Titicaca – unde lacul atinge cerul

La 3820 metri deasupra nivelului marii, lacul Titicaca este cel mai inalt lac navigabil din lume. In plus, avand o lungime de peste 230 km, Titicaca este de asemenea cel mai mare lac din America de Sud. Si poate pentru ca este atat de sus, aerul, atata cat este, e mai pur, iar noaptea poti sa te delectezi cu superbele constelatii sudice complet necunoscute celor veniti din emisfera nordica.

Am ajuns pe malurile Titicacai in 2001. Principala asezare peruana de pe malurile marelui lac este oraselul Puno, un oras saracut, mic, dar care beneficiaza de un aflux masiv de vizitatori datorita proximitatii lacului. Nu poti sa faci prea multi pasi pe micuta strada centrala a orasului sa nu gasesti operatori de tururi pe lacul Titicaca. Dupa o negociere scurta si fructoasa, am rezolvat un tur de doua zile cu cazare la satenii de pe una din insule. Pretul ? Doar 12 dolari – all inclusive tur de 2 zile.

Dis-de-dimineata, iata-ne la debarcader gata de imbarcare. Vasul arata ok, apele sunt extrem de linistite, exista pana si niste colaci de salvare prafuiti, deci la drum ! Avem si un ghid, un quechua simpatic, bun vorbitor de engleza.

Odata departandu-ne de Puno, aflam cateva lucruri despre marele lac. Titicaca este cel mai inalt, cel mai mare, cel mai… Este un lac sfant pentru bastinasi si actualmente este impartit intre Peru si Bolivia. “Titi este la noi, restul la bolivieni” glumeste ghidul, care ca orice peruan ii priveste pe bolivieni de sus… desi atat cei din Peru, din zona Titicaca, cat si majoritatea celor de peste granite sunt din acelasi neam – aymara. Conform miturilor, din apele lacului Titicaca s-a nascut zeul soare – Inti, iar primul imparat Inca s-a nascut tot aici. De altfel, dincolo, in Bolivia, exista o insula a Soarelui si una a Lunii cu puternice conotatii religioase. Revenind, insa la un registru mai serios, Titicaca inseamna de fapt “stanca pumei”.

Prima oprire ne aduce intr-o lume ciudata, ireala, exotica… este lumea insulelor plutitoare Uros. Traditia zice ca bastinasii zonei, amerindienii Uros, amenintati de niste triburi mai puternice s-au adapostit pe lac acum cateva secole, pentru a se apara de dusmanii lor, collas si aymara care nu stiau sa construiasca barci. Alungati de pe pamant, Uros s-au mutat pe apa si si-au construit insulele lor din trestie, aflata din abundenta pe malul lacului, stabilindu-se pe “pamantul” construit de ei. Practic, Urosii isi tes insulele din trestie. Cand trestia incepe sa cedeze, ei mai pun un strat si astfel insula lor privata continue sa existe. Practic, cand te superi pe vecin, nu ai decat sa dai niste lovituri de vasla si sa-ti muti insula mai incolo. Azi, nu mai exista Uros puri, urmasii lor s-au amestecat cu fostii dusmani, aymara si in zilele noastre, doar 300 de oameni isi mai duc viata pe insulele artificiale din trestie.

Iata-ne sarind pe insula “turistica”. Primul sentiment este ciudat… esti pe uscat, dar te afunzi in stuf, ici si colo, la margine, balteste apa… nici o problema, insula este in general destul de groasa si nu te uzi. Banuiesc ca unde am fost adusi este insula de protocol, o insula pentru turisti. Pe insula, avem parte de un turn de unde poti faci poze, un mirador cum i se spune pe aici, localnici care vand tot soiul de suveniruri, de la tesaturi cu zeii Inca la mici modele de barci din trestie. Si apropos, Uros-ii au si barci, facute, evident tot din trestie, cu capetele amintind de balaurii din basmele romanesti. Evident, totul e comercial – urcatul in mirador costa 2 sole (in jur de 50 centi), pozele facute la copii si bastinasi ceva maruntis, in plus te poti plimba cu barca prin jurul insulei, majoritatea luntrasilor fiind femei. De altfel, lacul pare sa se afle sub zodia matriarhatului.

Odata facute pozele, cumparate suvenirurile, dat cu luntrea, revenim pe salupa noastra si ne continuam drumul spre insula Amantani. Aici, vom poposi peste noapte in camera “buna” a unei familii. Viata pe Amantani este simpla si lipsita de stress… nu exista masini, nu exista curent electric, telenovelele sunt necunoscute, doar armada de turisti care ia cu asalt insula aduce ceva semne de modernitate intr-o lume incremenita intr-un veac demult apus. Majoritatea satenilor nu stiu spaniola, in familia “noastra”, fiul cel mare, mai mintos rupand cate ceva pre limba lui Cervantes. In rest, te descurci doar in quechua, limba Imperiului Inca. Casa e mare si destul de aratoasa, e curata, suntem in mijlocul unei curti prin care alearga gainile, in spate, cresc cartofii… nu este insa chiar atat de diferit de multe sate de acasa. Am folosit si in Romania toaletele din fundul curtii… Dar, in schimb, e soare, e liniste si daca chiar te plictisesti, poti urca pe dealul satului sa arunci o privire spre continent si spre insula sora Taquile.

Daca ziua, lumea are treburi agricole, seara insa este fiesta. Toata sau aproape toata suflarea de pe insula, imbracata in straie de sarbatoare se indreapta spre caminul cultural unde incing o batuta pentru si cu turistii veniti de departe. Doua trupe de muzicanti canta cu foc, iar “El Condor Pasa” este bisat de nenumarate ori… de cand am venit in Peru, l-am ascultat de sute, poate mii de ori, dar tot imi place. Bere, cola si apa, dans si voie buna, in caminul cultural sau in jurul unui foc anemic, sub constelatiile magnifice ale Sudului, la peste 10.000 de kilometri de acasa, ce poate fi mai minunat….?

Intorcandu-ma acasa cu lanterna, continui sa ma minunez cum localnicii pot sa mearga pe jos fara nici o lumina… si e noapte fara luna. Sacul de dormit sa traiasca, e mult mai comod decat cele sapte paturi de lana de alpaca puse la dispozitie de gazde. Desi suntem foarte aproape de Ecuator, la 4000 de metri e frig. Ziua mai e cum mai e, poate ajunge si spre 15 – 20 de grade, dar in minutul in care soarele apune, simti deodata cum te lovesc in plin valuri de frig ce racesc brusc atmosfera si nu este neobisnuit ca in circa 10 minute, temperatura sa cada la zero…

A doua zi dimineata, suntem in fata unui ospat pe cinste – omleta de la gainile din curte, cartofi in diverse forme si feluri, ceai de coca. Muy bien. Ne luam la revedere de la gazdele noastre si ne regrupam la debarcader. Ne vom duce pe cealalta insula, Taquile. Completandu-ne micul dejun cu niste fructe si biscuiti, nici nu ne dam seama cand ajungem pe Taquile, cea mai mare insula din partea peruana.

De unde ne lasa salupa, mai e ceva drum spre centrul insulei. De altfel, drumurile sunt pietruite, campurile sunt terasate si atent demarcate si din cand in cand trecem pe sub niste porti de onoare. De-a lungul potecii, apar vestigii de pe vremea incasilor, iar locuitorii nu par sa-si fi schimbat prea mult obiceiurile, hainele, viata. Curentul electric a fost introdus acum cativa ani, asa ca la intrarea in sat, troneaza o imensa antena parabolica. Locuitorii insa, par ramasi in alt timp. Cei mai interesanti sunt barbatii – imbracati in costume traditionale, toti poarta caciulite rosii cu ciucuri. Daca ciucurile sunt pe stanga, omul e casatorit, daca sunt pe dreapta, nu e casatorit, si nici nu-l intereseaza, iar daca sunt pe mijloc, ei, bine, fetelor, poate aveti noroc – nu e casatorit, dar e interesat. Si in plus, desi se misca de colo, colo, principala lor activitate este … crosetatul. Fie ca isi croseteaza puloverele si caciulile proprii, sau cele destinate turistilor, taquilezii sunt asa de amuzanti cu andrelele in mana, umbland de colo colo si sporovaind…

Dupa o preumblare pe pasnica insula, coboram la debarcaderul cel mare – Taquile are doua porturi si plecam spre Puno… Dupa mai bine de o ora, revenim la civilizatie. Daca acum 2 zile, Puno era un oras linistit in care nu se intampla nimic, acum ma minunez de cata agitatie e…

Cum ajungi
Nu e chiar asa de ieftin… Zborurile spre America Latina costa rau, dar nu e idée rea sa te uiti pe ofertele lui Iberia… Nu te astepta insa la super preturile care mai apar pe destinatia Asia. Din Lima, poti sa iei direct aeroportul spre Titicaca – aeroportul este in oraselul Juliaca la cativa kilmetri de Puno. Pe cale terestra, trebuie sa iei autobuzul pana la Arequipa (vreo 10 ore) si apoi trenul pana la Puno (alte 10 ore)

Vize
Daca stai mai putin de 90 zile, nu ai nevoie de viza, ci doar de un pasaport valabil.

Probleme de altitudine
Juliaca, Puno si lacul Titicaca sunt la circa 4000 metri. In cazul multora, poate aparea raul de inaltime care se manifesta printr-o stare generala proasta, greata, rau, dureri de cap, frig si lipsa de energie. Primele probleme se pot rezolva luand medicamentul Diamox, in cazul lipsei de energie, doar acomodarea la inaltime te va ajuta.

Ce mananci
Nu iti fa probleme, pe strada principala din Puno, poti gasi restaurant cu mancare foarte buna la preturi reduse. Specialitatea cea mai cea din Peru este insa porcul de guinea, dar m-am ferit sa mananc sobolani… Cei care au gustat, au spus ca are gust ca de pui.

Unde te cazezi
Puno este extrem de popular printre turisti, asa ca poti gasi numeroase guest house-uri sau hoteluri. Pe insule, se doarme la sateni acasa care au o camera special amenajata pentru gringos. Camerele sunt spartane, dar curate. Atat in Puno, cat si in insule, pregateste-te sa nu fie caldura in locatiile de sub 4 stele, asa ca un sac de dormit e vital, alaturi de paturile de lana de lama care le gasesti in orice camera.

Plecarea din Puno

Satul plutitor

Primii pasi pe insula

O pluta

Zona Uros

La shopping

Pe pluta

Plutasa cu turisti

Pluta Uros

Portul de luntri

casa gazdelor noastre de pe insula Antamani

insula Antamani

fiesta in Antamani

fiesta

Mami, pot dansa cu gringos ?

hora de la Amantani

hora de la Amantani

Amantani, dimineata in camera noastra

cu gazdele noastre

la revedere, Amantani !

portul Amantani

insula Taquile

pe Taquile

pe Taquile

piata centrala din Taquile

piata centrala din Taquile

mai impletim niste ciorapi

mai alaptam un copil

mai ne jucam de-a v-ati ascunselea