trece in Egipt (unde nivelul de siguranta continua sa fie problematic), Sharm-el-Sheikh fiind la vreo 3 ore cu masina de granita de Israel (desi personal, imi place mult mai mult Nuweiba, dar nu mai stiu ce o mai fi acolo).

O sa ma intrebati cum se trece in Iordania. Simplu – de la aeroportul din Eilat, exista microbuze spre Aqaba (nici nu trebuie sa mai treci prin Eilat). Shuttle-ul costa 25 dolari si biletele pot fi achizitionate on-line (orele sunt corelate cu cursele Wizz Air) de aici. Aceeasi companie ofera curse si spre Taba, in Egipt de unde poti merge mai departe spre Nuweiba, Dahab si Sharm. Eventual si spre Cairo pentru cei dornici de senzatii tari.

Daca vrei insa sa calatoresti independent spre Iordania, poti lua un taxi pana la granita israeliano-iordaniana pe care o treci pe jos si iei un taxi mai departe pana in Aqaba, dar probabil daca sunteti cel mult 2, este mai ieftin sa mergeti cu shuttle-ul. Mai multe informatii poti gasi aici.

Conform ultimelor stiri, poti obtine visa-on-arrival iordaniana la granita, dar va costa 60 dinari iordanieni (71 euro). Atentie, exista posibilitatea de a primi o parte din bani inapoi !

  1. Nu vei primi nici un ban inapoi daca parasesti Iordania prin vreun alt punct de frontiera iordanian.
  2. Vei primi toti banii inapoi daca vei sta cel putin 3 zile / 2 nopti pe teritoriul iordanian.
  3. Primesti 20 dinari inapoi daca vizitezi Petra (trebuie prezentat biletul) si petreci 2 zile/1 noapte pe teritoriul iordanian. Atentie – primesti banii inapoi doar daca traversezi inapoi in Israel prin punctul de frontiera Aqaba / Eilat (oficial se numeste Wadi Araba / Arava).

Daca sunteti un grup de minim 5 persoane calatorind impreuna (trebuie sa intrati si sa iesiti din Iordania in acelasi timp), aveti servicii turistice asigurate de o agentie de turism iordaniana acreditata si stai cel putin 3 nopti in Iordanian, viza este gratuita.

Atentie, exista de asemenea o taxa de iesire din tara de 10 dinari.

Reglementarile se schimba frecvent, asa ca verificati din cand in cand aici.

Desi tehnic este posibil sa inchiriezi masina in Israel si sa treci granita, este o bataie de cap prea mare, asa ca mai bine inchiriezi masina din Aqaba si treci granita fie pe jos, fie cu shuttle.

Deci, avem zboruri low-cost si pentru Petra si Wadi Rum… sau pe aproape. Si asta este super super fain !

Pentru mai multe informatii si multa inspiratie, aruncati o privire pe articolele mele despre aceasta fabuloasa tara numita Iordania.

Biletele pot fi deja achizitionate de pe site-ul Wizz Air.

 

Categorii:
Tips & Tricks

Comentarii

  • Stiam ca daca te duci in Aqaba viza e gratuita fiindca e o regiune cu statut special. Viza de Iordania nu era 40 JOD?
    In schimb, israelienii te pun sa platesti taxa de iesire din tara care face vreo 30 USD.

    george2210 10 august 2017 8:30 Răspunde
  • În legătură cu Petra, mai e o variantă: achiziționarea unui Jordan Pass (84 euro) care include costul vizei, un bilet de intrare la Petra și la aproape toate muzeele din Amman.

    Ertan Teodorescu 10 august 2017 9:29 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii