Jurnalul unui "analfabet" in Ucraina. Episod 2

Imperator v-a vorbit deja despre Hotin. Mi-a livrat aceeasi lectie de istorie si eruditie si a fost o placere sa calatoresc cu el pe aceasta destinatie. Si o sa va ofere si o descriere a Camenitei. Sper sa ramaneti surprinsi de Camenita asa cum am ramas si noi, cu bune si rele. E genul de oras medieval care ar putea concura cu Sighisoara, Cesky Krumlov-ul cehesc sau Tallinnul estonian, dar care pare ca de abia acum se pregateste sa primeasca turisti. Nu e un oras orientat catre turisti, desi ar avea toate motivele din lume sa faca acest efort. Poate peste cativa ani, cu ceva bani bagati in infrastructura (reabilitarea unor cladiri, mai multe hoteluri, restaurante, o promovare mai buna), lucrurile se vor schimba si noi ne vom putea lauda ca l-am descoperit pentru voi.



Pana atunci, am trait momente comice la un restaurant din Camenita. Locul e genul de restaurant medieval cu decor de han. Se mai gasesc si pe la noi prin capitala restaurante similare, cu subsolul tras la indigo (Excalibur). Chelnerul – un om de pus pe rana, saritor cu un meniu in engleza ce mie mi-a inseninat ziua si pe Imperator l-a facut sa izbucneasca in hohote de ras, celebrand iesirea mea din desertul lingvistic ucrainean. Omul chiar incerca sa ne impresioneze cu engleza lui, incerca sa ia toata comanda in engleza, incerca sa dea replica, niciodata nu ii ieseau propozitii mai lungi de patru cuvinte, dar era tot timpul un zambet. Para cu zambete si lipsurile din gestiunea meniului:

“Kebab?” – “No Kebab”. (Zambet)

“Coca Cola?” – “No Coca Cola. Pepsi.” (Zambet)

“Baked potatoes” – “Hmmm. Better these potatoes. Fast.” (Zambet)

“OK. OK.”

Aici am avut norocul de a ma afla sub aripa imparateasca si vorbitoare de rusa a tovarasului meu de drum care accelera comanda si discutia cu chelnerul cand apareau sincopele.

Oricum, acolo unde omul ce ne lua comanda pierdea prin putirinta lingvistica, el castiga prin bunavointa si dorinta de a se perfectiona. Nu ii poti reprosa ca nu se chinuie. Va fi primul specialist al urbei care o sa va ia banii peste cativa ani cand veti ajunge in Camenita cea descoperita de multi turisti.

Al doilea moment colosal al zilei a avut loc tot intr-un restaurant. De fapt pub. Pe numele lui “London Pub”. Imaginati-va pubul englezesc perfect, clasic, ala din toate filmele, din toate reclamele la bere sau de pe orice artera principala a capitalei Angliei. Ala unde se strang hooligansii care nu mai au loc pe stadion, atunci cand vor sa vada si sa urle la un Arsenal – Manchester United. Ala clasic, de manual, cu toate simbolurile si cliseele UK afisate pe toti peretii, cu berea la draft si halbele goale intoarse in jos asteptand musterii englezi galagiosi, cu toalete in decor de cabina telefonica din Londra. Mai “British” de atat nu se poate nici daca te chinui.

Bun. Acum imaginati-va un astfel de local in care nimeni nu vorbeste engleza, nici macar chelnerii de la bar. Nu puteti, nu? Nimeni nu vorbeste engleza intr-un London Pub din Camenita. Aberatia perfecta? Nu. Doar “Bine ati venit in Ucraina!”

Localul era fabulos prin fripturile prezentate frumos in raft, carne de vita sau de porc lasata la macerat, gata sa sfaraie pe gratar, lasandu-ti goluri in stomac si furtuni in cerul gurii. E friptura din Anglia sau din Argentina, carnea de cea mai buna calitate.

“Imperatore, bagam o friptura?”

“Bagam, ia si mie una.”

“Cum ii zice la friptura de vita in ruseste?”

“Nu stiu”

M-am ridicat de la masa si mi-am luat destinul in propriile maini. M-am indreptat catre chelnerita si am adoptat aceeasi tactica pe care a folosit-o si Imperator printre triburile din nordul Thailandei. Mi-am pus cele doua degete aratatoare in varful tamplelor ai am intrebat: “MUUUUUUUUUU?” Chelneritele au ras, s-au tavalit pe jos isteric, si-au revenit, mi-au confirmat. “Da. MUUUU.” Rezolvasem problema. (Apropo “da” e si in romana, si in ucraineana. Avem doua limbi care se aseamana foarte mult.) Preturile pentru ospat au fost infime in pofida lipsei de comunicare. O friptura in jur de 15 RON, o bere sub 5 RON.

Spuneam de improvizatie in Ucraina. Am fost trasi in teapa chiar de vanzatoarea de bilete de la autogara din Camenita. Ne-a zis o ora, ne-a mintit, am pierdut si ultimul autobuz al serii catre Cernauti. Solutia? Taxi. Taxi pe o distanta de 65 de kilometri? Intr-o tara din vestul Europei: o avere. In Ucraina, la primul baiat care ne-a iesit in cale, fara negociere: vreo 10 euro. Rezolvasem problema.

Cernauti-Kiev cu autobuzul

Weekendul se apropia de sfarsit si protectia mea din partea Imperatorului vorbitor de rusa asijderea. Drumurile noastre se vor desparti dimineata ca se reuneasca seara in Kiev. El a luat un avion rapid de dimineata catre businessul lui, eu am luat un autobuz de vreo 10-11 ore intre Cernauti si Kiev. Eram pe picioarele mele, lost in translation – varianta ucraineana. Weekendul m-a pregatit sufleteste pentru aceasta calatorie. Stiam la ce sa ma astept.

Nu aveam decat un singur obiectiv pentru aceasta zi: sa intru in autobuzul ala cu destinatia Kiev. Atat. De asta m-am si infatisat la ghiseul autobazei cu o ora inainte de plecare. Autobaza din Cernauti e aceeasi cu cea dintr-un oras mic si mort de pe la noi. Nu dau exemple sa nu jignesc pe nimeni. Intru hotarat sa rezolv problema. “Kiev” (de fapt am spus chiiiv, ca sa ma inteleaga). Tanti vanzatoare ma masoara din cap pana in picioare si imi zice ceva in ucraineana. Nu conteaza ce imi zice, eu ii dau banii pregatiti, zambesc frumos si ii stopez elanul: “Tourist. English” cu o umilinta in glas ce tine loc de mii de scuze. Asta e situatia. Si ea imi zambeste frumos, se uita la mine ca la un extraterestru. Ca la un extratestru doritor de un curs de exprimare fluenta in limba ucraineana, pentru ca explicatiile din partea ei continua. In ucraineana. Iau biletul, ora 9 dimineata cum ma asteptam. Pretul unei curse de peste 600 de kilometri cu autobuzul intre Cernauti si Kiev: vreo 9-10 euro. Probabil printre cele mai ieftine curse posibile din toata Europa.

Ieftineala asta vine cu neajunsurile inerente. Transportul e asigurat de un autocar de care eu personal imi amintesc ca ne-a dus cu clasa sa sarbatorim sfarsitul clasei a opta undeva pe la Azuga acum vreo 15 ani.. Imi amintesc, e acelasi!

Am fost singurul strain din tot autobuzul si unul din putinii oameni care s-au urcat dimineata la ora 9 dimineata in Cernauti ca sa se dea jos in autogara din Kiev dupa 7 seara. Oamenii s-au perindat prin fata mea, s-au tot urcat si s-au dat jos pe traseu. Oameni simpli, cu griji, destul de sarmani la port, cum sunt si oamenii sarmani de pe la noi.

Peisajul: anost. Indescribtibil. Un ses, o campie verde si monotona, rareori intrerupta de vreun deal pentru variatiune. Orase si orasele sub pecetea comunismului, la fel de moarte si de cenusii ca multe orase de pe la noi. N-am retinut niciun nume de pe traseu. Saracia e mai mare ca la noi, eu as plasa Ucraina cam cu 10 ani in urma noastra. A fost un drum plictisitor, monoton, in care am supravietuit cu banane, Snickers si apa plata cumparate din singurul loc unde oprirea a durat mai mult, cam o jumatate de ora. Imi amintesc din acea oprire cum stateam pe o banca in fata autobuzului, langa o domnisoara colega de autobuz ce etala o tinuta degajata de vara. Evident, localnica. Eu langa ea, infulecand fara gratie banane, fara sa scoatem un cuvant unul catre celalalt, probabil era si imbosibil sa vorbim o limba comuna. Imi mai amintesc un politist ce a venit la noi, s-a oprit la ea, a pus-o sa se legitimeze si a dus-o la sectie pentru intrebari suplimentare. M-am si gandit: “Ba, daca ma ia prostul asta si pe mine la intrebari? Ce-i zic? Aici pare cam la tara, sper sa nu creada ca sunt pestele domnisoarei” M-a ignorat, desi eram in bataia lui vizuala. Pestii nu mananca banane, iar domnisoara intoarsa de la sectie si-a reluat locul in autobuz pentru continuarea drumului.

Spre seara, am debarcat in autogara din Kiev. Peisaj comunist infiorator. Cartierul Crangasi pe la anul 1999. Asta a fost prima impresie despre Kiev. Mi-a luat cam jumatate de ora sa ma invart ca bezmeticul pana sa nimeresc gura de metrou. Metroul: fabulos, dar revin asupra lui. M-am dat jos in centrul Kievului. Un fel de Piata Universitatii de la noi. O uluire totala. Parca nu mai eram in aceeasi tara prin care calatorisem toata ziua. Parca plecasem dintr-o tara cu 10-15 ani in urma noastra, luasem o banala cursa cu metroul si ma trezisem intr-un loc care putea fi foarte bine Barcelona – Plaça d’Espanya sau o zona centrala din Paris sau Viena.

Centrul Kievului sta oricand in centrul Europei, intr-o tara lasata undeva in urma cu 10 ani fata de Romania de azi.

M-am reintalnit cu Imperator la McDonald’s. Aveam din acel moment doua zile pline de colindat prin Kiev in timp ce Imperator era la munca. Norocul meu.

Varu la Hotin

Sa invatam limba ucraineana… ce scrie aici ?

Camenita (Kamianets – Podilsky in ucraineana)

Cetatea poloneza

London Pub din Camenita… ca la mama lui acasa

cu bere ruseasca 🙂

Un taxi ucrainean

Etichete:
· ·

Comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii