Inceputul maratonului meu. Episod 1

Multi dintre cei care imi cititi blogul m-ati intrebat – “dar tu nu muncesti, nu ai treaba, cand ai vazut 73 tari”. Am mai dat niste lamuriri cred si pe blog, si pe Softpedia si in interviul de pe hotnews.ro. Dar un lucru merita precizat – aceste 73 de tari le-am vazut in 19 ani ! Prima oara am iesit din tara in 1991… iar saltul a fost lung si violent – am plecat in Olanda, ca student la bursa… Acum poate, socul nu ar fi acelasi, dar pentru un pusti de 19 ani, pentru prima oara iesit dintr-o Romanie ancorata inca in comunism, amintirile sunt de nesters… de aceea o sa va povestesc inceputul maratonului meu….


1 septembrie 1991, Bucuresti, aeroportul international Bucuresti – Otopeni. Aveam 19 ani. Nu mai iesisem din tara. Si cu mici exceptii, aproape nimeni din familia mea. In vara lui 1991, primisem o bursa de un an la Universitatea Limburg din Maastricht. Bursele s-au acordat celor din grupa mea (eram unica grupa cu predare in limba engleza din ce urma sa devina Facultatea de Stinte Economice in Limbi Straine din cadrul ASE), iar bursele s-au dat in ordinea mediilor. La grupa de engleza, primii 2 plecau la Canterbury, urmatorii 5 la Maastricht si alti 3 la Liege. La grupa de franceza, cei mai buni 5 plecau la Grenoble, iar alti 7 la Liege. Initial nu am fost pe lista pentru ca secretara mi-a gresit media, apoi s-au recalculat si m-am trezit pe lista…. Am fost pe locul 6, asa ca am prins o bursa la Maastricht !

Epopeea vizei este o alta istorie… Din 1 august, de cand depusesem de viza, zilnic mergeam in pelerinaj la sfintele moaste ale Ambasadei Olandei la Bucuresti… Si in fiecare zi, plecam cu promisiunea ca poate maine. Scoala incepea luni, 2 septembrie si dupa ce vazusem prea mult filme americane, aveam fantezii cu ceremonii grandioase, orchestre, artificii, show a la americaine… Dar pana atunci, zilnic, acelasi ritual – 9 dimineata la ambasada, 9:30 plecam cu coada intre picioare, uitandu-ne insa la cozile monstruoase de la ambasada germana de peste drum, felicitandu-ne totusi ca erau doar cateva suflete in fata ambasadei olandeze. Si a venit ultima zi… vineri, 30 august… Din nou raspuns negativ… Am plecat aproape cu plansul in gat… ratam marea deschidere. M-am dus la o patiserie unde mama tinea contabilitatea… Imi inecam insuccesul intr-o merdenea in fiecare zi. A sunat insa un telefon. Unul dintre cei 5 cu care trebuia sa plec era la ambasada si primisem vizele !!! Am pus mana pe telefon si am sunat la ceilalti 3… incredibil, 2 erau acasa, iar a treia colega era conducea o prietena la gara. Nu aveam bani, asa ca patronul patiseriei si-a bagat mainile in casa si mi-a dat un pumn de lei sa-mi platesc viza… Am sarit in taxi si am demarat in tromba spre Ambasada. Am ajuns cu 5 minute inainte de inchidere, Costel isi luase déjà viza, Alina astepta si dupa mine, in fata ambasadei a franat ca in filme politiste, o Dacie care o aducea pe Lavinia… Cea de-a 5-a colega, Roxana nu venise… Am primit viza… lumea era noastra, ajungeam la timp si topaiam in fata ambasadei fericiti cu stampila in pasaport… a aparut si Roxana intr-un final dupa ora inchiderii… L-a vrajit pe consulul olandez, un pusti de vreo 20 si ceva de ani, probabil la prima misiune si a primit si ea mult ravnita viza. Aveam toti vizele…. ! In 2 zile, duminica plecam !

Doua zile mai tarziu, dis-de-dimineata un convoi de masini se indrepta spre Otopeni… Pe mine ma duceau la aeroport vreo 15 persoane, dupa fiecare dintre noi venisera zeci de oameni… plonjam in necunoscut, dincolo, in lumea prin care cainii umblau cu covrigi branduiti in coada… Am plecat cu 44 kilograme de bagaj de la haine pentru un an pana la cutit si furculite… Si nu eram cu bagajul cel mai greu.

Socul va fi insa la sosirea la Amsterdam. Dar despre asta, va voi povesti maine !

Aeroportul Bucuresti – Otopeni… plecarea

Comentarii

  • sa inteleg ca vei publica aici acel..top de hartie pe care-l stiu eu??:)

    ela-ela 29 martie 2010 8:34 Răspunde
  • Mie-mi place poza! Sper ca in articolul urmator ne pui mai multe poze scanate 😀

    Miruna 29 martie 2010 8:51 Răspunde
  • ha ha ha, acum inteleg de ce pleaca romanii cu zeci de kg la drum – trebuie sa fie pregatiti pentru marele salt in necunoscut, cu furculite si tot tacamul :)))
    acum vreo saptamana, pe aeroport, am socat niste familii de romani cu bagajele noastre de 5 kg, maxim, din care 1 kg avea numai aparatul foto.. "numai atat are domnisoara?" se crucea o tanti in spatele nostru cu 3 valizoaie de 20 kg fiecare…

    Anca 29 martie 2010 8:55 Răspunde
  • Ai talent si la povestit 🙂
    O sa intru si maine sa vad continuarea.

    Anonymous 29 martie 2010 9:58 Răspunde
  • Ce interesant! Imi pare tare bineca ai inceput sa povestesti despre inceputuri, chiar ma intrebam cum a fost prima calatorie 🙂 Asa e cu bursele, mie mi se par aventuri fantastice si acum…la cat am facut si eu pelerinaj la ambasada Japoniei, nu fiindca ar fi atat de indaratnici ca olandezii despre care ai scris, ci fiindca nu mai aveam astampar sa stau acasa cand stiam ca plec spre necunoscut, fara furculite 😀 Cred ca bagajul meu a fost cel mai usor dintre toate care luau calea Japoniei 🙂

    Misaki 29 martie 2010 10:08 Răspunde
  • Ai inceput si nu te-ai mai oprit . Si bine ai facut.

    MSJI 29 martie 2010 10:11 Răspunde
  • @ela – ela: ce top ?
    @miruna – pur si simplu asta e unica poza care o am. Cumparasem un film ORWO care cu greu am gasit un loc in Olanda sa-l developez. Maine sunt mai multe poze, cred ca vreo 5.
    @Anca – era totusi 91, atunci chiar ca era salt in necunoscut.
    @ Misaki – si pt mine a fost o perioada superba din viata, asa ca te inteleg.
    @anonim – multumesc !

    Imperator 29 martie 2010 11:10 Răspunde
  • cu alte cuvinte ai uitat cand lucrai la P&G si te-am stresat sa-ti printezi "memoriile" din calatoriile studentesti!:)
    tin minte un episod haios de acolo, cand te-ai dus in Elvetia, acasa la Regele Mihai:)

    ela-ela 29 martie 2010 11:34 Răspunde
  • foarte simpatic postul, chiar ma gandeam cum a fost inceputul, am descoperit blogul tau de curand si cand am timp intru si citesc, si o sa tot am de citit :))) si mie imi plac calatoriile, sunt la inceput deocamdata, timid , doar prin Europa 🙂 dar cu asa sursa de inspiratie in curand cred ca o sa am curaj sa "zbor" si in zone mai exotice.
    felicitari si drum bun in continuare!

    Alice 29 martie 2010 12:26 Răspunde
  • Imi place articolul de azi, se vede ca este scris cu suflet.

    M-am intors din China si tu ai plecat la Kiev. Aseara cand mi-ai dat mesaj eram super somnoros, sorry.

    Razvan Pascu 29 martie 2010 12:37 Răspunde
  • Imperator bine ai revenit..deja ma intrebam de ce nu ma avem ce citi..:)glumesc..
    Salutari!

    Anonymous 29 martie 2010 13:09 Răspunde
  • @ ela-ela – am multe povesti 🙂 Nu numai vizita la Regele Mihai…
    @ Alice – sigur si Europa e foarte frumoasa… sunt sigur ca exista bariere mentale pentru romani (si nu numai) sa iasa din Europa, dar cred ca asta este si scopul acestui blog – sa incurajeze cat mai multi oameni sa descopere lumea…
    @ Razvan – lasa, ca ma intorc joi… vorbim. Bine ai venit in tara 🙂
    @ anonim – Razvan a venit, eu am plecat… dar sunt on line si postez zilnic cate ceva 🙂

    Imperator 29 martie 2010 16:16 Răspunde
  • imi place la nebunie blogul tau, citesc in fiecare zi povestile tale de calatorie. abia astept maine sa vad continuarea!

    Anonymous 29 martie 2010 17:47 Răspunde
  • Asta da postare !!! The first date e ceva unic si fiecare din cei care citesc povestirile tale rezoneaza prin prisma propriei experiente ! NIMENI nu poate uita cum a fost prima data cand a iesit din tara sau cand … a defrisat un drum necunoscut prin padurea experientei ! Multumesc in numele tuturor celor care te citesc pentru ca ne conectezi intr-un mod atat de placut la … inceputuri ! Respect !

    Vanilla GxG 29 martie 2010 21:58 Răspunde
  • Cred ca asta era o intrebare care statea pe buzele multora. Ma bucur ca te-ai hotarat sa ne povestesti raspunsul 🙂

    Astept cu interes si partile urmatoare.

    Adriana 30 martie 2010 22:04 Răspunde
  • Ce frumos! Asta da poveste interesantă.. Ai reuşit să mă faci să nu ridic ochii de pe text decât ca să mă benoclez pe poză.

    Dia Ungureanu 6 aprilie 2010 12:36 Răspunde
  • Facem pariu ca daca nu ai fi avut o medie mare, care sa te favorizeze sa-ti incepi maratonul, nu ai fi avut la activ mai mult de zece tari vizitate? Cum s-ar zice se verifica treaba ca cine invata, ajunge … departe.

    Gabriela 16 octombrie 2010 9:23 Răspunde
  • @ Gabriela – sunt convins ca ar fi fost mai mult de 10 tari, microbul il aveam de mic 🙂 Dar in mod cert, nu 76.

    Imperator 16 octombrie 2010 10:39 Răspunde
  • Am uitat sa te felicit pentru blog! Te-am "intuit", datorita articolului despre metroul moscovit, pe care saptamana trecuta l-am recomandat cititorilor mei.

    Gabriela 16 octombrie 2010 17:16 Răspunde
  • Multumesc 🙂 Si multumesc si pentru recomandare 🙂

    Imperator 16 octombrie 2010 18:29 Răspunde
  • Wow, fara Canada pe lista ? Oare ai ocolit-o cu buna stiinta? Sau nu ai crezut ca merita… 🙂

    Foarte interesant blogul tau. O sa-l citesc cu atentie. Si mai ales cand o sa plec in cate o tarisoara pe unde ai fost tu deja.

    Merci de partajare cu noi, cei novice dar doritori in ale calatoriei.

    RDR 6 februarie 2011 22:12 Răspunde
  • @ RDR – Multumesc de aprecieri. Despre Canada, n-a fost sa fie. Am fost la Niagara, dar pe partea americana si cum nu aveam viza canadiana, n-am trecut… Cine stie cum o sa ajung si pe acolo

    Imperator 7 februarie 2011 7:40 Răspunde
  • Abia astept continuarea maine! 😉

    Olivia Jippa 18 septembrie 2011 17:35 Răspunde

Lasă un răspuns la Anonymous Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii