Jurnal thailandez – by Daniela. Episod 1 – Bangkok

Saptamana aceasta, un nou serial. Si tot din Asia… Pentru ca imi place mult pe acolo si nu numai mie. Daca ati remarcat, nu am scris prea mult despre Thailanda… Si nu neaparat pentru ca nu-mi place in Thailanda, Doamne fereste, este o tara superba si am niste amintiri cu adevarat memorabile… Pur si simplu nu am mai fost de multisor prin Siam, mai precis din vara lui 2004 si nu am povesti prea proaspete. Dar cum Daniela a fost foarte de curand prin Thailanda si Bali, am rugat-o pe ea sa scrie… Si s-a pus pe scris… si a iesit un adevarat serial plin de informatii si impresii de calatorie tocma bune de pus pe blog… Asa ca let’s go Thailand !!

Se facea ca zburam cu o super companie aeriana la pret de nimica. Se facea ca stateam tolanita in scaunul meu comod, dupa ce halisem o papica vegetariana demna de un restaurant cu staif din patria noastra, si butonam sistemul ICE, in flight entertainment ultimul racnet. Se facea ca pentru prima data in viata, incercam sa stau treaza pe un zbor lung, doar ca sa mai vad un film bun. Se facea ca il apucasem pe Dumnezeu de-un picior si ma indreptam, cu minunatii Emirates Airlines, spre Bangkok. Eu, Daniela Suceava, cetatean roman dintr-o mica urbe transilvaneana. Asta da noroc pe capu’ meu. Si norocul abia incepuse…

M-am holbat si m-am minunat de maretia aeroportului din Dubai, am mai bifat o tara pe lista „tari vizitate – ciordit (doar aeroportul)”, am aratat cu degetul in mod mioritic spre turnul Burj Khalifa pe care l-am zarit din goana autobusului de la avion spre terminal, precum si spre matusicile musulmane deghizate in ninja, unchiesii in camasa de noapte si cu fata de masa-n cap care ar fi putut sa ma cumpere cu tot cu orasul de rezidenta, si m-am bucurat. Stiam ca urmeaza mari aventuri. Ma rog, atat de mari pe cat poate spera un om mic.
Am aterizat in Bangkok dupa-masa, si m-a plesnit drept in „fizionomia fetzei” o caldura demna de focurile Gheenei. Dar presupun ca indiferent cand aterizezi in Bangkok, te izbeste aceeasi caldura. E un fel de „Bun venit in Asia. Asta te asteapta tot restul sederii tale. Uneori va fi mai rau. Zambeste!”.

Asudand abundent, ne-am urcat intr-un taxi supermegagiga „air conditioned”, ni s-au condensat creierii timp de o ora, dupa care am fost aruncate din nou in sauna pe Soi Rambuttri. Ca o mica paranteze, ajunsi in aeroportul Suvarnabhumi, urmariti indicatoarele de „public taxi”. La iesirea din cladire veti observa o taraba, la care stau doua cozi: de o parte turistii, de celalalta parte taximetristii. Asezati-va la coada turistilor. Cand ajungeti la rand, spuneti-i doamnei de la tejghea unde vreti sa mergeti. Ea va scrie destinatia pe o hartie, indrumandu-va spre coada de taximetristi. Taximetristul ajuns la rand va va prelua, se va uita pe hartie si va va arata taxi-ul sau. Nu uitati sa mentionati „meter please” (ca de altfel la orice drum cu taxi-ul prin Thailanda). Daca nu va pune ceasul (meter), mai mult ca sigur va va cere un pret mai mare. Nu va descurajati daca incearca sa va ofere un pret, fara ceas. Insistati sa puna ceasul. Pana in Banglamphu ar trebui sa coste intre 300 si 400 de Baht, in functie de trafic, la care se adauga 70 de Baht, taxa de autostrada, bani pe care vi-i va cere cand ajungeti la punctele de plata (asa ca nu uitati sa schimbati bani in aeroport), si 50 de Baht care se adauga la suma finala, si care reprezinta suprataxa de aeroport.

Soi Rambuttri e fratele mai mic si, se pare ca mai nou, mai groovy, al faimosului Khao San, aceasta Mecca a backpackerilor, flashpackerilor, hipiotilor-filozofi, hipiotilor-hedonisti si a altor rase din aceeasi specie. Soi Rambuttri e destul de aproape de Khao San ca sa se fi molipsit de „action”, dar destul de departe ca sa poti dormi noaptea fara sa iti urle si prin vis hiturile verii.

Pe Soi Rambuttri ai de unde alege in materie de restaurante, terase, tarabe, saloane de masaj si hoteluri. Acestea din urma se incadreaza mai mult in zona bugetului mic-mediu. Poti opta pentru o camera foarte spartana, eventual fara geam, nu cu mult mai mare decat patul, cu baie comuna sau cu baie proprie dar fara apa calda, si vei scoate din buzunar intre 100 si 300 de baht/noapte/camera. O camera mai confortabila, cu aer conditionat, baie proprie cu apa calda si eventual televizor, costa intre 500 si 800 baht/noapte/camera. Noi am ales a doua varianta, si ne-am cazat la Happy House (https://www.happyhouseguesthouse.com/), un hotel pe care il stiam de anul trecut. Hotelul e pe o straduta foarte ingusta, un Soi quasi-anonim care face legatura intre Soi Rambuttri si Thanon Phra Arthit, foarte aproape deci si de actiunea de pe Rambuttri, dar si de raul Chao Praya. Camera costa 750 THB/noapte si oferea aer conditionat, TV, baie proprie cu apa calda si balcon. Inconvenientul – in baie se intra de pe balcon. Avantaj – agentia de turism de la parterul hotelului, pe numele ei „Well Done Travel” pe care o recomand cu caldura tuturor aflati in trecere pe acolo, care este condusa de un italian extrem de simpatic, Maurizio, si sotia lui thailandeza, buna vorbitoare de limba engleza. Ne-am imprietenit la catarama cu cei de la Well Done si am petrecut mult timp povestind cu ei despre cate-n luna si in stele.

Dupa ce ne-am mai revenit putin, cu sfantul Lonely Planet in mana si in pas de mars fortat impus de subsemnata, am pornit spre mult-slavitele si supra-vizitatele puncte de referinta ale turistului in Bangkok: Wat Phra Keaw si al sau Grand Palace (nu invers, ca parca e mai spectaculos templul decat palatul) si Wat Pho. Wat Phra Keaw si Grand Palace sunt deschise zilnic, intre 8:30 si 15:30, taxa de intrare fiind 350 baht. Wat Pho este deschis tot zilnic, intre 8 si 17, taxa de intrare 50 baht.

Wat Phra Keaw, sau Templul lui Buddha de Smarald, a fost construit in secolul al 18-lea de regele Rama I, in stilul Rattanakosin, si templul principal, care adaposteste statuia lui Buddha de Smarald se aseamana cu templul regal din Ayudhya. Nu va voi plictisti cu foarte multe detalii tehnice sau arhitecturale, dar merita mentionat faptul ca Wat Phra Keaw face parte din imensul complex al fostului Palat Regal, care cuprinde peste 100 de cladiri si care este in mare parte inchis publicului. De asemenea, templul adaposteste pe langa faimoasa statuie a lui Buddha, o replica exacta a complexului de la Angkor Wat, o pictura murala imensa a Ramayanei, si stupe din cele trei mari stiluri arhitectonice sud-asiatice:cambodgian, sri-lankez si thailandez. In ceea ce priveste Buddha de Smarald, aceasta este o statueta in pozitie de meditatie, inalta de vreo 66 de cm, cioplita din jad verde (nu smarald!). Statueta are o istorie foarte controversata, este una dintre cele mai sfinte imagini ale buddhismului, si nu poate fi atinsa de nimeni altcineva in afara regelui, care este de altfel si persoana care ii schimba micului Buddha costumele (trei la numar), corespunzatoare fiecarui anotimp thailandez. In ultima vreme insa, datorita sanatatii precare a regelui Bhumipol, de acest ritual se ocupa unicul sau fiu.

Toate aceste lucruri si o gramada de altele foarte interesante le-am aflat de la un nene ghid in varsta, pe care am avut minunata inspiratie sa-l „tocmim” sa ne poarte prin aceasta lume fantastica. Si nu ne-a parut rau deloc, pentru ca omul s-a dovedit a fi o enciclopedie ambulanta, care pentru cei 400 de baht (eh, adevarul e ca am fost atat de incantati incat i-am lasat 500) ne-a recitat si imposibilul nume ceremonial al Bangkokului, pe care apoi ni l-a tradus. Incercati si voi? Krung Thep Mahanakhon Amon Rattanakosin Mahinthara Yuthaya Mahadilok Phop Noppharat Ratchathani Burirom Udomratchaniwet Mahasathan Amon Phiman Awatan Sathit Sakkathattiya Witsanukam Prasit. Pe scurt, Krung Thep Mahanakhon, cum il alinta thailandezii.

Grand Palace (Phra Borom Maha Ratcha Wang), construit in 1782 de Rama I, a fost resedinta familiei regale pana la Rama al V-lea, care s-a mutat la Palatul Dusit. Actuala familie regala sta in Palatul Chitralada, in caz ca vreti sa le faceti o vizita. Ei, treaba interesanta cu palatul asta mare e ca principala cladire, Sala Chakri Mahaprasat, e o ciudatenie arhitectonica – se pare ca Rama I a vizitat Europa si a fost atat de placut impresionat de arhitectura italiana renascentista, incat s-a gandit sa tranteasca ditamai cladirea in acest stil arhitectural. Dar probabil nu si-a mai amintit cum aratau acoperisurile in Europa, pentru ca a acoperit minunatia cu o pagoda de toata frumusetea. Oricum, rezultatul e foarte interesant si nu neaparat suparator privirii.

Multumindu-i ghidului nostru, am parasit palatul, am evitat tuk-tuk-istii agresivi de la iesire care ne promiteau marea cu sarea pentru 10 baht, ne-am hlizit atostitutor la turistii intarziati care nu mai puteau intra si muscau cu sete momeala intinsa de binevoitorii conducatori de ricse motorizate, si am pornit pe o caldura criminala spre Wat Pho. Ei bine, daca pe harta Wat Pho e doar dupa colt de intrarea la Grand Palace, in realitate trebuie sa inconjori per pedes intregul monumental complex, timp de vreo 15 minute, dupa ce deja te ard talpile de la marsul fortat efectuat pana atunci, asuzi ca un cal de curse in pantalonii tai lungi si corespunzatori etichetei din locurile sfinte, si ai dat gata vreo 2 litri de apa. Dar odata ajuns acolo, rasplata nu se lasa asteptata. Mai putin aglomerat decat Wat Phra Keaw, Wat Pho (Wat Phra Chettuphon Wimon Mangkhlaram Ratchaworamahawihan) adaposteste statuia lui Buddha Culcat, reprezentandu-l pe acesta in momentul trecerii la cele vesnice. La cele vesnice ne-am dorit sa trecem si noi, ca am nimerit sa intram odata cu un grup destul de numeros, rezonabil de zgomotos si din cale-afara de puturos de indieni. I-am depasit cu priviri feroce si ne-am putut lansa in contemplarea imensei statui a lui Buddha, lunga de 46 de metri si inalta de 15 metri, despre care localnicii sunt convinsi ca ar avea un apetit special pentru copii (un copil a disparut acolo candva si acum toata lumea crede ca Buddha insusi l-a papat). Wat Pho, a carui constructie a inceput in 1788, pe locul unui templu mai vechi, este unul dintre cele mai mari si cele mai vechi temple din Bangkok, dar mai ales este considerat locul unde a luat nastere masajul thailandez. Cu asta in minte, ne-am grabit sa lansam monede zornaitoare in cele 108 de boluri de bronz, pentru noroc (pe care l-am si avut desi, marturisesc, m-am incurcat la numaratoare si in ultimele boluri n-am mai pus decat ganduri de bine) si am pornit printre minunatele stupe, spre salonul de masaj al scolii de la Wat Pho, unde ne-am tratat regeste cu cate un „foot massage” relaxant, racoritor si punctat cu ocazionalele ranjete tampe eu-maseuza, maseuza-eu. Ne-a placut. Am lasat bacsis generos.

Maine ne vom continua incursiunea prin Capitala Siamului prin alte locuri… unele mai colorate, altele mai deochiate 🙂

Aeroportul din Dubai

Hotelul Happy House – Bangkok

Gasca de romani cu ghidul thailandez la complexul de temple si palate regale

Wat Phra Kaew

Wat Phra Kaew

Grand Palace

Wat Pho

Templul lui Buddha de Smarald

Wat Pho – Reclining Buddha

E timpul de mancare… satay

la un family restaurant

un Pad Thai la cativa bahti

sau fructe pe alese

Dar nimic nu se compara cu un masaj la sfarsitul zilei !