Top 5 gratis – Munchen

teatrul national bavarez.jpgNu am calatorit prea mult prin Germania, dar, din ce am vazut, cred ca München imi place cel mai mult, posibil la concurenta cu Berlinul. Dar daca Berlinul este un oras modern, un oras avangardist, un oras care se transforma de la an la an, Münchenul este burgul traditional unde lumea traieste pur si simplu bine… si evident traiul bun se masoara in litri de bere! In 2010, Münchenul s-a aflat pe locul 1 in indexul global Mercer al “oraselor in care e cel mai bine sa traiesti”, iar spiritul molcom al urbei este reflectat de porecla data de localnici – “Milionendorf” – adica “satul cu un milion de locuitori”, sau “Toytown”, cum il numesc, cu simpatie, rezidentii anglofoni.

Münchenul nu este un oras ieftin, dimpotriva, asa ca, in caz ca ajungeti prin capitala Bavariei, n-ar fi o idee rea sa aflati ce puteti sa faceti moca. Mai ales ca Münchenul este o poarta aeriana spre partiile de schi din sudul Germaniei si Tirol.

  1. Turul gratuit al Münchenului per pedes. Vreti sa vizitati orasul in compania unui ghid plin de haz care sa va povesteasca diverse lucruri despre ce vedeti? Baietii si fetele de la Sandeman ofera de doua ori pe zi o tura prin München gratis. E drept, ofera si tururi pe bani, dar acest tur de 3 ore este gratis. Pentru mai multe informatii, uitati-va pe site-ul Sandeman.
  2. München Glockenspiel – in fiecare zi la 11 dimineata si la 12, la pranz, lumea se aduna in fata Primariei pentru a privi si a asculta spectacolul dat de statuile de la ceasul Primariei. Ceva similar este si la Praga, dar, oriunde gasesti astfel de ceasuri, ai parte de un scurt moment simpatic.
  3. Frauenkirche – Bavaria este un land majoritar catolic, asa ca principala biserica din oras trebuie sa fie cu adevarat, o opera de arta. Daca intrarea la muzeul bisericii se plateste, accesul in catedrala propriu-zisa este gratuit si merita cu prisosinta.
  4. Feldherrnhalle – “Sala maresalilor” este o loggie monumental construita in secolul al XIX-lea in onoarea maresalilor armatei bavareze. Pentru cei care ati vizitat si Florenta, veti descoperi niste similitudini majore… Corect, Feldherrnhalle a fost construita avand ca model Loggia dei Lanzi de vizavi de Palazzo Vecchio din frumosul oras toscan. In plus, aici au avut loc luptele intre nou creatul partid nazist si politia bavareza dupa puciul esuat al lui Hitler din una din berarile orasului.
  5. Oktoberfest – intrarea la Oktoberfest este gratuita, ca, de altfel, si participarea la toate evenimentele sau parazile ocazionate de marea orgie a berii bavareze… Intrarea e libera, dar poti sa ramai insensibil cand vezi atata bere buna? Dar, repet, intrarea e gratuita, deci se califica sa intre pe lista “top 5 gratis”!

Imagini Munchen

Imagini Bavaria: la plimbare prin capitala

Plimbarea prin orasul vechi este cu adevarat o placere

Imagini Bavaria: teatrul national Munchen

Teatrul National Bavarez

Obiective turistice Germania: Primaria

Primaria unde se afla…

Obiective turistice Bavaria: Glockenspiel

Glockenspiel-ul

Imagini Bavaria: Frauenkirche

Catedrala Sf. Maria

Obiective turistice Bavaria: Catedrala

Adica Frauenkirche pe nemteste

Obiective turistice Bavaria: Feldherrnhalle

Feldherrnhalle, mult mai pasnica decat in 1923…

Imagini Bavaria: orasul vechi vazut de sus

Orasul vazut de sus

Categorii:
Germania · Top 5 gratis

Comentarii

  • Nicky spune:

    Nu zici nimic de bere… e o scapare sau nu e gratis?

  • Nic spune:

    Ar mai fi cateva gratis:
    – panorama orasului vazuta de pe dealul din Olympia Park;
    – plimbare prin gradinile palatului Nymphenburg;
    – plimbare in Englischer Garten;
    – antrenamentul echipei FC Bayern si sala cu cupe, din Säbener Straße;
    – poti intra in berarii si asculta live muzica baveraza, nestand neaparat la masa; evident si la celebra Hofbrähaus.
    – vizitarea lagarului de concentrare de la Dachau (aflat in afara orasului, dar ajungandu-se in 45 min. din centru);
    – plimbare prin gradinile celor 3 palate de la Oberschleißheim (tot in afara orasului, dar ajungandu-se tot cam in 45 de min. din centru); ca o parere personala gradinile sunt superbe si mai interesante decat cele de la Nymphenburg; cum nu sunt asa de cunoscute, sunt mai putini turisti si deci atmosfera este mult mai linistita.

    • metalactual spune:

      Foarte bune si aceste ponturi @Nic.
      La vara o sa trec prin oras, pentru patru nopti. Poate mai ai si alte sfaturi…la cald, dupa cum vad acum. Bafta !

  • eliaval spune:

    Buna tuturor,
    vis avis de „Milionendorf” asta nu inseamna ca Münchenul ar avea doar un milion de locuitori cum este afirmat, ci ca Münchenul este un oras scump iar multi milionari träiesc aici !!! Este o diferenta, nu ?? Eu traiesc in acest oras minunat si-mi place viata deosebita de aici chiar daca ( CULMEA!!!!) este mai ieftina decat cea din Bucuresti !! Numai bine tuturor!!

  • ankas spune:

    Desi sunt cabin crew (din pacate nu in Rou), inca nu am fost in acest minunat oras! voi merge in ultima saptamana a acestei luni si am folosit tip-ul pt turul orasuli free!multumesc! am fkt deja rezervarea!!!yupyyy!prima iesire cu cortul in UE!Calatorii faine! pe curand!

  • […] la orele 11 şi 12, păpuşile din Turnul Primăriei dau o reprezentaţie! Glockenspiel Munchen sursa foto Castelul […]

  • […] Cam astea sunt ponturile de azi despre München. De asemenea, va recomand sa cititi articolul “Weekend la München”  pentru a afla cum mi-as organiza un tur al orasului München daca as avea doar doua zile la dispozitie. Si pentru ca Münchenul este un oras scump, in mod cert nu strica sa aflati ce puteti face gratis prin capitala Bavariei in articolul “Top 5 gratis München”. […]

  • nika spune:

    Nu ratati Oktoberfest,am fost si eu toamna trecuta ,super tare ,dat si super scump o bere la 1l 10 eu ,un macrou afumat 15eu ,nu mai spun ca de dat in ceva pe acolo de la 10eu in sus.dar se merita

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest