Pentru cei mai multi dintre noi, cand auzim de Nepal primul lucru care ne vine in minte este despre muntii cei mai inalti de pe Terra, in special Everestul. Ce poti sa faci in Nepal? Simplu, sa te urci pe munti, cu serpasi care sa-ti care bagajul, si sa te lupti cu cele mai inalte si periculoase culmi. Asta e la prima vedere. La un moment dat, am vazut un documentar la TV si m-am apucat sa aprofundez aceasta destinatie. Aveam sa aflu ca nu e nevoie sa fii cine stie ce alpinist pentru a te duce in Nepal. Pentru ca, in afara de Himalaya, erau atatea lucruri de vazut si de savurat.
Am ajuns in Nepal dupa o halta de o saptamana prin India. Sosisem in Delhi si apoi fusesem la Amritsar, la Templul de Aur. Dupa socul initial din Delhi, nimic nu putea fi mai murdar si terifiant. Si asa a si fost. Dupa experienta indiana, Nepalul mi s-a parut curat, linistit, o oaza de liniste, dar sa nu anticipam.
Zborul Indian Airlines: Delhi – Kathmandu
De la Delhi, zbor cu Indian Airlines spre Kathmandu. Dupa mai bine de o saptamana, revin pe Aeroportul Indira Gandhi. Cand am aterizat, era intuneric, ceata si frig rau. Si la sosire erau sute de soferi de taxi si ricsa care pareau ca vor sa ma rupa. Acum e mult mai calm. Ajung in aeroport, termin repede cu formalitatile si ma pun pe asteptat. Cele doua companii de stat Air India si Indian Airlines au o reputatie extrem de proasta. Un zbor la timp este un eveniment ce merita sarbatorit, iar cele mai multe stewardese sunt aproape de pensie. Am citit intr-o carte ca marea problema a insotitoarelor la bord de pe liniile aeriene indiene este ca provin din familii bogate din caste superioare, pentru care a servi pe cineva este o dezonorare extrema. Dar, pe de alta parte, viata de stewardesa, cu zboruri in tari straine si stat la hoteluri de 5 stele intre zboruri, este plina de farmec, asa ca multe isi doresc sa lucreze la bordul avioanelor.
In fine, pana sa gust direct ce inseamna Indian Airlines, inainte de zbor, trec pe la WC. Aici, alta surpriza… nu neaparat ca toaletele sunt de tip rasaritean, fara tron, sau ca aparatele de aer conditionat sunt din prima generatie aparuta pe fata Pamantului, dar numele marcii toaletelor este… Hindustan! Hindustan inseamna India si numele de marca este expus cu mandrie… Cine naiba ar da numele tarii lui la unele produse a caror unica menire este sa faci pipi pe ele? Mare ti-e gradina, Doamne!
Ne imbarcam si avionul decoleaza fara probleme spre Kathmandu. Stewardesele par niste batranici. Cel putin pe una, cu ochelari de vedere si cu un zambet de bunica, mi-o inchipui mai degraba tricotand, decat intervenind in forta in cazuri de depresurizare. Mancarea, rezonabila: poti alege intre cea europeana (eterna pasta de avion) si cea indiana. In fine, zborul e OK. Mai ales ca in departare incep sa rasara niste munti albi, superbi. Ma apropii de Himalaya!
Bine ati venit in Nepal ! Nu vreti vreun hotel ?
Inainte de a observa mai atent muntii, avionul coboara destul de abrupt spre Valea Kathmandu, survoleaza o cladire imensa alba si aterizam pe pista Aeroportului Tribhuvan, din Kathmandu. Nu, nu este o coliba din paie, arata chiar decent… La pasapoarte, scrii un formular si dai 10 dolari. Am invatat din Cambodgia ca e bine sa ai suma exacta, pentru ca functionarii de la vama nu au niciodata rest. Dau pasaportul, dau banu’, tipul de la pasapoarte zambeste, stampileaza, ma intreaba daca nu vreau un hotel bun si ieftin, ii spun ca am rezervat, asa ca trec mai departe. Imi culeg rucsacul, refuz inca o oferta de hotel si de transport de la baiatul de la bagaje si ma indrept spre usa… Afara, aproape lipiti de geam sub privirile crunte ale garzilor, o masa de oameni care striga, se agita, dau din maini si zambesc cu gura pana la urechi… Ma uit in jurul meu… oi fi calatorit eu cu vreun star gen Angelina Jolie sau Brad Pitt? Nu cred… in fine…
Ies in mijlocul gropii cu lei din Kathmandu si descopar ca aceasta masa de oameni incearca sa vanda “hotel & transport, sir!”… Par mai disperati decat cei din Delhi, dar parca mai putin sacaitori. Acum inteleg de ce orice hotel din Kathmandu, avand chiar si camere de un dolar, iti va trimite o masina sau ricsa sa te ia de la aeroport. Pentru ca, altfel, are sanse imense sa te piarda. Vad un tip cu semnul lui International Guest House, ma duc la el si plecam in tromba. International Guest House e hotel de lux, costa 8 dolari camera, asa ca n-a trimis o ricsa dupa mine, ci un microbuz!
Primul contact cu Kathmandu? Imi place… nu stiu de ce, dar imi place. Blocuri retro, partial darapanate, vaci pe strada, munti pe fundal, femei in sari-uri multicolore, motociclisti… Nu este viermuiala din Delhi, dar e un pic de haos… atat cat sa stii ca esti in subcontinent :). Masina se strecoara pe strazi care te introduc intr-un alt secol… pana si blocurile (nu mai inalte de trei–patru etaje) par dintr-o alta epoca.
Oprim in fata hotelului. O cladire inalta, frumoasa, aproape sculptata in lemn. Pare opera unui artist. Probabil e mai ieftin sa-ti faci rost de niste sculptori in lemn, in Nepal, pentru a-ti construi hotelul. Receptia ‒ cam cufundata in semiintuneric, doar niste becuri chioare. La fel si camera, nu da pe dinafara lumina. Am doua paturi, sculptate, o pictura thangka pe perete, televizor cu canale nepaleze si o baie imensa… e drept, cam goala. In Nepal, in decembrie e frig rau, noaptea, termometrul indica si zero grade, desi ziua sunt si 10–15 grade Celsius. Casele, in general, nu sunt incalzite, curentul electric este scump. Camera m-a costat 8 dolari pe noapte, iar pentru o aeroterma, care reuseste sa faca ceva caldura dupa vreo 24 de ore de mers non-stop, am mai dat un dolar. “Sir, energy is expensive in Nepal”. Slava Domnului ca nu mai sunt intreruperile de curent electric atat de frecvente acum cativa ani.
File din istoria Regatului Nepal
La momentul vizitei, Nepalul era regat. Majoritatea populatiei este hindusa, dar exista si o puternica comunitate budista, formata din populatia de munte, printre care si celebrii serpasi, dar si tibetanii refugiati dupa ocuparea tarii lor de catre chinezi. Istoria Nepalului modern incepe practic in 1769, cand regele tribului razboinic Gurkha a cucerit cele trei regate din Valea Kathmandu – Kathmandu, Patan si Bhaktapur. Pana in acel moment, pe teritoriul Nepalului se aflau numeroase regate care se ciondaneau intre ele, dar de departe cele mai stralucitoare erau cele trei state din Valea Kathmandu. Regele Prithvi Narayan Shah a fost conducatorul hotarat sa cucereasca intreaga zona, exploatand slabiciunea celorlalte regate. In mai putin de doi ani, a reusit sa stapaneasca Valea Kathmandu si sa puna bazele Nepalului modern, respectiv a dinastiei Shah.
Dinastia Shah a continuat sa-si exercite domnia pana in zilele noastre, fiind inlaturata la inceputul lui 2008 (in momentul in care eu am vizitat Nepalul, tara inca era monarhie). Interesant este ca, din 1846, puterea efectiva a fost detinuta de dinastia de prim-ministri Rana, proveniti din India, din familia regala din Udaipur. Cum au ajuns la putere? Simplu, din cauza sperantei reduse de viata, familia Shah a intrat intr-un cerc vicios – regele murea de tanar, urmatorul rege avea cativa ani cand se urca pe tron si, cand atingea 20 si ceva de ani, murea de vreo boala… Iar ciclul se repeta. Spre sfarsitul secolului al XIX-lea, cand medicina moderna a ajuns si la Kathmandu, regii au inceput sa traiasca mai mult si sa incerce sa preia puterea, dar premierii Rana erau deja foarte puternici. In plus, aveau sprijinul britanicilor, mai ales de cand soldatii nepalezi Gurkha au fost trimisi de Rana sa inabuse rascoala indienilor din 1847, care a dus la abolirea Imperiului Marilor Moguli si la formarea coloniei britanice. Ulterior, soldatii nepalezi trimisi de Rana au facut parte din trupele “pacificatoare” din India. Membrii familiei Rana au fost astfel lasati in pace de englezi, tara inchizandu-se in fata influentelor din afara.
Situatia s-a schimbat radical odata cu independenta Indiei, in 1947. Conducerea indiana nu prea ii avea la stomac pe membrii familiei Rana, din cauza sprijinului acordat britanicilor. In plus, regele Tribhuvan din dinastia Shah se plictisise sa fie un rege-marioneta, inchis in palatul sau si scos din cand in cand, precum sfintele moaste prin oras… In 1950, Tribhuvan, ajutat de indieni, alaturi de intreaga familie regala, evadeaza din “palatul-inchisoare” si se refugiaza in Ambasada Indiei din Kathmandu. In graba, Tribhuvan il “uita” pe nepotul Gyanendra (al doilea fiu al printului mostenitor de atunci, Mahendra) intr-un alt palat, unde fusese lasat in grija bunicii sale, dupa ce astrologul regal prezisese ca Gyanendra va aduce numai neplaceri familiei regale (ceea ce, peste ani, s-a confirmat). Totusi, chiar daca familia Shah detinea puterea doar cu numele, membrii ei erau vazuti ca niste adevarati zei, fiind un simbol puternic al Nepalului. Fuga dinastiei in ambasada si apoi in India a socat imensa majoritate a poporului, inclusiv armata. Micul Gyanendra (in varsta de 3 ani) se trezeste incoronat rege de catre Rana, apar chiar monede cu chipul sau. Intr-un final, armata se rascoala, clanul Rana este inlaturat de la putere si regele Tribhuvan se intoarce glorios acasa. Va prelua puterea absoluta si va fi succedat de fiul sau Mahendra, in 1955, care va conduce tara pana la moarte, in 1972. Urmatorul rege a fost fratele mai mare al lui Gyanendra, Birendra, care a condus tara pana in 2001.
Se spune ca primul rege al Nepalului, unificatorul Prithvi Narayan Shah, inainte de a cuceri regatele din Valea Kathmandu, s-a intalnit cu un om sfant, un “sadhu”, de fapt o intrupare a miticului guru Gorakhnath, o reincarnare a zeului Shiva. Regele i-a oferit niste iaurt pe care acesta l-a scuipat, cerandu-i suzeranului sa linga acest scuipat aparent binecuvantat. Monarhul, ofensat, a aruncat iaurtul la picioarele acestui sadhu prea ingamfat. Atunci, guru i-a spus regelui: “Vei fi un mare rege si vei crea un mare regat, dar linia ta dinastica se va termina la a 10-a generatie, exact cate degete ai la picioare”.
Blestemul lui guru Gorakhnath a fost cunoscut (am citit despre el inclusiv intr-o carte de istorie a Nepalului publicata in 1877) si niciodata ascuns. Cea de-a zecea generatie de la Prithvi Narayan erau exact fratii Birendra si Gyanendra… si tot mai multi astrologi din Nepal si Tibet avertizau inca din anii ‘80‒’90 ca se va intampla ceva, iar prevestirea lui guru Gorakhnath se va materializa.
Nepalul a fost o monarhie absoluta pana in 1990, cand, in urma unor revolte, regele a cedat vointei populare si a adoptat o Constitutie care prevedea o monarhie parlamentara. In 1996, Partidul Comunist-Maoist din Nepal a inceput o lupta de gherila, reusind sa controleze o parte din tara in 2003, cand ajunsesem in Nepal. In ciuda luptelor, atat trupele monarhiste, cat si cele maoiste ii protejau pe turistii straini, care, ciudat ‒ as zice, nu au fost afectati de lupte. Trebuiau sa plateasca asa-numitele “obligatiuni maoiste”, dar despre astea va voi povesti ceva mai tarziu. Dar in anii ‘90, in ciuda avertizarii prezicatorilor, nimic nu parea ca blestemul se va indeplini.
Pana intr-o zi. Acea zi a fost 1 iunie 2001, cand printul mostenitor Dipendra, baut si enervat de tatal sau, regele Birendra, care, de altfel, ii interzisese sa se casatoreasca cu iubita sa care provenea din proscrisa familie Rana, pune mana pe o mitraliera si isi masacreaza intreaga familie. Apoi se impusca. Vor fi ucisi regele, regina, un frate, o sora, precum si doua surori ale regelui Birendra si un frate al acestuia. Printul-asasin Dipendra va fi proclamat rege, dar, dupa trei zile de coma, va muri si el… Blestemul lui guru Gorakhnath se parea ca se implineste. Printul Gyanendra, singurul membru ramas in viata al familiei regale, a supravietuit pentru ca nu era in seara respectiva la palat. Fiul sau nu era nici el, iar sotia sa a fost doar ranita de gloantele printului nebun. Gyanendra devine pentru a doua oara rege!
Cand vizitam Nepalul, Gyanendra era rege, dar se cam lupta cu lipsa de popularitate. Populatia inca era socata de masacrarea familiei regale, iar zvonurile speculau ca Gyanendra insusi ar fi fost in spatele masacrului (mi se parea o teorie a conspiratiei cam aberanta, dar am auzit-o inclusiv de la ghizii din Durbar Square). Fiul sau, mostenitorul tronului, avea insa o reputatie si mai proasta – stalp de incredere al cazinourilor din Kathmandu, unde toca bani in fiecare noapte, in ciuda faptului ca nepalezilor le este interzis sa intre si sa joace in cazinourile construite special pentru straini – pedepsele pot merge pana la executii. Nu a fost o surpriza pentru mine sa aflu ca, pana la urma, monarhia a fost abolita in 2008 si inlocuita de o republica federala democrata, dominata de fostii luptatori de gherila comunisti… Actualul prim-ministru este Madhav Kumar Nepal, secretarul general al Partidului Comunist Nepalez (Marxist-Leninist). Blestemul lui guru Gorakhnath s-a implinit.
Dar despre calatoria mea descoperirea Kathmandu-lui, in episodul de maine !
In zbor spre Kathmandu
International Guest House
AMR = 115
Fericitilor!
F misto! In cateva saptamani aterizez si eu acolo.