ImperatorTravel

Happy Tour lanseaza sezonul de vara pe litoral la Blaxy Resort cu un concert Vunk

20. Blaxy Premium Resort

Mai acum vreo doi ani si ceva, eram invitat la o conferinta de presa in Bucuresti in care se prezenta un mare proiect hotelier pe Litoral. Aveam sa aflu ca se numeste Blaxy (banuiesc ca de la Black Sea) si era teribil de ambitios. Era un proiect gigantic, un complex cum numai prin Turcia mai gasesti (nu stiu sa existe ceva similar in Bulgaria, poate o fi, dar eu nu stiu) si se mula perfect pe ce vor turistii romani – plaja, o tona de piscine, animatie, all inclusive. Diferenta era ca Blaxy nu se lansa cu hotel, ci in spatele conceptului „time sharing” – pentru o anumita suma de bani, deveneai proprietar timp de o saptamana al unei camere sau combo (un miniapartament format din doua camere). Totul bine si frumos, dar ma uimeau termenele de finalizare. M-am uitat pe calendar. Era iulie 2014. Ei voiau sa deschida o prima cladire cu vreo 200 de camere pe iulie 2015. Ha, intr-un an? Visati, baieti, visati.

Citește mai mult

Prin vechea cetate a Sighisoarei – weekend la hotelul Binderbubi

18, Turn Sighisoara

Sa spun cinstit, prima oara cand am auzit de hotelul Binderbubi m-a bufnit rasul. Regatean fiind, invatand la scoala toate schitele lui Caragiale, nu am putut sa nu conectez bubi de celebra javra Bubico si povestea haioasa a maestrului Ion Luca. Dar pentru ca am descoperit Binderbubi pe social media, am putut afla mai multe despre acest hotel si, judecand dupa pozele pe care le-am vazut si povestile citite, parea chiar un hotel fain. Dar de unde si pana unde numele asta?

Citește mai mult

Cu chef Joseph Kalaani, prin restaurantul hotelului Europa din Eforie Nord

15. Chef Joseph

Cred ca nu e un secret pentru nimeni, nu sunt un mare gourmet. Dovada este ca am scris foarte putin despre mancarea de pe toate meridianele. Sunt destul de conservator si am destule tabuuri. Desigur, am bucatarii favorite – romaneasca, italiana, turceasca sau din Orientul Apropiat, imi plac tzatziki, humusul, micii, pastele si pizza si, daca gasesc asa ceva, sunt multumit. Nu sunt foarte aventurier din punct de vedere gastronomic. Mi-aduc aminte, acum multi ani am calatorit prin Malaezia cu niste chinezi care m-au dus numai prin restaurantele lor. Mi-am propus sa nu intreb ce mananc ca probabil as fi tinut un Ramadan strict o saptamana. Mancarea a fost buna, dar Dumnezeu stie ce am bagat in stomac. Le-am cerut doar sa nu fie pentru nimic in lume supa din aripioare de rechin. Am supravietuit. Povestea e din aprilie 2005.

Citește mai mult

Jurnal de all-inclusive (ep. 1). Mardan Palace, hotelul de 1 miliard şi jumătate de dolari!

10. View din balcon

Cum v-am povestit pe scurt acum o jumătate de lună, urma să plec în Antalya într-un resort all-inclusive. Ştiu, am zis şi atunci, nu e exact stilul meu, de altfel nu fusesem niciodată în Antalya, dar, în ultimă instanţă, am zis de ce nu… până la urmă, este şi aceasta o experienţă şi nu poţi să ai o părere avizată şi competentă dacă nu ai fost şi acolo şi nu ai experimentat, aşa că am acceptat invitaţia celor de la Mardan Palace şi Paralela 45 şi iată-mă, la mijloc de iunie, gata de îmbarcare într-un avion al companiei turceşti Fly Pegasus, care operează charterele Paralelei în direcţia Antalya.

Citește mai mult

Scurtă poveste despre pasiune, muncă și cazare în București

03. Camera rocazare.JPG

De când am început să călătoresc prin lume, am avut parte de numeroase întâlniri cu oameni care lucrează în turism, oameni care iubesc ceea ce fac, oameni care pun suflet în ceea ce fac și oameni pentru care zicala “Clientul nostru, stăpânul nostru” nu este doar un slogan de tipărit pe o hârtie și pus pe ușă. De fapt, întotdeauna mi-au plăcut oamenii care au crezut în “Clientul nostru, oaspetele meu”… și cred că mi-ar trece prin fața ochilor proprietari de pensiuni, șoferi de tuk tuk, ghizi… Și e greu să nu simți când un om pune suflet pentru că transformă o ședere într-un hostel ieftin într-o experiență mult mai memorabilă decât sejurul într-un hotel de 5 stele cu jde camere. Nu zic că nu poți da peste astfel de oameni și la 5 stele… dar, sincer, mai degrabă mi-aduc aminte de familia minunată de la hostelul din Leon, Nicaragua sau de patroana de la micul hotelaș din Chiang Rai decât de mai știu eu ce hotel de fițe în care am stat – și am stat în multe.

Citește mai mult

Un weekend aristocratic la Castelul Daniel din Tălișoara, Covasna

14. Constantinopole.JPG

“Era 2008. Aveam 120.000 de euro. Ne uitam să cumpărăm un apartament prin Floreasca, dar am văzut un anunț – 120.000 de euro pentru un castel în Tălișoara. Priveam ambele anunțuri. Ce să ne luăm? Un castel sau un apartament. Am zis să ne luăm totuși un castel”. Cam așa a început “nebunia” soților Racz. Cei doi lucrau la București în ceva corporații. Era perioada vârfului imobiliar și voiau să-și cumpere un apartament… dar până la urmă s-au trezit proprietari ai unui palat din Covasna. Nu aveau experiență în hotelărie, nu aveau experiență în refaceri de clădiri istorice, dar aveau o poftă nebună de a face ceva… după șapte ani, soții Racz au refăcut castelul Daniel, care arată fabulos, și pe timp de șantier au făcut și trei copii frumoși :).

Citește mai mult

O alternativa de cazare in Bucuresti – apartamente in regim hotelier

DSC_7009.JPG

Poate nu foarte mulți dintre voi știți, dar la un moment dat am lucrat în Ucraina, la Kiev. Cu ceva ani înainte de Euromaidan, într-o perioadă calmă. Nu am locuit acolo non-stop, mă duceam, stăteam 5, 7, uneori (rar) și 10 zile și, în rest, veneam acasă. Pe vremea aceea, în Kiev existau două tipuri de hoteluri – hoteluri așa și așa și foarte scumpe și hoteluri bune, dar aberant de scumpe. Așa că am descoperit (evident, cu ajutorul colegilor ucraineni), varianta cea mai bună – închirierea de apartamente în regim hotelier. Dădeam 35 – 50 de dolari pe zi (un hotel rămas din vremea lui Brejnev cu un pic de spoială relativ nouă trecea liniștit de 120 – 130 de dolari) și aveam o garsonieră în care uneori puteam juca fotbal, dacă aș fi dorit. Garsoniera era nouă sau veche, dar cu tot confortul.

Citește mai mult

Un weekend la munte – spa & relaxare la complexul Ana din Poiana Brasov

01. Hotel Sport Poiana Brasov.JPG

Noiembrie a fost o luna foarte-foarte gri prin București. Zile în șir, parcă vreo 30, la munte nu a apărut soarele absolut deloc, un lucru de-a dreptul straniu pentru țara noastră, unde ne putem plânge de multe, dar nu de lipsă de soare. Mi-aduc aminte cât de mult am resimțit lipsa soarelui student fiind la Maastricht, în Olanda, unde, de asemenea, prin februarie au fost mai multe săptămâni în șir fără soare. Ce era frustrant era că noaptea, de multe ori era senin, vedeam luna, dar când mă sculam, poc, din nou nor negru și apăsător. E drept, acum, am trișat un pic, am fugit în Capul Verde cam o săptămână și m-am bucurat de soare. Dar, întors în țară, după câteva zile simțeam nevoia de a ieși din București, poate-poate să găsesc ceva soare pe undeva. Și atunci m-am gândit să onorez o invitație mai veche a celor de la hotelurile Ana de la Poiana Brașov. Așa că, într-o vineri după-amiază, m-am urcat în mașină și am tăiat-o spre Poiana Brașov.

Citește mai mult

Taramul interzis al copilariei – Hotelul Europa Eforie-Nord

08. Piscina hotel Europa Eforie Nord.JPG

Pe vremea Impuscatului, cand o calatorie la Ruse sau Szeged era pentru multi aventura vietii, sa faci o rost de o camera la mare era de asemenea o mare victorie. Desi se gaseau bilete prin sindicat, partid etc., nu aveai nici o clipa garantia ca, daca nu aparea vreun charter-surpriza cu un grup de someri din Olanda veniti la o statiune marina ieftina, zburai imediat din hotel. Mi s-a intamplat la doi ani, sincer, nu mi-aduc aminte, dar mi-a povestit ulterior mama. Asa ca era foarte important sa ai o pila. Evident ca peste tot – inca mi-aduc aminte de pilele de la parizer, pilele de la paine si mai ales pila aceea cruciala la care gaseam o incredibila bucata de carne. Ei bine, la mare, pila mamei era la Eforie-Nord. Mi-aduc aminte si acum ca ma simteam ca in filmele americane cand am pasit pentru prima oara in hotelul Meduza si am stat la ametitorul etaj 11, in zgarie-norul de la capatul statiunii Eforie-Nord. Dar, chiar si asa, intotdeauna am visat sa intru in intangibilul hotel Europa, singurul hotel categoria “lux” din Eforie-Nord (chiar si mirobolanta Meduza nu era decat “categoria 1”), hotel in care se aflau bunatati de care auzisem doar de la colegii de scoala generala cu cativa ani mai mari – salam de Sibiu, sunca de Praga si mai ales PEPSI! La hotelul Europa aveau PEPSI! Si cred ca am trecut de zeci si zeci de ori pe langa gardul de sarma intangibil, in spatele caruia se ascundea Nirvana – salam, sunca, pepsi si o ciocolata care o vazusem in pozele din Paris Match si purta numele tulburator de Toblerone.

Citește mai mult

Casa Boiereasca din Pestera – pe-un picior de plai, pe-o gura de rai

Casa Boiereasca Pestera

Vara asta am ajuns de cateva ori prin tara si de fiecare data, am tras la o pensiune… Si cum vine toamna, chiar si iarna, e perioada de duca pe la pensiuni, m-am gandit ca n-ar fi o idee rea sa va arat ce am mai vazut fain printre pensiunile din Romania… Daca mergeti in zona Bran, aveti 90% sanse ca, daca veniti dinspre Brasov, sa o carmiti la stanga spre Bucegi catre pensiunea voastra (sau dreapta, daca veniti dinspre Bucuresti – Campulung)… Marea majoritate a pensiunilor se inghesuie spre Bucegi, cel mai turistic masiv muntos din Romania… Si eu am fost de nenumarate ori pe acolo si, intr-adevar, am stat numai spre Bucegi… Asta-vara am avut sansa sa fiu invitat si sa stau intr-o pensiune de partea cealalta… ii zice Casa Boiereasca si se afla in satul Pestera.

Citește mai mult