De secole, pictori si poeti calatoreau de peste mari si peste tari la Guilin pentru a culege seva inspiratiei de pe valea care curge lin printre dealuri de basm. In zilele noastre, or mai veni pictori si poeti, nu zic nu, dar se pierd in milioanele de turisti care iau cu asalt superbul rau… Si, evident, marea majoritate sunt chinezi. Daca in Avatar National Park (Zhiangjiajie) nu am vazut niciun gaijin, ei bine, prin Guilin erau destui!

Dimineata o pornim cu autocarul spre raul Li, de unde se pleaca in croaziera. Vremea nu e prea buna, mai precis, sunt niste nori, dar nu par a ploaie… Ce bine ar fi fost sa avem si azi soare. Cel putin, nu inotam ca ieri prin ploaie. Ajungem destul de repejor pe malul raului, unde cateva vase asteapta nerabdatoare sa plece in croaziera zilnica. Sunt vase cu 2 etaje – o cabina inchisa, unde, de altfel, se serveste si mancare, si acoperisul deschis, taman bun pentru poze. Sunt si vase mai mari, cu 3 etaje, dar noi avem noroc sa nimerim peste un vapor mai mic si nu chiar atat de plin. Desi a fost un pic aglomerat la un moment dat, fiind multi, am ocupat locurile strategice de unde sa pozam si am facut cu schimbul in fata invaziei galbene :).

Si nu dureaza mult pana cand intram in defileu… pe mal niste bivoli negri mananca linistiti, fara sa le pese de miile de poze in care joaca rolurile principale. Ce va urma… nimic deosebit… doar cateva ore de incantare, sporita si de aparitia soarelui. Iata ca am avut noroc cu carul vacanta asta. Soare la Shanghai, soare la Wuzhen, soare la Zhiangjiajie, soare si la Guilin. A plouat zdravan la Xi’an, dar asta e… conteaza mai putin. Mai avem Beijingul, sper sa avem si acolo noroc.

Trecem pe langa sate cu case aratoase, pe langa luntri cu turisti, pe langa vaporase, ajungem si in zona care se gaseste cu mandrie pe una din bancnotele chinezesti (pe fata, intotdeauna, este poza lui Mao, pe spate apar diverse imagini din China – inclusiv o frantura din raul Li si zona Guilin). Masa, imbelsugata, se serveste spre sfarsitul croazierei, asa ca mananc intr-o mare viteza pentru a putea sa admir cat se poate de mult peisajul.

Finalul glorios are loc la Yangshou, o comuna ceva mai rasarita cu 300.000 de locuitori care, spre deosebire de Guilin, pare sa traiasca exclusiv din turism… Cocotata pe niste dealuri spectaculoase, Yangshou are mai degraba aerul unei localitati de backpackeri din Asia de Sud-Est… E drept, zona are cultural mai multe in comun cu Luang Prabangul decat cu Beijingul, mai ales ca populatia majoritara din zona apartine minoritatilor nationale… cu cat ne departam mai mult de Beijing, cu atat chinezii se imputineaza, dar ce sa-i faci… mana imparatului a fost lunga si a pus mana pe tot ce a putut strange.

Pe malul raului Yangshou ne asteapta un nene cu vreo doua pasari stand cuminti pe un bustean mai subtire, parca ar tine o cobilita… Sunt un soi de soimi sau ulii, sau parca nu… si pentru 5 yuani (sub 1 euro), te poti poza cu cobilita carand ulii… mai multi dintre noi ii umplu buzunarele mosului si pozeaza.

Aici, in Yangshou, avem timp la dispozitie. Asa ca iau la pas zona turistica, o zona din familia Khao San, Vang Vieng, Thamel sau toate celelalte concentratii de backpackeri din Asia. Atmosfera este complet diferita de orice alt loc din China, asa ca ma simt brusc bine… bag un suc de „fruct al dragonului” care imi aduce brusc aminte de Vietnam, arunc din reflex ochii pe ofertele agentiilor de turism din China… si descopar un tip de turism mai putin gustat de chinezi – mers cu bicicleta printre orezarii, escalada, chiar si aruncat in noroi (vad o poza cu o duzina de oameni inamoliti toti, dar radiind de fericire). Ei, daca as fi fost pe cont propriu prin Yangshou (in mod cert, as fi stat aici), poate ma aruncam si eu in namol si in mod cert bicicleam printre straturile de orez. De altfel, Guilin nu e foarte departe de alte „intrari” in China. Cu autobuzul nu faci decat 8 ore pana la Shenzen (langa Hong Kong) sau 6 ore pana la Guangzhou. Evident, nu poate lipsi nici entertainmentul à la chinoise – niste cluburi imense de KTV (karaoke), dar iata ca lipsesc masinutele si trenuletule… nici nu ar avea loc :).

O luam voiniceste spre autocar si iata-ne pe drum inapoi spre Guilin. In program, ar mai trebui sa vizitam o pestera, un emporium (am cam ratat aceste stopuri de shopping din cauza programului incarcat) si ghidul ne propune o plimbare cu vaporasul pe canalele din Guilin. Guilin, orasul, este plin de canale si canalase si numeroase vapoare il strabat. De altfel, se pare ca municipalitatea a gandit orasul cu multe oaze verzi, spre deosebire de alte metropole chinezesti unde gasesti cladire langa cladire si deasupra o alta cladire!

Pe drum, ghidul, cam slobod la gura, incepe sa critice guvernul… E drept, in China guvernul e-n toate, e-n cele ce sunt si-n cele ce rad la soare (e politically correct sa nu mai mentionez „partidul”) care pune saua pe oraseni cu taxe, iar celor de la tara nu le ia niciun impozit. Ideea este ca cei de la tara sunt mai saraci, si astfel guvernul vrea sa le creasca nivelul de trai… o idee corecta prin cea mai mare parte a Chinei, dar aici, pe valea raului Li, unde curg milioane de turisti, taranii au niste case, de la soare te puteai uita, dar la ele ba! Dar sa nu-i plangem de mila ghidului, ca probabil si orasenii au descoperit metode de a dribla fiscul… ma rog, la chinezi driblingurile astea te pot duce in fata plutonului de executie, depinde si de amplitudinea lui :).

Urmatorul stop este Reed Flute Cave – Pestera Flautului de Trestie, o alta denumire poetica si atat de chinezeasca J. Dar, trecand peste welcome centerul plin cu diverse suvenire mai mult sau mai putin kitsch, am intrat intr-o lume fermecata, plina de culori. Dintre noi, Alex, pasionat speolog, a strambat din nas, dar restul necunoscatorilor am savurat nebunia de culori, reflectoarele pe stalagmite si stalactite, cu nume care mai de care mai haioase… Am ajuns si in sala centrala, o scobitura imensa in care, probabil, pot avea loc si concerte simfonice, luminata intr-un albastru inchis, rece, rau, dar interesant.

Si cum de mult nu am mai fost pe la magazine, ei bine, ultimul stop al zilei a avut loc la magazinul de perle, evident, tot un magazin imens de stat, unde ochii tuturor fetelor din grup au lucit precum ochiul motanului din Gala Desenului Animat de pe vremuri :).

Seara urma sa ne dam cu barca pe canalele din Guilin, dar o schimbare la nivel politic l-a facut pe ghidul nostru sa injure tot Partidul. Un ministru a venit de la Beijing si vrea sa se dea cu barcuta, asa ca toate programele turistice au fost anulate… Asta e, ne plimbam pe jos prin Guilin.

Si a fost o plimbare chiar placuta alaturi de Eugen… am pozat pagodele din centru, ne-am invartit pe podurile Iluminate feeric noaptea si am ajuns intr-un tarziu si la podul pe care il remarcasem mai demult… da, intr-adevar, era o copie mai mica a Podului cu Lanturi de la Budapesta. A devenit celebra copierea vaii Hallstatt din Austria in China, dar despre Podul cu Lanturi din Guilin nu cred ca stie nimeni. De altfel, o luna mai tarziu, fiind invitat la Budapesta de Biroul de Turism al Ungariei, fetele de acolo habar n-aveau de copia de la Guilin :). Oricum, spectacolul serii nu a fost insa podul – „original replica”, ci dansatoarele din parc… Exista un obicei in intreaga China ca, seara, mai ales persoane de sex feminin sa se intalneasca in parcuri sau locuri publice si sa danseze in sincron (probabil, o ramasita a perioadei in care se dansa in sincron pe stadioane intru glorificarea Partidului)… cineva vine cu un casetofon si joaca rolul de DJ, iar cine vrea danseaza. Probabil, ii plateste ceva DJ-ului… si sa nu credeti ca muzica e doar din repertoriul slagarelor chinezesti… sunt si destule partituri occidentale de prin anii ’70 – ’80, un soi de muzica gen „Album duminical”.

Cina am luat-o in targul de noapte. In buna traditie sud-asiatica, Guilin are un targ de noapte. Pe la 5-6 seara, zeci de biciclisti carand tarabe intregi de marfuri se indreptau spre strada care se inchidea si unde isi organizau standurile. Dupa ce am trecut in revista toate ofertele, ne-am asezat la o masa, de unde am comandat diverse bunatati. Si dupa ce am comandat din gros si am bagat si frigaruia in gura, am simtit brusc nevoia de a ma sui pe pereti… m-au dat lacrimile de la condimente… Da, stiu, lui Eugen ii placea rau, dar eu m-am simtit ca dragonul care scoate flacari pe nari si pe gura…

Era prima seara in care nu zburam dupa vreo trei nopti consecutive. Si, sincer, a picat asa de bine! Zborul de Beijing era a doua zi dimineata… si parca, cu tot spice-ul datator de lacrimi, am simtit ca iubesc Guilinul… si este, in sfarsit, un oras in care m-am simtit foarte bine… in nari, imi mirosea Asia de Sud-Est !

Nota:

Acest tur l-am facut in parteneriat cu Exact Travel care mai organizeaza o excursie similara la primavara. Pana atunci, va invit sa mergem impreuna in sudul Africii la sfarsit de noiembrie. Data limita de inscriere este 20 octombrie, dupa aceea, trebuie sa luam vize, etc, etc 🙂

Imagini Guilin

Gata de imbarcare la Guilin

Nici nu plecam bine ca bucatarii se si apuca sa gateasca !

Raul Li strabate un peisaj de basm

Pe drum, ne intalnim si cu barcute mai mici

Pe vas, printre munti

Si toata trupa de romani 🙂

Peste tot, numai munti !

Avem parte si de un pranz pe vas

si apoi de ultimele culmi

inainte de a ajunge la Yangshou

Pe malul apei, haltere cu pasari 🙂

Bine ati venit la Yangshou !

Obama in uniforma Armatei Populare 🙂

Pe strazile din Yangshou, am simtit aerul Asiei de Sud Est

cu adventure tours

sucuri de fructe mai mult sau mai putin exotice

chilli

si campuri cu orez

Ne-am intors la Guilin

Pentru a vizita Reed Flute Cave

Principala „sala”

Acum sa nu credeti ca totul era albastru in pestera

Ultima oprire a zilei, la magazinul de perle

unde a fost iures 🙂

Inapoi, in Guilin – biciclistii cu marfuri pentru Piata de Noapte

Prin centru sunt si doua pagode cu iz local

dar si copia unui pod exotic – Podul cu Lanturi de la Budapesta !

Restaurante, restaurante

Dar parca tot mai bine si mai ieftin in piata de noapte

unde putem savura niste frigarui.

 cu cateva clipe inainte de a scoate flacari pe gura si aburi pe urechi 🙂