Daca ieri, Andreea ne-a descris cum poti sa vizitezi Japonia fara sa platesti o tona de bani (desi, tara este realmente scumpa), astazi va va povesti despre unde a fost si ce a vazut prin Japonia… Mai ales ca in timpul excursiei ei, arhipelagul a fost lovit de cutremurul si tsunami-ul din 11 martie 2011 si apoi s-a intrat in criza nucleara de la Fukushima.
Traseul expeditiei din Japonia
Si acum voi trece la o scurta descriere a calatoriei. Bucuresti – Helsinki – Tokyo. Am petrecut primele doua zile la Tokyo, timp in care baietii si-au revenit un pic din jet lag si am avut parte de o prezentare si o degustare de sushi, intr-un mic restaurant traditional. Am dat o scurta tura prin Shibuya si Harajuku sa le arat baietilor capsune albe ambalate ca niste bijuterii, love hoteluri, aglomerata intersectie din Lost in translation si pustii imbracati intr-un fel care iti taia respiratia. Si apoi ne-am urcat in tren.
La Sapporo, nu am putut iesi din gara: afara era o furtuna de zapada care nu permitea deplasarea, asa ca le-am prezentat baietilor conceptul japonez de mall adiacent garii.
A doua zi, ne-am dus la Otaru, o mica localitate pe coasta nordica. Zapada multa, dar a fost insorit, am urcat pe minunata partie locala si seara am mancat intr-un minuscul restaurant, unde iti faceai singur mancarea pe un gratar micut.
La intoarcerea din Nord, am avut norocul de a fi rezervat bilete in prima calatorie a nou-noutului Hayabusa, cel mai rapid tren din Japonia. Mergea cu 320 km/h este adevarat, dar mai uimitor a fost sa observam ca trenul avea deja fani in fiecare gara, veniti special pentru a-l vedea si filma. Din presa, am inteles ca la punctul terminus, Tokyo, trenul a fost asteptat de 1.500 de fani incantati. Japonezisme :).
Destinatia noastra era Nagano. De acolo am luat un autobuz si apoi am mers cativa kilometri printr-o padure inzapezita, pentru a vedea maimutele care se incalzesc iarna in lacurile cu ape termale fierbinti. A meritat deranjul numai ca sa vedem padurea marcata cu zeci de semne indicand urmele de animal pe care le-ai putea gasi si animalul caruia apartin. Si apoi am vazut familia de maimute, care se purica si se juca la soare. Cum nu era frig, ingrijitorii erau nevoiti sa atraga maimutele in apa, cu seminte, pentru ca vizitatorii sa poata face pozele mult dorite.
Seara am ajuns in Kanazawa. Am petrecut noaptea la un tip foarte primitor, cu o casa uriasa dupa standardul japonez: nu numai ca avea spatiu in plus, dar avea chiar si etaj si curte! Kanazawa este cunoscuta pentru incredibila gradina Kenrokuen, pentru productia de foita de aur (am gasit chiar si inghetata poleita!), dar, pentru mine, atractia numarul 1 din oras este vizionarul muzeu de arta contemporana. L-am vizitat intr-o duminica si muzeul circular era primitor si zumzaia de oameni si copii. Expozitiile au fost foarte interesante, iar pranzul-bufet pe care l-am luat la bistroul foarte european din incinta ne-a satisfacut pe deplin.
Dupa o tura prin cartierul samurailor, ne-am urcat in tren si am ajuns la Kyoto, unde am stat la insasi intruchiparea spiritului couch surfing: Shoji, cel care si-a pus casa la dispozitia calatorilor dupa ce a vazut Le fabuleux destin d’Amelie Poulain. Toti peretii casei, inclusiv pe holuri, in toaleta etc., sunt plini, de sus pana jos, cu mesaje de multumire din partea sutelor de oameni care au beneficiat de ospitalitatea lui. Mi-a facut placere sa-l revad pe Shoji si sa mai scriu, inca o data, pe peretii lui! Am stat doua zile la Kyoto si am fugit de la un templu la altul, am ajuns la Inari, poeticul loc pe care l-ati vazut, probabil, in Memoriile unei gheise, am vazut Muzeul de manga, Pavilionul de aur si, nu in ultimul rand, am vazut un grup de gheise in Pontocho!
A urmat Osaka. Osaka este impresionanta, am profitat la maximum de ea cu ajutorul unui card local care ofera transport gratuit, cat si acces gratuit la foarte multe atractii. Am fost la cateva muzee, am urcat in doua turnuri, am dat o tura cu un vapor prin port, am fost la zoo, dar si in ultra aglomeratele zone de shopping unde sute de cocalari japonezi incercau sa atraga fete in cluburi. Haha! Osaka este incredibila!
Am fost apoi la Nara, una dintre fostele capitale. Nara este micuta si principala sa atractie este un parc mare plin de temple, dar si de caprioare semi-domestice pe care le-am hranit cu morcovi. Pe cand mancam de pranz, intr-un restaurant, bancuta de sub mine a inceput sa faca un zigzag lent, dar insistent. Nimeni din restaurant nu a zis nici pas, se indopau cu udon. Dar, cand am iesit, se stransesera in fata unui ecran TV cateva zeci de oameni: lovise deja tsunami-ul! Cum imaginile erau terifiante si mamele noastre trecute de prima tinerete se trezesc cu noaptea in cap si se uita la stiri, am sunat in tara, chiar daca era 6 dimineata. Le-am linistit si am plecat mai departe la Kobe. Cum am ajuns destul de tarziu, n-am avut timp decat de o tura prin port, unde se dadea un anunt repetat, dublat de o sirena isterica, ce mie imi aminteau de razboi… niste pompieri draguti ne-au spus ca se astepta un mini-tsunami de maximum 50 cm. Cat am mai stat noi prin zona, cateva ore, nu s-a intamplat nimic. Ajunsi acasa, gazda noastra, Akira, care lucreaza in Umeda Sky Building, la etajul 25, ne-a spus ca, la inaltimea aia, cutremurul a fost de groaza.
Am plecat dis-de-dimineata catre insulele din marea interioara: Teshima si Naoshima. Teshima mi-a adus ceea ce a fost punctul culminant al calatoriei: Teshima Art Museum, o colaborare intre un arhitect si o artista. Rezultatul a fost o surpriza foarte frumoasa. Naoshima are, si ea, doua muzee in aer liber, toate aceste atractii fiind menite sa atraga turistii in zona. Functioneaza!
Seara am ajuns la Hiroshima. A doua zi, am vazut parcul si muzeul dedicat bombei atomice din 1945, dar si biblioteca de manga. Am petrecut noaptea in Nagasaki, intr-un ryokan cochet. In Nagasaki, am vazut celalalt parc si muzeu atomic, si seara am urcat pe un deal apropiat cu o telecabină pentru o priveliste foarte frumoasa.
In ultima zi de valabilitate a abonamentului de tren, ne-am dus la Nagoya, la un festival al fertilitatii. Frumos din partea japonezilor ca nu sunt ipocriti ca vesticii: festivalul include si o parada care poarta un penis de lemn de aproape 3 metri de la un templu la altul. Se imparte sake si toata lumea este vesela! Se vinde mancare cu forme falice (banane, carnati, acadele) , dar se vând si diferite nimicuri cu forma de penis cu vagin. Hihi! Nu inteleg prea bine, dar am mai vazut acest tip de hermafroditism la spiridusii de granit din fata caselor din Kyoto: aveau coitze, dar si sani! Daca imi poate cineva explica, va rog.
Cutremur in Japonia, accident la Fukushima
Fiind ultima zi, am sunat la Tokyo sa ne anuntam venirea. Dar prietena noastra ne-a anuntat ca ea pleaca in tara, i se pare mai sigur. In aceasta ordine de idei, am sunat la Finnair, care ne-a schimbat, fara comentarii, biletele din Tokyo in Nagoya, cu şapte zile mai devreme de data initiala. Fara costuri suplimentare, deoarece intelegeau situatia grea in care ne aflam. Cei de la Finnair m-au uimit si nu obosesc sa le laud atitudinea omeneasca!
Asa ca ne-am petrecut ultimele zile la Nagoya, pe jumatate stresati de exploziile repetate de la Fukushima si de pozele de pe prima pagina a ziarelor pe care le vedeam in metrou, pe de alta parte, sedati de relaxarea japonezilor care isi vedeau de ale lor fara niciun stres aparent.
Cina finala a fost intr-o carciuma unde s-a consumat bere alaturi de yakitori, mini-frigarui cu de toate, de la oua de prepelita pana la inima si rinichi de pui. Bun!
Japonia este dintr-o poveste. Acolo totul functioneaza, totul se poate, (mai) toata lumea iti zambeste. Venind dintr-o tara unde nimeni nu zambeste si nimic nu functioneaza, eu am fost cucerita! Acum astept alertele expedia…:)
Pentru cei interesati: Pentru mai multe detalii despre prima mea calatorie, vedeti primele postari ale blogului meu. Si pentru postarile de anul asta, cautati cu cuvantul „Japan” 🙂 Domo arigato!
Nagano – maimute in zapada !
Urme de macac 🙂
Muzeul din Kanazawa
Gradina Kenrokuen
Pagoda in Kyoto
Pavilionul de aur
Ceea ce englezii numesc „Postcard perfect”
Pontocho – teritoriul gheiselor
Biblioteca muzeului manga
Sala de lectura a muzeului manga
Maishima Incineration Plant de Hundertwasser, Osaka
Osaka, foarte de sus
Muzeul de arta si cel de stiinta din Osaka
Castelul Osaka
Nu departe de cartierul Umeda, soseaua trece prin bloc !
Osaka by night
Templul din Nara
Turnul din Kobe si Muzeul Marinei
30 de minute dupa cutremur, urmarind stirile
Dovleacul din insula Naoshima
Hiroshima – muzeul atomic
Festivalul fertilitatii din Nagoya
Va rog, atentie cu cele sfinte !
We don’t need another hero !
Nagoya – arta pe bulevarde
Muzeul de stiinta Nagoya
Si prin Tokyo – Shibuya
Pe aeroportul Narita
[mwi-product sku=”TA016,TA001,TA014″ img_width=”200″ desc=”false” type=”add” btn_color=”blue” btn_link=”button” cols=”3″ ]
M-am uitat un pic pe google după Hayabusa. Wow…! Nozomi pare depăşit.
http://lilaesthete.wordpress.com/2011/03/09/love-at-first-ride/
🙂
Oricat as incerca, mi se pare tare ciudat cand aud o fata/femeie vorbind vulgar. Ma rog, vulgutz ca a spus coitze, nu coaie.
anais nin a spus odata ca nu vedem lucrurile asa cum sunt, ci asa cum suntem 🙂 tu cum ai fi numit outzele unor spiridushi? sau sa intreb cum ai fi numit outzele spiridushilor daca erai femeie….?
Nu mai fiți vulgărei și schimbați coițe cu testiculițe.
Sezi bland, nu sunt genul care sa creada ca o femeie nu trage vanturi sau ca nu trece niciodata pe la WC. Dar, mi se pare nu prea elegant sa ma intalnesc cu o femeie in spatiul public si, in timp ce-mi povesteste ceva, sa tranteasca niste cuvinte potrivite, poate, intr-un cadru familiar, cu prietenii.
Ar fi mers daca ai fi avut un stil de a povesti amuzant dar stilul tau este sec, telegrafic, arid, In fine..
Stilul telegrafic este greu de evitat cand scrii online despre 3 saptamani de calatorie. Atentia cititorilor este limitata si astfel, textul a fost impartit in doua iar cei interesati au primit un link catre blogul meu personal unde sunt posturi separate pentru diferite subiecte conexe. Recunosc deschis: nu sunt decat un scriitor amator care incearca sa impartaseasca experienta japoneza cu un public imperatoresc 🙂
Revenind la cuvantul problema, eu consider ca aici suntem intre prieteni (in plus, cezar a editat textul inainte de postare) si ca toata lumea este majora si vaccinata. Nu as fi crezut ca cineva va fi ofensat de o un cuvant care descrie o parte anatomica a unor statuete. Cu atat mai putin m-am cenzurat deoarece nu imi atarna respectiva parte anatomica in pantaloni. Promit solemn ca pe viitor sa nu ma mai refer in acest fel atat de ne-feminin la partile moi ale spiridusilor de granit!
Nu cred ca se poate spune ca suntem aici intre prieteni. De ex., daca tu vorbesti in mediul online cu cineva cu „Tu” si, la un moment dat, te intalnesti cu el fata in fata ( ops, ca sa vezi, n-am spus „face to face”, ce incult sunt..) si realizezi ca omul are 70 ani, vei mai putea avea o discutie cu „Tu”?
Sa nu credem ca in mediul online ne putem permite ceea ce in viata reala ( vaaai, iar n-am spus real life..) nu avem curaj.
Ce sa fac, poate ca sunt eu prea de moda veche dar nu-mi place, cand merg pe strada, sa aud pustoaicele de liceu cum tot injura cu si despre organe pe care nu le vor avea niciodata. Sau ca merg pe trotuar cu tigara in gura. Acestea sunt chestii care nu se vor regasi in ceea ce numim bun simt. Sau cei 7 ani de acasa.
Limbajul mi se pare cel mult frivol, dar pana la vulgar mai e cale lunga. De altfel, in cazul discutat, e cam dificil de exprimat ce vrea sa transmita ‘poetul’ in cuvinte potrivite. Parerea mea.
Cat despre calatoriile tale Andreea, mi se pare ca lumea ar fi mai buna daca ar fi ca tine, deschisi la necunoscut si dornici sa cunoasca.
De ce nu ne povestesti mai cu amanunte „inside story” despre tzunami?
Am inteles ca nu ai fost in zona (Doamne fereste!) … dar poate ne mai scrii despre ce zicea lumea. Noi astia din Europa ne-am uitat la CNN … ce sa facem altceva 🙂 dar poate de acolo se vedea altfel povestea cel putin mediatica.
@ daniela ma bucur ca ti-a placut! 🙂
@matza cea rea sa nu te panichezi este in felul japonez de a fi. nu am vazut o singura persoana stresata sau speriata, dar recunosc ca nu am fost si nu am vorbit cu nimeni din fukushima. acolo a fost cel mai grav, prapadul facut de tsunami si exploziile de la centrala nucleara si multele victime.
am tinut legatura online cu prietenii din intreaga japonie si nimeni nu s-a plans. un prieten din tokyo ne-a asigurat ca totul a revenit la normal dupa o zi de dezordine (trenuri amanate/anulate, stoc zero pentru apa/mancare simpla in supermarketuri, etc).
dar indiferent cat de calmi erau japonezii, in romania presa titra: apocalypse now!, sfarsitul lumii si spunea ca japonia nu isi poate reveni dupa lovitura, prezentand in bucla imagini de la fukushima. din fericire, mamele noastre ne-au crezut pe noi si nu presa, dar va imaginati totusi cum era o discutie la telefon cu oricare dintre ele. 🙂 o mare parte din prietenii care ne stiau in japonia ne-au scris (sms, mail, facebook, etc) incercand sa se asigure ca suntem bine.
am vazut pe youtube imagini din tokyo, cu un lan de zgarie nori zgaltzaite de cutremur: raportul final a fost ca nu s-a spart un geam! desi a fost infricosator, cutremurul cel mare si cele 300 de replici ale sale nu au facut pagube in sine deoarece japonezii erau pregatiti pentru ce este mai rau. dar nu prea ai cum sa fii pregatit pentru un tsunami de 10 metri…:(
in dupa amiaza zilei de 11 am fost la kobe, care este port, si cand am auzit sirena si vocea seaca din portavoce, mi s-a facut pielea gaina. ne gandeam daca nu cumva am gresit venind dar intreaga poveste era doar preventiva, in realitate nu s-a intamplat nimic. a doua zi, pe insulele din marea interioara, ne-am imprietenit cu un cuplu tanar din osaka care venisera in excursie. probabil este ca la noi: chiar daca in cine stie ce regiune a tarii se moare sau casa iti este luata de apa, noi, la bucuresti sau cluj, ne ducem la film. viata merge inainte si sunt convinsa ca japonia isi va reveni.
singurul aspect care m-a afectat direct a fost ca am ratat o ultima insula pe 12.03 din cauza ca programul feriboturilor fusese limitat pana la ora 6.
in cele 7 zile petrecute in japonia dupa cutremur, am vazut in toate locurile centrale, tineri afiliati crucii rosii care colectau bani pentru sinistrati. toata lumea punea bani in cutiile de carton si ti se multumea cu un cor de arigato.
turul nostru ne-a dus din nord in sud asa ca ne indepartam de punctul fierbinte si am aflat ca in hiroshima, cutremurul nu fusese simtit deloc.
eu speram ca totul sa se fi linistit pana la intoarcerea noastra la tokyo dar din pacate nu a fost asa: centrala nu era stabila si am auzit de cazuri in care lumea si-a trimis copiii/tinerii la rude aflate mai departe de fukushima decat tokyo, pentru o mai mare siguranta. nu trebuie sa uitam ca japonia este singura tara din lume care a trecut deja printr-o dubla criza nucleara, sunt sigura ca nimeni nu subestimeaza o astfel de explozie.
ma bucur ca am fost acolo atunci. asa stiu sigur ca 90% din ce s-a dat la tv a fost exagerare si nici nu sunt speriata sa ma intorc. sper ca pot ajuta japonia in acest fel mic: limitata suma de bani pe care o voi cheltui acolo. dar si prin faptul ca ii incurajez pe cei din jur sa viziteze o tara uimitoare 🙂
multumesc pentru interes 🙂
Multumesc foarte mult!
Parca imi vine sa merg in Japonia acuma dupa ce am citit povestea ta! Poate ca imi iau in contor de radioactivitate cu mine … glumesc! 🙂 Intr-adevar ce incredibil de diferiti oamenii si reactiile lor.
Sandokan, nu comentez impactul intru vulgaritate al cuvantului „coitze”, e o problema de perceptie personala. Pe mine, sincera sa fiu, cat oi fi eu de domnisoara si de finutza, nu ma face sa imi sangereze urechile. Ba mai mult, fie-mi cu iertaciune, l-oi fi folosit si eu la viata mea.
In ceea ce priveste stilul redactarii, in schimb, nu pot decat sa imi exprim dezacordul cu opinia ta. Nu mi s-a parut nici sec. nici telegrafic, nici arid. Concis si informativ, da, dar mi-a placut. Nu-i usor sa elaborezi povestiri de calatorie, si fiecare isi pune propria amprenta asupra modului de redare. Doar pentru ca site-ul este scris intr-un mod amuzant nu e neaparat ca toate articolele sa aiba acelasi ton. Cred ca exact din acest motiv Cezar publica articole scrise de alti oameni – pentru o schimbare de ton si de perspectiva.
Toate bune!
Felicitari Andreea, foarte frumos jurnalul si multumesc pentru informatii!
ma bucur ca ti-a placut si ti-a fost de folos 🙂
Superbe fotografiile:) Si bine descris! Mersi de informatii! Felicitari celor care calatoresc! Este unul din cele mai frumoase lucruri de facut in viata asta!
multumesc pentru aprecieri! 🙂 ma bucur sa aud ca sunteti inspirati sa va puneti coada pe spinare 🙂