Inceputul maratonului meu. Episod 3 – Si am ajuns la casa noastra

Ehe, si se termina prima noapte dormita pe taram strain. Dormita e un soi de-a spune. Am dormit intr-o camera cu vreo 5 paturi suprapuse, iar tipul de deasupra mea s-a hatanat toata noaptea. Sa fi fost el, sa fi fost faptul ca am ajuns intr-un taram pana de curand interzis.

In fine, dupa o vizita pe la baie – n-am vazut in viata mea un WC asa de curat intr-un loc public, ajung la micul dejun… Aici, cu adevarat soc… Nirvana, cornul abundentei, mancare cum nici in hotelul Meduza de la Eforie Nord (varful luxului pe care il experimentasem pana atunci) nu mai vazusem… Cum nu mai mancasem de cu o zi inainte din avion, am infulecat cat pentru 3 zile… E bine sa pui si de o parte, asa ca toti am pus mana pe paine, salamaraie, cascaval olandez si alte bunatati pentru mai tarziu…

Cu chiu si vai, ne luam toti bagajele si le caram in statia de autobuz. Noroc ca e ultima statie a autobuzului ca avem de carat la bagaje. O babuta se uita usor amuzata – “Are you coming from America ?”. Nu chiar, dar ceva similar, Romania ! Aha… Parca a auzit ceva, Ceaucescu, mineri, Aurelia Dobre, in fine. Vine si autobuzul, dar desi noi voiam sa ne urcam prin spate sa incarcam bagajele undeva in fund, e musai prin fata sa cumparam bilete de la sofer. Ii explicam cum vine treaba si dupa ce ne taxeaza de 2 guldeni (da, am scris bine – 2 guldeni un bilet de autobuz !!!) pe fiecare, putem incarca bagajele.

Ajungem la universitate. Nici vorba de mega-deschideri cum am vazut in filme americane. Cladirea universitatii este austera (aici a fost o manastire acum cateva secole), dar impunatoare… In schimb, sute de studenti curg pe biciclete.. parkingul de masini e extrem de limitat, in timp ce cel de biciclete… e mega. Ajungem in fine la Bernard, tipul care se ocupa de studentii straini. A fost aseara dupa noi, deci nu se mai mira cand vede bagajele… pana una alta, ne expediaza pe strada in jos la Kamer Buro sa ne luam in primire camerele. Pana venim, vom avea badge-uri, programul cursurilor (avem 6 ore pe saptamana ! Wow !!!), harta cu orasul, programul social din luna septembrie (drinks acolo, drinks dincolo, dar si un tur prin catacombele de langa Maastricht), niste brosuri cu programul cursului – in fiecare zi ce subiecte vor fi atinse, contactul de la Politie sa ne ducem sa ne luam rezidenta – cu tot cu hartie din partea universitatii) – totul este pus la punct cu o precizie uimitoare… Nici nu ne miram bine, ca o intindem spre KamerBuro.

KamerBuro este o agentie de inchiriat locuinte. Initial am crezut ca e ceva parte componenta a Universitatii… da, de unde, este o agentie independenta particulara, dar cu care Universitatea are un contract sa le verse clienti carora sa li se inchirieze camere la preturi fixe – 350 guldeni pe luna pentru o camera dubla, 250 pentru o camera single… Eu si cu Costel vom lua o camera dubla, Roxana si Alina si-au luat camera single, iar Lavinia a optat pentru a o imparti cu cineva. Cum nu s-a gasit nimeni cu care s-o imparta, va avea parte de o camera doar pentru ea, dar la pret de “shared room”. Unii sunt mai norocosi

Semnam o tona de documente, ni se pune o harta in brate si plecam. Banii ni se vor lua direct din bursa, are grija Universitatea si Comunitatea Europeana (sa traiasca Comunitatea ca e dama buna !). Ajungem inapoi la universitate, Bernard ne da la fiecare 500 guldeni sa traim pana vine bursa la inceputul lui octombrie (presupun ca din banii lui) si ne duce si in Mensa, cafeteria universitatii. Daca azi dimineata am ramas ca la dentist la youth hostel, acum m-au facut praf… dar nu am timp de prea mult extaz ca trebuie sa imping tava si sa mancam repede… In tara asta, probabil time is money…

Ne uitam pe harta – trei dintre noi stam in aceeasi cladire – Heugemerweg 51, Alina si Roxana mult mai departe, “la porumbi”, prin cartierul Heer. OK, ne doare sufletul, dar mai dam 2 guldeni pe autobuz pana la gara. Conform hartii, Heugemerweg nu e departe de gara. Oricum, acolo fetele de “la porumbi” trebuie sa schimbe autobuzul. Inca 2 guldeni ? Wow, se sparie gandul ! Nu, biletul e valabil 90 minute ! Si poti schimba cate autobuze vrei… Pe bilet sunt marcate ziua si ora la care te-ai urcat la bord…!

In fine, debarcam cu totii in fata garii. Gara arata cam ca Universitatea, tot un stil vechi, caramizi, are un turn ca de clopotnita, iar in spate ceva ce seamana a moschee (de fapt, e o biserica mai modernista). Incepe sa nu ne mai surprinda nimic – in fata garii, ditamai harta cu toate strazile din Maastricht… si intr-adevar cele doua fete stau chiar la porumbi… strazile lor sunt in afara hartii… Dar cum avem zeci de kilograme de bagaje, tot mai bine este ca cineva sa mearga in recunoastere. Le urcam pe Roxana si Alina in autobuz, le uram calatorie placuta pana in Heer.

Si totusi daca harta n-o fi buna ? Ce n-ati mai auzit de asa ceva. Hai mai bine sa intrebam pe cineva, e mai sigur… Intrebam candid pe un nene care pare de-al locului. “Excuse me, Sir where is Heugemerweg street ?” (a se pronunta Heughemerveg). Nu stie. Hm. Mai intreb pe cineva. Nu stie. Ce oras o fi asta ? Intreb a treia persoana. E foarte sigur: “Nu exista o astfel de strada in Maastricht !”… incep sa transpir… teapa de la Kamerburo, de la harta din fata garii, e vreo conspiratie ? Mai intreb pe cineva. Nu stie, n-a auzit. Imi trece prin minte sa-i arat scris… “A, Heuhhhhemervehhhh”, exclama. “Nu, Heughemerveg” (cand a pronuntat h-urile alea atat de olandeze credeam ca are vreo probleme cu corzile vocale). A. pai e aici imediat – o iei pe strada paralela cu gara si imediat dupa un mic pasaj, prima la dreapta dupa magazinul Carpetland…

Costel pleaca in cercetare si vine dupa vreun sfert de ora… da, aceea e strada Heugemerweg, cam la 10 minute de mers pe jos. Dar totusi departe cu 44 kile de bagaje. Ochesc un carucior de la gara, umblu la cutiuta cu monezi de 5 lei si rapesc un carucior… va fi nepretuit.

In Heugemerweg 51, gasesc o cladire de 3 etaje + parter in aceeasi culoare cu care e vopsit tot orasul – visiniu inchis, mai précis nu e vopsit ci tapetat cu caramizi… Noi am primit camera 51A01, e la parter. Lavinia e la etajul 3. Descoperim cu uimire interfonul (culmea, apesi pe butonul pe care scrie 51A01 si suna in casa… iar daca suni la camera Laviniei, nu mai urci 3 etaje, vorbesti cu ea ca la telefon). Camera e mare, pe colt, cam saracuta in mobila (2 paturi, 2 dulapuri, o oglinda, un board, o masuta si o masa) si cam atat… Nu exista insa pleduri… Ei bine, nici la mine, in cele 44 kile nu figureaza nici un pled ! Il voi cere de acasa si va sosi la Liege cu gasca de colegi care de la 21 septembrie incep cursurile in invecinatul oras belgian… pana atunci ma voi inveli cu o geaca imensa de iarna, facuta special la croitor tocmai pentru gerurile olandeze (doar Olanda e mai la nord ca Romania, normal ca e mai frig ne-am gandit noi in Romania).

Inspectam si camera Laviniei, cam aceleasi lucruri si o luam la picior spre Heer. Rox si Alina s-au descurcat… au fost ajutati de un spaniol simpatic, Tono pe care il vom porecli imediat “Torrero”.

Prima noapte de acasa o voi dormi tun… M-a prins oboseala, acomodarea incepe incet incet, iar Maastrichtul atat de mic, linistit si dragut ne linisteste ca nu tot Occidentul e agitat si mare ca New York-ul sau Dallas-ul din filme… apropos, nu am vazut nici un bloc de 10 etaje in tot orasul… Dar mai am multe de descoperit… Dar asta in episodul de maine !

Rijksuniversiteit Limburg – Maastricht

Curtea interioara a Universitatii

Mensa – ce chiolhan 🙂

Gara Maastricht

In balconul camerei mele

Coltul meu de camera

Daca nu prea aveam dulapuri, facem din baxuri de la supermarket…

Etichete:
· · ·

Comentarii

  • Doamne, ce ma distreaza aceste inocente calatorii de inceput :)))
    Eu n-am prins asa ceva, cand am inceput sa calatoresc, cam stiam la ce sa ma astept.

    Anca 6 aprilie 2010 8:58 Răspunde
  • Da, in ziua de azi nu mai ai aceleasi socuri 🙂 Maine bag niste instructiuni de folosire… banca, supermarket si altele 🙂

    Imperator 6 aprilie 2010 10:27 Răspunde
  • Pe mine ma uimeste memoria ta…

    Ai un jurnal scris sau chiar iti amintesti toate aceste detalii?

    Razvan Pascu 6 aprilie 2010 11:36 Răspunde
  • Am un jurnal scris, dar nu stiu unde e 🙁 Ce am scris, e pur din memorie (o parte din jurnal e scris in avionul Kiev – Praga 🙂

    Imperator 6 aprilie 2010 12:07 Răspunde
  • Chiar este impresionant că îţi aduci aminte aşa bine. Pe mine mama mă tot tâmpea la cap să fac jurnal de călătorie. niciodată nu mi-a plăcut să fac asta.. nu în timp ce călătoream. Îmi plăcea sa fac asta după ce eram deja acasă, ca să mai trăiesc bucăţele din acele momente faine.

    Dia Ungureanu 6 aprilie 2010 12:43 Răspunde
  • Dia, eu zic ca mama are dreptate 🙂 Ca intotdeauna 🙂

    Imperator 6 aprilie 2010 13:00 Răspunde
  • Cand ne mai vedem iti povestesc de prima mea iesire in 1995. Delegatie in Deutschland. De cate ori imi aduc aminte asociez asta cu o comedie -" Mocofanii la Beverly Hills ".

    Khmerul 6 aprilie 2010 15:46 Răspunde
  • Pur si simplu superbe aceste articole!

    Olivia Jippa 18 septembrie 2011 18:03 Răspunde
  • E ceva foarte rar sa poti calatori in peste 120 tari si sincer ma bucur pentru tine. Eu cu familie mea sunt la inceput de drum in a calatori si-mi doresc sa calatoresc in multe tari, continente chiar. Suntem destul de convinsi ca o astfel de viata ne-ar implini si vom face orice sa o putem trai. Inca odata mult bine si „Doamne Ajuta!” la cat mai multe calatorii.

    Nicu Olah 16 august 2015 2:35 Răspunde
  • Hey Mr. Imperator, I am quite happy that Roxana was put at Majellastraat and not at Heugemerweg 🙂

    Jeroen

    Jeroen 16 ianuarie 2016 21:03 Răspunde

Lasă un răspuns la Dia Ungureanu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii