Am fost pentru prima oara in Nepal in decembrie 2003. Era frig, mult mai frig decat ma asteptasem, nu erau foarte multi turisti (era in timpul razboiului civil), dar a fost o tara care mi-a placut enorm. Nu am fost decat in zona Kathmandu, dar mi-as fi dorit sa merg si prin alte parti cum ar fi Chitwan National Park sau la Pokhara. Intre timp, m-am cunoscut si cu Razvan Marc si am descoperit ca nu eram singurul roman indragostit de Nepal. Asa ca m-am decis sa revin dupa multi ani, in 2011. Dar m-am gandit sa mergem mai multi. Asa ca, dupa o discutie cu Dragos de la Explore Travel, am zis: ce-ar fi sa organizam o gasca mai mare. Ideea initiala era sa fim vreo 10…. Pana la urma am ajuns 28 de oameni, cu un program structurat in trei variante: o parte vizitau doar Nepal, altii vizitau Nepalul si mergeau si in Bhutan, misteriosul regat budist de la picioarele Himalayei, si un al treilea grup pleca spre Tibet, insotit de Razvan Marc. La atata lume, am avut nevoie si de un sprijin la fata locului, iar acesta a fost Raj de la Good Kharma Trekking.

Plecarea intr-o zi de vineri de inceput de octombrie… De aproape o luna, Romania se bucura inca de vara… mergeam in maneca scurta, ploile si frigul inca nu venisera in gradina carpatica. In schimb, ma uitam pe accuweather si vedeam ca musonul care trebuia sa se stinga in Nepal pe la jumatatea lui septembrie inca uda Nepalul din plin. Speram totusi ca accuweather sa nu fie asa de accurate… il testasem cu o luna inainte in St Lucia si vazusem ca era complet pe dinafara. Oricum, mergeam… Si am avut noroc, cred ca am avut doar vreo doua zile partial noroase in toata excursia si niciun strop de ploaie… Ba mint, a plouat vreo 15 minute intr-o seara.

Am plecat in doua transe. O parte au zburat cu o combinatie de low-costuri (Bucuresti – Istanbul cu Pegasus, apoi Istanbul-Sharjah – Kathmandu cu Air Arabia) si plecau mai devreme. Cum am avut ceva treaba la serviciu, nu am ajuns la Otopeni sa le urez drum bun, dar evident ca am ajuns la ora de imbarcare pentru Qatar Airways. Era prima oara cand zburam cu Qatarul si am fost extrem de surprins sa descopar ca imbarcarea a inceput cu aproape o ora inainte de ora de plecare. Avionul venea de la Sofia si se indrepta spre Doha, dar chiar si asa, nu prea inteleg de ce era nevoie sa ne tina in avion… Ma rog, politici si politici.

Dupa ce am primit de mancare, am cam tras pe dreapta si am motait-dormit pana deasupra Bagdadului… Iar Bagdadul arata fabulos de sus… complet luminat, cu desertul stralucind in lumina lunii… Ulterior, am zburat deasupra campurilor petroliere din sud, unele in flacari (sincer, n-am inteles de ce, focul lasat de Razboiul din Golf a fost stins de mult, acum erau flacari destul de ordonate, de, initial, am crezut ca sunt luminile de orientare ale vreunui aeroport), a survolat Kuwaitul luminat a giorno si, in final, dupa un vals deasupra unei retele incredibile de sonde si magistrale perfect laminate, am aterizat pe aeroportul international Doha.

Eram pentru prima oara in Qatar. Mai multi amici care au trecut prin aeroportul din Doha inainte imi povesteau ca despre ceva horror. E drept, am mers cu autobuzul de credeam ca ne-au lasat prin Arabia Saudita si de acolo tot bagam si am ajuns la terminalul de zboruri interne care arata ca o autogara. In schimb, aeroportul-tranzit international arata OK. Ma rog, nu era ceva de cazut pe spate, dar arata bine – curat, marisor, magazine cu mii de parfumuri, loc de odihna, moschee, tot ce-i trebuie calatorului. Inteleg ca de abia la anu’ va fi gata noul aeroport care se anunta o lucrare extra-terestra, cu un buget fara numar, fara numar… dar, pana atunci, nici actualul aeroport nu arata rau. Doar daca ar parca avioanele alea cu cativa kilometri mai aproape de terminal, ar fi chiar o idee buna.

Zborul urmator spre Kathmandu a venit repede, aveam o conexiune foarte faina. Si cum am decolat, m-am pus pe somn. A doua zi trebuia sa aterizam pe la 8 dimineata si urma sa fie prima zi de Kathmandu… si n-aveam chef sa dorm in Kathmandu, mai bine dorm in Qatar Airways….

Se face dimineata… stewardesele incep sa se agite, se ridica obloanele… un soare intens inunda avionul… ma uit in jos, spre pamant. Se vede!!! Nu e nor, doar un pic de ceata. Si, in curand, vedem culmile inzapezite ale Himalayei… E soare, cool… si dupa un mic dejun in viteza, survolam un pic capitala nepaleza si, in fine, avionul se pune rotile pe pista aeroportului Tribhuvan… Wow, i-au mentinut numele de Tribhuvan! Tribhuvan a fost unul din regii Nepalului, dar, intre timp, Nepalul nu mai este monarhie, ci Republica Democratica condusa de Partidul Comunist Maoist!

Aterizam intr-un Nepal profund schimbat. Nu neaparat din punct de vedere arhitectonic, ci politic. Acum opt ani aterizam in ultimul regat hindus de pe glob, condus de un rege autocratic ce preluase surprinzator puterea de la fratele sau care fusese mitraliat, impreuna cu o buna parte din familie, de printul mostenitor. Intamplator, fratele sau, care mai fusese din greseala rege cand avea 2 ani, in anii ’50, nu era in palat. Iar sotia sa a fost doar ranita de gloantele printului. Evident, asta a dus la numeroase speculatii si la o teorie a conspiratiei dezvoltata in multe carti. Noul rege, Gyanendra, a devenit impopular in mod fulgerator. Nu stiu cat de popular sau impopular a fost precedentul rege, mitraliatul Dipendra, dar cel putin la incinerarea sa am vazut imagini cu zeci, poate sute de mii de oameni plangand. Aparent, fiul sau isi mitraliase familia pentru ca taica-su nu-l lasa sa se casatoreasca cu iubita sa, o membra a clanului Rana care timp de mai bine de o suta de ani bagase familia regala Shah intr-o cusca aurita si conduceau efectiv tara, in timp ce regii erau doar scosi la iveala de festivaluri precum sfintele moaste.

Gyanendra a continuat razboiul cu gherilele maoiste, a demis Parlamentul si guvernul si a guvernat ca un monarh absolut din februarie 2005 pana in aprilie 2006, cand a trebuit sa cedeze revoltei populare si sa predea puterea Parlamentului, pastrand doar niste functii decorative. Intre timp, razboiul s-a potolit, partidul comunist-maoist a fost legalizat si a participat la alegerile parlamentare, pe care le-a castigat fara emotii. Urmatorul pas, Parlamentul a proclamat Republica, implinind blestemul lui Guru Gorakhnath care i-a prezis primului rege nepalez, unificatorul Prithvi Narayan Shah, ca va face un regat mare, dar l-a blestemat ca dinastia sa se va stinge dupa zece generatii… Acest blestem se cunostea din 1768 si iata ca exact a 10-a generatie l-a implinit: regele Dipendra a fost mitraliat de fi-su, iar regele Gyanendra a fost alungat de pe tron.

Sa lasam insa politica la locul ei pentru ca nu am vazut prea multe steaguri rosii si seceri pupandu-se cu ciocane pe strazile noului Nepal si sa ajungem la mult iubitul si stimatul birou de emigrare, adica acolo unde trebuia sa platim viza si sa intram in tara. Desi sub regim republican, Nepalul a pastrat bunul obicei de a da viza la sosirea pe aeroport, dar si bunul obicei al alcatuirii unei singure echipe care sa se dedice procesarii turistilor straini – o tanti capsa poza pe formular, cineva lua banii si dadea o factura, al treilea punea stickerul in pasaport si, de necrezut, era acelasi individ care si stampila stickerul, fiind un adevarat erou al multi-taskingului. Am uitat sa precizez ca tocmai aterizasera vreo patru avioane pline si am scapat din coada dupa vreo doua ore de asteptare. Fumatorii din grup s-au bagat in fata, ca intrasera deja in fibrilatii dupa zboruri atat de lungi.

In fata aeroportului, aceeasi scena ca acum opt ani, dar parca mai putin disperata. Acum opt ani ii vedeam cum se catarau literalmente pe geamul portii de iesire din aeroport, acum erau aliniati cu hartii in mana sub ceva aratand a statie de autobuz, sub privirea severa a unui politist cu un bat in mana. Raj ne astepta la costum, cu ghirlande de flori de intampinare… Era cald, era soare, eram in Kathmandu…. Uraaaa!

Nu a fost ura pentru toata lumea, vreo jumatate dintre noi au sosit ca niste flori fara bagajele de cala. La toata lumea a venit bagajul cu zborul urmator de la Doha (Qatar Airways are vreo trei zboruri pe zi Doha – Kathmandu), cu exceptia unei tipe a carei geanta a facut o excursie in jurul lumii, fiind gasita dupa vreo doua zile tocmai la Houston, in Texas… Evident, dupa istoricul semnal “Houston, we have a problem”, bagajul nu a fost expediat in spatiul extraterestru (sa zica mersi ca nu a zburat la Baikonur, ca Cape Canaveral, oricum, nu mai are rachete sau navete spatiale), ci s-a reintalnit intr-un moment romantic si inaltator cu proprietara exact in ziua cand se indrepta spre Tibetul cam inghetat cu toate hainele groase, evident, in geamantan!

Am pornit-o la drum intr-un autobuz adus de Raj. Prima remarca – au asfaltat drumul de acces spre aeroport, a doua, a aparut o mare poarta de bun venit. In rest, exact acelasi oras pe care-l stiam – nebun si boem, ametit si colorat, cu vaci comunitare si pierde-vara, cu femei in sari si murdarie pe jos… Unii dintre noi, prima oara in Asia, pareau siderati… Ar fi fost mai bine daca treceam inainte pe la Delhi, li s-ar fi parut aici raiul pe pamant!

Intr-un tarziu ajungem si in prea slavitul cartier Thamel, ghetoul turistilor straini din Kathmandu, in fata hotelului Vaishali, anuntat ca fiind de 4 stele. Era de 4 stele, dar cam palide, parea un hotel gandit ca un business hotel, dar undeva prin anii ’70, de cand nimeni nu s-a gandit ca s-ar putea sa se mai modernizeze. Curat era, camerele erau OK, apa cam galbena, iar sapunul putea a… ma scuzati, nu va zic ca pute… Noroc ca Thamelul e plin de supermarketuri si mi-am cumparat un gel de dus pentru a-l folosi pe post de sapun.

La Vaishali, surprize, surprize, nu aveau cate camere ne trebuiau. Oricum, cu toata coada de la viza, ajunsesem inainte de ora 12:00 si de abia dupa 12 puteam sa navalim in camere. Oricum, hotelul, desi cel mai mare din Thamel, era plin de grupuri de pe toate meridianele. Intre timp, Raj se descurca el prin metode numai de el stiute si in cele din urma toti vom avea camere, trebuind insa sa impartim camera, eu cu Razvan si doua fete carora le multumesc ca s-au voluntarizat. De a doua zi, totul a intrat in normal si pot sa spun ca totul a functionat snur, de neasteptat pentru stilul mai haotic din subcontinent, dar in cazul lui Raj restul a fost impecabil – autobuzele, masinile, lotcile, elefantii, ricsele au venit la timp, camerele in hoteluri erau gata, totul a fost super-OK

Si intr-un tarziu, cand toti s-au cazat si Razvan a disparut pe vreundeva prin Thamel, am putut s-o tulesc si eu impreuna cu alti trei spre KATHMANDUUUUUUU. Am trecut in viteza prin cartierul care geme de restaurante, guest house-uri, magazine de haine, de echipament montan, internet-caféuri si cate si mai cate… Dupa ce parasim Thamelul, ajungem intr-o piateta cu o stupa budista in mijloc si cu magazine de tatuaj si de piercing, iar apoi, aproape firesc, as putea spune, ajungem in cartierul dentistilor… plombe de aur expuse in geam si alte produse similare fac din respectiva strada un loc perfect pentru un thriller.. Si cum in Kathmandu, schimbarile de atmosfera pot fi foarte bruste, dupa un colt apare o stupa alba, impresionanta, serena, dominata de ochii albastri  atotvazatori ai lui Buddha. Este locul unde copiii se joaca, adultii se roaga, iar sahibii fotografiaza din toate unghiurile… Intre timp se deschide si templul budist tibetan si avem primul contact cu lumea colorata si linistita a templelor budiste.

O luam din nou la trap spre inima Kathmanduului, piata centrala – Durbar Square! Acum opt ani ajungeam aici pe inserat, la putin timp dupa apusul soarelui… Aveam parte de unul din acele momente magice pe care le poti intalni uneori in calatorii… siluetele exotice ale pagodelor se profilau negre pe fundalul de cerneala al cerului… a fost un moment magic. Acum ajungeam in plina zi, sentimentul era altul, parca de familiaritate… am mai fost pe aici candva…

Ca si acum opt ani, sahibii trebuie sa plateasca o taxa de intrare (300 de rupii, adica vreo 3 euro), iar apoi ne-am dus la biroul de informatii turistice din cealalta parte a pietei care ne-a dat un permis de intrare gratuit in piata. Il puteam lua si pe o luna daca aveam pasaportul si o poza de buletin la mine (pasaport aveam, poza o lasasem la granite), asa ca am facut un permis de doar trei zile… Piata Durbar este o adunare de pagoda mai mari sau mai mici, de statui de zeitati, toate aparate pe o latura de vechiul palat regal, parasit de monarhi cu mult timp in urma. Ca intotdeauna, locul zumzaie de lume, de gura-casca, de nepalezi care isi omoara timpul stand pe cerdacul templelor si observand lumea, de turisti care pozeaza, de falsi sadhu (oameni sfinti) care pozeaza pentru turisti (a aparut intre timp si varianta feminina – sadhita), ghizi potentiali care vor sa-ti distruga cunostintele acumulate din ghiduri gen Lonely Planet etc. etc… Este locul unde e bine sa te hodinesti, sa te asezi pe un cerdac si sa admiri spectacolul lumii… al unei lumi fascinante, imbracate in sari…

Din pacate, seara se apropie si trebuie sa raportam la o ora fixa la hotel. Intre timp, sper ca si-a facut aparitia si grupul venit cu low-costul (care ateriza pe la vreo 2 dupa-amiaza) si ca au avut camere. Totul era OK… Seara urma sa ne ducem intr-un local traditional unde Raj ne dadea o masa. Am ajuns ultimul din grup… Lumea cu un punct rosu in frunte (pe care eu l-am ratat), cu fete cam lungi de oameni care au dormit mai mult sau mai putin in avion, avand in fata mancaruri cat mai exotice.. Si cum unora le place spicy, a fost chiar o placere. Am mancat, ne-am uitat la niste dansatori care au interpretat dansuri de prin diverse zone ale Nepalului si ne-am retras cu torte acasa… A doua zi era prima zi “oficiala” in care vom incepe actiunea #occupy Kathmandu!

Imagini Kathmandu

Bagdad by night !

Campuri petroliere in sudul Irakului. De ce or arde ?

Aeroportul International Doha – decent, dar mic

La sosire, in Kathmandu

Cu o ghirlanda de bun venit

Hotel Vaishali Kathmandu

Thamel, oaza turistilor straini

Cine isi face un piercing in Nepal ?

Maseaua din stanga sus, va rog. Cu discount !

Stupa din centrul orasului

In interiorul templului budist tibetan

In tara cu atatia yogini…

Prima imagine cu Durbar Square venind dinspre Thamel

Pagoda in Dubar Square

Durbar Square

Sadhu de protocol

Lume, lume si popor !

Unde-i Hitchcock sa ii vada ?

Iaca si fotomodela pozand in mijlocul pietei !

Masa festiva la restaurantul traditonal