Cand luam in primire camera de la Hotel Vaishali, de abia atunci realizam ca am intrat in ultimele doua zile ale excursiei. Ajungeam in Kathmandu acum doua saptamani, dar parca ajunsesem cu o luna inainte, atat de multe am facut si am vazut… Dar nu era timp de rememorat si retrait pentru ca mai aveam doua zile in Kathmandu si trebuia sa beneficiem din plin de aceste ultime zile in Nepal…

Si ultimele zile erau dedicate poate celor mai importante monumente din zona Kathmandu – templul hindus de la Pashupatinath si stupa budista de la Bodhanath (sau Bouddha). Pentru credinciosii altor religii poate parea realmente ciudat cum hinduismul si budismul s-au combinat… exista atatea locuri multiconfesionale in lume, unde credinciosii unei religii locuiesc alaturi de credinciosii altor religii si fiecare se duce la biserica, moscheea sau templul lui, in schimb, aici, in Nepal, budismul s-a incrucisat cu hinduismul… Buda este si un zeu hindus, de aceea sa nu fii mirat sa vezi o majoritate hindusa care vine sa se roage in templele budiste… Asa ca nu trebuie sa ne miram ca cel mai sfant loc hindus din Nepal se afla la doi pasi de cel mai important loc de pelerinaj budist…

Pashupatinath vine de la numele Pashupati care este una dintre reincarnarile lui Shiva. Daca Shiva este in general un zeu inspaimantator, “Shiva the Destroyer”, cam nervos si impulsiv (isi omoara si fiul crezand ca este amantul nevestei lui si apoi il reinvie punandu-i un cap de elefant – simpaticul zeu Ganesha), in cazul reincarnarii in Pashupati, el este un conducator destul de pasnic al animalelor. Sub reincarnarea de Pashupati, Shiva isi releva latura creativa si, hai sa-i zicem, placuta. Iar Shiva sub forma lui Pashupati este considerat un protector al Nepalului – de fapt, era invocat in toate documentele oficiale ale fostilor regi nepalezi… nu stiu cum mai e acum, in cazul unui guvern maoist, sau poate or fi descoperit ca si Lenin a fost o reincarnare a lui Shiva – una machiavelica insa.

Templul Pashupatinath se afla pe malurile unui mic rau, mai repede, parau numit Bagmati. Asa cum Varanasi se afla pe fluviul sfant Gange, la fel si Bagmati este considerat sfant, incinerarea pe malul sau fiind o reteta sigura pentru o reincarnare superioara in viata urmatoare… asa ca multi nepalezi se dau peste cap pentru a-si aduce parintii sa-I incinereze la Pashupatinath, iar cenusa lor sa fie aruncata in Bagmati… in consecinta, rugurile din Pashupatinath functioneaza din plin.

Microbuzul ne-a varsat undeva mai departe de Pashupatinath si, evident, a trebuit sa trecem printr-un bazar turistic… cu victime prin portofel, pentru ca unii dintre noi nu s-au abtinut sa cumpere cate ceva. Cu cat te apropii de Pashupatinath, incepi sa simti un miros de ars, dar cumva dulceag… chiar si pentru unul ca mine care are simtul mirosului destul de atrofiat. Unii dintre noi cu mirosul mai fin nu prea rezista, asa ca se retrag repede. Ne apropiem. Pashupatinath lucreaza din plin. Doi morti sunt in curs de transformare in cenusa, un al treilea este scos dintr-o racla si pregatit prin ungere cu un soi de ulei (de unde, probabil, provine mirosul dulceag). “Este adus din strainatate, aceea este o racla pentru cei adusi din strainatate”, imi spune ghidul. Cine stie pe unde o fi fost, poate prin Golf, sunt multi nepalezi la munca in golful cu mult petrol, o fi murit omul pe acolo si a fost adus la Kathmandu pentru a fi ars intr-un loc auspicios.

Ma uit la ceremonial de dincolo de parau… Mortul este scos, probabil un preot incepe sa-i zica ceva, lumea in jur sta si se uita. Doi barbati duc lemne si pregatesc rugul. Acum mai bine de un secol, daca omul era ceva important, era urmat pe rug de sotie care ardea de vie alaturi de sot intr-un ceremonial numit sati. Sati a fost practicat si de nevestele primilor regi nepalezi, dar, intre timp, traditia a fost interzisa… In India, mai este practicata din cand in cand, iscand adevarate furtuni mediatice. Aici va arde doar mortul, nu si nevasta… Ciudat, nu il plange nimeni… La doi pasi de ruguri, copii, fetite si baietei complet dezbracati se harjonesc prin apa… O pustoaica se spala pe cap intr-un parau maro, plin de murdariile Kathmanduului, dar sfintit de cenusa mortilor… cum e sa faci baie in asa ceva?!

La Pashupatinath traieste si o colonie de sadhu, oameni sfinti care au renuntat la toate posesiunile si interesele lumesti si se retrag sa mediteze. Este al patrulea pas in ciclul unei vieti virtuoase hinduse – dupa ce a studiat, a devenit tata si a facut un pelerinaj la un loc sfant. In principiu, un sadhu n-ar trebui sa pozeze pentru bani pentru ca banii nu il mai intereseaza, dar se pare ca templul e interesat in aceste rupii pentru a-I intretine, asa ca fac deliciul fotografilor – imbracati in rosu, culoarea lui Shiva, cu diverse desene pe frunte, cam scheletici, datorita dietei destul de severe.

Dupa turul din zona ghaturilor de incinerare, mai facem un ocol prin complexul de cladiri sfinte si ajungem la intrarea in templu. De aici nu mai pot merge mai departe, accesul este interzis pentru cei care nu sunt hindusi. Asa ca nu ma pot poza decat cu poarta si sa-mi aduc aminte de povestea aceea cu “poarta noua”, mai ales cand, la doi pasi dupa intrare, troneaza statuia unui mare bivol cu organele sexuale puse mai in evidenta decat coarnele… sa nu uitam, si hinduismul are multe elemente sexuale, putin socante pentru cineva venit dintr-un crestinism excesiv de pudic…

O luam la picior pe deal, spre locul unde se afla microbuzul. Acum 8 ani cand am fost in Nepal, am mers pe jos intre Boudhanath si Pashupatinath, nu e asa de departe, dar acum suntem multi si timpul e scurt… asa ca microbuzul se chinuieste sa se strecoare pe ulite inguste, prin lume si popor spre marea stupa de la Boudhanath…

Marea stupa de la Boudhanath (sau Boudha) are si ea o istorie multimilenara. A fost construita in jurul anului 600 cam cand regele Tibetului a fost convertit la budist de cele doua neveste ale lui – una nepaleza, alta chinezoaica, si se pare ca a fost ridicata de un print care si-a omorat tatal din greseala. Actuala stupa dateaza de prin 1400, dupa invazia mongola, iar in jurul ei s-a creat de-a lungul istoriei o mica asezare tibetana – era normal ca negutatorii tibetani veniti de peste munte sa se aseze in jurul unei stupe budiste. Dupa 1959, data refugierii lui Dalai Lama din Tibet, o multime de tibetani au trecut muntii in cautarea libertatii si s-au asezat, evident, in jurul stupei… Acum, in zona se afla o puternica comunitate tibetana, extrem de activa si intreprinzatoare, precum si mai multe manastiri tibetane.

Atmosfera de la Bouddha este net diferita de cea de la Pashupatinath… daca la Pashupatinath te simteai clar in subcontinentul Indian, un loc mai galagios, mai murdar, poate si mai obositor, ei bine, odata ce paseai in zona din jurul imensei stupe, sub ochii albastri ai lui Buda, parca te teleportai intr-o alta lume, mai calma, mai senina, mai linistita, ca un aer proaspat dinspre Himalaya… si nu puteam sa nu-mi aduc aminte de atmosfera zen din Bhutan.

De jur imprejurul stupei, magazine de suvenire, restaurante – obligatoriu roof top, din acelea pe acoperis pentru panorama, chiar si un mic templu ascuns printre cladiri… Si este poate un loc obligatoriu de a lua masa…! Este de asemenea un loc perfect de a te bucura de spectacolul strazii – budisti si hindusi, nepalezi si tibetani, femei cu sort tibetan si cu roata de rugaciuni in mana sau barbati in izmene cu scufia tibetana in cap, turisti, backpackeri, copii, scoleri, se invartesc in jurul stupei sub ochii lui Buda, obligatoriu in sensul acelor de ceasornic… Si cum multimea creste odata cu venirea serii, este un loc excelent de a sta pe stupa si a asculta mantrele “Om Mani Padme Hum” care se aud mai bine sau mai hodorogit de la boxele magazinelor de CD-uri si DVD-uri.

Seara, inapoi in Thamelul devenit familiar… Si pentru ca era ultima noastra noapte, reintregiti si cu Cristina si Andrei, veniti conform intelegerii de acum o luna la ora exacta la hotelul Vaishali, ne-am dus intr-un soi de club pe langa Kathmandu Guest House… unde am baut si am descoperit un job nou pentru un club – YTJ! Nu stiti ce e? Simplu, clubul nu are nici DJ (Disk Jockey), nici VJ (Video Jockey), ci YTJ (YouTube Jockey !)…. Pentru ca muzica venea de pe YouTube si un baiat priceput alegea cele mai bune melodii… asta in pauza unei trupe de coveruri care canta destul de bine!

A doua zi dimineata, dupa ce am vizitat niste hoteluri cu Raj, am decis sa am parte de o zi mai zen, asa ca m-am dus la ceea ce se numeste extrem de romantic “Garden of Dreams” – Gradina Viselor!  Ei bine, in mijlocul unei galagii infernale si al unui trafic haotic, al unui oras extrem de dinamic si galagios, gasiti o gradina de un calm… britanic! Inconjurata de cladiri in stil British, nu foarte departe de Thamel, in spatele unor garduri groase si in schimbul a catorva sute de euro, ai parte de un gazon englezesc, de flori tropicale si de o liniste ireala… aici lumea vina sa citeasca, sa stea la soare (in caz ca nu vreti sa faceti o baie in Bagmati), sa zambeasca la soare.

Dar, desi Garden of Dreams te invita la visare, as dori sa mai dau o raita prin Boudha… poate sa visez si acolo la auzul Om Mani Padme Hum… Asa ca sar intr-un taxi si ajung destul de repede in suburbiile Kathmanduului unde se afla marea stupa… Si stau turceste, calare pe stupa, savurand spectacolul lumii. Langa mine, numerosi nepalezi, singuri sau veniti cu prietenii, familia se plimba atat in jurul stupei, cat si pe ea. Unii se descalta, altii nu, este totusi un loc sfant. Iar pe deasupra, odata la 10 minute, un avion decoleaza, inclusiv Air Arabia spre Sharjah care transporta o parte dintre cei cu care am savurat aceste doua saptamani prin jurul Himalayei.

Dupa ce imi mai cumpar niste tricouri, incep sa caut manastirile tibetane din jurul Marii Stupe. Din pacate, mi-am uitat foile din Lonely Planet la hotel si e cam greu sa le gasesc prin labirintul ulitelor mini-orasului tibetan. Gasesc o mare manastire in drum spre Hotel Hyatt si apoi ma ratacesc… Dar nu conteaza, e o parte din Nepalul traditional, de zi cu zi, departe de zona cosmopolita din centru. La un moment dat, dupa un colt, vad o cladire foarte frumoasa, cam la cativa kilometri distanta in varful unui deal. Wow… asta sa fie manastirea Kopan? O cautasem si acum opt ani si nu am gasit-o! Ma uit la ceas… nu am timp s-o iau pe jos… Gasesc un taxi, negociez si la drum!

Manastirea Kopan nu este prea veche, a fost construita undeva dupa ocupatia chineza a Tibetului de un lama refugiat, dar este principalul centru unde poti sa inveti budism si sa meditezi daca esti strain. Daca religia te lasa mai mult rece, poti insa sa faci cursuri de medicina tibetana sau sa inveti cum sa pictezi o thangka, dar majoritatea cursantilor vin aici pentru budism si meditatie. Ce e curios este cand fondatorul Kopanului, Lama Thubten Leshe, a murit in 1984, reincarnarea sa a fost descoperita intr-un baietel… spaniol, Osel Torres. Acesta a fost dus in India la diverse manastiri si a trait ca un lama mai bine de un deceniu, pana la varsta de 18 ani, cand a fugit inapoi in Spania pentru a se face regizor… De altfel, povestea aceasta destul de ciudata a stat la baza filmului “Little Budha”.

M-am plimbat prin Kopan la apus de soare. Era frumos, iar privelistea asupra Kathmanduului era deosebita. M-am plimbat pe langa chortene super-impodobite, parca nu am mai vazut asa prin alte parti (sa fi fost chortenul fostului lama?). Din pacate, manastirea era inchisa, asa ca m-am uitat pe gaura cheii. Nu am vazut studenti occidentali, cu exceptia unei fete care bantuia desculta pe acolo, imbracata intr-un strai care sugera ca e “studenta”, dar zona de “campus” este inchisa vizitatorilor obisnuiti. De aici, am plecat spre Thamel. Era sfarsitul unei excursii deosebit de frumoase.

In drum spre casa, am dormit o noapte in aeroportul din Doha. Cursa de la Kathmandu la Qatar Airways decola din Kathmandu pe la miezul noptii si ajungea in jurul orei 1-2 noaptea (se zboara patru ore, dar e o diferenta de fus orar). Cursa spre Bucuresti era la 8 dimineata, asa ca am platit 40 de dolari pentru a dormi in business lounge. Loc fain, mancare buna, bautura la discretie, dar si locul unde mi-am pierdut ochelarii.

In episodul de maine, o sa incerc sa scriu un soi de mini-ghid despre cum poti vizita Nepalul. Desi pare departe, nu este nici greu, nici scump sa vizitezi aceasta tara fascinanta de la picioarele Himalayei… si pot sa spun ca o experienta de genul acesta merita cu varf si indesat!

Imagini Kathmandu

De la fereastra hotelului Vaishali

Microbuz spre Pashupatinath

Fumul de la incinerari te intampina de departe la Pashupatinath

Unii nu prea suporta 🙂

Dar haideti sa aruncam o privire mai de aproape (cu zoomul)

Iar la doi pasi mai incolo, copii goi se imbaiaza

sau chiar se spala la cap

Este adus un nou mort

iar rugul este pregatit

Ghaturile de la Pashupatinath

Si intrarea in templu (permisa doar hindusilor)

Asa ca o iau la deal

si arunc o ultima privire spre ruguri

Marea stupa de la Bouddha se vede de departe

Dar si de aproape 🙂

iar de la inaltimea roof-top restaurants poti sa

observi ritualurile budiste de inconjurare a stupei

Iar ultima seara in Thamel

A doua zi dimineata, ca de obicei prin Thamel

Pentru a descoperi o oaza neasteptata – Garden of Dreams

Apoi, dau o fuga din nou la Bouddha

Prin jur, lume diversa si colorata precum steagurile de rugaciune

calugari budisti

batrani nepalezi

sau „Sex and the City” varianta Kathmandu

Si cu ochii albastri ai lui Buda in minte

Pornesc in descoperirea manastirilor tibetane din jur

Dar si viata de zi cu zi

Cand deodata vad o cladire frumoasa in varful unui deal… E manastirea Kopan !

Un chorten la Kopan

Sau o statuie cu mai multe capete (precum zmeul din poveste)

Manastirea Kopan

Pentru ca la apus de soare sa ma intorc in Thamel

Ca sa-mi iau rucsacul si sa plec la aeroport.. La revedere, Nepal !