Jurnal thailandez – by Daniela. Episod 3 – Bangkok si pe langa

Astazi facem cativa pasi pe langa Bangkok – podul de peste raul Kwai, piata plutitoare sau la o plantatie de orhidee, dar nu ne desprindem cu totul de marea metropola – Daniela ne povesteste ce vezi cand te dai cu barca pe Chao Praya si pe canalele din Thonburi, dar si despre legendarul Khao San Road… Ca bonus, ca si ieri, patrundem in spatele usilor inchise, de data asta la saloanele de un anumit tip de masaj

Ziua mea preferata petrecuta in Bangkok a fost cea cu croaziera pe Chao Praya. Raul imparte orasul in doua zone – Bangkok-ul nou si Thonburi, zona veche, intesata de canale. Fusesem si anul trecut intr-o astfel de plimbare cu long tail boat (o barca propulsata de un motor de masina), imi placuse mult si imi doream sa repet experienta. In plus, ratasem vizita la o ferma de orhidee, si asta era in capul listei mele de prioritati. Asa ca facem noi aranjamentele la agentia de turism (500 baht/persoana/2 ore care s-au facut 3), si, dimineata la 10, traversam strada Phra Arthit si ne prezentam la docul vechi Phra Arthit. Ne imbarcam in long tail-ul nostru privat si pornim pe raul considerat unul dintre cele mai „mocicoshe” din lume. Mocicosh, mocicosh, dar privelistea este uimitoare. Intai si-ntai te impresioneaza hotelul Oriental, aflat pe malul raului, care troneaza impunator. Dup’aia ai timp sa remarci cat de murdara e apa, cate chestii plutesc in ea, si cum te zgaltaie si te stropesc barcile care trec pe langa tine. Dar nu-i nimic, daca-i bal, bal sa fie! Mergi ce mergi si virezi dreapta pe un canal, unde dai de Muzeul Barjelor Regale, unde daca vrei, intri, daca nu, nu. Anul asta nu am mai intrat, dar intrarea costa anul trecut vreo 30 de baht, plus inca 100 daca vrei sa faci fotografii. Daca vei intra, ai sa vezi 52 de maiestuoase barje regale care luau parte la Procesiunea Barjelor Regale, o ceremonie cu semnificatii atat politice cat si religioase, care se tine de vreo 700 de ani, chiar daca in ultima vreme a fost organizata mai rar (doar de 16 ori in timpul domniei lui Rama al IX-lea).
Noi ne-am continuat drumul pe canale, printre locuintele lacustre ai caror ocupanti gateau, spalau rufe, vase si copii in rau, printre plozi vesli la scaldat, catei care dormeau fara griji la soare, temple si zone cu vegetatie luxurianta, intrerupti doar de o barca solitara, ocupata de o cucoana inconjurata de felurite suveniruri de prost gust, care a pornit a vasli energic spre noi, s-a prins de marginea barcii noastre si a declarat solemn „Floating market! You want looooook?”. Nu doream nici sa ne uitam, nici sa cumparam, dar n-am scapat fara cate o apa la suprapret, plus inca una pentru barcagiu. Sunt sigura ca si-ar fi dorit o bere, dar asta este, daca noi bem apa, asta sa bea si el.
Dupa vreo ora incepem sa parcurgem canale tot mai inguste, marginite de vegetatie tot mai salbatica – ne apropiem de ferma de orhidee. Ajunsi, debarcam sub un pom cu fructe durian (alea mari si imputite), si eu raman muta de uimire. Pentru un iubitor de flori, o ferma de orhidee este echivalentul unei excursii la Disneyland in timpul unui trip pe LSD. Fericirea mea la vederea randurilor interminabile de orhidee superbe in toate culorile nu putea fi masurata, dar stau marturie cele cateva sute de poze, dintre care in cateva apar si eu cu un ranjet indescriptibil pe mutra asudata. Cu siguranta, murisem si ajunsesem in paradis. Imi venea sa le mangai si sa le pup, atata erau de frumoase, dar un semn care averitiza „Don’t touch all plants” m-a descurajat. Cred ca am stat vreo ora acolo, scotand peiodic chitaieli extatice, la vederea fiecarei specii noi. Insotitorii mei m-au catalogat „nebuna” dar m-au lasat sa ma bucur.
In cele din urma, cu hotararea ferma de a nu mai cumpara vreodata vreo orhidee in Romania, pe care sa o chinui intr-un mediu atat de ostil pentru ea, dar cu dorinta secreta ca la pensie sa ma mut in Thailanda si sa am propria mea ferma de orhidee, ne-am urcat in barca si am pornit inapoi. Ca eveniment notabil pe drumul de intoarcere, am vazut un varan, pe care bietul nostru barcagiu incerca sa ni-l arate cu interjectii exaltate si gestica ampla, care cu greu au fost pricepute de noi.

O alta zi in capitala Siamului a fost dedicata incursiunii curajoase si inconstiente in Chatuchak Weekend Market, sau JJ, una dintre cele mai mari piete de weekend (deschisa sambata si duminica intre orele 9 si 18) din Bangkok. Pentru a ajunge acolo, cel mai comod e sa iei un taxi, costa undeva la 80-100 de baht si te duce de la hotel direct la una dintre intrarile in piata. De ce ar fi asta o incursiune curajoasa si inconstienta? Pentru ca JJ e enorma! E un labirint nesfarsit de stradute acoperite sau descoperite, identice, pline de tarabe sau mici magazine cat o cabina de telefon, la care se vinde orice, de la ace la tractoare, pe un pret de nimica. Si se mai si negociaza. Ideea e ca daca te-ai pierdut de ai tai in Chatuchak, toate sansele sa va reintalniti doar la hotel. Nu exista niciun reper, toate intrarile seamana intre ele, toate stradutele sunt la fel. De asemenea, daca ai vazut ceva ce-ti place cu adevarat, cumpara-l, nu te gandi ca o sa te mai intorci mai tarziu. N-o sa mai gasesti taraba/magazinul veci.
E cald, e aglomeratie, galagie si o sa ai mult de mers, dar daca vrei sa iti faci cumparaturi e cel mai bun loc, pentru ca vei gasi chestii mult mai multe, mai faine si mai ieftine decat pe Khao San sau la MBK Mall.

Si daca tot suntem in Bangkok, si Kanchanburi e la vreo 3 ore distanta, ne-am gandit noi sa dam o fuga si pana la Tiger Temple, facut celebru de Animal Planet. Si daca tot e in drum, sa intram si pana la Piata Plutitoare. Ne-am documentat, ne-am interesat, si pana la urma cel mai bine am iesit cu oferta de la Well Done Travel, care pentru 600 de baht iti oferea o excursie de o zi la Piata Plutitoare, la podul de pe raul Kwai si la Tiger Temple, basca masa de pranz, cu „pescuire” direct din prispa hotelului si depunere in acelasi loc.
Asa ca dis de dimineata, pe la ceasurile 7, ne-am urcat in minibus si ne-am asternut la drum. Prima oprire, Piata Plutitoare Damnoen Saduak, cea mai turistica piata plutitoare a capitalei, a fost dezamagitoare. Piata era de fapt vreo 2 canale stramte, marginite de magazine pline de nemuritoarele suveniruri kitschoase, unde la un moment dat erai urcat intr-o barcuta mica si instabila alaturi de alti cativa nefericiti, si plimbat vreo 15 minute prin apa jegoasa, noxe de la barcile mai mari, cu motor, si printre zeci de barci pline de fructe, mancaruri si porcarele, ale caror proprietari insistenti urlau din toti bojicii incercand sa atraga atentia turistilor. Punctul culminant al acestei plimbari a fost ambuteiajul lacustru, in care o puzderie de barci, inclusiv a noastra, s-au blocat unele-ntr-altele, incercand sa isi croiasca drum printr-o portiune mai aglomerata de canal. Magnific. Am zis „merci fain” cand am scapat de acolo.
Urmatoarea oprire: Podul de pe raul Kwai, punctul central din filmul omonim. Acest pod care facea parte din linia ferata Burma – Siam, a fost construit in 1943, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, peste raul care atunci se numea Mae Klong, de catre japonezi, folosindu-se de prizonieri de razboi din tarile Commonwealth, Olanda si America. Se estimeaza ca aproximativ 13 000 de prizonieri si-au pierdut viata in realizarea acestui proiect, fiind ingropati pe langa linia ferata, dar si un numar de pana la 100 000 de civili, majoritatea adusi cu forta din Malaezia, Indiile Olandeze, Burma si Siam. Eu bine, acest loc de trista amintire este acum un obiectiv turistic intesat de restaurante, terase, magazine de suveniruri si vanzatori ambulanti, pe linia ferata functioneaza o mocanita care te duce dintr-o parte in alta a podului si hoarde de turisti isi fac poze la fiecare pas, zambind tembel.
La 4 km de Podul de pe raul Kwai se afla orasul Kanchanburi, si de acolo mai mergi inca 38 de km, pana aproape de granita cu Myanmar (fosta Burma) pentru a ajunge la manastirea budista Wat Pha Luang Ta Bua transformata in sanctuar pentru animale, si cunoscuta ca Tiger Temple (http://www.tigertemple.org/). Manastirea a fost fondata in 1994, si gazduieste, pe langa aproape 50 de tigri si o statuie a lui Buddha facuta din 80 kg de aur, si numeroase alte specii de animale si pasari. Dar tigrii raman vedetele aici. Ca sa ii vezi, trebuie sa ajungi dupa ora 12 si sa platesti o taxa de intrare de 500 baht. Ai grija sa nu porti haine in culori tari (mai ales rosu si portocaliu), sa ai pantaloni pana sub genunchi si tricou cu maneci, pentru ca aici eticheta este impusa foarte strict.
Poti vedea tigrii intre ora 12 si ora 16, si sub supravegherea calugarilor si angajatilor, poti chiar sa ii atingi sau sa te fotografiezi cu ei – atat cu puii cat si cu adultii. Eu m-am fotografiat si cu cei mari, si cu cei mici (ca doar n-o sa pierd o asemenea oportunitate), si nu mi-a fost frica, poate doar atunci cand unul dintre tigrii mari s-a intors brusc de pe-o parte pe alta si m-a dat jos de pe picioare. Cica il gadilisem cand l-am atins, si am fost sfatuita sa mangai mandrele exemplare mai viguros.
Un alt moment interesant a fost la plecare, cand am observat ca toate animalele libere (deci nu si tigrisorii, hehe), ieseau din ascunzatorile lor si se indreptau spre drumul principal din sanctuar. Numai dupa cateva minute am putut observa de ce: pe drum a aparut camioneta care transporta sacii cu mancarea lor, care erau aruncati din loc in loc, angajatii ii desfaceau, iar animalele se puteau delecta dupa bunul plac.

Si daca tot am vazut animale, sa va povestesc despre alte animalute, de data asta putin mai bipede, mai oblice si mai…de companie. Umbla vorba in targ ca in Bangkok ar exista un numar de stabilimente inocent denumite „saloane de masaj”, in care se presteaza o gama foarte larga de servicii, inclusiv masaj. Cica unele dintre aceste „institutii” sunt chiar de lux, aratand ca lobby-urile unor hoteluri de 5 stele, cu o ambianta placuta, luxoasa, muzica live de buna calitate, servire ireprosabila, dar cu o mica particularitate. Se pare ca intr-o zona a „lobby-ului” se afla un soi de amfiteatru foarte bine luminat (in contrast cu lumina difuza din sala), cu scaune rosii, plusate, ca la teatru, pe care stau fain-frumos o varietate de domnisoare, thailandeze toate, de diverse forme si marimi (dar toate frumoase), pe care le poti admira in voie, si dintre care iti poti alege dupa pofta inimii companioana (sau companioanele) pentru urmatoare ora si jumatate. Odata ce ai ales, ii spui unui domn foarte simpatic numarul de pe ecusonul pe care il poarta domnisoara, domnul o cheama, si ea te insoteste intr-una dintre camerele de la etaj. Mai departe nu stiu ce sa intampla, eu am fost martora doar la cele petrecute in lobby, dar se pare ca daca esti insotit de o singura domnisoara primesti o camera standard, dar care are si jacuzzi, iar daca preferi compania mai multor domnisoare primesti o camera VIP. Nici aici, nici la ping pong show, nu ai voie sa faci fotografii. Pentru a va face o idee, la salonul J-One compania unei fete costa 2000 baht pentru o ora si jumatate.

Si daca suntem cat pe ce sa plecam din Bangkok, n-am cum sa nu va povestesc despre Khao San. Aceasta strada din cartierul Banglamphu este inima ghetto-ului turistic al capitalei, punctul de intalnire al majoritatii turistilor straini, si un soi de hub de unde poti porni spre orice coltisor al Thailandei. Si Khao San nu se dezice de faima sa. In valtoarea de lumini, mirosuri si sunete asurzitoare ai sa gasesti hoteluri pentru toate buzunarele, tarabe cu mancare thailandeza proaspata, terase de la care urla toate genurile de muzica, tarabe cu haine, pantofi, mici obiecte manufacturate si o gramada de kitschuri turistice, croitorii „la minut”, magazine de carti uzate (preferatele mele!), vanzatori ambulanti de clatite/fructe/mango cu orez lipicios/sucuri/gandaci prajiti, rastafarieni care iti impletesc parul sau iti fac dread locks, saloane de tatuaje, McDonald’s, Burger King, 7eleven la tot pasul, ba chiar si tarabe la care iti poti confectiona cam orice fel de act fals ai dori (inclusiv buletin romanesc sau diploma de Harvard). N-am sa fac recomandari de pe Khao San pentru ca nu cred ca am stat de doua ori la aceeasi terasa. Peste tot e cam la fel, atat din punct de vedere al preturilor, cat si din punct de vedere al calitatii. Daca vreti sa cumparati ceva de la tarabe, faceti-o linistiti – preturile sunt mai bune decat in insule – dar nu uitati sa negociati, mereu cu zambetul pe buze. In Thailanda NU AI VOIE sa te enervezi, sau cel putin nu pe fatza. Chiar daca iti vine sa il strangulezi pe individul mic si oblic dinaintea ta, zambeste si pleaca mai departe. Thailandezii sunt foarte prietenosi si zambitori, dar nu as risca sa ii enervez. Se zice ca pot fi si foarte periculosi.
Tot pe Khao San am avut placerea nemarginita sa particip, chiar daca doar pentru o zi, la fenomenalul eveniment care se numeste Songkran. Songkran-ul este Anul Nou Thailandez, care pe langa o droaie de festivitati, se sarbatoreste si prin memorabile batai organizate cu apa. Asa ca si anul acesta Khao San, in ciuda protestelor si a situatiei instabile din Bangkok, a fost inundat de apa si veselie. Toata lumea s-a inarmat cu pusti cu apa, cani, borcane, castroane, galeti, sticle si furtunuri si a pornit in cruciada impotriva hainelor uscate. Desigur ca mi-am achizitionat si eu o pusca cu apa foarte performanta, si in 5 minute siroiam de parca potopul biblic se abatuse asupra mea. Dar nu m-am lasat, am facut si eu nenumarate victime, de toate natiile si de toate varstele, incantarea atingand cote maxime dupa ce mi-am facut plinut la rezervorul de 5 litri cu apa si ghiata. Reactiile victimelor au fost pe masura asteptarilor. Mi-am primit si galeti cu apa rece turnate fara mila in cap, am fost fugarita cu un furtun de mare putere, atacata de gasti cu evidenta superioritate numerica, atacata miseleste cand ramasesem fara munitie, chiar si improscata de o fetita de vreo 2 ani, care manevra o micuta broscuta cu apa. Dar asa de bine nu m-am mai distrat de foaaaaarte mult timp! Ca dovada, am avut febra musculara la brate si vanatai pe maini de la pusca cu apa vreo saptamana dupa aceea. Va recomand cu cea mai mare caldura sa incercati sa prindeti macar o zi de Songkran in Thailanda!

Pe canale

Pe canale

Ferma „Please don’t touch all plant”

Foarte turistica piata plutitoare

Podul peste raul Kwai

La Tiger Temple

Toate drumurile duc la Thanon Khao San !

unde Farang Festival este in fiecare noapte !

Comentarii

  • Cam horror poza aia cu tigrii in lanturi 🙁

    Vagabond shoes 27 mai 2010 13:02 Răspunde
  • Da, pare cam horror, dar sa stii ca eu sunt o pasionata activista pentru drepturile animalelor si m-am interesat temeinic de conditiile de trai ale tigrilor inainte sa vizitez templul (altfel nu l-as fi vizitat si nici nu m-as fi fotografiat cu felinele). Tigrii sunt tinuti in lanturi doar cateva ore (3-4) pe zi, dupa ce mananca, si majoritatea isi fac siesta in acest timp. In rest sunt liberi intr-o zona ingradita, care este foarte mare.
    Stau in lanturi acele cateva ore pentru a-si face poze cu turistii pentru ca asta reprezinta un venit in plus pentru templu, si toti banii sunt folositi pentru intretinerea, extinderea si imbunatatirea sanctuarului.

    Elle 27 mai 2010 15:30 Răspunde
  • La Tiger Kingdom, in Chiang Mai, tigrii nu-s tinuti in lanturi…

    oana H 31 mai 2010 12:21 Răspunde
  • Nu-mi place felul in care povestesti 🙁 vorba multa, informatii care intereseaza pe cineva care doreste sa mearga, cam putine.
    e foarte obositor jurnalul tau..

    xxx 8 iulie 2011 22:20 Răspunde
    • Azi m-am intors din Bangkok, unde am stat cateva zile ca escala pe traseul infernal de lung Bucuresti-Sydney-Bucuresti. Din pacate la plecare nu am avut timp sa ma documentez prea mult, asa ca mi-am luat de la aeroport doua scurte ghiduri: Lonely Planet, unul despre Sydney si altul despre Bankok. N-au fost rele, dar viata este mult mai „complexa” decat scrie in carti, nu-i asa? Si e bine sa o mai descoperi si singur. Curios sa stiu daca descoperirile mele au relevanta sau nu, de cateva ore bune rasfoiecsc pe net pareri despre Bangkok. Majoritatea sunt numai banalitati, tampenii, reclame mascate sau superficialitati. Jurnalul Danielei este pe departe cel mai intersant si cel mai consistent.
      XXX esti tare nedrept sau nedreapta. Dar oricine are dreptul sa nu nu invete de la cei inteligenti. Corect este totusi sa recunoasca macar ca nu-i duce mintea sa intelega prea mult sau ca nu au rabdare sa citeasca.

      Daniel 21 iulie 2011 20:11 Răspunde

Lasă un răspuns la Daniel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii