Weekend la Kiev

Imagini Ucraina: Maica Ucraina Kiev

Prima oara cand am ajuns la Kiev, as fi vrut sa fug acasa… era frig si intunecat, aeroportul era dintr-o perioada demult revoluta, iar intrarea in oras imi aducea aminte de Bucurestiul anilor 90 – blocuri asaltate de chioscuri… doar autostrada de intrare in oras imi sugera ca totusi ne aflam intr-o capitala europeana…sau ma rog, ceva similar.


Dar dupa ce am trecut insa Niprul, uitandu-ma la strania statuie din tabla a unei femei cu sabia in mana de deasupra unui deal plin de verdeata, am intrat intr-o alta lume… Si atunci i-am dat dreptat amicului care mi-a spus ca Kiev este un oras frumos, mult peste Bucuresti… Ei bine, se inselase… este un oras traznet, mai putin cunoscut si vizitat, dar care merita din plin…

Dar, hai sa luam la pas Kievul si sa vedem ce este de vazut…

Ziua 1 in Kiev: Maidan Nezalejnosti – Sf. Sofia – Sf. Mihail – Sf. Andrei – Urcarea lui Andrei – Podil – Muzeul Cernobal

Pai inceputul oricarui tur al Kievului nu poate fi decat in Maidan Nezalejnosti, piata centrala, definitorie a capitalei Ucrainei… Aici a avut loc raposata Revolutie portocalie, facand din acest loc o vedeta internationala… desi nu mai au loc transmisii live in toata lumea, Piata Independentei este vedeta Kievului… aici vine lumea seara sa stea la o bere cu prietenii, aici au loc intalnirile, aici e “ceasul de la Universitate”… Berea sa nu credeti ca se bea pe vreo terasa, nu e nici o terasa in Maidan Nezalejnosti, se bea stand in picioare sau pe banca, si de cele mai multe ori la punga (Ucraina are o lege de asta-primavara ca nu poti sa umbli cu sticla de bere la vedere pe strada… asa ca se bea la punga).

Dupa ce faceti poze la ingeri si la replica kieveana a Casei Scanteii (incarnata aici sub forma hotelului Ukraina), luati-o in sus si in jos la picior pe bulevardul Hresciatik. Daca nimeriti intr-o zi de weekend sau de sarbatoare legala, bulevardul se transforma intr-o artera pedestra unde copii alearga, fetele isi arata bikini de sub mini-fuste (indiferent daca este vara torida, sau bate viscolul iernii), clownii amuza poporul… Dar daca ridici ochii de la spectacolul strazii, vei remarca cel mai lung complex architectonic stalinist din lume ! Opreste-te in fata ornatei Piete Basarabene (unde gasesti din bunatatile culinare ale tuturor republicilor ex-sovietice, dar si un magazin Billa) si fa o stanga imprejur… il vei vedea pe prietenul Lenin, inca prezent, dar nu la fel de impunator ca pe vremuri..

Revin-o inapoi in piata si ia-o la picior in sus spre catedrala Sf. Sofia. Este cea mai veche catedrala din Kiev, construita la putin timp dupa crestinarea rusilor si numita dupa marea catedrala a Constantinopolelui… o buna parte din ea a fost reconstruita de conationalul nostru, Petru Movila care a devenit la un moment dat mitropolit al Kievului si care a fondat si prima universitate din zona care ii poarta numele pana in ziua de azi (Academia Movileana, gazduita acum de o cladire impunatoare din Podil)… Intrati inauntru si minunati-va – fiecare mozaic din interior este orientat de asa natura incat ai senzatia ca ochii sfintilor te urmaresc – este o biserica tri-dimensionala !!!

Nu ratati sa va urcati in clopotnita… la picioarele clopotnitei veti admira statuia lui Bogdan Hmelnitki, eroul Ucrainei, dar si cumnatul lui Vasile Lupu (fiul hatmanului cazac, Timus s-a casatorit cu frumoasa domnita Ruxandra a Moldovei, dar a platit pentru frumusetea ei cu viata sub zidurile Sucevei, incercand sa-si apere socrul de trupele lui Matei Basarab). Mai incolo, veti remarca o alta catedrala incredibila, cu turlele aurite, stralucind in soare…

Duceti-va pana acolo si veti admira biserica Sf. Mihail… Este o reconstructie de vreo 10 ani, biserica originala fiind distrusa de comunisti in 1934… langa se afla de altfel si imensul Minister de Externe, drapat cu doua steaguri gigantice – unul al Ucrainei (logic de altfel) si unul al … Uniunii Europene !
Luati-o la picior spre cea de-a treia catedrala, biserica Sf. Andrei, o opera baroca, dar nu mai putin de spectaculoasa, construita de Rastrelli, celebrul creator al St. Petersburgului care intre palatele, bulevardele si bisericile capitalei, a avut timp si pentru un oras de provincie… Cupola ei verde cu aur este incredibila in soare !

De aici, coborati incet pe Andrivsky Uzviv (Coborarea lui Andrei), o strada pietonala, pietruita, plina cu magazine de arta si cu baraci care vand suveniruri – in afara de universalii magneti de bucatarie sau tricouri, veti gasi foarte localele caciuli de blana cu steaua rosie, uniforme ale Armatei Rosii, matrioste, dar si caschete de cosmonaut !

Incet, incet, ajungeti la picioarele dealului, in cartierul Podil… acesta a fost cartierul comercial al Kievului, unde trageau corabiile pline cu de toate si unde se inghesuiau negutatorii… Luati aici masa… este plin de restaurante, unele pompoase, altele mici si la preturi rezonabile… gasesti o mare varietate de bucatarii – sarbeasca, georgiana, ucraineana, uzbeka… de toate ! Si de asemenea, nu ratati sa vizitati Muzeul Cernobal, este tot prin Podil !

Reveniti incet, incet spre centru. Ca distractie, luati funicularul care va va duce in varful dealului, inapoi la Sf. Mihail si luati-o linistiti spre Piata Independentei… traversati de cealalta parte si pierdeti-va dupa blocurile staliniste de pe Hresciatik – veti vedea celebra “casa cu himere” si alte cladiri superbe… Iesiti apoi prin fata palatului prezidential pe deal, deasupra Niprului… veti avea o priveliste exceptionala… plimbati-va linistiti pe langa stadionul lui Dinamo Kiev spre arcul fratiei ruso-ucraineene (sau arcul ocupatiei cum i-au spus multi)… Veti traversa un pod pe care sunt numeroase lacate legate de balustrada… aici indragostitii vin sa puna un lacat a carui cheie o arunca… simbol al trainiciei relatiei lor…

Reveniti in Maidan… E locul de intalnire al tuturor, un loc interesant de observat oamenii si de intrat in vorba (in caz ca stiti rusa)… Daca nu, pe langa McDonald’s este un restaurant “crimeean” adica tataresc – este ieftin, bun si portii cam mici… Dar taman bune ca sa gusti din mai multe bucate…

Ziua a 2-a in Kiev: Percharska Lavra – Muzeul Razboiului

Un cantec nu tocmai ucrainean ne indeamna “to save the best for the last”… Ei bine, a doua zi este ziua in care ar trebui vizitata Pecherska Lavra, Vaticanul Ucrainei, unul dintre cele mai sfinte locuri ale ortodoxiei ruse… Lavra inseamna “manastirea superioara”, un soi de sefa a manastirilor, iar “pecherska” inseamna “din pestera”… Exista doua zone cu cladiri ecleziastice – Lavra de sus si Lavra de jos. Lavra de sus este detinuta de stat in ciuda cererilor bisericilor ucraineene (exista vreo trei biserici ortodoxe rivale – una care tine de Moscova, una nationala si nationalista si una care se vrea echilibrata, intre cele doua), iar Lavra de jos unde se afla de fapt si pesterile, tine de Biserica Ortodoxa Rusa (moscovita) si a fost returnata de statul sovietic in 1988.

Daca sunteti in weekend, este o idée buna sa va treziti cat se poate de repede… daca vreti sa vedeti pesterile, e bine sa ajungeti inainte de deschidere, pentru ca in rest e un puhoi de lume… Eu am fost intr-o duminica si am renuntat sa stau la coada (care dura mai bine de o ora), asa ca am revenit la 8 dimineata intr-o zi de lucru si am avut pesterile doar pentru mine…
Dar, hai s-o luam de sus in jos. Sus, in zona “guvernamentala”, se plateste bilet. Daca ajungeti intre 6 si 9 dimineata, intrarea e gratuita ca se presupune ca adevaratii credinciosi vin devereme. Aici veti vedea absolut incredibila Catedrala a Adormirii – distrusa in 1944 cu ocazia retragerii nemtilor (istoria oficiala ii acuza pe nazisti ca ar fi aruncat in aer catedrala, alte pareri sustin ca de fapt a fost distrusa de Armata Rosie la invalmaseala pentru a nu se mai chinui apoi cu opinia publica cand oricum voiau sa scape de ea). Actuala cladire a fost terminata in 2000 si este cu adevarat incredibila – daca prindeti si o zi cu soare, stralucirea ei va va surprinde total… In Lavra de Sus, exista mai multe biserici care merita vizitate – daca tot sunteti acolo… Dar singurul punct obligatoriu de vizita (desi si aici aveti coada garantata intr-un weekend) este Muzeul Microminiaturii… Dupa cum bine stim, miniatura este o pictura mica, ei bine, artistul Siadristy a miniaturizat miniatura – veti ramane cu gura cascata cand veti vedea cea mai mica carte din lume (cu versuri ale lui Shevcenko), o balalaica ale carei coarde au o patrime dintr-un fir de par uman (aici veti vedea reprezentarea zicalei “sa tai firul in patru”), dar si un purece cu potcoave de aur…! Evident, toate aceste opere le puteti admira doar la microscop !

Dupa ce veti fi vazut aceste minuni micro, dar si pe cele macro, coborati spre Lavra de Jos… Aici se afla celebrele pesteri in care se afla corpurile mumificate ale calugarilor din Kiev. Exista doua pesteri, ambele pornind din subsolul unor biserici, adapostind sute de sfinti si calugari mumificati… Catacombele sunt prost luminate (nu uitati sa luati cu voi un felinar) si destul de claustrofobe, iar inauntru pot sa viermuiasca sute de oameni veniti sa se roage… Turistii nu au acces peste tot, iar calugarii – paznici in ciuda intunericului au un ochi de vultur (sau mai bine zis de cartita), distingand de departe turistul de credincios… dar sa nu regretati, peste tot e la fel !

Nu ratati biserica Nasterii Fecioarei – de jur imprejur sunt niste morminte spectaculoase si in sezonul cald, niste flori extrem de frumoase !

In timpul plimbarii prin Lavra, este imposibil sa nu fi remarcat statuia unei femei de otel cu o sabie si un scut… Poreclita de localnici “Tzatze de fier”, o reprezinta de Maica Patrie (“Rodina Mat”) – in timpul constructiei, patria era URSS-ul, acuma este probabil Ucraina. Aici se afla monumentul celor cazuti in “Marele Razboi Patriotic” (cunoscut de restul lumii sub numele de “Al doilea razboi mondial”), numeroase tancuri, tunuri, avioane, elicioptere de lupta, dar si celebrele katiuse si un mare muzeu al Razboiului aflat la picioarele Fecioarei de Fier… Nu ratati (e si greu de altfel), statuile inspaimantatoare intr-un dulce stil stalinist ale eroilor razboiului…

Si cu aceste doua obiective (realmente deosebita), nu cred ca veti putea face mai mult (evident daca nu faceti jogging printre monumente)… Intorceti-va molcomi in oras, fie in Maidan, fie in Podil pentru o binemeritata cina…

Cum ajungi la Kiev

Singura cursa directa este a companiei ucraineene Aerosvit care leaga Bucurestiul de Kiev prin curse zilnice… Cand e sa va imbracati, sa nu credeti ca va urcati in avionul gresit, daca o sa vedeti scris pe fuzelaj Dneproavia – este o alta companie din grupul Aerosvit, dar care are aeronave mult mai faine decat Aerosvit si opereaza ruta Bucuresti – Kiev. Aeroportul din Kiev iti aduce aminte de o alta era, dar in paralel, se construieste in ritm sustinut noul terminal pentru campionatul european de fotbal gazduit de Ucraina si Polonia in 2012.

Daca optati sa calatoriti terestru, aveti zilnic un tren Bucuresti – Kiev (face cam 27 de ore)… de fapt, trenul este Sofia – Moscova si are vagoane rusesti, asa ca trebuie sa va luati biletele cu 48 de ore inainte pentru ca CFR-ul trebuie sa anunte Sofia prin telex (imi vine greu sa cred, dar asa mi s-a spus la CFR in aprilie 2010 – telex !)

Cazare Kiev

Exista doua tipuri de hoteluri in Kiev. Bune si aberant de scumpe sau relativ ieftine si incredibil de proaste… Intre cele doua categorii, nu ai foarte multe optiuni. Optiunea cea mai buna este sa inchiriezi un apartament (pot sa fie si garsoniere), care in general sunt moderne (desi blocurile sunt sovietice), curate si cu de toate… Pentru recomandari de companii de inchiriat apartamente, uitati-va in “In your pocket”

Ghid gratuit – Kiev

Unul din cele mai bune ghiduri de oras (actualizat odata la 2 luni !) este “In Your Pocket”. Il puteti gasi in aeroport, in restaurantele mai scumpe si in anumite hoteluri, dar cel mai bine, dati-I un print de la In Your Pocket Kiev

Vremea in Kiev

E ca in Rusia – ierni reci rau, uneori zapada si destul de intunecat cu veri calde si insorite. Pentru mai multe informatii cand e mai bine sa mergi la Kiev, uitati-va la statistica meteo de aici.

Viza Ucraina

Cetatenii romani (ca si cei ai tuturor tarilor din UE) nu au nevoie de viza pentru a vizita Ucraina timp de 90 de zile, dar au nevoie de pasaport (nu se poate intra cu cartea de identitate)

Top 3 obiective turistice in Kiev

Pecharska Lavra este obligatoriu. Apoi, bisericile din centru – Sf. Sofia, Sf. Andrei si Sf. Mihail, dar si piata centrala – Maidan Nezalejnosti

Harta Kiev

Click aici

Imagini Kiev, Ucraina

 

Imagini Ucraina: Sf. Sofia Kiev

Catedrala Sf. Sofia si statuia lui Bogdan Hmelnitchi

Imagini Ucraina: Sf. Sofia Kiev

Catedrala Sf. Sofia

Imagini Ucraina: Sf. Sofia Kiev

Sf. Sofia vazuta din clopotnita

Imagini Ucraina: Sf. Mihail Kiev

Biserica Sf. Mihail

Imagini Ucraina: Sf. Mihail Kiev

Imagini Ucraina: Sf. Mihail Kiev

Obiective turistice Ucraina: Sf. Andrei Kiev

Sf. Andrei si fascinanta sa cupola verde

suveniruri din Kiev, Ucraina

Uniforma sovietica sau tricou de fotbal sovietic ?

blanuri made in Ucraina

Blanuri si matriosci… ce poate fi mai rusesc ?

Imagini Ucraina: Piata Independentei Kiev

Maidan Nezalejnosti – nu e cea mai mare piata din lume, dar e mare !

Imagini Ucraina: Piata Independentei Kiev

Cei doi ingeri fata in fata…!

Imagini Ucraina: Pecharska Lavra Kiev

Catedrala Adormirii – Lavra de Sus

 Imagini Ucraina: Pecharska Lavra Kiev

 Imagini Ucraina: Pecharska Lavra Kiev

Imagini Ucraina: Pecharska Lavra Kiev

Imagini Ucraina: Pecharska Lavra Kiev

Baaaang, baaaang

 Scufita Rosie

Scufita Rosie cu bunicuta la manastire… pe unde o fi lupul ?

Imagini Ucraina: Pecharska Lavra Kiev

Lavra de jos

Imagini Ucraina: Pecharska Lavra Kiev, coada la moaste

O mica parte din coada de la moaste

Imagini Ucraina: Pecharska Lavra Kiev, oua de Pasti

Ce a mai ramas de la Paste 🙂

 Imagini Ucraina: Pecharska Lavra Kiev

Niprul

Imagini Ucraina: Pecharska Lavra Kiev, Nipru

 Imagini Ucraina: Muzeul Razboiului Kiev Katiusa

Muzeul Razboiului – celebrele katiuse

Imagini Ucraina: Muzeul Razboiului Kiev tanc

Toys for boys…

 Imagini Ucraina: Muzeul Razboiului Kiev, Mama Patrie

Ce ziceti de o asa mama ?

 Imagini Ucraina: Muzeul Razboiului Kiev, Mama Patrie

  

Imagini Ucraina: Muzeul Razboiului Kiev

Pentru pasionatii de frize staliniste

Imagini Ucraina: Muzeul Razboiului Kiev

 Imagini Ucraina: Maidan Nezalejnosti Kiev

Inapoi, in Maidan

Mancare Ucraina: restaurant tataresc

La un restaurant tataresc

Imagini Ucraina: Kiev

Dupa masa, la metrou

 Metro Kiev

Care are ceva din metroul moscovit !

Categorii:
Ucraina · Weekend la ...

Comentarii

  • Laurentiu spune:

    Sub "Tatze de fier" se afla si un muzeu dedicat celui de-al doilea razboi mondial, plin de vestigii, arme, uniforme, manuscrise, poze, harti ale bataliilor, etc, etc, un loc in care pierzi lejer vreo 2-3 ore, nu mai zic ca e o racoare inauntru in ciuda celor peste 35 de grade cat erau afara… Nu mai zic de intrarea foarte ieftina, doar 10 grivne.
    Apoi, pe strazi, pe langa activitatea principala a bautului berii (foarte ieftina, foarte multe feluri, chiar si nefiltrata, iar la Bila si la chioscuri ti-o vinde rece, numai ca trebuie sa te descurci tu sa ti-o desfaci), se mai poate bea si o bautura locala numita "Cvas" (se scrie CBAC), un fel de braga ruseasca, ieftina (echivalentul a 2 roni paharul) si foarte buna.
    Cat despre mancat, am ales o "impinge tava" din centru, pe numele ei Puzata Hata (http://www.puzatahata.com.ua/eng/restaurants/4/), si asta pentru ca in Ucraina nu te descurci cu alta limba decat rusa, mai multe sanse ai sa te intelegi in romana/moldoveneasca. Oricum, foarte buna mancarea si la un pret decent.
    Eu am ajuns la Kiev cu a 3-a cale de transport, cea rutiera, si din Galati, de unde stau, am avut doar 800 de km pe sosea, trecand prin Odessa, iar de la Odessa incolo e un fel de autostrada, limitata la 110 ce-i drept, pe care faci restul de 480 de km in 6 ore. Pentru cei din Bucuresti care vor sa mearga cu masina recomand sa mearga in prima zi doar pana la Odessa (la 300 de km de Galati), sa viziteze si Odessa cu aceasta ocazie, la fel, un week-end este arhisuficient aici, dupa care sa plece spre Kiev.

    Sa mai zic de frumusetile locale din Kiev???? 😀 Pacat ca nu stiu sa zambeasca decat pe rusa.

  • Jen spune:

    Pentru amatorii de tren: acum 2 ani, calatoria a fost foarte confortabila. Cusetele mi s-au parut mai bune decat cele din trenurile romanesti (clasa a 2-a), iar insotitorul de vagon era foarte simpatic, desi nu stia boaba de romana sau engleza. In plus, orele de plecare si sosire ale trenului sunt foarte avantajoase si banuiesc ca nu s-au schimbat intre timp.

    (Aceeasi experienta cu Sofia am avut-o si eu… nu mi-au zis ca trebuie sa comunice prin telex, doar mi-au zis sa revin a doua zi sa le mai intreb de sanatate.)

  • andra spune:

    Eu am fost impresionata de statia de metrou, aduce un pic a Sanct Petersburg 🙂

  • Lucian AVADANI spune:

    Tocmai m-am intors din incursiunea in Kiev si Lviv. Al doilea m-a impresionat cel mai mult, prin incarcatura istorica, arhitectura, tourism-awareness ridicat, preturi mici.
    Traseul a fost exclusiv cu trenul, pe directia Cernauti – Kiev – Lviv – unul destul de confortabil (daca mergi la clasa a 2-a sau 1-a si nu gresesti luand o bucata de drum la clasa a 3-a din cauza dificultatii comunicarii in rusa, cum am patit-o). Am calatorit noaptea, la cuseta, pentru a avea zilele disponibile in intregime pentru explorare.
    Recomand tuturor celor care pleaca din Romania si prefera trenul, sa mearga pana la Cernauti si, de acolo, sa achizitioneze bilete pentru oricare oras din Ucraina. Rutele se pot gasi pe arhicunoscutul http://www.bahn.de.
    Kiev-ul a fost ok, am atins majoritatea obiectivelor mentionate de Cezar, doar vremea nu prea a tinut cu noi. Asta din cauza faptului ca am fost la sfarsitul lui Noiembrie-inceputul lui Decembrie, iar perioada recomandata este Aprilie – Octombrie.
    Un fapt interesant in Ucraina este legat de infuzia de occidentali si nu numai, veniti sa-si caute jumatatea pe meleagurile ex-sovietice. Astfel, am intalnit canadieni, americani, mexicani, portughezi, etc, veniti aproape exclusiv in aceasta idee.
    Deasemenea, comunicarea a fost deosebit de dificila pentru ca, asa cum au mentionat toti antecalatorii mei, Rusa are exclusivitate in Kiev iar subsemnatul doar notiuni semi-elementare.
    Pentru vorbitorii de poloneza, comunicarea in Lviv este deosebit de facila, majoritatea locuitorilor avand-o ca limba secundara/tertiara, dar se gasesc si ceva mai multi de engleza, datorita proximitatii fata de "occident". Per ansamblu, un oras fascinant, care a trecut prin numeroase conflicte, si transformari de-a lungul istoriei si care, alaturi de Cernauti, reprezinta leaganul culturii, stiintei si artelor in Ucraina.
    Un paradox interesant deoarece, in context istoric, Lviv-ul este pentru Polonia, ce este (sau ar trebui sa fie) Cernauti-ul pentru Romania. Astfel, in prezent polonezii numesc Lviv-ul – "Cel mai frumos oras din Polonia".

    Safe Traveling !

  • Pentru ca imi propun ca impreuna cu sotia mea sa mergem vara asta in fiecare weekend in alta capitala din Europa, as vrea sa stiu daca sunt biciclete in Kiev si daca oamenii merg pe biciclete. Ne-ar fi mult mai usor sa impacam si vazutul monumentelor si sanatatea pe bicicleta, mai ales ca o sa ne fie foarte simplu sa inchiriem un suport de biciclete si sa le purtam cu noi.

  • Imperator spune:

    In Kiev sunt parcuri imense pe malurile Niprului unde poti merge linistit… cele mai faine biserici sunt in aceasta zona ampla… Prin centru cu trafic, cam greu… e ca la noi, uneori si mai rau

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest