ImperatorTravel

Mongolia, mic ghid de calatorie

24-ger-terelj-mongolia
Mongolia – Ger camp

Ca de obicei, la finalul oricarui serial mai mult sau mai putin lung, obisnuiesc sa strang intr-un articol mai multe informatii si ponturi care v-ar putea fi necesare in cazul in care va doriti sa mergeti in Mongolia (sau daca povestile mele v-au convins sa adaugati aceasta tara pe wish list-ul personal. In caz ca ati fost in Mongolia si aveti mai multe informatii, v-as ruga sa completati jos, la comentarii, pentru a fi citite de cei interesati; de asemenea, daca aveti alte intrebari, cu placere va stau la dispozitie.

Citește mai mult

Mongolia orizonturilor nesfarsite (ep. 6). Naadam, Jocurile Olimpice ale Mongoliei

13-tir-cu-arcul-naadam
Naadam

 

Am ales sa merg in Mongolia in iulie dintr-un singur motiv – sa prind Naadam, cel mai important festival al Mongoliei, adevaratele Jocuri Olimpice ale caror traditii se pierd in negura vremurilor. Prima mentionare documentara a Naadamului se gaseste in cartea de capatai a istoriografiei mongole, „Istoria secreta a mongolilor”, scrisa candva in secolul al XIII-lea. Naadam vine de la cuvantul „Nayadum”, care inseamna pur si simplu „Jocuri”, si este momentul in care cei mai destoinici mongoli se intrec in cele „trei jocuri ale barbatiei” – lupte, tir cu arcul si calarie. In ultimii ani, Naadam nu mai este exclusiv barbatesc, femeile fiind acceptate la competitiile de tir cu arcul si calarie, dar nu si la cele de lupte. Am vazut doamne intrecandu-se la tir cu arcul, dar nu m-am prins sa fi vazut vreo fetita la calarie, desi sub cascheta aceea si, fiind mai barbatoase, probabil ca au fost si destule fetite la cursa.

Citește mai mult

Mongolia orizonturilor nesfarsite (ep. 5). Cai salbatici, cai domestici, cai metalici … Mongolia, tara cailor

38-genghis-han

Cred ca daca intrebi pe oricine, care nu stie mare lucru despre Mongolia, si tot asociaza aceasta tara, cel mai probabil, cu calul… stiti emisiunea aceea cu „am intrebat 100 de romani…”. Intr-o tara de nomazi si de razboinici cum a fost Mongolia, calul a fost cel mai bun prieten al mongolului. Caii i-au hranit (laptele de iapa a fost consumat pe scara larga in Mongolia, din el fac chiar si un soi de tuica J), caii i-au transportat atat pe ei, dar au tras dupa ei si casele lor mobile, calaretii mongoli au cucerit lumea si au bagat frica in oasele chinezilor, birmanezilor, turcilor, ungurilor, rusilor, persilor si atator si atator neamuri, calul reprezinta mai mult decat un animal pentru mongoli. Atat in trecut, cat si in prezent. Asa ca nu se poate sa fie o tara mai nimerita drept gazda singurilor cai salbatici „adevarati” din lume – caii lui Przewalski sau „caii salbatici mongoli”, o specie inrudita, dar diferita de cea a cailor domestici.

Citește mai mult

Mongolia orizonturilor nesfarsite (ep. 4). Karakorum, urmele capitalei Marelui Imperiu Mongol

32-karakorum
Karakorum

Dupa tura prin desertul Gobi cel plin de fosile de dinozauri, urma sa strabatem o buna parte din tara spre Karakorum, orasul care le aminteste mongolilor de perioada lor de glorie, cand China, Asia Centrala, Caucazul si o buna parte din Europa se prosternau la picioarele cailor lor. Karakorum a fost capitala Marelui Imperiu Mongol fondat de Genghis Han, dar nu a durat prea mult. Dar sa nu anticipez: toate, la timpul lor. Urmau doua zile pe drumuri neamenajate prin mijlocul campiei mongole, pe drumuri cunoscute doar de soferii nostri, al caror simt de orientare este aproape imposibil de descifrat. Dar nu m-am chinuit nicio secunda sa incerc… i-am lasat pe ei :)

Citește mai mult

Mongolia orizonturilor nesfarsite (ep. 3). Gobi, desertul inverzit

44-gobi-desert

Pentru orice calator in Mongolia, vizitarea desertului Gobi este obligatorie. Este totusi relativ departe de Ulaan Bataar, in zona sudica a acestei tari imense (reamintesc, aproape de trei ori mai mare decat Franta), asa ca multi turisti incearca sa puna mana pe bilete de avion. Acum cativa ani, cu autobuzul faceai vreo doua zile, dar odata cu terminarea soselei asfaltate Nord-Sud, timpul s-a redus la opt ore. Dar si asa, pentru ca oricum aveam sa ne intoarcem overland la Ulaan Bataar, oprindu-ne in diverse locuri, am decis sa zburam spre Dalanzagdad, principala „metropola” a sudului, aflat destul de aproape de granita cu China. Sa nu credeti ca Mongolia se opreste la granita, dincolo de granite se afla provincia chinezeasca Mongolia Interioara, locuita de sase milioane de mongoli (adica, de doua ori mai multi decat traiesc in Mongolia propriu-zisa) si la care, candva, orice mongol viseaza sa devina parte a Mongoliei Mari.

Citește mai mult

Mongolia orizonturilor nesfarsite (ep. 2). Ulaan Bataar, capitala surprinzatoare

22-ulaan-bataar
Ulaan Bataar

Inainte de a pleca spre Mongolia, aveam o imagine ca Ulaan Bataar, capitala Mongoliei, este unul dintre acele orase sovietice prafuite, monotone si monolitice, cu bulevarde largi de sa aterizeze un MIG pe ele (in caz ca voia sa-si rupa rotile pe gropile din asfalt), cu blocuri scorojite si obosite, cu magazine dintr-o alta era. Ei bine, poate asa o fi fost Ulaan Bataarul de acum vreo 10 – 15 ani, fiindca Ulaan Bataarul de azi mi-a oferit o imensa surpriza. Nu, sa nu va asteptati sa fie o nestemata ascunsa, plina cu monumente memorabile, nici vorba de asa ceva, nu este un oras pentru care sa vii doar pentru el (frumusetea Mongoliei o gasesti in zona rurala), dar este un oras confortabil si placut, neasteptat de modern si cu toate facilitatile de care ai nevoie.

Citește mai mult

Mongolia orizonturilor nesfarsite (ep. 1). Sosirea la Ulaan Bataar

14-ulaan-bataar-mongolia

Exista diverse site-uri pe net care iti pot genera harti ale lumii hasurand sau colorand diferit tarile in care ai fost. In cazul meu, sunt numeroase tari hasurate, am parcurs o buna parte din glob, dar evident ca mai sunt locuri de descoperit si multe locuri de revenit. Dar daca ma uitam la Asia, vedeam ca o buna parte din Asia era hasurata – mie imi place mult acest continent si, cu unele exceptii, am fost cam in toate tarile. Exista o mare pata alba, o pata vizibila pentru ca era a unei tari intinse – acea pata era Mongolia. Si era musai sa ajung in Mongolia odata si odata. Si s-a intamplat asta-vara, cu ocazia unei excursii organizate in colaborare cu prietenii de la KMD Travel, o agentie mai mica, dar care organizeaza ture in tot soiul de tinuturi mai putin batute ale lumii – Kamciatka, Senegal, Siberia, chiar si in Mongolia mai avusesera grupuri. Cum eu nu fusesem si nu stiam prea multe despre ce e de vazut in Mongolia, am mizat pe experienta lor si bine am facut – pentru ca a fost o tura foarte faina, care a atins unele dintre cele mai pitoresti locuri din aceasta tara imensa.

Citește mai mult