In Spatele Ultimei Cortine de Fier – episodul 4

Am ajuns la hotel unde este prevazut pranzul de azi… Ma simt putin neobisnuit. Nu sunt obisnuit cu programe stabilite, aici mananci, aici vizitezi. Ce am vazut azi a fost super OK, parca as fi mancat undeva in oras. Problema e ca nu am vazut nici un restaurant, nici o terasa… Doar standuri la iesirea din metro unde vindeau niste banane obosite si bombonele. Or fi si restaurante in oras… cel putin pe program apar nume inspirationale de gen “Pyongyang Number One Duck Restaurant”… cum o fi Number Two Restaurant ? In fine…

Ca de obicei, am avut mancare din plin. Mancare coreeana, adica nu stiu exact din ce e… Cert nu e din caine, ne-a asigurat ghidul, doar sudistii mananca caine. Ticalosii ! Si ca veni vorba de mancare… nu am vazut nici un magazin de mancare prin Pyongyang. Vreun aprozar, vreo alimentara goala, nimic… Mi s-a explicat ca sunt in alte parti ale orasului (desi l-am strabatut cam in lung si in lat). Probabil se mananca la cantina numai. In cazul nostru, aveam mancare cat pentru tot cartierul, iar ghizii radeau tot… Noi ciuguleam ici si colo, nu pot spune ca mancarea coreeana este exact pe gustul meu, dar tot gaseam cate ceva…

Urmatorul obiectiv este USS Pueblo – “vaporul spion”. Ce este USS Pueblo – nimic iesit din comun, un vapor spion mascat ca vapor stiintific. Acum vreo 30 ani, nord-coreenii l-au capturat cu tot cu echipaj in timp ce era in misiune de culegere date… SUA pretinde ca atacul a fost in apele internationale, Coreea de Nord ca i-au prins in apele lor teritoriale… Evident, aceasta controversa va continua sa fie una dintre marile mistere ale istoriei omenirii care nu vor fi rezolvate. Ce e cert, vasul a fost capturat cu tot cu echipaj.

Cum noi nu suntem spioni americani (desi probabil suntem suspecti), avem acces pe vas unde o femeie-soldat ne explica ce si cum… Totul a fost pastrat ca in 1968 – inclusiv tehnologia de interceptare de comunicatii… Vedem scrisori si filme cu echipajul care se bucura de o gazduire ca in sanul lui Avram (odata ajunsi in America, vor povesti despre torturarea lor si despre executii false pentru a-i face sa recunoasca). Intr-un final, cei 82 membrii ai echipajului sunt eliberati in Coreea de Sud (trecand pe jos pe “Bridge of No Return” – poza e pe vas) doar dupa ce SUA trimite o scrisoare oficiala de scuze si promisiuni ca nu-i vor mai spiona pe nord-coreeni. De altfel, nord-coreenii au o pasiune pentru acest tip de scrisori de scuze, prin toate muzeele e plin de astfel de scrisori puse la loc de cinste.

Ma pozez la carma lui USS Pueblo, iar la iesire vedem un soi de torpila de asemenea de spionaj capturata tot de la americani cam in aceeasi perioada.

Urmatorul obiectiv este unul dintre monumentele “grele” din Pyongyang – Turnul Ideii Ciuce… Am mai scris de ideea Ciuce… ce e ideea Ciuce ? In primul rand, nu este Ideea Ciuciu cum unii dintre voi, mai carcotasi ati spune, este filozofia de baza aflata la baza Coreeii de Nord, emanata de ati ghicit cine… the Great Leader. In engleza, I se spune “Juche Idea” (cred ca un traducator roman mai mucalit i-a spus in romaneste “ciuce”) si vine din gandirea profunda ca “omul este stapanul a orice si decide orice”… este stapanul lui insusi… Dau din cap patruns de idée…. Incredibila descoperire… Nu m-as fi gandit niciodata la o filozofie atat de profunda… Dar asta e doar ideea initiala, ea a mers mai departe ducand ideea la filozofia autarhica de “incredere de sine” si de “auto-suficienta” – a mai fost nevoie de doar 2 pasi pentru a se stabili ca Republica Populara Democratica trebuie sa se bazeze numai pe ea insasi si sa-si produca totul ce are nevoie (sau, ma rog, ce se considera ca e nevoie).

In fine, va las cu filozofia Ciuce, daca vreti s-o aprofundati, exista cercuri de studii ale Ideii Ciuce in intreaga lume care au trimis niste placi de marmura cu cuvinte de profunda admiratie din toata lumea, mai putin din Romania. Daca doriti sa fondati un astfel de cerc, fiti pregatiti sa faceti si o placa si sa o trimiteti la Pyongyang pentru ca va fi pusa cu religiozitate la intrarea in turn. A, si revenind la turn… A fost terminat in 1982 cu ocazia aniversarii a 70 de ani al lui Great Leader. Are 170 de metri inaltime si este construita din 25,550 placi de granit (fix cate zile traise Great Leader pana la aniversarea a 70 ani) si se pare ca a fost proiectata de Dear Leader, fiul lui Great Leader… de unde si numele subversiv de “stalpul lui Laca”.

Se poate urca in varful lui si merita toti cei 5 euro pe care i-am dat. De sus, intr-o zi frumoasa, ai parte de o priveliste superba… De o parte, cartiere de blocuri cuminti aliniate, fix vis-à-vis Palatul de Studiu, putin mai la dreapta statuia lui Great Leader… in varful stalpului se afla o chestie rosie care ar vrea sa sugereze un soi de facile olimpica, iar altora, mai carcotasi si mai perversi, le sugereaza altceva.

Evident, aprofundam ideea Ciuce, dar atentia este sa ma bucur de peisaj… Dincolo de rau, se tot repeta la demonstratia din septembrie – steaguri rosii, pas de defilare… tot tacamul.

Urmatorul stop este la “Monumentul Fondarii Partidului”. Great Leader nu a dat la o parte nici o clasa sociala cum a facut Lenin de exemplu cu secera si ciocanul lui care ii expulzase pe intelectuali de la conducerea societatii… Ei bine, nu, Great Leader a recunoscut dintotdeauna ca intelectualii trebuie sa fie la putere alaturi de clasa muncitoare si de taranime, asa ca simbolul partidului nu contine doar clasica secera si clasicul ciocan, ci si o pensula simbol al intelectualitatii… De altfel si RDGistii au ajuns la aceeasi concluzie, dar cum nemtii sunt mai practici si orientati spre tehnica au ales compasul ca simbol al intelectualitatii… Coreenii, mai artisti au ales pensula…

Ca peste tot, apare ghida in costum popular, ni se face statistica a cati bolovani au fost folositi la constructia monunetului, din pacate aici nu apare nici o scrisoare de scuze de la americani… In schimb, sunt oripilat de blasfemia de peste rau… Daca te uiti spre statuia lui Great Leader oricat de great ar fi, tot este un pigmeu pe langa imensa piramida din spatele ei ce urmeaza sa fie un hotel pentru capitalisti verosi… Vai, ce blasfemie !!!

Ce mai e in program ?… pai din nou la stadion ! Ieri a fost Arirang-ul, azi este Mass Gymnastics, un Arirang mai mic, dar ceva mai sportive… Si cum ieri am ramas cu gura cascata la ce am vazut, cum sa ratam Mass Gymnastics… Desi ghidul ne-a intrebat de vreo 5 ori daca vrem sa mergem, am raspuns intr-un glas in mod afirmativ si cu toata convingerea… un astfel de spectacol nu se poate rata… chiar daca este fiul mai mic al lui “The Biggest Show on Earth”… dar despre show si noaptea care va urma, va voi povesti si maine…

In restaurantul hotelului…

si nelipsitul hot pot

USS Pueblo – vasul spion

Tehnologia de spionaj a anilor 60

Sorry, sorry, sorry

La carma…

Turnul Ideii Ciuce

Muncitorul, taranca si intelectualul reuniti la picioarele ideii ciuce

Daca faceti vreun cerc de studiu al ideii ciuce, aici ajungeti !

Marea Piata de vis-a-vis cu Palatul de Studiu cu tot

Familiar, nu ?

In schimb plannerii nord-coreeni s-au gandit si la spatii verzi

Monumentul fondarii partidului

Iata-l si pe Great Leader

Baieti, mai vioi, ca maine e demonstratia !

Cu ghida de la monumentul fondarii partidului

Blasfemie ! Great Leader e un pigmeu pe langa Grand Pyramide !

Etichete:
· · · ·

Comentarii

  • imperator ai frumoase amintiri pe unde ai calatorit.Te as considera un calator de 5 stele dar nu prea indeplinesti conditiile. Oricine in lume a vizitat Tibetul,Bhutanul si Coreaa de nord aceste fiind niste destinatii oarecum neobisnuite si nu orice muritor ajunge in asemenea locuri la s numi calator de 5 stele si un privilegiat.

    yooo 10 iunie 2010 13:44 Răspunde
  • Bhutan e ca Tibetu de la inceputul sec.20 dinaintea invaziei comunistilor si cei mai fericiti oameni din Asia, zic ei.

    yooo 10 iunie 2010 13:50 Răspunde
  • N-am fost decat in Tibet si Coreea de Nord… Bhutanul e de aseemenea pe lista… si eu avut senzatia ca Bhutanul e in alt secol, dar nu e… am o prietena care a fost acolo, mi-a dat si un interviu, apasa pe tag-ul Bhutan… si eu aveam senzatia ca e un loc fara sosele, etc, etc. Dar nu e, pare destul de modern

    Imperator 10 iunie 2010 14:25 Răspunde
  • Imaginile arata o tara civilizata, ordonata,curata,si linistita.Ziaristul vreasa lase Impresia ca e rau, rau. E bine ziaristule ???

    informatorul 30 august 2012 14:25 Răspunde

Lasă un răspuns la yooo Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii