Thailanda mea. Episod 1 – un preambul cu povesti despre mile, companii aeriene si falimente

De cand am acest blog, am tot publicat experiente ale altora (fie ca a fost vorba de interviuri sau guest posturi) despre Asia, iar unele chiar despre cum a fost prima oara in Asia. Cred ca a venit si randul meu sa va povestesc despre cum a fost prima oara in Asia. Daca e sa ne uitam la atlasul geografic, prima tara asiatica in care am calcat este Iordania, dar Orientul Apropiat are destul de putine trasaturi in comun cu Asia, are o identitate distincta. Asa ca, prima oara, am mers in Asia intr-o destinatie pe care multi o aleg ca fiind “prima oara in Asia” – Thailanda. Si pentru ca tot am ajuns in Thailanda, mi-am programat un drum si in Cambogia pentru a vizita complexul arhitectonic Angkor Wat. Dar sa nu anticipez 🙂

Asa ca, intr-o zi geroasa de decembrie, ma prezentam la aeroportul Otopeni pentru a ma duce in tarile calde… Era prima vacanta de iarna pe care o petreceam la caldura si primul Revelion pe care urma sa-l sarbatoresc in apa marii… Si mai aveam parte de o premiera, era primul zbor intercontinental efectuat la clasa business… Si asta, totul gratis… pentru ca aveam mile.

De unde insa atata pogon de mile. E o poveste mai lunga. Candva, in a doua jumatate a anilor  ’90, compania elvetiana SwissAir s-a ambitionat sa devina una din marile puteri ale industriei de transport aviatic. Nu conta ca era compania aeriana a unui stat mic, iar competitorii ei aveau in spate tari de 7-8 ori mai mari decat Marea Britanie, Franta sau Germania, SwissAir se dorea o mare putere… A investit in companii cronic falimentare ca Sabena (care, de altfel, a si falimentat, tragand dupa ea si compania-mama Swissair), in Turkish Airlines, TAP, o companie franceza care zbura prin Caraibe, Oceanul Indian si Noua Caledonie – AOM si multe alte companii mici si marunte… A creat o alianta de companii aeriene numita Alianta Qualiflyer (dupa numele programului de loializare de care erau extrem de mandri)… Alaturi de Swiss, TAP, Turkish, AOM, se mai afla si Austrian Airlines (care, intre timp, s-a refugiat in bratele Lufthansa) si alte cateva companii inclusiv American Airlines. Eu am zburat destul de mult cu SwissAir sau Austrian in anii ’90 in interes de serviciu si am acumulat destule mile Qualiflyer… dar totusi oricat as fi zburat, era aproape imposibil sa adun mile sa zbor in Thailanda si la business class.

Insa, candva in septembrie 2001, niste avioane s-au izbit de turnurile gemene de la New York sau au cazut peste Pentagon. Industria aeriana era lovita in plin, iar cei mai slabi au intrat in colaps. Falimentul a lovit Sabena (companie care a inregistrat profit in doar doi din cei 80 de ani de existenta) si a antrenat dupa ea si colapsul SwissAir care a intrat in incetare de plati… Dupa vreo saptamana, timp in care avioanele au ramas la sol, multe arestate prin diverse aeroporturi unde nu-si platisera dreptul de aterizare sau kerosenul, cateva curse au inceput sa functioneze… dar unele plecau spre destinatie si nu se mai intorceau, fiindca erau arestate pentru neplata datoriilor. Mii, zeci de mii de pasageri erau afectati, ramanand pe te miri unde prin lume. Incet-incet, SwissAir reluau anumite zboruri, dar comandantii de aeronava zburau cu genti pline cu cash pentru ca altfel nu erau primiti la aterizare… unele zboruri s-au intors la Zurich pentru ca nu primisera OK-ul de aterizare prin Europa… In aceste conditii tragice pentru compania elvetiana, pentru a mai strange doritori, Swissul arunca cu mile Qualiflyer in stanga si-n dreapta. Am avut de facut doua drumuri in interes de serviciu la Roma si la Bruxelles si am decis sa risc si sa zbor cu SwissAir. Spre norocul meu, cursele s-au desfasurate in bune conditii (nu ne-au dat insa de mancare, lucru de neconceput in anul 2001 pentru ca nu platisera firma de catering de nu stiu cand), avioanele nu au fost arestate (in fata mea, la aterizarea pe Fiumicino, un reprezentant al aeroportului s-a urcat la bord, a numarat banii adusi de comandant si de abia dupa aceea a permis debarcarea pasagerilor), in schimb am primit zeci de mii de mile bonus – in mod normal, un zbor Bucuresti – Zurich – Roma – Zurich – Bucuresti imi aducea cam 3.000 de mile, acum mi-adus, daca tin bine minte, vreo 50.000 mile! In plus, la intoarcere, bagajul mi-a fost deteriorat… Am facut “damage report” si m-am dus sa-mi recuperez banii de pe geamantan. Reprezentanta SwissAir s-a scuzat, aproape sa cada in genunchi, ca, din cauza ca sunt in incetare de plati, nu poate sa-mi dea niciun leu, dar ca poate sa-mi dea mile Qualiflyer. “Cate?” am intrebat. Raspunsul a venit ca un ciocan: “ce ziceti de 20.000?”. Sa cad pe spate. Cu 20.000 de mile, zburai oriunde in Europa la economy. Raspund: “30.000 se poate ?”. “OK. Deal!”. Cu 30.000 zburai business class oriunde in Europa.

E drept, in momentul acela milele Qualiflyer nu aveau nicio valoare, iar SwissAir era pe moarte. Dupa cateva saptamani bune de agonie, guvernul elvetian a convocat de urgenta reprezentantii celor mai mari 10 sau 20 companii din Elvetia. D-alde Nestle, Holcim, industria de medicamente, marile banci etc. Si a zis “Baieti, este imposibil sa nu avem o companie aeriana, fiecare bagati 10 milioane si salvam SwissAir”. Elvetienii s-au executat. Ingineria financiara a fost ca falimentarul SwissAir mai avea o filiala specializata pe zboruri regionale (Crossair). Crossair a fost vandut grupului celor 10 investitori care au pompat banul, iar Crossair a cumparat avioanele, landing rights-urile de la muribundul Swissair. Cateva luni mai tarziu, Crossair a fost rebotezat Swiss International Airlines, dar nu a putut sa recupereze si codul Swissair – SR. Pana in ziua de azi, noul SwissAir (acum detinut de nemtii de la Lufthansa) are indicativul LX – fostul indicativ Crossair.

Ca o paranteza, belgienii au incercat aceeasi smecherie. Guvernul a convocat principalele companii belgiene si le-a spus sa bage banul sa salveze Sabena… Toti presedintii marilor companii au iesit din intalnire, tinandu-se de burta de ras… Cine dracu sa bage banii in Sabena… Ulterior, s-a facut o smecherie si a aparut Brussels Airlines (numit si SN Brussels Airlines – SN fiind indicativul Sabenei).

Si uite asa, m-am trezit cu 160.000 mile, exact cat sa zbor pana in Thailanda la  business class 🙂 Dar despre asta, in episodul de maine.