Georgia – tara a 74-a !

De cate ori nu ati fost la Mamaia, Neptun sau Vama Veche si v-ati uitat in zare, la mare ca si cum ati fi vrut sa o cuprindeti pe toata ? De foarte multe ori, sunt absolut convins… Mircea cand a ajuns sa ocupe Dobrogea, s-a speriat ca nu-i vede capatul, asa ca in hrisoavele vremii i-a dat numele “Marea cea Mare”. Ei bine, “Marea cea Mare” nu e asa de mare, e una dintre marile mai mici ale lumii… Si daca te uiti pe harta, de partea cealalta a marii se afla Georgia… Practic Georgia este vecina noastra… Dar cati v-ati gandit sa vizitati Georgia ?

Ei bine, m-am gandit sa o vizitez si daca vulcanul islandez ma va lasa, chiar o voi vizita. Vineri voi zbura din Kiev la Tbilisi. La Kiev am ajuns cu trenul, dar mai departe, musai imi trebuie avion – intre Ucraina si Georgia se interpune Rusia pentru care imi trebuie viza si in plus nici nu are granita deschisa cu Georgia.

De ce Georgia ? Pentru ca exista. Pentru ca e vecina noastra. Pentru ca sunt convins ca e o tara frumoasa care merita descoperita. Sunt sigur ca voi afla multe despre Georgia cand voi ajunge acolo, dar hai sa trec in revista ce stiu despre Georgia.

1. Ca s-au batut cu rusii… De secole de altfel, ultima data in vara lui 2008 cand rusii au ocupat doua regiuni – Abhazia si Osetia de Sud, adevarate Transnistrii ale Georgiei.
2. Ca are vinuri bune – vinurile georgiene erau faimoase in intregul URSS la mare competitie cu vinurile moldovenesti. De altfel, georgienii fac si coniac bun, dar parca armenii sunt mai faimosi la coniac, lasandu-I pe georgieni sa fie mai buni in vin.
3. Ca i-a dat omenirii pe Stalin, dar si pe Sevarnadze. Primul a omorat milioane de oameni si a extins comunismul la nivel global. Al doilea, a fost mana dreapta al lui Gorbaciov si a pus serios umarul la distrugerea comunismului global.
4. Ca au fete frumoase… Nu am cunoscut prea multe georgience (ca sa ma gandesc bine, pe nici una), dar stiu din cartile de istorie ca sultanii din Istanbul preferau ca tinerele georgience sa le umple haremurile pentru ca fetele din Caucaz erau considerate cele mai frumoase ghiaure din jurul Imperiului Otoman… Si nu au fost putine sclave georgience care intrate in harem pe la 12 ani, l-au vrajit pe sultan si au devenit mame de sultani, cucerind cu orice mijloace pozitia celei mai importante neveste din harem – Sultana Valide !

Si cam atat… Sunt un popor crestin, chiar ortodox… si ca au alfabet propriu…

Daca doriti sa aflati mai mult despre aceasta tara peste garla de noi, urmariti povestile si relatarile mele despre Georgia cat pot de des pe http://metropotravel.ro/, http://uichendist.ro/ si http://imperatortravel.blogspot.com/

Daca stiti mai multe despre Georgia si aveti sfaturi sa-mi dati ce sa fac si ce sa nu, ce sa vad si ce sa nu, v-as multumi…:)

Harta Georgiei

Deci, sa recapitulam: razboaie cu rusii,

vinuri legendare,

Stalin,

Sevarnadze…

si fete !

Comentarii

  • Chiar asa? …cu fetele astea …

    adry 21 aprilie 2010 23:23 Răspunde
  • Nu stiu foarte multi romani sa se fi dus in Georgia, dar am stat la masa cu unul. Are un cont pe virtualtourist unde a facut o succinta descriere a Georgiei.

    "hoinarescu" (http://www.hoinarescu.ro/) a fost partenerul de calatorie in Congo al lui "carpatic", cel caruia i-ai luat tu interviu.

    Parca si "carpatic" a fost in Georgia daca retin ce a scris pe blog.

    Uite aici ce a scris, nu cred ca iti ia mai mult de 10 min sa parcurgi totul:
    http://members.virtualtourist.com/m/59345/b26/

    varu 22 aprilie 2010 0:29 Răspunde
  • Eu am fost doar 2 zile 🙂 Dar m-as intoarce – e o tara cu un peisaj superb, plina de istorie si cu siguranta plina de povesti si invataminte. Daca o rupi putin in rusa e perfect, altfel comunicarea verbala poate fi problematica (eu cel putin pe ruta Posof-Akhaltsikhe-Borjomi nu am dat de nimeni care sa inteleaga engleza sau franceza).
    Altfel, mancarea si bautura sunt super bune si extra ieftine, oamenii dornici sa ajute …

    carpatic 22 aprilie 2010 7:24 Răspunde
  • eu am cunoscut oi georgianca care a venit la un intership in cluj prin AIesec, si da era frumoasa 🙂 stiau sultanii ce stiau:))

    Dorin Taranu 22 aprilie 2010 10:35 Răspunde
  • salut vrei sa facem un schimb de linkuri am pagerank 2 nu e asa mare

    marius91 22 aprilie 2010 11:45 Răspunde
  • Wow … a 74-a tara! 🙂
    Aveam o cunostinta care a batut Georgia timp de 2 luni acum vreo 3 ani. Demult, la o poveste la o cafea mi-a povestit din experienta lui si mi-a zis ca daca vreu sa vad adevaratele frumuseti ale tari sa ma plimb prin satele lor. Acolo voi cunoaste adevarata Georgia!
    Sanantate si la mai MULTE!

    alicee 22 aprilie 2010 12:18 Răspunde
  • @ carpatic – eu mai stiu putina rusa, nu cine stie ce, dar una alta mai inteleg si vorbesc. Ruta mea va fi Tbilisi (si zona) – Gori – Batumi… as vrea eventual sa ma duc si la Ani (intrand in Turcia), dar nu stiu cum se ajunge la Ani – tu ai fost parca…
    @ alicee – mersi de hint, vreau sa ajung si in niste zone mai rurale, probabil pe Georgian Military Highway
    @ marius91 – ce site ai ?

    Imperator 22 aprilie 2010 16:12 Răspunde
  • Man, super, tara lui Stalin !! In sfarsit ceva adevarat, dupa ce ne-ai chinuit cu indienii. Neaparat sa bagi review cand te intorci !!

    metalactual 22 aprilie 2010 19:17 Răspunde
  • Pana la Ani e distanta mare. Faci cam o zi intreaga de la Tbilisi, pe ruta Tb-Borjomi-Akhaltsikhe-Posof (granita)-Ardahan, aici schimbi busul si mergi la Kars, de la Kars iei un taxi 40 km pana la Ani. Pe la Batumi e considerabil mai lung drumul, dar e mai circulat. Daca ai lua-o direct prin Armenia distanta ar fi mult mai scurta 🙂

    carpatic 22 aprilie 2010 19:34 Răspunde
  • Daca pornesti din Batumi, pana la Kars sunt putin sub 200km, plus vreo 40 pana la Ani, daca ai avea masina proprie si suficienta hotarare ai putea forta un day-trip 🙂

    carpatic 22 aprilie 2010 19:40 Răspunde
  • buna
    sper sa ajungi cat mai curand la tara nr 100.
    vroiam sa intreb,trebuia sa imi fac vaccin pt mexic?

    besiuta1 23 aprilie 2010 0:19 Răspunde
  • Țara cu nr.74. pfff….
    Foarte tare… mai, eu știu o patinatoare din Giorgia se numește Elene Gedevanișvili… și fara supărare, dar nu e foarte frumoasă, gusturile poate nu se discută.. dar dacă tot veni vorba ți-am zis 🙂
    În schimb e talentată și super simpatică… deci calități are…
    Take care 🙂

    Bianca 23 aprilie 2010 12:15 Răspunde
  • @ carpatic – cred ca ma voi limita totusi la Georgia – mai ales ca n-am masina. Multumesc insa de sfaturi
    @ besiuta -nu ai nevoie de nici un vaccin
    @ Bianca – multumesc 🙂

    Imperator 23 aprilie 2010 18:14 Răspunde
  • Cesar, SAPERAVI ai incercat ? offf…. mi-e dor de Georgia: de placinte, de vinuri, de oameni, de plaja din Bautumi si de pietrele de pe plaja … fa multe poze , te rog, vreau sa revad tara asta macar prin lentila unui aparat… e senzational sa vezi cum soarele apune in Marea cea Mare …

    Irina Ion 28 aprilie 2010 14:34 Răspunde
  • Irina, normal ca stiu de Saperavi, vin cu geamantanele pline de la Kiev 🙂 Evident ca o sa-ti arat toate pozele, din pacate desi acum sunt la Batumi e o vreme mizerabila, cer plumburiu, ploua, deci nici un apus de soare peste Marea Neagra…

    Imperator 28 aprilie 2010 18:51 Răspunde
  • Salutare!
    Pentru ca va place Georgia, am vazut in reteaua Real vinuri din Georgia. 🙂
    Am luat un Saperavi si un Mukuzani – ambele rosii seci – sutn foarte tari, nu seamana cu nimic de la noi.

    Cristi 12 august 2010 20:17 Răspunde
  • Multumesc de informatie, o sa trec si eu pe la Real 🙂

    Imperator 12 august 2010 20:32 Răspunde
  • Stati calmi,Rromania e mai frumoasa ca Georgia..

    Andrei 31 octombrie 2012 18:23 Răspunde

Lasă un răspuns la Imperator Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii