Sincer, am citit si pe alte bloguri si prin presa despre restaurarea cetatii Alba Iulia. Dar nimeni si nimic nu m-a pregatit pentru surpriza care m-a asteptat cand am ajuns in vechea cetate de scaun a Transilvaniei. Mai vizitasem odata Alba Iulia pe la sfarsitul anilor ’90… imi placuse, erau, intr-adevar, multe locuri care aminteau de atatea evenimente din istoria noastra, a romanilor. Am ajuns in Alba Iulia acum cateva saptamani si din momentul in care am ajuns in zona cetatii, mai ales in fostul sant de aparare a cetatii, nu am putut decat sa exclam “WOW, ce au facut astia aici!”. Cand se vor termina lucrarile, va fi unul dintre cele mai faine centre vechi ale Romaniei si sud-estului european.

Am ajuns in autogara orasului cu Dacosul… Vopsita cam strident, in schimb, mi s-a parut OK. Orarul semnalizat, peroanele clar marcate. L-am intrebat pe un nene si m-a lamurit ca cetatea nu e foarte departe. Aveam in mana o carte destul de groasa, foarte faina, publicata de Biroul judetean de turism Alba, care prezenta toate minunatiile din judetul “cu forma de inima”… erau prezentate cu amanunte pana si cele mai neinsemnate locuri intr-o grafica de exceptie… Ca dimensiune – ziceai ca e un adevarat Lonely Planet al judetului Alba… Toate bune si frumoase, dar volumul avea o mica mare problema – nu continea nicio harta a orasului… doar una destul de greu de folosit a judetului. Pacat!

In fine, Alba-Iulia nu este totusi un oras prea mare, asa ca m-am lamurit destul de repede ce si cum sa vezi, dar mi-ar fi fost mai usor cu o harta. In drumul spre cetate, am descoperit un cimitir destul de mare, care se intindea peste un deal… Hmm… m-am gandit ca de pe deal as putea gasi o panorama asupra cetatii, dar m-am inselat. Erau doar blocuri si case. In schimb, am descoperit un mic obelisc cam ignorat, care marca locul martirajului lui Horia si Closca. Pe dealul unde au fost acestia executati acum se gasesc vile mandre, dar si blocuri comuniste. In fine.

Putin derutat, ajung prin santurile de aparare a cetatii… aici am avut parte de marea surpriza… Amenajate impecabil, stralucind in soare, dar, din pacate, complet pustii, santurile de aparare si zidurile cetatii sunt ca noi, ca scoase din cutie… Aici ar gasi Vunk raspunsul la cererea lor “vreau o tara ca afara”… pentru ca zona era restaurata cu o minutiozitate si o atentie la detaliu neobisnuite la romani. Nu pot spune decat ca locul era fascinant… Mai exista o problema – era pustiu, nicio urma de hominizi… in orice parte a locului, un astfel de loc ar colcai de zeci si sute de restaurante, terase, locuri de relaxare si distractie… Ulterior, un localnic mi-a spus ca vara ar fi… Cred ca dupa ce restaurarea se termina, Alba-Iulia va trebui sa investeasca bani seriosi pentru a atrage turistii… si are sanse, nu departe se afla un adevarat “triunghi de aur al Transilvaniei”, daca ar fi sa parafrazez un produs al fabricii de publicitate a Indiei. Asa numesc eu Sighisoara – Brasov – Sibiu, iar cu Alba-Iulia ar putea deveni un adevarat dreptunghi…!

Am bantuit destul de mult prin santurile de aparare. La un moment dat, drumul era blocat… Santierul nu este inca terminat, asa ca am luat-o la picior in directia opusa… Pe drum, ma intalnesc cu un tip imbracat in catana imperial habsburgica. Cool… ideea cu strajerii cetatii de la Sighisoara are epigoni si la Alba-Iulia. Si arata chiar bine! De altfel, la 12 fix, are loc ceremonialul schimbarii garzii cetatii cu participarea catorva pedestrasi si calareti imbracati in costume de epoca… Foarte fain! Iar la poarta principala se afla in permanenta una sau doua garzi “imperiale”. Eu am fost intr-o zi de lucru, dar sambata dimineata se pare ca ceremonialul schimbarii garzii este completat de niste salve de artilerie… Le urez celor care se ocupa de turismul din Alba-Iulia ca acest ceremonial sa devina la fel de popular ca si salvele de artilerie care sunt trase zilnic in La Valletta, in Malta!

Tipul imbracat in catana imperiala care mi-a vorbit de ceremonialul garzii imi spune ca ai lui colegi calari au plecat deja… si ii vad, sus pe ziduri, la trap, pe niste cai superbi… nu ma prea pricep la cai, dar banuiesc ca sunt faimosii lipitani, caii favoriti ai imparatesei Maria-Tereza… crescuti la herghelia de la Sambata de Jos, in Tara Fagarasului. Accelerez, dau si peste niste fantani faine, dar, din pacate, accesul sus, pe ziduri, este destul de dificil – nu exista scari de urcare nici macar sub puntile de la intrarea in cetate… Ma rog, o iau chiar la fuga, ajung in fine la un liman si ajung la poarta cetatii dinspre monumentul lui Horia, Closca si Crisan, exact in momentul in care se schimba garzile…. Cu constiinciozitate, pot sa spun.

Cum intru in cetate, undeva in stanga, in fosta manutanta imperiala (manutanta este unitatea militara care se ocupa de depozitul de grane si producerea de paine pentru intreaga armata) se construieste un hotel de lux in stil habsburgic, numit Hotel Medieval. Am aflat de ei la targul de turism din Bucuresti si mi-au spus ca toata atmosfera, inclusiv costumele personalului, va fi ca in Evul Mediu – paji, domnite, cavaleri… Desi hotelul nu era inca deschis, prin zona misunau niste barbati si femei in costum de epoca… Super tare!

Daca exteriorul cetatii este terminat intr-o proportie destul de mare, in interior este inca santier… nu am putut ajunge in dreptul statuii lui Mihai Viteazul, iar piateta din spatele Muzeului Unirii era, de asemenea, santier. O sa arate cool… si chiar cred ca lucrarile se vor termina la anul, asa cum proclamau toate pancartele cu semnele UE (principalul sponsor), ale Guvernului Romaniei si Primariei din Alba-Iulia… Pentru ca, spre deosebire de alte locuri, chiar se lucra. Inclusiv pe drumul dinspre Sibiu, am fost surprins sa vad un efort sustinut in construirea autostrazii Sibiu – Orastie. No, bravo, se mai poate si prin Romania!

M-am dus sa vizitez Sala Unirii si apoi Muzeul. Nu e niciun secret, una dintre pasiunile mele este istoria, asa ca nu puteam rata un loc cu o semnificatie atat de importanta pentru noi… Si am redescoperit o sala care mi-adus aminte de atmosfera pe care am intalnit-o in Palatul Mitropoliei Bucovinei din Cernauti, in sala Unirii… aceeasi sala solemna, austera, dar incarcata de semnificatii istorice. Peste drum se afla Muzeul Unirii. Daca Sala Unirii am mai vazut-o, intram pentru prima oara in Muzeul National al Unirii… unde am intrat fara sa platesc nimic, dar in schimbul completarii unui chestionar! Interesanta forma de cercetare de piata. In Muzeul Unirii am descoperit, cu surprindere, ca cea mai mare parte a colectiei nu se refera la evenimentul Unirii, ci la… perioada romana. In ciuda unor texte ramase parca din manualul de istorie din perioada comunista (gen “oranduirea sclavagista”), pot spune ca este un muzeu remarcabil de bogat in exponate romane. Alba-Iulia, Apulumul roman, a fost o municipalitate bogata a Romei, asa ca au ramas numeroase artefacte, unele chiar deosebite… am vizitat, recent, Muzeul din Beirut si pot spune ca exponatele din Alba-Iulia sunt de cel mai inalt nivel… Dar, cum spuneam, am fost surprins sa descopar ca momentul Unirii de la Alba-Iulia este reflectat destul de fugitiv. Am aflat insa ca, in zilele respective, presa anunta incoronarea regelui Ferdinand ca rege al tuturor romanilor sub numele de … Regele Mihai al II-lea (Mihai I fiind, probabil, Mihai Viteazul). Pana la urma, Ferdinand nu si-a schimbat numele (si bine a facut), in schimb, nepotul sau a fost botezat Mihai, nascut la 3 ani de la Marea Unire.

Dupa Muzeul Unirii, am mers la Catedrala Unificarii, foarte frumoasa, cu un turn putin cam prea inalt, dar, de inteles – era musai sa puna in umbra vechea catedrala romano-catolica, simbol al stapanirii maghiare. Am intrat si in catedrala romano-catolica in cautarea mormantului lui Iancu de Hunedoara, dar nu l-am gasit. Avea loc si o slujba in acelasi timp si n-am vrut sa deranjez. Am descoperit insa morminte ale unor principi de Transilvania (cum ar fi Gabriel Bethlen) si am citit ca prin biserica s-ar afla mormintele a numerosi principi ardeleni – inclusiv al lui Andrei Bathory, infrantul lui Mihai Viteazul de la Selimbar. Dupa batalie, Andrei Bathory a fost ucis de secui si capul lui adus Viteazului, care, desi Andrei Bathory ii fusese inamic, a decis inmormantarea acestuia cu onoruri in catedrala unde se odihnesc marea majoritate a principilor ardeleni.

Una dintre problemele actuale ale cetatii o constituie lipsa locurilor unde se mananca. In afara de un restaurant in zidul cetatii, nu am gasit decat pufuleti si inghetata intr-un chiosc in fata Catedralei Unirii. Dar sper ca, odata cu terminarea lucrarilor de restaurare, cetatea sa freamate de vizitatori si terase faine… ca la Sighisoara!

Am mai facut o tura prin cetate, m-am plimbat pe stradutele “dosnice” de pe langa Universitate si, in fine, am ajuns la bisericuta din lemn construita pe buza unui deal… Apoi, am luat-o spre autogara… cu sentimentul ca am petrecut o zi superba intr-un oras care m-a surprins… Si in mod cert o sa-mi doresc sa revin la anul pentru a vedea lucrarile terminate… Dar, pana atunci, puteti sa mergeti si voi… merita!

Imagini Alba Iulia

Cimitirul cu potential de punct de belvedere 🙂 N-a fost sa fie !

In schimb, am descoperit obeliscul lui Horea, Closca si Crisan !

Pe sub zidurile cetatii

Cavaleria habsburgica, gata de defilare !

Strajerul cetatii

Ceremonialul schimbarii garzii

Am intrat in cetate

Statuia lui Mihai Viteazu

Sala Unirii (exterior)

Sala Unirii

Ziare de epoca

Statui romane in Muzeul Unirii

O colectie bogata

Catedrala Unirii

Catedrala romano-catolica

Statuie Avram Iancu cu tulnicarese

Pe strazile din cetate

Toata lumea iubeste armata 🙂

Bisericuta de lemn

Autogara… cam rosie !