Prima oara in Asia – Oana in India. Episod 4 – Nord Estul Indiei, prin pesteri si Parcuri Nationale

Obiective turistice India: caving

Platesc de la hotel pretul dublu pentru aeroport. Pe 4.02.2011, am avion catre Guwahati, Nord Estul Indiei. Compania Kingfisher, cea mai renumita din India, opereaza in aeroportul international si toata lumea este amabila si serviabila. Bagajul de mana nu se cantareste. Insotitoarele sunt frumoase si dichisite rau, nu ca cele de pe Austrian Airlienes. No comment. In schimb, desi nu e companie lowcost, primim doar 150ml apa, restul fiind pe bani. Acelasi zbor il are si colegul din Elvetia, chiropterologul-conservator de la Muzeul de Stiinte Naturale din Geneva. Nu ne intalnim in prima faza, dar la prima escala a avionului, ramanem vreo 10 pasageri si amandoi ne ridicam in acelasi timp sa ne cautam. Nu stim cum aratam, dar nu  e greu sa-ti dai seama. Din acel moment lucrurile s-au simplificat 100%. Suntem doi europeni, care nu s-au vazut niciodata intr-o lume nebuna, nebuna, nebuna si devenim ca fratii din primele clipe. Asta face o calatorie, apropie oamenii si ii determina sa comunice.

Colegul meu are experienta de 20 ani cu tarile asiatice si nu are nici un stress. Ne cazam la un hotel luxos (cica)! si, nici bine nu ne tragem sufletul ca suntem zguduiti. A! trece un camion probabil. Hmm…ai simtit si tu? Crezi ca a fost un cutremur? Maybe……A doua zi, la micul dejun primim si ziarul. Tocmai a fost un cutremur de 6,4 grade cu epicentrul in Shillong, acolo unde avem sa mergem…………..Ne trece prin minte, ca, am fi putut muri chiar!

In Assam, India de Nord Est prin parcuri nationale

Iesim pe strada, si desi este foarte aglomerat si aici, atmosfera o gasesc schimbata. Se vede ca nu suntem intr-un loc turistic. Totusi, Guwahati este capitala Assamului, acolo unde sunt cele mai celebre plantatii de ceai! Facem o vizita la celebra companie de turism NetworkTravel, sa ne interesam de Parcul Kaziranga, parc intrat in patrimoniul Unesco, si care mai pastreaza inclusiv tigri si 1200 rinoceri cu un singur corn. Manuel este un pasionat al vietii salbatice. Recunosc, ca si biolog, multe le stiu teoretic, dar intotdeauna mi-a placut sa invat la “fata locului”. S-a dovedit pe parcursul a trei saptamani ce inseamna sa fi alaturi de un profesionist in adevaratul sens al cuvantului. Alaturi de Manu, am fost ca si intr-un serial Discovery! Pana sa ajungem in Kaziranga (pe lista “501 must visit natural wonders”), domnul cel dragut si grasut laudat in Lonely Planet din fata noastra, ne recomanda o tura pana in Parcul Pabitora si una pe raul Brahmaputra pentru a vedea delfinii de apa dulce! La cei 50 de ani ai sai, Manu sare in sus de bucurie ca un copil! Realizeaza ce fantastica ocazie are de a vedea acesti delfini, atat de rari in lume. Imi marturiseste, ca nu cunoaste pe nimeni din lumea lui care sa-i fi vazut! E imposibil sa nu te molipsesti de entuziasmul lui de copil mare! Devin euforica si eu si, in loc sa luam taxiul catre Shillong (unde ne asteptau ceilalti) hotaram sa mai stam o zi! Nu putem rata delfinii.

Urmatoarea zi, soferul intarzie o ora! Manu e spume tot, caci tocmai a ratat pasarile de dimineata! Ajungem pana la urma in Parc si, platim taxe peste taxe si inca o suma exorbitanta pt mine (40$)! pt o ora cu jeepul, intr-un circuit doar de 16 km! In viteza ni se arata, un “rino”, un “buffalo”, iar un “rino cu baby”, dar pana la urma ne dam jos si ne apropiem de minunatele creaturi. E fantastic totul in jurul meu. Acum am ocazia sa vad un pic din natura Indiei! Repede, repede, caci “rino”, poate deveni agresiv! Reusesc sa filmez putin (caci nu am platit 20$ si pentru camera video – deh, eu tot roman sunt, nu?), si rangerii imediat imi cer chitanta! Suntem dezamagiti, totul a fost pe fuga…………lasa, recuperam noi in  Kaziranga! A doua zi, aflam tot din ziar, ca aici, un “rino” a ucis un ranger. Doamne, ce se intampla?

Cu greu ajungem inainte de asfintit in satul de pe Brahmaputra, unde luam o barca cu 2 localnici si inaintam linistit pe cursul apei. La un moment dat, 3 delfini apar si incep sa sara in jurul nostru. Acum chiar ca sunt dintr-un film Discovery! Clipa cand apar e atat de pretioasa, iar noi ne rugam, facem incantatii sa reusim sa-i prindem in obiectiv. Credeti-ma, daca la Taj Mahal nu a fost “take a breath away”, acum, langa acesti delfini, langa aceste minuni ramase pe pamant, am ramas uluita! Aici, intr-un loc fara turisti, la ei acasa, nu intr-un parc national ingradit, cu 10 rangeri cu ochii pe tine, nu la zoo, am putut sa-i fotografiez pe cei care sunt Platanista gangetica, pe cale de disparitie pe glob. Emotionant! India este incredibila cu siguranta, si acesta este momentul cand am realizat acest lucru.

Bineinteles, ma voi convinge de acest adevar, timp de 3 saptamani, printre indienii khasi si jaintia, doua populatii indigene de aici, din Meghalaya, respectiv din Shillong si Jaintia Hills. Brian, liderul Megahalaya Adventure Association, impreuna cu Teddy, Mel, Ronnie, Saw, Vijay – prieteni dragi acum, indieni khasi, mi-au demonstrat ce inseamna sa fii primitor! Noi balcanicii, palim in fata lor! Niste oameni sufletisiti si pasionati de protectia pesterilor lor!

Explorand pesterile Indiei – Caving in the abode of the clouds

Echipa ce am format-o impreuna cu englezii, elvetienii si nemtii, alaturi de cei din MAA, a fost una sudata pe parcursul expeditiei “CAVING IN THE ABODE OF THE CLUDS”. Visul de a face parte dintr-o asemenea echipa devenea realitate! Mi-am adus aminte de mottoul unor colegi, care spun: “Urmeaza-ti visul!”.

Tabara a fost situata pe malul raului Kopili, granita dintre Assam si Meghalaya. Patru pesteri importante au reprezentat obiectivul nostru. Preferatele mele au fost: Krem Labit Kseh (Pestera Liliecilor) si Krem Shallong. O saptamana, am mers cu canoea o ora in lungul lui Kopili la Pestera Shallong si am fost descoperitoarea galeriilor “Alley of Cleopatra” si “Where the angels tear to trade”. Va puteti da seama dupa denumire, ca si acestea au fost “take a breath away”. I-am inteles pe englezi ce inseamna Meghalaya din punct de vedere speologic, si de ce vin aici de 20 de ani!  Oricum, cu aceasta ocazie, am realizat ca si Romania se poate lauda cu cele mai frumoase pesteri din lume! OOOO,  DA!!! La finalul taberii, Shallong insuma 4700 de metri explorati si cartografiati, o pestera cu de toate: saritori, inot in galerii inundate, tarasuri prin namol de 1m, stramtori verticale, hornuri de 40m si minerale unice!

Krem Labit Kseh, se afla la doar 10 minute de tabara si reprezenta pestera dificila, unde turele durau intre 8-10 ore, Ca sa ajungi la pasajele de lucru, trebuia sa inoti 2 ore. Daca in multe pesteri, ai nevoie de echipament specific pentru verticale, aici nu iti trebuia decat o vesta de salvare, si evident, un panatalon de neopren de 3 mm,  pentru ca, in pestera, atat in apa, cat si in aer erau 20 grade. Dupa frigul ce l-am indurat 10 ani, in pesterile din Romania, la 5-9 grade, sa fac acum speologie in tricou, era mai mult decat un vis frumos, din care nu as fi vrut sa ma trezesc! In fiecare seara, aici, Manu punea plasele de prins lilieci, precum si o “harp trap” (o capcana inventata de un american, de 2000 euro, care avea avantajul nestresarii liliecilor, si o puteai lasa in acelasi loc mai multe zile, fata de plasele care trebuiau imediat stranse dupa ce prindeai cateva specii). Pestera adapostea o colonie imensa de lilieci din genul Hiposideros (in Romania, avem o specie, hiposideros, nu un gen), care sunt niste lilieci grasuti ,cu o fata interesanta cu o foita nazala foarte mare, si care erau vanati de localnici pentru a-i pune in farfurie. Si aceasta pestera si-a dezvaluit misterele, in galeria Flower power, cu niste flori de gips uriase! E un sentiment absolut coplesitor, sa stii ca esti PRIMUL care este binecuvantat sa vada aceste frumuseti rare! Studiile stiintifice facute de psihologi, arata ca motivul pentru care unii oameni practica speologia este ca sunt in cautarea frumosului absolut! Asa sa fie oare?

Tabara noastra, din inima junglei din Jaintia, se afla la numai 20 minute de satul Kseh, drept pentru care, am intreactionat mult cu localnicii, oameni modesti, dar la fel, foarte sufletisiti!  Unii mai curajosi, veneau de dimineata la noi in tabara, se asezau  in fata corturilor noastre ca la film. Kumno? (cum te numesti?). Am avut angajati dintre acestia, care ne-au ajutat pe tot parcursul taberei. Mancarea, a fost mai mult decat delicioasa, si tot timpul cat am stat in India, nu am avut absolut nici o problema, de nici un fel!

Tin sa le multumesc tuturor care m-au sustinut intr-un fel sau altul, dar mai ales lui Simon Brooks de la British Caving Associations, Thomas Arbentz  de la Swiss Speological Society care m-au acceptat in randurile lor, printre adevaratii exploratori ai tenebrelor si colegilor mei de expeditie cu care am facut o excelenta echipa!

Imagini India: primul rinocer.JPG

Rendez-vous cu un rinocer

 

Obiective turistice India: la vanatoare de delfini.JPG

La „vanatoare” de delfini

 

Obiective turistice India: delfin sarind.JPG

Iata si un delfin de apa dulce !

 

Imagini India: modern India.JPG

Modern India 🙂

 

Imagini India: Shillong.JPG

Prin Shillong

 

Obiective turistice India: lux in Shillong.JPG

100% LUX !

 

Imagini India: viata pe rau.JPG

Viata la rau

 

Imagini India: caving

Prin pesterile nord-estului indian

Obiective turistice India: caving.JPG

 

Obiective turistice India: caving.JPG

 

Obiective turistice India: sobolanii exploratori.JPG

Nu numai oamenii sunt pasionati de speologie 🙂

 

Imagini India: shopping.JPG

Un pic de shopping

 

Namaste

Namaste ! Multumesc ca ati citit insemnarile mele 🙂

 

Comentarii

  • noi iti multumim Oana pentru stradania de a ne scrie, vad ca delfinul statea cam ascuns (putea fi chiar un sarpe cu un delfin de apa dulce in burta – cum ar zice Exupery:); am și o nelămurire, ce înseamnă chiropterolog? e pe bază de lilieci?

    SORIN 28 martie 2011 9:47 Răspunde
    • Ma bucur din suflet Sorine ca ti-au placut relatarile, ma voi stradui sa mai scriu si altele si mai detaliate. Am reusit sa ma indragostesc de India si doresc sa revin, sa-i vad toate coltisoarele. Delfinul nostru sarea foarte repede si nu atat de sus ca la Constanta, incat a fost greu sa-l fotografiem. Am facut ceva filmulete si o sa pun unul pe facebook. Chiropterolog, este persoana care studiaza liliecii, vine de la chiroptere (lilieci – cheiron-mana, pteron-aripa).

      Oana C 28 martie 2011 15:21 Răspunde
  • Oana, mi-au placut foarte mult toate partile despre India. Felicitati si pentru experienta incredibila pe care ai trait-o si pentru felul atat de frumos in care ai reusit s-o povestesti. Cand voi ajunge in India ma vor ajuta mult insemnarile tale.

    Iulia Munteanu 28 martie 2011 10:51 Răspunde
    • Cu mare placere. Acesta a fost si scopul, sa-i determinam si pe alti sa aleaga aceasta tara ca destinatie. Eu sper sa-mi fac de acum inainte toate vacantele in Asia. Nu cred ca ne ajunge o viata ca sa o descoperim! „Urmeaza-ti visul!”

      Oana C 28 martie 2011 15:24 Răspunde
  • Citesc şi mă bucur că există şi oameni care reuşesc să-şi trăiască viaţa aşa cum vor. Felicitări şi la cât mai multe astfel de călătorii „once in a lifetime”:)

    Dudian 28 martie 2011 13:41 Răspunde
    • Multumesc! Cu acest gand am plecat si eu, ca s-ar putea sa fie „once in a lifetime”. Imi doresc cu ardoare sa existe si data viitoare, mai ales ca expeditia se organizeaza deja de 20 ani si sunt oameni veterani exploratori ai pesterilor din Meghalaya!

      Oana C 28 martie 2011 15:27 Răspunde
  • Oana, eu anul acesta in august plec spre India. Cum a fost cu viza de la Bucuresti? Ai primit-o greu? Mancarea cum e acolo?

    Andrea 28 martie 2011 16:43 Răspunde
  • inca ceva… vaccinurile le-ai facut inainte de a pleca din tara?

    Andrea 28 martie 2011 16:44 Răspunde
  • Viza nu se ia greu, pe siteul ambasadei ai un formular care trebuie sa-l completezi. Depui dosarul in fiecare z pana la ora 13 cred, si iti mai trebuiesc o serie hartii, cum ar fi rezervarea biletului de avion si in functie de cat stai,cateva vouchere de la hoteluri (le poti obtine de la orice agentie de turism). Eu am crezut ca trebuie sa ai deja biletul cumparat, dar poti merge doar cu o rezervare. Daca te intorc cei de la ambasada pentru alte hartii sa nu te sperii. Poti merge si cu 2 saptamani inainte de a zbura, caci viza se ia in 3 zile lucratoare, dar sa-ti iei o marja de timp inainte in caz de ceva. Sa aplici cel mai bine pentru turist. Pentru celelalte categorii se cam poate prelungi procedura cu diverse interviuri.
    Mancarea la restaurantele pentru turisti nu sunt atat de spyce, dar in general e destul de iute. Mie mi-a placut. Este bine facuta. Magazinele alimentare sunt greu de gasit, dar sunt……nici vorba de supermarketuri. In Pahar Ganj in New Dehli am vazut un Big Apple.
    Nu uita o vizita la Victor Babes (programare on line) la boli tropicale, doctorita Tatiana Dejoianu. Vaccinurile nu sunt obligatorii, dar vei obtine medicatie pt malarie si recomandari pt o serie de alte vaccinuri. Consultul este 150ron, unde intra si pastilele pt malarie. Succes!

    Oana C 28 martie 2011 16:52 Răspunde
    • Pt vaccinuri sa mergi cu o luna inainte, pentru a avea timp ca organismul tau sa-si formeze anticorpii. Am auzit ca pt febra galbena (care se face mai ales pt Africa) dureaza 3 luni pana la formarea anticorpilor.

      Oana C 28 martie 2011 16:54 Răspunde
  • Multumesc Oana pt raspunsuri. La mine situatia e putin mai diferita: eu o sa merg overland (deci nici o sansa de bilet de avion pt India) si fac couchsurfing (deci nici rezervare la hotel). Daca le zic alora ca o sa fie un fel de aventura, oare primesc viza? 🙂

    Andrea 28 martie 2011 18:01 Răspunde
    • Incearca sa le arati macar biletul de intoarcere daca e din India. Eu trebuia sa intru din Nepal si mi-au cerut la ambasada biletele de autobuz ca sa dovedesc traseul. Am ramas perplex. De parca ei nu stiu cum sunt autobuzele lor. Nu am putut decat sa le dau un contact de la cei din Nepal ca sa ma creada ca vin pe acolo. O sa se uite urat daca vii dinspre Pakistan overland. Dar poate la mine a fost mai ciudat ca ceream viza cu mai multe intrari si trebuia sa dovedesc ca nu sunt pakistanez.

      alex 30 martie 2011 11:21 Răspunde
  • Cere niste rezervari de la diverse guest house-uri din India. Pe urma le scrii ca nu mai vi.

    Imperator 28 martie 2011 18:10 Răspunde
  • pai si cu biletul de avion cum sa fac?

    Andrea 28 martie 2011 18:16 Răspunde
  • Atat cu avionul cat si cu cazarile rogi pe cineva de la o agentie de turism. Incearca la ONT Carpati in Romana si iti va da rezervari la care apoi poti renunta. Ai nevoie doar de hartii. Succes. Abia astept sa ne povestesti aventurile tale!

    Oana C 28 martie 2011 20:31 Răspunde
  • Multumesc mult Oana. Am sa incerc asa, sper sa reusesc 🙂
    Si eu abia astept sa plec, cred ca va fi o super aventura!

    Andrea 28 martie 2011 20:40 Răspunde
  • VEI REUSI CU SIGURANTA!
    As veni si eu cu tine……dar la anu…….:) Esti curajoasa! Bravo! sa ne tii la curent neaparat!

    Oana C 28 martie 2011 21:32 Răspunde
  • cata pasiune! felicitari si pentru talentul „publicistic” 🙂 ! experienta aceasta ti-a dat aripi si curaj sa faci lucruri la care nu ai indraznit sa visezi! acum ai dovada ca poti sa faci ORICE ITI DORESTI! ITI ORESC BAFTA MULTA!!!!!

    maria 29 martie 2011 12:21 Răspunde
  • Multumesc foarte mult! Asa sa fie! La fel!

    Oana C 29 martie 2011 12:44 Răspunde
  • Oana, sigur te tin la curent! Iar la anul……ma visez in Africa de Sud! Am de gand sa-mi fac un jurnal de calatorie destul de complex 🙂

    Andrea 29 martie 2011 18:37 Răspunde
  • Hmmm, suna excelent! daca ai nevoie de un companion ma intereseaza, serios! Mie nu-mi place sa merg singura! Asteptam India! MULT MULT SUCCES1

    Oana C 29 martie 2011 21:50 Răspunde
  • Multumesc Oana! Keep in touch! 🙂

    Andrea 30 martie 2011 10:44 Răspunde
  • Dragilor cu experienta de India, o intrebare am si eu … cum se procedeaza cu monetaru pe acolo. Un prieten mi-a spus ca el nu a gasit unde sa schimbe bani (euro/ dolari/ what ever) si ca singura lui optiune a fost sa scoata de la bancomat

    Eu nu prea vreau sa folosesc cardu in India ..nu e chiar haker free country…. voi ati gasit o solutie de exchange? (Delhi/ Agra/ Jaipur)
    Thanks

    Andreea C 15 iunie 2011 15:49 Răspunde
    • Sincer. nu prea am cautat case de schimb ca tot cash-ul de care aveam nevoie il scoteam din bancomat

      Imperator 15 iunie 2011 20:37 Răspunde
    • Eu m-am intors ieri din India (unde am ajuns multumita ofertei celor de la Aerosvit de care ne-a anuntat Imperatorul prin iarna), si pot confirma ca cel mai usor si mai la indemana e sa scoti bani de la bancomat. In Delhi nu (cred ca) o sa ai probleme cu gasitul caselor de schimb. In Agra s-ar putea sa fie mai greu totusi (judecand dupa felul in care arata, desi cu siguranta trebuie sa existe asa ceva si pe acolo).

      Si daca tot ajungi in Agra, poate te-ar interesa si o excursie la Bharatpur (la 55 km distana) unde se afla un foarte dragut parc national, pe numele lui Keoladeo.

      Inca ceva…. incearca sa nu ajungi la Agra in weekend, pentru ca e mai aglomerat. Si daca iti propui sa calatoresti cu trenul sa iti rezervi biletele din timp, ca sa nu ai surprize.

      Ali 15 iunie 2011 21:37 Răspunde
      • Welcome back 🙂 Cum a fost India in timp de muson ?

        Imperator 16 iunie 2011 9:17 Răspunde
        • Multumesc both de raspuns 🙂 si eu plec Luni in India multumita Aerosvit & Imperator travel 🙂 … merci si de pontul cu parcul natural… noi deja planificasem sa mergem la un Tiger Reserve pe langa Jairpur ..dar planurile nu sunt 100% aranjate

          Andreea C 16 iunie 2011 11:36 Răspunde
        • Multam! India in timp de muson a fost minunata, mai ales din cauza ca ploaia…. a lipsit! 🙂 In Goa am prins cateva „dusuri” de cate 10-15 minute, iar in Kerala deloc. Umiditatea destul de ridicata, in schimb temperatura excelenta, pe undeva pe la 30 de grade. La polul opus a fost Delhi si obiectivele limitrofe, unde musonul n-a ajuns si unde este ingrozitor de cald (40+ ziua)

          Ali 16 iunie 2011 14:01 Răspunde
  • Buna,
    daca intrebi la hotel, sunt firme de schimb valutar atestate si vin ei la hotel la tine cu geanta de bani si chitantierul (schimb ca la aeroport). Eu, am schimbat o parte din bani chiar in aeroport (schimb nu foarte bun) ca sa nu ma stresez o perioada, iar restul de bani i-am luat de la bancomate (am avut carduri Visa si Mastercard, chiar de cumparaturi). Nu m-am uitat in schimb sa vad care a fost comisionul de scoatere. Nu am avut in schimb nici un fel de probleme cu nici un bancomat, nici in Delhi si nici in NE Indiei: Shillong si Guwahati.
    Calatorie frumoasa si sa ne zici impresiile!

    Oana C 16 iunie 2011 14:11 Răspunde

Lasă un răspuns la SORIN Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii