Jurnal de Australia by Bogdan Popescu. Episod 2. Ce poti vizita in Sydney

Imagini Sydney Australia: un cangur lenes

Fiindca se pare ca am darul vorbei lungi, si fiindca stiu ca lumea se poate plictisi, am sa insir in continuare un fel de lista cu obiective din Sydney, Australia si alte date mai tehnice, astfel incat cei cu mai putina rabdare sa afle mai repede ceea ce cauta, urmand ca apoi sa mai inserez cateva paragrafe cu impresii si pareri pur obiective, pentru cei cu mai putina nerabdare si mai mult timp liber.

Asadar, pornind din centru (CBD) avem acest Circular Quay pe care nu aveti cum sa-l ratati. Aici, la niste baruri de langa Opera House se aduna lumea vineri seara de o asa maniera incat prima data am crezut ca se pune de o manifestatie (totusi, ciudata manifestatie, toti erau imbracati elegant). Am intrebat si am aflat: lumea serbeaza ca e vineri si ca e soare. Nu ratati un tur cu ghid (nu se poate altfel) la Opera House (unde nu aveti voie sa fotografiati in interior). Pentru cei mai aventurieri si cu aproximativ 400 AUD in plus in buzunar exista si optiunea cocotarii pe Harbour Bridge (grup organizat, cu experti, masuri de siguranta, fara mare efort fizic etc.). Bine ar fi si cu rezervare. Toate detaliile aici.

Ne mutam apoi in celalalt port, in Darling Harbour. Probabil aici veti incepe cu Sydney Wildlife (din dorinta de a vedea cat mai repede cangurii si koala). Alaturi se afla si Sydney Aquarium, care merita! Biletele le puteti combina.

Observati acolo, in afara de cele doua mentionate mai sus, mai avem si Sydney Tower Eye (care este un “must”), Madame Tussaud’s (care s-a deschis dupa ce am fost eu acolo, deci nu stiu) si “Manly SEA LIFE Sanctuary” care este un nume nou, dar care probabil inlocuieste ceea ce era atunci cand am fost eu (si care atunci se numea “Oceanworld Manly” si despre care am considerat ca nu merita sa fie vizitat, fiindca era si cam departe, si parea sa fie mai mult pentru copii…).

Noi cand am fost am prins si cateva zile de ploaie (desi era sfarsit de noiembrie, deci sfarsit de primavera / inceput de vara, vremea a fost totusi un pic mai capricioasa decat de obicei), asa ca aceste obiective au fost bine venite (toate fiind “indoors”). La astea mai adaug si acel LG IMAX la care ruleaza tot felul de documentare simpatice si nu foarte lungi (cam 45 min.), plus cateva muzee din zona (Powerhouse – care nu m-a impresionat, ci doar adapostit de ploaie, si Maritim, pe care nu am apucat sa-l vad). Neaparat sa va plimbati si cu Monorail-ul, va luati Daily Pass (9,5 AUD parca) si cu el primiti si taloane de reducere la multe dintre aceste obiective enumerate mai sus plus altele. Daca ploaia ar mai fi continuat inca o zi, m-as fi dus si la Australian Museum (cred ca este destul de interesant), este localizat undeva la marginea Hyde Park. Tot prin zona se gaseste si Chinatown (care este relativ mic, desi Sydney e plin de asiatici) si alaturi de Darling Harbour gasiti si Chinese Garden of Friendship, o oaza asiatica foarte interesanta, merita trecut si pe acolo, mai ales daca nu ati fost in Asia pana acum.

Sper totusi sa aveti parte doar de zile insorite, astfel incat sa nu stati indoor prea mult (astfel puteti taia muzeele sau cinemaul din lista de mai sus, la urma urmei ati zburat atatea ore pentru cu totul altceva).

Cel mai frumos obiectiv “outdoor” mie mi s-a parut a fi Royal Botanical Gardens. Va rog sa le vizitati, neaparat, in prima zi insorita pe care o aveti acolo. Sunt extrem de usor de gasit (in zona Operei, in spate mai exact), sunt imense, sunt superbe, iar pozele pe care le veti face de acolo asupra Operei vor fi favoritele dvs. Sa nu va sperie liliecii de zi din copaci (li se mai spune si flying foxes) sau tziparii din lacul gradinii.

Pentru iubitorii de animale (sau, pur si simplu, pentru curiosii faunei locale) optiunile sunt foarte generoase. Lista incepe cu ceea ce am mentionat mai sus (Sydney Wildlife si Sydney Aquarium, care impreuna pot fi facute si in jumatate de zi), insa va trebui sa va rezervati o zi intreaga si pentru Taronga Zoo (zoo principal si oficial al Sydney). Bine ar fi sa alegeti o zi lucratoare si nu de weekend.  Acolo ajungeti cu feribotul direct din Qircular Quay. Ma limitez la a spune ca este superb, de 10 ori daca as mai ajunge in Sydney probabil de fiecare data as mai rezerva cate o zi sa ma relaxez acolo. Si sa fac poze superbe, printre frunze sau printre animale, catre CDB (zgarie-norii, Opera, podul…).

Insa cireasa de pe tort a fost Featherdale Wildlife Park, un fel de zoo privat, mult mai mic decat Taronga, insa in care interactiunea cu animalele e mult mai mare, in care te poti poza cu koala, ii poti atinge, apoi te duci si hranesti din mana cangurii si wallaby. Si multe alte animale… Vedeti ca acest Featherdale e mai departe, in Blacktown, deci va trebui consultat site-ul de transport mentionat mai sus.

Daca este timp, o zi la Blue Mountains este recomandata. Luati trenul (CityRail) si dupa vreo 2 ore coborati la Katoomba (suna frumos si exotic numele oraselului astuia, nu-i asa?). De aici luati ceva care sa va duca la Scenic World. Probabil veti lua un Trolley Tour Ride (sunt 2 variante in acest sens) multe alte optiuni nu prea sunt. Odata ajunsi la Scenic World, va descurcati si singuri in a decide ce combinatii de bilete vreti

 

OK, am terminat cu animalele, continuam cu plajele. Sunt cu zecile, poate chiar sutele, de la imense cu valuri salbatice pentru surferi pana la minuscule in care incap 2-3 prosoape…

Impresionanta mi s-a parut plaja din Manly (asta dupa drumul cu feribotul pana la Manly care este de o frumusese rara). Este extrem de lata, de larga (eu sunt fan plaje micute si intime, insa aici am ramas cam mut de surprindere), de cele mai multe ori este plina de surferi si de valuri cum numai la ocean poti vedea. Locul mi s-a parut desprins din poveste… culoarea nisipului, a apei (spuma) si a cerului…. Cerul era… atat de albastru si de imens… Parca niciodata nu am vazut mai mult cer la un loc ca aici… In setul de poze pe care le voi atasa articolului astuia vor fi si poze din Manly, insa oricat de mult te-ai chinui, n-ai cum sa prinzi in poze maretia a ceea ce vezi cu ochii tai in realitate.

Prima data cand am ajuns la Manly era semnul de interzis scaldatul (apa prea agitata), insa am mai fost si in alta zi si scaldatul era permis cu warning de multa precautie… Am intrat pana la gat si am zburdat  prin valurile de 1-1,5 m inaltime. Nu a fost chiar simplu… partea de sus a valului ma impingea spre tarm, in timp ce curentii de sub val ma trageau spre larg. Interesante senzatii, insa fiti totusi precauti.

Pe aceeasi tema (surf, big waves) exista si celebra Bondi beach. Frumos si acolo, si de asemenea frumos si drumul (poteca) catre urmatoarea plaja (Tamarama beach) care e mai mica.

Lasam plajele mari deoparte si trecem la alea mici, fara surferi. Daca aveti inca o zi la dispozitie, va propun un traseu pe cat de inedit si de frumos, pe atat de necunoscut printre masele de turisti. Am plecat de dimineata cu feribotul pana la Rose Bay. De aici, pe jos. Cat s-a putut pe strada, apoi pe o carare prin bush (tineti mereu stanga, sa fiti mereu cat mai aproape de apa, nu va avantati pe dreapa, in cartier, printre cladiri). Daca aveti dubii, intrebati de drumul catre Milk beach (sau catre Shark beach, care e mai mare si posibil mai cunoscuta).

Dupa vreo 90 de minute de mers (de la docurile din Rose Bay) am ajuns la Milk Beach. O bijuterie de plaja destul de salbatica (acces doar printr-o poteca) si micuta, insa cu un nisip fin si cu vedere direct catre Opera House si pod. Nu credeam ca ma voi balaci acolo si voi privi Opera si podul in acelasi timp (chiar daca era o distanta considerabila la mijloc). Nu exista niciun magazin/chiosc prin zona, deci aveti grija cu apa. Abia daca am gasit o toaleta…

Apoi, dupa 1-2 ore aici puteti continua catre Shark Beach. Asta e ceva mai mare, e si un parculet acolo si optiuni de luat pranzul. De asemenea, aici veti vedea cum se distreaza localnicii, acesta fiind mai mult unul dintre locurile lor de picnic decat un loc cunoscut sau destinat turistilor.

Interesant ca denumirea de Shark Beach n-o sa va para doar un simplu nume fantezist dupa ce veti observa plasa din apa care separa zona de scaldat de restul golfului… Oricum, locul este ideal pentru o baie racoritoare, un mic pranz, o reimprospatare generala inainte de a porni mai departe.

De aici plimbarea poate continua catre Watson Bay. Puteti merge pe jos (printr-un cartier foarte dragut rezidential cu case ca-n filme) sau lua un autobuz. La Watson Bay veti petrece 1-2 ore in care veti  vedea The Gap (adica veti fi cocotati pe o stanca destul de inalta si veti privi in larg). Din apropiere veti lua feribotul inapoi catre Circular Quay, probabil nu fara a lua masa sau doar o gustare la Doyles (fix de acolo de unde se ia feribotul) un fel de restaurant tip fast-food si sea-food in acelasi timp (sunt multe din astea prin Sydney), insa acest restaurant pare ceva deosebit dupa cat de mult le place localnicilor (multi zic ca acela ar fi the best).

Chiar daca nu veti face traseul asta Rose Bay – Milk Beach – Shark Beach – Watson Bay, eu zic sa nu ratati o fuga la Watson Bay (la The Gap in special) aveti feribot direct din Circular Quay.

Cam astea sunt, in linii foarte mari, cateva dintre principalele atractii turistice din zona, cateva dintre obiectivele pe care daca un turist le atinge nu va avea un concediu nereusit. Bineinteles ca, in functie de gusturi, placere si disponibilitate, fiecare mai poate scoate sau adauga din obiective, nu cred ca exista cineva care poate face o lista finita cu toate lucrurile frumoase de acolo pe care le poti vedea, simti, auzi, mirosi…

Imagini Sydney, Australia (si din jur)

Fauna Australia: un cangur lenes

Un cangur cam lenes

Fauna Australia: Koala in Sydney Wildlife

O koala in Sydney Wildlife

Obiective turistice Sydney: Wallaby la Featherdale Wildlife Park

Wallaby

Obiective turistice Sydney: Drumul catre Milk Beach

Drumul catre Milk Beach

Imagini Sydney: Ferry catre Manly

Ferry catre Manly

Plaja Sydney: Manly Beach - vedere laterala

Manly Beach Sydney

Manly Beach

Adaptor electric Australia / China / Noua Zeelandă și altele Adaptor electric Australia / China / Noua Zeelandă și altele
29,00 RON

la Imperator Travel Shop

Adaptor electric Universal 150+ țări compact Adaptor electric Universal 150+ țări compact
89,00 RON

la Imperator Travel Shop

Adaptor electric Universal 150+ țări Adaptor electric Universal 150+ țări
69,00 RON

la Imperator Travel Shop

Comentarii

  • Ai darul vorbei lungi? Si ce daca! Mie mi se pare fascinant subiectul! Asa ca …. cu cat mai multe amanunte, cu atat mai bine! Continuati, continuati!!!!

    Ana 31 iulie 2012 9:27 Răspunde
  • minunat

    astept celelalte episoade 😀

    Andreea C 31 iulie 2012 14:45 Răspunde
  • In luna noiembrie 2017 sunt in trecere prin Sydney. Ma opresc 2 zile. Cum pot gasi mai repede un grup organizat pt a vizita orasul ? Multumesc mult.

    Geta 12 aprilie 2017 22:29 Răspunde

Lasă un răspuns la Geta Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii