Costa Rica – sau cum să ai o lună de miere perfectă – Partea a III-a

Diferenţa de fus orar între Romania şi Costa Rica îşi spune cuvântul şi suntem iar matinali. Până să răsară soarele, plecăm într-o plimbare prin Rezervaţia Monteverde – sau aşa cum se intitulează ea: Reserva Biológica Bosque Nuboso Monteverde. Plecăm însoţiţi de un patruped local, pe care, până la urmă, îl convingem să se întoarcă acasă, pentru a putea păstra liniştea, gândindu-ne că poate vedem vreun animal. Ideea a fost bună, iar animalele nu întârzie să apară. Începem cu un Social Flycatcher – o ciripitoare niţel mai mare ca o vrabie, galbenă pe burtă şi cu un V alb pe cap. Continuăm cu un Motmot, tot o ciripitoare, dar cu un penaj strălucitor şi într-o combinaţie de vreo şase culori. Din frunzişul unui copac, îşi face simţită prezenţa un capucin, care, văzându-ne, începe să se agite şi dă alarma. Îl pedepsim, trăgând câteva cadre cu el. Întorcându-ne, ajungem la un punct de belvedere cu puţin timp înainte de răsăritul soarelui şi avem parte de o panoramă superbă cu pădurea luminată de razele soarelui. Uneori jet-lagul e bun şi el la ceva.

Din nou la drum prin Costa Rica – de data asta spre Samara

Plecăm cu ShuttleBus-ul spre Samara pe un drum de pământ foarte prost, dar nu contează, căci ochii ne fug spre văile abrupte, cu plantaţii de cafea. Şoferul este foarte volubil şi ne povesteşte de micul orăşel al căutătorilor de aur (prin care tocmai trecem), La Puntas. Într-o parcare, avem parte de o mică surpriză: primul dintre mulţii copaci de mango pe care aveam să-i vedem, plin de fructele aurii-roşcato-verzui, iar ca bonus doi papagali Scarlet Macaw. Şoferul, văzându-ne interesaţi de tot ce mişcă-n ţara asta, râul-ramul… de mango :-), ne arată o maimuţă-urlătoare.

De la un stand, prin parcare, ne luăm nişte sucuri de mango şi papaya – proaspăt stoarse în faţa noastră. Suc din cel cu pulpă, de mai mult îl mănânci decât îl bei. E ieftin, cam echivalentul a 3 lei un litru.

Ne apropiem de destinaţie şi apar din ce în ce mai mulţi palmieri, cocotieri şi bananieri. Încetinim când şoferul vede o maimuţică – fiindcă ţine să ne-o arate. Probabil, se aşteaptă la un bacşiş, ceva, căci şi aici, ca peste tot pe unde am fost în Costa Rica, este nelipsită cutiuţa de bacşiş, inscripţionată în acest sens. Adică… să ştie omul exact unde să lase o atenţie :-).

Pe malul Oceanului Pacific, la Samara

Ajungem la hotelul Entre Dos Aguas şi avem o surpriză mai mult decât plăcută. Totul arată superb: avem şi piscină, şi palmieri, gazde primitoare, hamace, balansoare, cărţi şi reviste de citit. Zgomote ciudate, ca nişte urlete răguşite, ne trezesc din reverie şi, privind în direcţia zgomotului, vedem şi autorii: o familie de maimuţe-urlătoare care-şi făceau veacul prin copacii locali. Sinistre urlete – cică s-ar auzi până la un kilometru depărtare…

Facem cunoştinţă cu Oceanul Pacific care ne întâmpină cu valuri măricele şi mult soare. Plaja este pustie, nisipul fin, iar palmierii şi cocotierii întregesc imaginea de carte poştală expediată din Paradis.

A doua zi începem cu activităţi „banale”: închiriem un caiac dublu şi plecăm până la Insula Chora aflată relativ aproape, nu înainte însă de a ni se desena pe nisip o hartă cu mica plajă pe care ar trebui să ajungem şi cu colţii de stâncă pe care ar fi recomandat să-i ocolim. Primim veste de salvare şi echipament de snorkeling şi pornim. Mai greu e cu despărţitul de plajă, căci valurile încearcă să ne arunce înapoi pe ţărm. Le înfruntăm perpendicular şi reuşim să ieşim în larg, unde valurile sunt mult mai mici, urmând apoi un curs aproximativ. Pe mica insulă suntem singuri şi tragem caiacul pe plaja cu nisip alb şi fin. Oceanul este destul de agitat acum, aşa că snorkelingul ne dezvăluie doar câţiva peştişori speriaţi. La întoarcere, un curent destul de puternic ne trage în lateral şi este destul de greu de menţinut cursul. În plus, a început refluxul, care aici este mare. Se retrage oceanul cu aproape 150 de metri. Noroc că se vede ţărmul şi valurile nu sunt mari. În schimb, cerul este destul de întunecat spre orizont, aşa că nu este timp de pierdut. Dăm la vâsle şi ajungem cu bine pe continent… ăăă… adică pe o plajă foarte lată acum. Hmm… cam avem de cărat la caiacu’ ăsta care numai uşor nu este!

Zilele alocate acestei zone se scurg fără să băgăm de seamă, ocupaţi fiind cu surfingul, lenevitul în hamace, vizita la un adăpost de animale sălbatice şi o sesiune lungă de călărie. Echitaţia asta ne-a cam bătătorit fundurile, dar a meritat cu vârf şi îndesat. Suntem însoţiţi de un ghid, dar căluţii ştiau deja drumul, aşa că suntem conduşi printr-o mică pădure către o plajă ascunsă şi sălbatică, cu valuri mari care se sparg de stânci. Te aştepţi să vezi o epavă, dar aceasta lipseşte din peisaj. De aici, urcăm pe poteci cu pământ roşiatic spre vârfurile unor dealuri, de unde avem o panoramă de 360 de grade asupra zonei. Plajele se înşiră una câte una, pădurile verzi şi nesfârşite se văd şi ele, iar oceanul şi apusul de soare ne fac să uităm de fundurile noastre.

Dar vine şi ziua când trebuie să ne despărţim de acest Paradis şi să ne îndreptăm spre un altul: Manuel Antonio.

Motmot in padurea Monteverde

Rasarit de soare la Monteverde

un capucin

Scarlet macaw

Maimuta urlatoare

Playa Samara

Intre plajele Samara si Carrillo

Nu suntem in Lost, facem doar echitatie 🙂

Playa Carrillo