Ileana – si ea bolnava de "mal d’Afrique"

Astazi si maine un interviu cu un o alta globetrotteritza… de data asta Ileana… si ea bolnava cronic de mal d’Afrique, dar de care se mai trateaza prin Caraibe si uneori Asia de Sud Est. Astazi despre amintirile ei africane….

Cine este Ileana Cocias ?

As spune ca este o persoana foarte pasionata, in general pasionata de tot ce se afla pe pamant si nu numai. Acum lucrez in marketing, insa asta a fost dupa ce am fost ferm convinsa ca voi creste sa fiu cel mai « intelept » neurochirurg pe care l-a avut Romania vreodata si invatam de zor pentru olimpiadele de anatomie din liceu, dupa ce am intrat la drept convinsa ca trebuie sa fiu procuror si am sfarsit la finante vrand sa ma specializez in activitati bursiere, si nu in ultimul rand dupa ce am lucrat mai mult de 2 ani in publicitate (fiind in continuare studenta la Finante Banci). Ceea ce pot spune sincer este ca de fiecare data cand m-am apucat de un lucru, am fost plina de energie si pasiune si de aici vine probabil si dorinta de a calatori care pentru mine este la fel de pasionala ca orice altceva in viata, pentru ca altfel nu as mai fi eu.

Ai avut experiente de calatorie pe mai multe continente. Care este continentul tau preferat si de ce ?

Din pacate, nu am un continent preferat, sunt genul de om care descopera capitala Bulgariei cu aceeasi dorinta cu care a descoperit si piramidele maiase. Si totusi, probabil ca am sufletul in 3 colturi :
Sunt complet indragostita de Africa care imi lipseste in fiecare zi – ciudat avand in vedere ca a fost continentul in care am experimentat cele mai proaste conditii de trai dar da, sunt sigur indragostita pana peste cap de pamantul lor rosu, de oamenii simpli de abea iesiti la propriu din jungla, de apele care ies din albii la fiecare ploaie torentiala si spala tot, de salbaticia locului.
Sunt fascinata de State (atentie, pentru mine SUA = New York) care este locul in care din prima clipa am stiut sa ma orientez pe strazi, eu care nu am nici un simt al spatiului, si in care m-am simtit acasa cu totul si unde in mijlocul Time Square-ului imi venea sa imi construiesc un apartament in care sa adorm in fiecare noapte cu privirea la luminile ametitoare.
Asia este locul in care / la care visez mereu – mai ales cand e zapada afara, la plajele imense si la stradutele « de tara » aproape, in care traieste o civilizatie calma, relaxanta. Pentru mine, acesta este continentul care pare un spa continuu, numai cand imi amintesc oamenii de acolo, simt cum ritmul alert in care traiesc incetineste si timpul ia o alta dimensiune.

Povesteste-mi cum ai ajuns in Africa neagra ? Cu cine ai calatorit ?

Povestea cu Africa neagra este genul de poveste pe care cand o spun cuiva ma intreaba unde lucrez ca vor si ei :). Eu am ajuns in Africa cu o campanie desfasurata la vremea respectiva (Pampers – UNICEF, 1 pachet = 1 vaccin anti-Tetanos) prin care la fiecare pachet cumparat de scutece sau servetele Pampers donam un vaccin pentru diverse tari din Africa. Fiind vorba de un continent destul de indepartat si nu neaparat cunoscut de oamenii din tarile pentru care lucrez, am hotarat ca cel mai intelept lucru este sa facem un documentar la fata locului ca sa dam o fata umana Africii, sa nu mai para doar un continent salbatic. Ca urmare, am plecat cu un grup destul de mare (nu e de recomandat daca vrei sa o faci pentru vacanta si nu ai trupele ONU drept protectie la tot pasul) si compus mai ales din femei (mai precis 13 oameni din care singurul barbat era cameramanul nostru, Calin Vrabie care imi amintesc ca la un moment dat se intreba cum de s-a lasat convins sa strabata Africa in lung si-n lat cu atatea femei).

Ce ai facut in Republica Centraafricana ?

Republica Centraafricana a fost destinatia primului documentar, si am avut ocazia sa petrec 7 zile (nu de alta dar nu au tocmai curse non-stop ca sa vii si sa pleci cand ai chef) impreuna nu doar cu grupul compus din Ambasadoarele-vedete pe care le adusesem pentru a participa in documentar si a transmite mesajul campaniei mai departe, ci si cu asemenea alte grupuri venite din alte tari. Fiind acolo cu un scop umanitar, ne-am axat in primul rand pe vizitarea multor spitale si facilitati pentru a putea inregistra cum traiesc oamenii, dar evident ca asa am ajuns sa descoperim si multe sate pierdute in jungla, orase prin care rebelii inca mai fac razii, strabatand ore in sir cu un convoi de 20 de masini pe niste drumuri « de tara » pe care cred ca doar acele Toyota de teren fac fata fara sa se rupa in doua. In cea mai mare a timpului, am avut placerea de a experimenta si noi viata « simpla » din partea locului, nu de alta dar hotelul (care este unul dintre cele mai bune din capitala Bangui) nu avea curent decat din cand in cand astfel incat ne obisnuiseram cu ritualul de a folosi lumanari cand ramaneam seara sa vorbim despre ce vazusem in timpul zilei, apa era un bun rar si sigur nu curgea la robinet, cat despre contact cu universul tehnologic care in viata de zi cu zi pare banal, nici nu putea fi vorba.

Ce ai vizitat ? Ai vorbit cu localnicii ? Ce povesti interesante ai aflat ?

Republica Centraafricana nu e un loc in care sa vizitezi in sensul in care suntem noi europenii invatati: nu ai monumente, de fapt nu prea sunt case in adevaratul sens al cuvantului, nu poti sa faci shopping (cum vor fetele in general) decat daca vrei sa cumperi omizi prajite din piata orasului, si in principiu in afara de casa primarului nu prea exista alt monument de vazut. Insa peisajele si oamenii sunt ireal de frumoase. Ceea ce m-a marcat si probabil de unde vine iubirea asta nebuna fata de acest loc, sunt oamenii care traiesc in locul asta salbatic : sunt de departe cei mai fericiti oameni pe care i-am cunoscut vreodata ! Au o sete de viata, un ritm al vietii pe care il exprima in fiecare clipa si o stralucire in ochi pe care nu cred ca o vezi la nici un alt popor. Ti se intampla cand te plimbi in mijlocul lor sa vezi cate un copil care parca are foc in ochi – este efectiv un grad de bucurie si o sete de viata pe care noi nu cred ca am cunoscut-o decat cu poate foarte mult timp in urma. Se mai intampla de asemenea sa mergi pe strada si sa dai peste grupuri de oameni care danseaza spontan, tin ritmul cu mainile si picioarele, folosesc lemne pe post de tobe si danseaza intr-un ritm nebun care face ca totul sa vibreze in jur. Sincer, cred ca trebuie sa ajungi acolo ca sa intelegi exact despre ce vorbesc.
Pe de alta parte, bucuria asta a lor vine din nimic : nu o sa uit niciodata cand mergand prin multime catre o alta destinatie de filmat tineam in mana o sticla goala de apa pe care nu vroiam sa o arunc pe jos (desi curatenia nu e punctul forte al oraselor africane) ; un copil destul de mic s-a apropiat de mine si mi-a cerut-o si i-am zis cu parere de rau ca nu mai este nimic in ea, insa el a vrut-o oricum asa ca i-am dat-o ca apoi sa-l vad cum avea fix acea sclipire despre care povesteam si isi apara sticla de ceilalti copii ca si cand era o piatra pretioasa. Cred ca genul acesta de momente nu le poti vedea in alta parte, iar bucuria aceea are o valoare unica.
Povesti cu oameni de acolo sunt multe. In primul rand sunt povestile celor de la UNICEF – cum este Clement, seful pazei pentru UNICEF in acest loc. Povestea lui e destul de interesanta in sine, pentru ca este de-al locului – print in orasul lui natal, si el tot un oras african, a emigrat in SUA si apoi a ales sa revina in continentul natal pentru ca vrea sa schimbe Africa. Dar eu cred ca mai este si dorul nebun pe care Africa, as spune ca nici un alt continent, il naste in om. Cu alti localnici, am vorbit mai mult de povesti triste, dat fiind scopul pentru care am mers acolo, si nu as vrea sa trec prin ele pentru ca ceea ce mi-a ramas cu adevarat in suflet este o imagine a unei tari brute dar mai vie decat orice alta tara pe care am vazut-o.

Ati avut vreo problema de orice natura acolo ?

Probleme cred ca poti sa ai oriunde, depinde la ce te astepti – iar eu nu ma asteptam la prea multe de la Africa. In general sunt o persoana destul de calma in situatii critice si merg pe principiul ca o data ce am luat o decizie (gen sa merg in Africa neagra) nu ajuta sa ma stresez la fiecare pas. Asa ca desi am stat fara pasapoarte aproape toata perioda (le-am primit inapoi in ultima seara pentru ca timpul in Africa functioneaza altfel si atat le-a luat celor de la UNICEF sa treaca de toate formalitatile pentru a ne obtine vizele), desi era sa fiu arestata in primele 2 ore de cand atrizasem pentru ca filmam drumul si s-a nimerit sa filmez un « politist » evident inarmat cu mitraliera pentru ca asa era portul si nu vroiam sa il las sa confiste aparatul, si desi am reusit sa cad cu totul in prima groapa de 2 metri pe care am gasit-o tot in prima zi in care am ajuns, nu pot sa zic ca vreuna din patanii mi-a afectat in vreun fel buna dispozitie sau dorinta de a descoperi lumea pentru care venisem.
Totusi, e destul de important sa nu te aventurezi in aceste locuri fara multa grija (sincer, nu stiu daca as merge momentan in aceasta tara din nou fara cei de la UNICEF) pentru ca nu este una din tarile africane in care turistii sa fie multi, nu este nici macar una din tarile in care albii sa fie un lucru obisnuit si de fiecare data cand iesi pe strada, ai cam 30 de secunde pana te trezesti inconjurat de zeci de localnici curiosi sa vada de ce esti altfel si ce vrei, mai ales daca nu esti in capitala.

Mai exista amintiri cu Gabriela Drimba – Bokassa, cea de-a treia sotie a imparatului Bokassa (imparat al actualei Republici Centraafricane in anii 70) ?

Amintirile sunt inca prezente, si de fapt de fiecare data cand vorbeam cu cineva si ii spuneam ca suntem din Romania, ne povesteau de romanca care statuse prin acele meleaguri. Mai mult, Romania fiind una dintre putinele tari care erau foarte deschise, exista pretudindeni o recunostinta pentru ca am fost unii dintre cei care i-au primit in facultatile si scolile noastre si, spre deosebire de francezii care i-au tinut la un nivel intelectual cat mai jos, atunci cand i-au condus, noi am inlesnit creerea putinilor medici si specialisti pe care ii au.

Ati iesit si din Bangui ? V-ati dus in zonele rurale ? Ce impresii ai de acolo ?

Zonele rurale sunt as spune toata tara, desi, da, e drept ca au o capitala si orase. De ce spun asta, este pentru ca nu exista decat un singur drum asfaltat in toata tara, care a fost construt fix din Bangui pana la casa de resedinta a fostului dictator, Bokassa ; pentru ca in toate orasele (am fost si in sud, dar si in nord unde inca sunt rebeli) casele sunt in general din lut si paie ; pentru ca totul este ca o Romania rurala, inclusiv capitala. Din nou, spectaculozitatea vine din vegetatia care pare sa refuze prezenta omului cu totul.

Dupa ceva timp te-ai reintors in Africa, de data asta in Cote d’Ivoire. In ce scop ?

Da, m-am intors pentru a vedea unde a ajuns donatia noastra, dar mai ales pentru a incerca sa vedem o Africa mai plina de speranta decat prima data, alaturi de mamici din fiecare tara care au sustinut campania. Cote d’Ivoire, desi tot o destinatie pe harta tarilor lovite de tetanus, si deci de multe boli si evenimente tragice, este cu mult mai dezvoltata decat Republica Centraafricana.
Si totusi, daca ma intrebi acum cand ma gandesc cu nostalgie la Africa in urma intrebarilor pe care mi le pui, as fi tentata sa zic ca am revenit in Africa pentru ca imi lipsea, asa bruta cum e ea. Africa Neagra este o poveste, are pasiune si suflet si o viata proprie, care nu este in Egipt sau Maroc, dar care te face, cred eu, fie sa te indragostesti ca un nebun de ea, fie sa o detesti pe viata.

Cum se compara Republica Centraafricana cu Cote d’Ivoire ?

In aparenta, gradul de dezvoltare e mult mai ridicat in Cote d’Ivoire, insa sincer povestile sunt cam aceleasi si problemele asemanatoare.

Ceva povesti interesante din Cote d’Ivoire ?

Poate cea mai interesanta situatie a fost faptul ca vizitand ca de obicei multe orase, am ajuns intr-un loc special, un oras pe o insula. Daca viata este grea in general, in insula este si mai dificil pentru ca desi poti ajunge usor la ea, singurul mod de deplasare este un fel de platforma veche cu care dureaza aproximativ o ora pentru a traversa apa, o salupa probabil putand traversa lacul in 10 minute maxim. Oamenii au fost ca de obicei curiosi si primitori. Si pentru ca seful satului a vrut sa vorbeasca cu noi, ne-am conformat (in general in toate aceste orase, suita de formalitati e foarte mare). Au aparut imbracati intr-un mod inedit si a fost destul de interesant sa descoperim comportamentul acela, la noi de mult uitat de a vorbi cu talc : la fiecare intrebare pe care i-o adresam raspundea cu o parabola sau o fabula, si mai mult, nu ne raspundea direct noua, pentru ca exista o serie de consilieri prin care notabilitatile locale vorbeau. Procedeul era usor amuzant : noi puneam o intrebare primului consilier, care o repeta celui de-al doilea si apoi acesta o repeta sefului. Raspunsul venea pe ruta inversa desi noi eram in acelasi loc deci auzeam raspunsul de prima oara cand il spunea seful satului. In orice caz, am inteles ca in locuri mai dezvoltate poti sa ai mult mai multi consilieri, asa ca noi am terminat chiar repede.

Multi care au fost in Africa vorbesc de acel “mal d’Afrique”. Vad ca il ai si tu… Cum se manifesta ?

Sunt sigura ca il am. Dupa vezi, sunt destul de pasionata in legatura cu acel loc si sigur o sa ma intorc de inca multe ori in viata asta. Nu as putea niciodata sa locuiesc acolo, insa cu siguranta imi este dor de Africa in fiecare clipa. E ceva ce iti intra in suflet si ramane acolo, ceva ce cred ca numai locul asta nebun il naste. Si sincer, nu stiu cum sa il descriu mai bine, probabil trebuie sa ajungi in inima acestui continent ca sa il realizezi si, mai cred ca trebuie sa ai tu o anumita stare, sa fii deschis si in acelasi timp sa te lasi in voia sentimentelor. Doar asa poti sa apreciezi ce este in locurile astea, doar asa poti sa internalizezi totul si apoi, crede-ma, o data ce ai lasat locurile astea sa iti ajunga la inima, nu cred ca ai cum sa le scoti vreodata din tine.

Maine vom trece Oceanul impreuna cu Ileana spre niste destinatii mai trendy…

Poze din Republica Centra-Africana

… si din Cote d’Ivoire

inclusiv intalnirea cu consilierii ivorieni…