Ultima zi m-a intampinat cu un soare superb si un cer aproape lipsit de nori! Iata ca am avut noroc de data asta, nu ma pot plange de vreme, am avut o vreme superba pentru o primavara vest-canadiana! Pe la picioarele hotelului, mii de oameni alergau in soarele cu dinti al diminetii – am nimerit Maratonul de la Vancouver, probabil, cea mai importanta manifestare sportiva din oras… multi au venit de aiurea, Marriottul era plin de excursionisti-maratonisti veniti de cine stie unde sa alerge. Bravo lor!

Am avut si eu de alergat, nu gluma. Poate nu maratonul, dar am avut maratonul meu prin oras. Era ultima zi, era soare, cum pot sa ratez o astfel de zi… si vorba reclamei din pliantul care prezenta una dintre marile atractii turistice ale zonei – podul suspendat Capilano … “Doar nu ai venit la Vancouver sa mergi la mall!”.

Prima perioada a diminetii am petrecut-o pe malul apei, in zona marinei – portul de iahturi mai mari sau mai mici din zona nordica (exista mai multe debarcadere in Vancouver… cu atata apa in jur ar fi si culmea!). Apoi m-am dus in zona Canada Place, acolo unde se imbarca si debarca pasagerii de pe croaziere de unde urma sa iau un “free shuttle” – cursa gratuita dintre oras si Capilano Suspension Bridge. Initial, ma gandeam cum o sa ajung acolo, era dincolo de pod, in Vancouverul de Nord, iar taxiul ar fi costat o avere, dar, dupa ce am studiat site-ul lui Capilano, m-am lamurit… America de Nord este totusi taramul lui “free shuttle”!

Am avut parte si de un sofer simpatic care ne-a mai povestit despre oras, atat timp cat am parcurs Downtownul. Cea mai haioasa poveste am auzit-o cand am trecut pe langa sediul Bank of Montreal – in locul respectiv, pe vremuri exista o banca ce era jefuita in medie o data la sase saptamani… intre timp, au aparut tot soiul de sisteme de securitate mai performante …

Dupa aproape jumatate de ora si o panorama rapida, dar frumoasa, a unui Vancouver stralucind in soare, am ajuns la Capilano Suspension Bridge. Intrarea? Piperata rau – 35 de dolari canadieni (de fapt, 31 de dolari plus nu stiu ce taxe – urasc preturile astea inselatoare din America de Nord care sunt afisate fara taxe!), dar, de, sunt in Canada, nu in Thailanda! Ce este Capilano Bridge? Un pod suspendat construit acum vreo 100 de ani de niste amerindieni (Capilano era ceva sef de trib) la cererea taietorilor de lemne britanici… un pod pe franghii, care se misca… deasupra unei vai cat un canion. Podul a trecut de la un proprietar la altul pana cand cineva prin anii ’50 s-a gandit sa-l faca atractie turistica. Si i-a reusit schema, podul devenind, cum proclama toate materialele de marketing, “world famous”… Ma rog, in America orice este “world famous”, am vazut sintagma asta si la vanzatorii de gogosi sau producatorii de ciorapi, totul este “world famous”… nu stiu daca omenirea moare de dragul lui Capilano Suspension Bridge, dar, cel putin, prin zona este destul de faimos si atrage cohorte intregi de vizitatori… mai ales intr-o zi atat de senina.

La intrare, putin despre putina istorie a locului, apoi nelipsitele totemuri ale lui “First Nations” si dupa un magazin de suvenire hop! si podul… e spectaculos, nu zic nu, pare fragil, dar nu e (a rezistat inclusiv greutatii mele, deci e solid :)) si peisajul este spectaculos. Evident, doar podul nu ar justifica 31 de dolari plus taxe nici pentru canadienii cei obisnuiti cu preturi “world famous”, asa ca in jurul podului s-a amenajat un parc cu trasee spectaculoase – unul te trece pe niste poduri suspendate pe langa imensii copaci multiseculari ai Canadei, iar altul, agatat destul de precar la prima impresie de stanca… mai e si un nature trail, poti sa incerci sa prinzi si o veverita de coada (slabe sperante insa), pe ansamblu, un peisaj frumos, un aer curat (cum e, de altfel, in tot Vancouverul – atat datorita luptei impotriva automobilelor, cat si datorita ploii cvasi-permanente), cateva ore agreabile. Poate nu de 35 de dolari, dar asta e… o data ajunge omul la capatul lumii, la Vancouver!

Revenit in oras, cum mai aveam cateva ore – zborul spre Londra era seara, am mai luat orasul la picior. Am vizitat China Town, am trecut si pe la gradina chinezeasca (am vizitat-o pe cea gratuita, mai mare, dar nu foarte ingrijita, mai exista una de doi pe doi pentru care trebuia sa platesc 18 dolari plus taxe, dar mi s-a parut ridicol), am vizitat principala strada comerciala (destul de aglomerata, dar fara sa fie intimidanta cu zgarie-nori ca in SUA), am vazut si stadionul unde au avut loc ceremoniile de deschidere si inchidere a Olimpiadei 2010. Si, in plus, am ajuns si in timp la hotel!

Am parasit Vancouverul cu parerea de rau ca nu am stat mai mult. Si cu parerea de rau ca nu am dat si o fuga la Seattle, in SUA, aflat la doar 2 ore cu masina, pentru a visita fabrica Boeing. Cred ca e o fabrica fascinanta care merita vizitata, sa vezi imensele carcase de 737, 747 sau noul Dreamliner populate cu tone de cabluri si alte gadgeturi electronice… Dar, poate, alta data.

Aeroportul din Vancouver mi s-a parut o reflectare a orasului si probabil a Canadei. Prietenos, nici mare, nici mic, de-a dreptul familiar, cu magazine haioase, evident, cu totemuri amerindiene, ce sa mai, un loc de pe care sa decolezi cu zambetul pe buze. British Airways are un lounge separat pentru pasagerii (sau oaspetii, cum zic ei) Business Class la doi pasi de poarta de imbarcare, asa ca am avut parte de un stop placut inainte de imbarcare.

De data asta am stat in business class-ul de la parter. Scaunele aceleasi, dar totusi sus, in cocoasa, e mai fain, pare un loc cu prestanta, mai relaxat, mai linistit. Dar mie mi-a convenit… Pana am terminat friptura si celelalte bunatati, am vazut si filmul “Aventurile lui Tintin” (era cel mai scurt din zecile de filme din care puteai sa alegi), am apasat de butoane, scaunul s-a transformat miraculos intr-un pat, m-am intors pe o parte si am dormit 6 ore de a duduit avionul ! Adica pana cand m-a trezit mirosul de cafea aburinda… (nu imi place cafeaua, in schimb, ador mirosul de cafea J). Si in ultima ora m-am delectat cu un English breakfast si imediat am si pus rotile in Heathrow… just on time.

Am aterizat in T5, marele terminal, dar urma sa plecam din T3 spre Bucuresti. In programul zilei, ar fi trebuit sa vizitam Muzeul British Airways, aflat in sediul companiei, dar, fiind o zi de sarbatoare, sediul era inchis. Eu l-am mai vazut in septembrie si, cel putin pentru mine, a fost fascinant sa vad istoria British Airways si a aviatiei in general, asa ca mi-ar fi facut o mare placere sa-l revad, dar ce sa-i faci… poate data viitoare! Asa ca am descoperit T3, un terminal mai mic, mai linstit si mai simpatic, poate nu la fel de bun de shopping, dar ce mai conteaza… M-am infipt in business lounge, am mancat zmeura si capsune si m-am dat pe net… intr-un lounge destul de pustiu! Pot spune insa ca m-am simtit aici de departe mult mai bine decat in mai faimosul T5, taman pentru ca erau mai putini oameni, era mai liniste, o oaza de relaxare si calm… adica exact ce te astepti de la facilitatile business class :).

Dupa cateva ore petrecute aici, in fine, ne-am imbarcat unde stewardesa zambitoare ne astepta cu inca o tura de mancare gustoasa. Uf, zborurile astea business class te ingrasa fara sa vrei! Noroc ca cei de la British Airways nu isi cantaresc clientii inainte de imbarcare. Si dupa un zbor agreabil de aproape 3 ore, aterizam pe aeroportul Henri Coanda unde intotdeauna am avut un sentiment de bine – un sentiment ca am revenit acasa ….

Imagini Vancouver si drumul spre casa

Maratonul din Vancouver

Unele maratoniste au niste costume mai excentrice

Nu pot sa nu ma gandesc la boxerul Bute 🙂

Asta da, imagine 🙂

Portul de yahturi

Vancouver, orasul lalelelor

Aterizarea unui hidroavion pe „aeroportul” Vancouver

Flacara olimpica

La intrarea la Capilano Suspension Bridge

Putina istorie

Iata si celebrul pod 🙂

Un elefant se legana…

Valea de sub noi

Tree tops adventure

Podul Capilano

Cliff Walk

Inapoi, in oras, clasica Gas Street

Asta da, promotie !

China Town

Centrul orasului

O ultima privire aruncata spre Vancouverul de Nord

In aeroport, eu si fratele meu canadian

Business Lounge-ul British Airways din aeroportul Vancouver

Iar Boeing-ul 747 cumintel, gata de imbarcare 🙂

Am dormit dus pana la Londra, unde evident, am nimerit in alt business lounge, in Terminal 3

Un loc linistit, si Slava Domnului, cu putini musterii

Iar la Bucuresti, orasul se pregatea de finala Europa League 🙂

[mwi-product sku=”TA016,TA001,TSACFRXXX” img_width=”200″ desc=”false” type=”add” btn_color=”blue” btn_link=”button” cols=”3″ ]