Descoperiti Balcanii ! Sunt atatea locuri incredibile ! Episod 1

1. harta Descoperiti Balcanii

Imediat dupa Revolutie, una din primele reclame la televizor promova o agentie de turism al carui nume imi scapa… Sloganul era “La ce ai visat o viata, poti vedea chiar maine”… Iar marea majoritate dintre noi, visam la Paris, Londra, Amsterdam sau Roma. La inceput, ne-am mai strecurat cativa printre transeele construite de urgenta de tarile Europei Occidentale, dar dupa ridicarea vizelor, multi dintre noi am luat drumul Vestului pentru a vedea ce am visat o viata… Nu mai este nici o surpriza sa intalnesti turisti romani la Luvru, Sagrada Familia, pe Canale Grande sau Cartierul Rosu… In schimb, multi dintre noi au uitat ca aici, langa noi, se afla cateva tari si locuri care sunt superbe si care merita vizitate… Aparitia in forta a Litoralului bulgar au facut ca sute de mii de romani sa nu mai strambe din nas cand sa auda de vreun sejur la sud de Dunare, iar Croatia sau Praga au intrat si ele pe lista de vise… Dar mai exista atatea locuri atat interesante, cat si frumoase la doi pasi de noi. Haideti sa vedem ce am putea verdea intr-o excursie prin Balcani, dincolo de Nisipurile de Aur. Descoperiti Balcanii !

Ziua 1:  Bucuresti

Plecarea din Bucuresti in directia Belgrad. Rapidul 370 are cusete pana la Belgrad, iar trenul pleaca la ora 20:45 din Bucuresti Nord, ajungand a doua zi dimineata la Belgrad la 8:51. Destul de rar ajunge la 8:51, in general are intarziere de 1 ora, dar in fine, asta e. Biletul costa 48 euro.

Ziua 2: Descoperiti Balcanii: Belgrad / Serbia

Sa zicem ca la ora 10 sunteti in capitala Serbiei. Gara are ATM-uri, case de schimb valutar si ca si in Bucuresti, este un loc in care sa va feriti de hoti si de smecheri. Unde sa va cazati ? Va recomand cu cea mai mare caldura hostelul Forever despre care am mai scris si am stat in decembrie 2010. Nu e nevoie sa iei vreun taxi de la gara, ajungeti linistit si pe jos. Eu am dat 15 euro pe o camera single, ei spun pe site ca maximum este de 35 de euro pentru o dubla in sezon de varf… Daca sunteti doi, tot mai mult de 17,50 euro nu o sa dati ! Ce puteti face in Belgrad ? Am scris si despre asta. Dar daca stati doar o zi, nu ratati Kalemegdanul, Skandarija, catedralele Sveti Sava si Marko… Si mai ales sa va plimbati seara prin centru !

Alte informatii: Poti intra in Serbia pe baza cartii de identitate, dar oricum iti trebuie pasaport pentru alte tari, asa ca ia-ti-l cu tine. Moneda nationala este dinarul sarbesc, vei gasi destule case de schimb valutar si ATM-uri de unde sa scoateti dinari. Puteti plati si in euro, dar de cele mai multe ori, la rate defavorabile.

Ziua 3: Descoperiti Balcanii: Belgrad – Sarajevo / Bosnia

Puteti sa va continuati drumul cu trenul pana la Sarajevo. Exista un singur tren pe zi care pleaca la ora 8:15 si ajungeti in Sarajevo la 17:35. Biletul costa 16,80 euro. Daca vreti sa ajungeti mai repede si sa mai petreceti ceva timp in Belgrad, compania Lasta (partener Eurolines) are curse care pleaca la 16:00 din Belgrad, ajungand la Sarajevo la 22:45. Biletul costa in jur de 15 – 20 euro, iar in Sarajevo, opreste in autogara din Lukavica – Srpski Sarajevo, in zona controlata de sarbi, parte a Republicii Srpska. Din Lukavica pentru a ajunge in centru, fie iei un taxi (circa 25 KM – 13 euro) sau autobuzul. Poti gasi case de schimb valutar, dar si un ATM in centrul TOM de langa autogara. Gara, in schimb este in centrul orasului, la doi pasi de Hotelul Holliday Inn.

Unde sa te cazezi – ei bine, Sarajevo este destul de scumputz… Dupa razboi, au aparut diverse guesthouse-urile, dar preturile nu sunt chiar mici. Unul din hotelurile cele mai ieftine este Hotelul Ildiz la 50 euro dubla, dar pare sa fie un loc bun. Verificati si ce va ofera booking.com sau hostels.com, dar nu am vazut nimic cu mult sub 50 euro dubla. Eu nu am mai fost demult prin Sarajevo (din 2004) si atunci eram in delegatie, stand la Holliday Inn si Italja. Alternativ, incercati sa faceti rost de o cazare in camere private – “sobe”, dar trebuie sa intrebati pe la informatii turistice sau prin gara.

Moneda oficiala este Konvertibilna Marka – Marca Convertibila (KM), o valuta nascocita de unul din fostii guvernatori internationali ai Bosniei de la sfarsitul anilor 90 care a hotarat sa faca ordine in haosul monetar (atunci, Republica Srpska folosea dinarul iugoslav, zona croata din Hertegovina folosea kuna croata, zonele musulmane teoretic foloseau dinarul bosniac, dar peste tot si toate domnea marca germana). Asa ca respectivul (care a inventat si steagul Bosniei inspirandu-se se zice dupa un pachet de biscuiti) a hotarat introducerea unei marci germane bosniace – Konvertibilna Marka la rata de 1 la 1 cu marca germana, rata garantata de Uniunea Europeana).

Pasapoarte – nu aveti nevoie de viza, dar aveti nevoie de pasaport.

Ziua 4 si 5 Sarajevo / Bosnia

As zice ca e bine sa stati cel putin 2 zile in capitala Bosniei. Este un loc minunat, care trebuie sa-l simti si sa-l aprofundezi, nu sa-l bifezi. Intre 1998 si 2004 am fost de 24 de ori in Sarajevo si de fiecare data, am descoperit ceva nou, am intalnit oameni noi, am auzit povesti si am surprins superficial din magia orasului.

Ce sa faci – Sarajevo este un loc superb. Este unul dintre cele mai frumoase si interesante orase din aceasta parte a Europei. Pe langa istoria sa tragica din anii 90, orasul este spectaculos construit pe o vale flancata de versanti abrupt (de unde trageau lunetistii sarbi). Poti sa petreci zile in sir plimbandu-te pe strazile care domina orasul, dar nu rata centrul – Sarajevo i se spunea “Ierusalimul Europei” – pe o distanta de cateva sute de metri vei gasi moscheea musulmana, catedrala catolica, biserica ortodoxa si singaoga iudaica. In plus, are un centru turcesc cu arhitectura traditional balcanica cu magazine de suveniruri si mai ales cevabdzenice (nu ratati Zeljo !) numit Bascarsja care se metamorfozeaza abrupt intr-un oras de sfarsit de secol XIX austriac ca mai apoi sa evolueze spre realismul socialist al lui Tito. Si ca veni vorba de Tito – principalul bulevard al orasului continua sa se numeasca Marsala Tita, in cinstea maresalului care continua sa fie iubit de bosnieci, poate singurii din fosta Iugoslavie ! Nu rata si o tura pe la tunelul care timp de 3 ani de asediu a aprovizionat orasul. Pentru a intelege mai mult despre aceea perioada, vorbiti cu oameni la vreo 30 – 40 ani sau vizitati Muzeul de Istorie al Bosniei. Nu uitati ca Sarajevo este si locul de pornire al primului razboi mondial cand patriotul sarb Gavrilo Princip l-a asasinat pe Franz Ferdinand, mostenitorul coroanei austro-ungare langa Podul Latin. Imediat dupa razboiul din fosta Iugoslavie, autoritatile au incercat sa ascunda orice urma a atentatului (Princip a fost sarb), dar la 15 ani dupa conflict, a reaparat si placa si un mic muzeu – turismul devine din ce in ce mai important, iar ranile se cicatrizeaza incet, incet.

Ziua 6 Mostar / Bosnia

Aveti la dispozitie numeroase autobuze spre Mostar. Primul pleaca la 6:00, urmatorul la 8:15, iar biletul costa 18 KM (9 euro). Drumul face cam 2,5 ore – 3 ore, dar este superb – pe o vale a Neretvei care timp de milioane de ani a taiat prin muntii Bosniei creand un peisaj de vis. Daca plecati la 8:15, ajungeti pe la 11 la autogara din zona musulmana a Mostarului.

Unde va cazati: Hostel Nina promite preturi de 10 euro pe persoana (15 euro vara) in camera single, duble sau alte versiuni.

Ca si Sarajevo, Mostarul este un oras fascinant… Centrul provine direct din epoca otomana cu celebrul pod distrus de artileria croata in 1993, acum reconstruit. Aici, mai mult decat oriunde in alta parte in Bosnia, vei simti rivalitatea intre doua comunitati – de data asta intre croatii catolici (ce locuiesc la vest de raul Neretva) si bosniecii musulmani (ce locuiesc la est de raul Neretva)… vei putea vizita moschei, dar si celebra catedrala catolica din Mostarul de Vest cu o aberanta clopotnita, complet disproportionata de restul cladirii, taman pentru a avea un turn mai inalt decat minaretele vecinilor musulmani…

„Descoperiti Balcanii” – turul sugerat prin Balcani, voi continua insa maine

1. harta Descoperiti Balcanii

Pentru un tur relativ complet al Balcanilor

Obiective turistice Serbia: Sveti Sava, Belgrad Descoperiti Balcanii

Catedrala Sveti Sava din Belgrad

Obiective turistice Bosnia: Sarajevo, Descoperiti Balcanii

Sarajevo vazut de pe un deal

Obiective turistice Bosnia: Mostar Descoperiti Balcanii

Mostar si al sau pod vechi

Comentarii

  • il asteptam pe Dudian 🙂

    Ludo 27 aprilie 2011 8:47 Răspunde
  • vara asta planificam un concediu scurt in muntenegru (probabil budva), asa ca acest serial pe tema balcanilor vine la fix! multumim

    zsolts 27 aprilie 2011 9:13 Răspunde
    • Sper sa te ajute in planificare… Budva e un loc chiar fain, un Dubrovnik mai mic, dar la fel de pitoresc… Intra si pe forum ca e o discutie interesanta cu multe sfaturi si ponturi fix pe tema Balcanilor

      Imperator 27 aprilie 2011 9:34 Răspunde
    • nu mergeti la budva, e o statiune aglomerata ca si mamaia noastra pe plaja,insa mai stilata. e frumoasa cetatea veche din budva insa….cam atat! (in rest, foarte fff multa aglomeratie, iar noi am fost in septembrie, deci in extra sezon)

      v-as recomanda mai degraba Tivatul , mai frumos,mai linsitit,mai pitoresc. De acolo, se poate ajunge cu masina in oricare alte puncte de interes din Muntenegru : Kotor, Perast, sus la Mausoleul din Muntii Lovcen, Dunbrovnik in Croatia etc.

      pt mai multe detalii si poze, prietenul meu – foarte placut impresionat de acest mic stat ex-igoslav – a creat un blog pentru prieteni si alti posibil vizitatori care isi doresc ceva deosebit pt vacanta lor.

      http://sejurieftin.wordpress.com/

      Ellie 29 mai 2011 17:31 Răspunde
      • Depinde ce fel de concediu iti doresti, eu am fost anul trecut in budva si mi-a placut foarte mult, drept dovada am de gand sa merg si anul acesta 😉

        Cristi 20 iunie 2011 14:41 Răspunde
  • Am in plan Balcanii, dar ma gandeam sa zbor cu un low cost la Bari si sa traversez Adriatica cu un ferry boat spre Albania. Si neaparat vreau sa trec si prin Kosovo, dar si prin nordul Croatiei in parcul Plitvice si poate prin Slovenia 🙂

    Anca 27 aprilie 2011 9:16 Răspunde
    • Calatoria cu ferry de la Bari la Durres este una dintre cele mai memorabile calatorii care am facut-o. Era in 1999, am calatorit cu teroristi kosovari care faceau noaptea instructie pe vapor si negustori de carne vie… Iar Albania era atunci incredibila (nu am mai fost de atunci)… Poate o sa povestesc odata… Kosovo nu stiu ce sa zic, nu se uita cu ochi buni la romani (nu i-am recunoscut), Plitvice, da, jos palaria. Si Slovenia e draguta 🙂

      Imperator 27 aprilie 2011 9:36 Răspunde
      • Da, de cand visez eu sa calatoresc cu niste teroristi si traficanti de carne vie 😛

        Anca 27 aprilie 2011 9:39 Răspunde
    • Sa te asiguri ca nu vor fi probleme la sarbi dupa ce treci prin Kosovo. Uite ce zice Wikitravel: Serbia officially states that it will block passports containing stamps or visas from Kosovo. However, in practice, immigration officers would usually just cancel the Kosovan stamps and replace them with Serbian ones.

      alex 27 aprilie 2011 11:03 Răspunde
  • Vine la fix serialul asta de articole 😉

    Liliana 27 aprilie 2011 10:11 Răspunde
  • Cezare, deloc nu merge Quote and reply pe forum 🙁 Adica a mers la inceput, dar acum nimic!

    Ioana 27 aprilie 2011 10:29 Răspunde
    • Mie mi-a mers fara probleme, am testat la ultimul tau post

      Imperator 27 aprilie 2011 10:48 Răspunde
  • Despre Ohrid gasim ceva Imperator? Sau macar Macedonia… Acolo imi voi petrece anul acesta concediul. Multumesc!

    Florin 27 aprilie 2011 11:13 Răspunde
    • Prin episodul 3… Poti sa intrebi si pe forum, cred ca au mai fost recent niste calatori 🙂

      Imperator 27 aprilie 2011 11:15 Răspunde
    • Nu vreau sa fac reclama blogului meu, dar despre Ohrid am scris o gramada la intoarcerea de acolo acum cateva luni: http://dudian.blogspot.com/2011/01/ohrid-bijuteria-coroanei.html , plus inca doua episoade pe care le gasesti acolo. Sper sa-ti foloseasca si sa te convinga sa mergi acolo. Cred ca vara ar fi cumplit de aglomerat, septembrie cred ca ar fi o luna perfecta, ca sa poti sa si tragi o baie in lac.

      Dudian 27 aprilie 2011 14:05 Răspunde
      • Poti sa faci reclama pentru ca eu zic ca merita 🙂 Reafirm ce zice Dudian, Ohrid este poate unul din locurile cele mai frumoase din Balcani. Si nu numai orasul, ci si zona lacului (lacul, orasul Prespa, biserica Sveti Naum, dar si partea albaneza)

        Imperator 27 aprilie 2011 14:34 Răspunde
  • mare esti Imperatorule, de cand asteptam zona asta!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    SORIN 27 aprilie 2011 12:52 Răspunde
  • Astept cu nerabdare partea a 2-a. Tare mi-e teama ca imi schimb planurile pentru vara aceasta 🙂

    Vertange 27 aprilie 2011 13:35 Răspunde
  • @Ludo – iata ca am sosit:)

    Foarte bun articolul Imperatorule, si mai ales te invidiez pentru modul in care stii sa sintetizezi informatia. Primul meu sfat ptr toti cei care ajung in fosta Iugoslavie este sa nu vina cu temele nefacute, adica sa aiba habar cat de cat despre istoria fostei federatii, in special cea recenta. E adevarat, peisajele sunt la fel de frumoase si fara sa stii o iota despre razboiul din anii 90, dar cunoscand povestea recentului conflict, cladiri nesemnificative la prima vedere gen Holiday Inn din Sarajevo, pot capata o cu totul alta conotatie. Deasemenea poti intelege mult mai bine anumite detalii…spre exemplu in Serbia se folosesc ambele sisteme de scriere, chirilic si latin, pe cand in Rep. Srpska, unde fanatismul nationalist si religios este mult mai vizibil, TOTUL e scris cu caractere chirilice.
    Am mai spus si cu alte ocazii, pentru orice roman Belgradul ar trebui sa fie un exemplu de „asa da”. Un oras frumos, dar nu deosebit, din care se scoate ce e mai bun…unul dintre cele mai frumoase locuri de recreere pe care le-am vazut (Cetatea Kalemegdan), strada cu cele mai bune restaurante (Skadarlija) si un centru istoric gen Lipscaniul nostru (Knez Mihaijlova) impecabil intretinut si conservat. Primul lucru pe care l-am exclamat cand am plecat din Belgrad a fost „Prosti mai suntem!” Si inca ceva…Belgrad e un oras f safe, nu vezi dubiosi, aurolaci, fetze cavernoase. Doar oameni normali.
    Ai pus punctul pe i cu Sarajevo, este un oras absolut minunat, care daca „te prinde”, iti intra in suflet ptr totdeauna. As mai vrea sa adaug doua lucruri: primul, merita un drum cu tramvaiul 3, care taie orasul in doua, astfel veti vedea multe dintre distrugerile pricinuite de razboi in zonele mai putin turistice (se ia din fata Bibliotecii Nationale, aia care a ars in timpul razboiului 3 zile neintrerupt) si a doua, despre care am scris si pe forum, cautati hostel Ljubicica (exact vis a vis de Sebilj, fantana otomana din centrul orasului) si luati un tur de razboi cu ghid. Ghidul e unul singur, dar e un om fantastic care desi nu a parasit orasul in timpul asediului si si-a pierdut multi prieteni, are o atitudine extrem de toleranta si reconcilianta. Un adevarat exemplu. Turul cuprinde o vizita la tunel, una la partia olimpica de bob de pe muntii din jur si una la pozitiile artileriei sarbe de pe dealuri. Costa acum fix 2 ani 13 euro, in care e inclusa si o masa la hostel dupa revenirea din tur.
    Mostarul e o bijuterie pe care nu aveti voie sa o sariti daca sunteti in zona! Centrul vechi, distrus in intregime acum 16 ani, si-a recapatat frumusetea de dinainte conflictului. Dar, cum spunea si Imperator, aici ranile razboiului se vad cel mai pregnant, atat in modul in care cladirile inca sunt mutilate cat si in rivalitatea absolut bolnava dintre croati si musulmani, despartiti in continuare de raul Neretva.
    Asteptam episoadele viitoare:)

    A, si apropo de Gavrilo Princip, el era intr-adevar sarb, dar am citit undeva ca visul lui era un stat iugoslav mare, exact cum s-a si intamplat dupa 1918. Sper sa nu gresesc, eu asa stiam…

    Dudian 27 aprilie 2011 13:56 Răspunde
  • Gata! M-ai convins!
    Anul trecut am fost în Croaţia şi mă bătea gândul să merg şi mai la sud.
    Citind articolul tău, m-am hotărât.
    Doar că drumul am să-l fac cu maşina şi n-am să mai trec prin Belgrad, nu că n-ar merita, dar am mai fost şi vreau să mai scurtez ca timp, traseul din propunerea ta.
    Mulţumesc!

    Costi 2 mai 2011 15:28 Răspunde
    • Vacanta placuta… si cand te intorci sa-mi spui cum a fost 🙂

      Imperator 2 mai 2011 15:34 Răspunde
  • Anul trecut am fost si eu prin fosta Iugoslavie si mi-a placut mult. Aici e inceputul povestii: http://raulbaldean.wordpress.com/2012/04/17/fosta-iugoslavie-si-grecia-septembrie-2011-prima-parte-serbia/

    Raul Baldean 17 aprilie 2012 23:06 Răspunde
  • Am facut si eu acest tur in 2014, aproximativ asemanator, dar am inclus si Zagreb, Liubliana si Kosovo in itinerariu. Nu intru in detalii privitor la obiective, a facut-o Cezar mai bine, voi detalia partea de transport, cazare, etc.
    De la Bucuresti am plecat seara la 10 cu trenul la vagon cuseta, in directia Timisoara. Biletul costa cca 150 de lei (se poate si mai ieftin, dar mai inconfortabil). Trenul ajunge dupa 9 ore la Timisoara si merge chiar bine, mai repede decat autocarele. La cuseta totul este curat, ai la dispozitie lenjerie, o toaleta separata de wc pentru a te spala, schimba, etc. Dupa ce ajungi la Timisoara, ai aproape o ora la dispozitie pana pleaca trenul catre Vrsac, un vagon de Sageata Albastra mazgalit cu grafitti. Trenul va merge pana la Vrsac (SRB), unde, dupa controlul vamal, veti fi lasati sa coborati din tren. Dupa ce coborati, veti vedea pe o linie alaturata trenul de Belgrad. E ceva mai confortabil si mai curat, dar tot regional. Pretul pe linia Timisoara-Belgrad dus-intors este de 14 euro (l-am luat asa si nu l-am mai folosit la intors, aveam alte planuri la plecare). Veti ajunge in gara Dunav pe la pranz, NU IN CEA PRINCIPALA (atentie pentru cei ce vor sa schimbe trenuri mai departe). Am stat 2 nopti la hostel la Belgrad (Spirit hostel, 15 euro/noapte) si am plecat mai departe, cu trenul, catre Zagreb. Biletul Belgrad-Zagreb costa cca 110 lei, trenul pleaca la 11:00 din Belgrad, iar calatoria dureaza 7 ore. La granita, veti constata ca nu multi romani circula pe aici, granicerii (si sarbii si croatii) s-au uitat ciudat la pasaportul meu si m-au pus sa le arat si CI-ul. Pana la granita, trenul circula destul de incet, imediat dupa granita urca pana la 160, dupa care viteza scade. La Zagreb gara este tot aproape de centru, aici poti sa iei tramvaiul, totul aduce cu Praga, biletul de tramvai este valabil 1.5 ore pe orice mijloc de transport in comun si costa 10 kuna, cca 5.8 lei. Am stat la Soul Hostel 3 nopti cu 15 eur/noapte, cam departe de centru, dar cu acces direct in 10-15 minute cu tramvaiul catre centru, gara sau autogara. Hostelul insa e cam studentesc, camerele sunt curate, dar baia si mai ales bucataria mai lasa de dorit, desi se face curatenie zilnic. De la Zagreb am fost o zi la Ljubljana, biletul dus-intors costa 201 kuna (117 lei) cu reducerea inclusa. Trenul pleaca la 7 dimineata din Zagreb si ajunge in 2 ore la Ljubljana. Returul este seara la 7. Si aici pasaportul meu romanesc a fost indelung cercetat. La intoarcere, le-am aratat CI-ul, indelung examinat chiar si cu lampa.
    Linia de cale ferata Bania Luka-Sarajevo este inundata din mai 2014, prin urmare nu mai exista tren direct Zagreb-Sarajevo, chiar daca el figureaza pe bahn.com sau pe tabelele garilor. Am luat autocarul, cu plecare la 6:30 din Zagreb, ajungand la Sarajevo la ora 15:00. Autocarul opreste la fiecare 2-3 ore in benzinarii sau popasuri, unde poti sa te usurezi, sa cumperi de mancare, suc, etc. Biletul Zagreb-Sarajevo a fost 198 kuna, cca 110 lei. Dupa Bania Luka drumul merge prin munti si este superb. Spre deosebire de autocarul ce vine de la Belgrad, cel de la Zagreb te lasa langa gara, de unde ai cam 2 km pana in centru. Am stat si aici 2 nopti, cu 12 euro pe noapte, dar in conditii mult superioare celor din Zagreb, la Residence Rooms. Preturile sunt mai mici sau asemanatoare cu cele de la noi, iar Sarajevo are un anumit farmec ce ma va face sa revin.
    Am pendulat intre tren si autocar apoi pentru a ajunge la Mostar, dar dupa o vizita la gara si vederea unui tren regional, despre care ziceai ca au locuit tiganii in el, de nici geamurile nu se mai inchideau, am decis sa iau autocarul spre Mostar. Autocarul face 3 ore pe malul Neretvei iar peisajul este de vis. Biletul costa pana in 10 euro. La Mostar deja se simte alta clima, iar vegetatia se schimba. Am stat si eu la Hostel Nina cu 10 euro, care e practic o vila mai mare si foarte racoroasa comparativ cu canicula de afara, iar Nina este foarte amabila, hostelul se preteaza si catre familisti.
    Continuare o voi face pe articolul urmator.

    Laur 19 august 2014 20:45 Răspunde
  • am planificat un tur balcanic de paste. fiind din timisoara, o sa mergem cu masina pe ruta belgrad-sarajevo-mostar-dubrovnik. daca in serbia si croatia am mers de multe ori cu masina, recunosc ca pentru bosnia o sa fie prima data. deci, ai/aveti idee de starea drumurilor (nationale si nu numai) in bosnia? si politistii sunt stricti?

    dp0222 12 aprilie 2016 16:04 Răspunde

Lasă un răspuns la alex Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii