Tu dormeai in timp ce eu calatoream. Episod 5 – Indonezia si Malaezia

 

Mentinem spiritul overland, insa din Hanoi pana in Bali, in Indonezia e ceva distanta. Asa ca incepem sa zburam cu o companie aeriana care mie mi-a lasat o impresie foarte placuta. Mancarea buna, decolari/aterizari cu simtire si stewardese scoase din reviste – AirAsia. Primul zbor dureaza 3 ore, Hanoi – Kuala Lumpur, unde stam alte 3 ore pana la zborul de legatura, Kuala Lumpur – Denpasar, capitala Bali, Indonezia. Am stat calare pe WiFi la McDonald’s, desi aeroportul din KL iti da optiuni serioase, nu te plictisesti daca ai zbor de legatura. Ajungem la Kuala Lumpur, Malaezia mai tarziu putin.

Bali, Indonezia

Aterizam in capitala balineza noaptea, in jur de 21:00. Inainte sa platim viza de intrare in Indonezia, schimbam ceva bani in rupii indoneziene si eu imi verific rucsacul. Pe viza de intrare in Indonezia scrie mare cu rosu ‘death penalty for drug traffickers under indonesian law’. Si dupa ce ai vazut pe Discovery fel si fel de aventuri cu straini care inca isi fac veacul prin inchisori indoneziene sustinand ca li s-au pus droguri prin bagaje, nu e o idee rea sa verifici inainte de luggage-check 🙂 Toate buna si frumoase insa, iesim din aeroport.

Un alt ocean de taximetristi. Din Denpasar trebuia sa ajungem in Ubud pentru cateva zile. Acum deja nu mai suntem 3, ci 4 persoane, caci tocmai ne-am intalnit, asa cum era planificat, cu al 4-lea membru al excursiei, Bogdan, care a zburat Bucuresti-Istanbul-KL-Bali. Deja merita taxiul, asa ca intr-o ora eram in Ubud.

Nu stiu care sunt impresiile generale vis-a-vis de Bali, insa eu va pot spune ca dupa o anumita ora (sa zicem 22:00) e bezna si liniste completa. Nimic de facut, nimeni pe cine sa intrebi de sanatate. Am identificat si guesthouse-ul in care vom sta in Ubud, iar a doua zi am luat oraselul-statiune la pas.

Prima vizita in Monkey Forest unde ne-am distrat cu sutele de maimute, dupa care chillout prin terase si cafenele balineze. Mai un masaj, mai o lafaiala, o data esti tanar. Bali este o insula destul de mare si cel mai bine o poti explora cu masina. Cum principala meserie a localnicilor este ‘taxi driver’ – am inchiriat masina+sofer intr-o zi si ne-a plimbat pe unde i-am spus noi: nord, sud, est, vest, am trecut in revista toata insula pentru un pret mai mult decat acceptabil – 200 de mii de rupii de caciula parca am dat, deci vreo $20. Nici nu trebuie sa te tocmesti prea mult, majoritatea nu au de lucru cu zilele si accepta primul pret pe care-l propui. De engleza deja nu se mai pune problema, afluxul de turisti i-au facut pe balinezi sa invete limba lui Shakespeare demult.

Cand spun ca nu au de lucru cu zilele, asta nu inseamna ca mor de foame. Mie cel putin mi s-a parut ca toata lumea are ce manca, respectiv traiul asigurat cumva; mai departe depinde de fiecare cum isi asterne a.i. sa atinga fericirea in viata.

Poate ca e nitel mai scump sa ajungi in Bali, dar categoric odata ajuns acolo preturile sunt super, super mici. Chiar si cele menite turistilor high class; nu am intalnit preturi mai scazute, nici la mancare/bauturi, nici suveniruri, textile, uleiuri de masaj, distractii, etc. Partea frumoasa e ca se mentin in toata Indonezia; din punctul de vedere al unui fumator care da echivalentul a 2,2RON pe un pachet care acasa costa 10,6 este un lucru imbucurator.

Tot acelasi taxi ne-a dus din Ubud in Sanur, o alta statiune care insa are si plaja, sa ne si prajim cateva zile. De aici ne-am urcat intr-un autobuz, care la randul lui s-a urcat pe un ferry si am ajuns in …

Java, Indonezia

Indonezia este tara cu cea mai mare populatie musulmana din lume. Cu exceptia Bali, care ramane un cocktail de hindusi cu budisti interesant, mai ales cand ai din nou ocazia unui contrast in aceeasi tara. Toti indonezienii sunt prietenosi si deschisi spre straini, dar parca in Bali o simti mai mult decat in restul Indoneziei.

Autobuzul face cateva ore bune din Bali pana intr-o localitate pe nume Probolinggo. Cand coboram din autobuz deja nu ne auzim din cauza chemarii muezinului care urla de mama focului dintr-o moschee. Din Probolinggo planul era sa mergem la vulcanul Bromo, respectiv sa dam un tur al parcului national de acolo. Bromo este un vulcan activ, care de curand a si erupt. Cand eram noi acolo ne spuneau ‘don’t worry, we KNOW when it’s going to erupt, we’re safe now’ – pentru ca fumega destul de puternic.

Din Probolinggo pana la Bromo ar fi inca o ora pe drum muntos, iar acum deja e intuneric si cam tarziu. Am improvizat cu o cazare gasita la margine de drum, urmand ca a doua zi sa ne tiganim (ma rog, Miruna sa se tiganeasca) cu agentii locali pt. un tur la Bromo. Zis si facut, a doua zi de dimineata eram in drum spre vulcanul Bromo, cu cazare asigurata, un drum cu 4×4 intr-un varf de munte la rasarit si alt drum 4×4 pana la vulcan ca sa urcam pe el.

Noi nu prea am inteles initial itinerariul agentului, pentru ca nu stia sa se faca inteles. Am inteles cuvintele cheie ‘vulcano’ ‘sunrise’ ‘jeep, jeep’, lasandu-ne pe mana lor. A iesit bine insa, stiau baietii ce-au de facut pentru a da turistii pe spate. Pozele vorbesc de la sine.

Pentru prima data in excursie pot spune ca mancarea imi place la nebunie. O fi de la condimente, n-o fi, dar mancarea indoneziana e Buna, cu B mare! La Bromo aveam de ales cazarea intre doua cosmelii – una scumpa si una ieftina ce la prima vedere semana cu un grajd de cai. Am ales grajdul 🙂 a fost destul de confortabil si distractiv, mai ales ca aveam vecine de cosmelie doua fete lesbi care faceau turul Asiei impreuna, una era britanica, alta texas-born. Tocmai veneau din India, deci povestile au curs bine-mersi.

Dupa doua zile de Bromo inapoi spre Probolinggo, de unde aveam inclus in acelasi tur si drumul pana in Jogjakarta cu masina. A fost destul de confortabil pentru ca era un fel de minivan si am putut intinde scaunele la orizontala sa dormim cele 9 ore de drum. Eram decat noi 4 si un italian, plus soferul.

Jogjakarta e capitala regiunii administrative cu acelasi nume, care insa e putin diferita fata de restul Indoneziei pentru ca e singura inca sub puterea de decizie a mariei-sale, Sultanul. Care Sultan are palat de vizitat si toate cele. Un ragaz de 5 zile intr-un hotel cu piscina (12EUR pe noapte loc in dubla), intr-un oras plin de cultura, in care orice strain iese in evidenta prim simpla culoare a pielii. Mijlocul de transport este bicicleta tunata pentru transportul turistilor – un indonezian pedaleaza in timp ce tu stai bine-mersi pe fotoliul montat in spate pe doua roti; poti ajunge cam oriunde pentru 2-4EUR, in functie de distanta, daca n-ai chef sa mergi pe jos. Eu asa am fost la palatul sultanului si a fost interesant.

Malaezia

Din Jogjakarta am zburat direct in Kuala Lumpur, unde deja sirul de aventuri overland nu mai este asa aventuros pentru ca Malaezia are o infrastructura pusa la punct excelent, toate fiind explicate pas cu pas in toate limbile posibile, plus ca deodata totul se potriveste cu Lonely Planet la milimetru.

Din aeroportul KL am luat autobuz pana in centru, iar in vreo ora eram deja cazati in cel mai ieftin hostel din tur – 3EUR pe noapte, langa chinatown. Am trecut Kuala Lumpur in revista cateva zile, iar de aici aveam doua lucruri in plan: parcul national Taman Negara si insulele Perhentian. Cum insa ploaia face din Taman Negara un loc de ocolit, am prelungit sederea in KL si am mers direct spre insule pentru finalul cu cireasa in varf al intregii calatorii. Tot overland, desigur. Mai exact un autobuz timp de 10 ore, Kuala Lumpur – Kuala Besut, un satuc de pescari din care pleaca barci spre Perhentian.

Perhentian – paradisul pe pamant. Nimic de facut decat sa dai tarcoale insulei, sa te prajesti pe plajele cu nisip alb, sa faci baie in apa limpede, snorkeling, kayak, iar dupa o asemenea zi plina si solicitanta cea mai grea decizie e la care terasa sa mananci cat poti pentru 5-6EUR, cu tot cu bauturi. Partea mai trista e ca pe insula cu cati ringiti vii in portofel, cu atatia ramai. Nu sunt ATM-uri, nu sunt exchange-uri. Eu mai aveam 2 zile de stat si portofelul aproape gol; noroc ca niste ospatari de la o terasa au vazut ca frecam un playstation portable si s-au oferit sa-l cumpere, ca nu prea ajung asemenea piese de tehnologie pe insula lor, iar iarna se plictisesc groaznic. Mai in gluma, mai in serios, le-am cerut 500 ringiti, ne-am tocmit pana la 450 – sold! Exact cu cat il cumparasem initial din tara; le-am facut un scurt training si vanzare buna!

In ultima zi de Perhentian am luat barca spre Kuala Besut, de unde aveam autobuz dis-de-dimineata spre Kuala Lumpur. Insa surpriza, ambele autobuze erau pline. A trebuit sa asteptam 12 ore cealalta cursa, night-bus. Asa ca din nou am improvizat o bomba de cazare cat sa facem un dus + un pui de somn iar a doua zi de dimineata eram pe strazile Kuala Lumpur din nou. Macar am scutit o alta noapte de cazare in KL. De aici am zburat spre Londra, 14 ore in total, dar au trecut destul de repede. Din Londra Blue Air ne-a transportat cu o janghina pana in Bucuresti, si-am incalecat o sa, si v-am spus povestea asa!

Logistica, costurile, hostelurile vor veni “ambalate” intr-un post special.

Stewardeza Air Asia…

Bali de sus

Paradisul pe pamant – langa guesthouse-ul din Ubud

Templu balinez

Mancare cumparata pe strada

In Ubud, la o cafea

Pe strazile din Ubud

La o plantatie de cafea

Asa arata Bali !

Vulcanul Bromo din insula Java

Liniste si pace la vulcani

In fine, erupe !

Pe buza craterului

Mijloace de transport in Yogyakarta

Prin Yogya…

Garda de la palatul sultanului din Yogyakarta

Bilet de intrare la Borobudur

Palatul de la Borobudur

Kuala Lumpur – Turnurile Petronas

Kuala Lumpur vazuta de sus

Templul hindus de la Batu Caves

Metroul suspendat din KL

Hai sa va fac pofta… Perhentian !

Taxi la Perhentian