ZIUA 10 – Capri

            Dimineata am luat un feribot pentru insula Capri. Calatoria a durat in jur de o ora, timp in care am putut admira golful Napoli dominat de atotputernicul Vezuviu.

Odata debarcati pe insula am facut cunostinta cu luxul si lumea modei Italiene si nu numai. Pe langa diverse reprezentante de marci facute cunoscute de politicienii nostri, am putut vedea live o sesiune foto pentru Fashion TV, am putut trece prin fata vitrinelor unor magazine care se laudau ca au vandut pentru Jacqueline Onassis. Toate astea intr-un cadru natural spectaculos. De fapt insula este o stanca iesita din marea Tireniana, fiind aleasa ca destinatie de casa de vacanta inca de pe vremea impartaului roman   Tiberius, care si-a construit o vila pe buza uneia dintre faleze.

Noi am ales sa facem un tur pe jos recomandat de Lonley Planet. Am atins una dintre faleze, cea cu vila imparatului Tiberius, situata la o inaltime de cateva sute de metri deasupra marii, ceea ce imi dadea fiori pe sira spinarii. Sentimentul l-am avut in permanenta in timpul plimbarii pe potecile de pe marginea prapastiilor de sute de metri. Se pare ca, spre deosebire de mine, imparatul aprecia aceste inaltimi salbatice si le folosea pentru a-si arunca in ele opozantii, pe care in prealabil ii invita la vila lui de protocol.

Traseul dureaza cateva ore si trece pe buza prapastiilor, pe sub arce naturale de piatra, pe deasupra grotei azzuro, la care se poate ajunge numai cu barca unde apa are culoarea care da albastrul de pe drapel.  Am mai admirat cate o vila pozitionata imposibil si la care se poate ajunge numai cu barca sau iahtul, dupa caz.

Spre seara ne-am intors  in oras, unde am facut un scurt tur pentru a admira stradutele inguste impodobite cu grafitiuri, care injurau adversarele din serie A ale lui Napoli sau erau intestate de gunoaie, pentru ca tebuie sa va spun am nimerit in Napoli intr-o noua etapa a crizei gunoiului. Datorita intereselor Camorei-mafia napoletana care controleaza gropile de gunoi de la marginea orasului, gunoiul nu a mai fost ridicat de pe strazi timp de cateva saptamani, ceea ce in unele locuri ajunsese exaseperant mai ales din cauza mirosurilor pestilentiale.

ZIUA 11

Acesta zi am dedicate-o coastei amalfitane. Am luat trenul circumvezuviano, o linie asemanatoare cu metroul, dar particulara care leaga Napoli de oraselele din vecinatatea Vezuviului. Bineinteles ca pe toata durata calatoriei am fost asaltati de conationalii nostri de alta etnie cu diverse talente, de muzicieni sau de tinut puradeii in brate, asa ca am incercat sa vorbim destul de putin pentru a nu ne desonspira originile.

Odata ajunsi in Sorento, locul de plecare pentru coasta Amalfi, ne-am luat un pass de o zi care includea toate mijloacele de transport in comun, plus un tur cu un autobus hop on hop off.

Drumul a fost unul spectaculos, cum rar am vazut, cei drept este inclus in toate topurile de genul drumuri de facut in timpul unei vieti.  Peisajele sunt asemanatoare cu cele de pe Capri, doar ca le poti admira dintr-o masina, iar la baza muntelui ai o salba de orasele extrem de elegante.  Prima oprire a fost Positano, unde am facut o scurta incursiune pana la plaja aflata intre stanci, apoi a urmat Amalfi. De aici am luat un hop on hop off pentru a ne urca pe pantele stancoase ale muntelui pana in Ravello, de unde puteai avea niste imagini suberbe cu intreaga coasta. Apoi am coborat la pas pe o retea de alei in trepte printre case vechi, livezi de lamai si vii, o zona de o liniste monumentala unde la fiecare intanire cu un localnic eram salutati, exact ca la noi pe la tara.

Spre seara ne-am intors pe acelasi traseu in Napoli si am mers sa mancam cea mai buna pizza din tot Napoli, la pizzeria lui Gino Sorbillo.  Localul era extrem de aglomerat, dar avea un sistem eficient de rezervari.  Ne-am inscris pe o lista, iar dupa vreo jumatate de ora de stat cuminti alaturi de o cohorta de localnici si tursti iti auzeai strigat numele prin difuzoarele plasate in strada. Pizza a fost intradevar gustoasa si a meritat asteptarea.

ZIUA 12

            Ultima zi plina am dedicat-o oraselor ingropate in lava Vezuviului. Am luat din nou circumvezuvianul si prima oprire a fost Herculaneum. Situl arhelogic se gaseste printre casele cartierelor orasului Ercolano. Locul este foarte bine prezervat, poate mai detaliat decat Pompei si mult mai restrans. Odata ce pasesti pe strazile pavate exact ca in urma cu doua mii si ceva de ani in urma, intri parca in atmosfera de atunci. Poti vizita casele plebeilor si vilele bogatanilor impodobite si placate cu fresce, marmura, lemn-totul conservat incredibil in ambalajul magmei vulcanice. Cel mai impresionant moment a fost acela in care intr-una din case locatarii inca te asteapta imbratisati aratandu-ti ultimile clipe ale vietii lor. Momentul a fost perturbat doar de grupul de copii de clase primare care au tasnit in interior strigand entuziasmati “il cadavere!!!!!!!”

Dupa Herculaneum a urmat Pompei care impresioneaza prin dimensiuni, fiind in acele vremuri o adevarata metropola. Fata de Herculaneum intalnesti o singura casa pastrata relativ intact, Vila del misteri, cu o fresca care prezinta ritualul de nunta la romani. Mai poti admira lupanarul sau bordelul-totul se facea organizat pe vremea aceea, anfiteatrul si tmplele romane. Mai poti vedea mulaje ale victimilor incarcerate in lava, gasite in pozitii fetusale, in incercarea de a se apara de bombardamentul rocilor incinse.

ZIUA 13

Cum zborul de intoarcere era spre seara, am profiat de ocazie sa mai dam o tura prin oras pe care il cam neglijasem pana atunci si am hotarat sa-i vizitam subteranele-orasul de sub oras.  Turul incepe undeva intr-o casa obisnuita, pare ca intri peste om in bucatarie, ii ridici o trapa spre beci si pornesti sa cotrobai pe sub casa lui. De fapt, ca multe alte orase cu o istorie lunga ca a Napoliului peste care au trecut diverse stapaniri, orasul din rationamente militare, a trebuit sa ramana intre limitele aparate de ziduri si atunci s-a construit un strat peste altul ajungand ca stratul de astazi sa fie cu cateva zeci de metri buni deasupra teatrului roman, sau a cisternelor in care era pastrata apa in caz de asediu.  De fiecare data cand cineva se apuca sa sape un beci sau o crama sub casa este imposibil sa nu dea peste alte ziduri si camere sigilate de sute sau mi de ani. In istoria moderna aceste subterane au fost folosite de catre napoletani ca adaposturi antiaeriene din timpul bombardamentelor aliatilor, dand practic viata orasului de sub oras.

Ultimile ore au fost dedicate pentru achizitionarea de suveniruri, prilej in care am vazut cum personalitatea lui Maradona este inca vie pe strazile din Napoli, imaginea lui aparand pe orice.

Si asa s-a incheiat periplul nostru printre vulcanii activi, barocul Sicilian, mafia si zone rurale ale uneia din partile cele mai dragi mie din Europa.

Imagini Costa Amalfi, Capri, Pompei si Napoli

Coasta Amalfitana, la Positano

Amalfi

Capri – asta da, locatie !

Ce mare albastra la Capri…

Pe strazile din Capri

Capri – primii locuitori ai insulei, de unde ii vine si numele 🙂

Herculaneum – vila romana

Pompei – cea mai veche fresca din lume

Pe strazile Pompeiului roman

Napoli – cea mai buna pizza se mananca la Gino Sorbilo

Criza gunoiului 🙂

Napoli – la poalele Vezuviului