O noua zi cetoasa in Beijing. Este sambata, zi libera pentru multi chinezi si ma astept la milioane pe Marele Zid. Dar asta e, suntem la Beijing, trebuie sa ne urcam si pe Zid… ce pacat cu ceata asta! Deci, primul obiectiv al zilei: Orasul Interzis.

Autocarul ne lasa langa fosta gara a orasului, situate in extremitatea sudica a pietei Tien-an-Men… Pe aici am fost si ieri, pe langa mausoleul lui Mao. Dar, astazi, este incredibil ce e in piata. Sunt mii de oameni care stau la coada sa vada mumia celui care se afla in diverse culori pe toate bancnotele chinezesti – pe Mao Zedong. Desi Partidul e la putere, prestatia lui Mao a fost criticata intern de mai mult ori… dar, de dragul stabilitatii sociale, concluzia a fost ca “Mao a avut dreptate 75%, iar 25% a gresit”. Nu stiu cum s-a ajuns la calculele acestea savante, ce e cert e ca Mao continua sa fie un personaj nelipsit in viata Republicii Populare – mai ales ca il vezi pe toate bancnotele sau pe poza imensa care troneaza deasupra intrarii spre palatul … imparatilor. Parca Mao a fost antimonarhist. Ma rog.

Ne plimbam pe langa miile de chinezi care asteapta cuminti la coada de ore bune pentru cateva secunde cu Marele Carmaci. I-am vazut pana acum pe Lenin (chiar de doua ori), Ho Chi Minh si Kim Ir-sen, dar la Mao n-am ajuns, desi sunt a treia oara in Beijing. Intotdeauna au fost niste cozi infernale. Asta e, poate cand ajung a patra oara sa am mai multe sanse.

Trecem pe langa cozile ordonate cu chinezi, traversam (evident, printr-un pasaj rutier) si ajungem in fata Orasului (sau Palatului) Interzis. De ce Interzis ? Pentru ca acesta a fost Palatul Imperial, imensul palat in care locuia imparatul cu armata de concubine, copii, rude, slugi si asa mai departe. Desi “Interzis”, nobilii puteau sa ajunga in primele curti ale acestui complex imens, plin de curti interioare vaste. Dar exista o zona in care nu avea acces decat familia imperiala.

Ca in vremurile vechi, poti intra in primele doua curti gratuit, dar dupa aceea nu se poate decat cu bilet. Ghidul nostru se duce sa se bata pentru niste bilete, curtea e plina cu grupuri, grupulete, cu stregurile in vant, de ai zice ca vor sa atace Palatul, nu sa-l viziteze. Pretul unui bilet este de 60 de yuani (7,30 euro)… Pentru cativa yuani in plus, poti primi si un ghid audio care sa te ghideze in numeroase limbi, inclusiv in romaneste. L-am folosit in 2008 si limbajul folosit era chiar haios – vocea inregistrata era a unui chinez care vorbea bine romaneste, dar vocabularul folosit era foarte colorat – cu variatiuni in stil chinezesc J). De data asta avem ghidul nostru si ne va povesti el in engleza ce si cum.

Palatul, cum il vedem in zilele noastre, a fost construit candva pe la 1700 pe ruinele palatului care a ars cu ocazia unor tulburari. Are cam un kilometru pe 800 de metri si in palat sunt nu mai putin de 999 de camere. Marea bogatie acumulata aici a fost insa mutate in Taiwan… Timp de aproape 15 ani, tot tezaurul imperial a fost mutat de acolo-colo pentru a nu cadea in mainile japonezilor, cu care trase de boi, pe drumuri desfundate, pentru a ajunge, dupa un drum de 15 ani si mii de kilometri, in Taiwan inainte de proclamarea Republicii Populare. Cand a fost desfacut tot tezaurul si s-a comparat cu lista de inventar de la plecare, nu lipsea o lingurita, nu se sparsese o cana! Uimitor!

Intram intr-o piata imensa, inconjurata de diverse cladiri, destul de modeste ca inaltime. Tot Orasul Interzis se multiplica la nesfarsit – piete largi, imense, cladiri de jur imprejur. Cu cat ne indepartam mai mult de Poarta Tienanmen, poarta de intrare, cu atat aceste piete devin din ce in ce mai mici… suntem in zona privata a imparatului, care nu are nevoie de piete in care sa intre mii de oameni. Pietele ample se transforma in culoare, pavilioane, tuneluri… Un mic labirint, dar in care nu te pierzi.

Dupa vizitarea Palatului, hop! sus in autocar si, dupa oprirea de rigoare la restaurant si magazin, ne indreptam spre Marele Zid. Cum spuneam, am fost pe Marele Zid la Badaling, in vara lui 2008, si era puhoi de oameni. din discutiile cu ghidul intelesesem ca nu mergem la Badaling. De fapt, ii cerusem imperativ inca de la schitarea programului… Exista cateva zone prin jurul Beijingului in care se poate vizita Marele Zid. Badaling este, de departe, cel mai popular si asta dintr-un motiv foarte simplu – te poti urca pe zid cu telecabina, iar odata ajuns sus, nu urci sau cobori prea mult. Iar turistii chinezi sunt lenesi… de aceea, peste tot sunt telecabine, lifturi etc. etc. La un moment dat am vazut un indicator pe care scria “Badaling”, dar nu, nu am mers spre Badaling, ci in Juyongguan Pass! Slava Domnului!

Din pacate, turnurile de aparare ale zidului de abia se vedeau prin ceata, dar, la un moment dat, ceata a inceput sa se ridice si chiar sa apara timid un picut de soare! Spre marea mea surpriza, parcarea (vasta de altfel) era goala. Ma frecam la ochi si nu imi venea sa cred… Da, e o sectiune a Zidului putin vizitata dintr-un motiv evident – nu sunt telecabine si urcatul pe zidul care se catara pe niste dealuri destul de abrupte nu e usor! De aceea, chinezii se calca in picioare la Badaling si evita Juyongguan… De altfel, marea majoritate a turistilor chinezi erau niste copii de scoala care si ei pufaiau din greu la urcare… Mi se paruse o natiune foarte sportiva. Sa fie doar o minoritate?

Ce am facut pe zid? Am urcat, am coborat, am admirat peisajul, spectacolul sarpelui infinit din piatra care se catara peste dealuri, punctat din cand in cand de turnuri in care locuiau garzile. Evident, ne-a apucat si cantatul, asa ca am cantat mai cu talent sau in falset toate cantecele romanesti care ne-au trecut prin minte, dar mai ales “Desteapta-te, romane!”… romanii au cucerit Marele Zid. Pacat ca uitasem steagul acasa!

Fiind ultima seara, aveam planuri mari… dar miscarea de pe Zid si adrenalina intregii zile ne-au cam doborat, asa ca cu greu ne-am strans la o cafenea de langa hotel care si ea se inchidea repede.

A doua zi dimineata era ziua “libera”, ziua in care eram cu adevarat ghidul grupului… Asa ca am pornit toti la ora 9:00 pe jos pre Templul Cerului. Ajungem in imensul parc din jurul Templului Cerului. Nu se poate sa nu stiti cum arata Templul Cerului, este cladirea aceea tuguiata prezenta pe toate cutiile cu alifii chinezesti. De fapt, alaturi de Marele Zid, este cel mai bine reprezentat monument de pe marcile chinezesti de orice fel. Dar pana sa ajungem la Marele Zid, hai sa aruncam o privire prin parc pentru ca se intampla lucruri haioase.

O parte dintre chinezi sunt realmente interesati de sport, mai ales sport in aer liber. Iar vastul Parc al Cerului este unul dintre locurile preferate. Daca te scoli dis-de-dimineata, poti sa-i surprinzi pe practicantii de Qi-Gong. Nu a fost cazul nostru, nu am fost foarte matinali. Asa ca ne-am uitat la practicantii de arta martiale, dar mai ales la cei care se joaca cu un soi de fluture ca de badminton, dar mult mai greu, pe care trebuie sa-l loveasca cu piciorul ca sa nu cada. E un sport spectaculos, haios, pe care l-am vazut doar in China si in alte cateva locuri din Asia, practicat mai ales de oameni mai in puterea varstei. Cativa dintre ai nostri s-au bagat si ei, dar s-au prins imediat ca nu e un sport usor… Una dintre fete, in viteza, a fost cat p-aci sa-si degajeze papucul direct intr-un pom! A avut noroc, nimeni nu a trebuit s-o faca pe Tarzanul.

Am intrat si la Templul Cerului. Aici, imparatul trebuia sa indeplineasca in fiecare an un rol important. Fiind Fiul Cerului, trebuia sa stea la o discutie cu rudele sale apropiate, zeii, si sa-i roaga sa le ierte pacatele supusilor. Evident, ceremonialul era privat, in imensul pavilion, departe de ochii muritorilor… asa ca de la zeu la zei :).

Acum, China nu mai are imparati, dar pare sa se descurce bine si fara lobby-ul imperial pe langa zei. Am remarcat si poate celor 70 de ani. Se spune ca, la un moment dat, un imparat a ajuns la o varsta destul de inaintata pentru perioada respectiva si cam lipsit de puteri. Dar trebuia sa indeplineasca ceremonialul, altfel mureau chinezii de foame ca nu venea ploaia. Iar ceremonialul cerea ca imparatul sa intre in temple per pedes dinspre sud. Musai dinspre sud. Un sfetnic mai sfatos a ajuns la concluzia ca Fii Cerului care depasesc o anumita varsta (absolut intamplator peste 70 de ani, adica fix cat avea imparatul), pot sa intre dinspre nord, dinspre Palatul Imperial, si sa nu mearga atat de mult pe jos. Imparatul a fost entuziasmat de idee, a avut o discutie rapida cu rudele sale din ceruri care au aprobat ideea, asa ca imediat s-a construit Poarta celor 70 de ani. Poarta este acum inchisa, in asteptarea vreunui nou imparat care sa aiba peste 70 de ani. Desi Mao sau Deng au ajuns la varste inca mai venerabile, nu au deschis respectiva poarta.

Dupa Templul Cerului, am luat-o spre nord pe urmele batranului imparat pentru a iesi din parc… Pe drum, am dat insa de dansatori. E o moda extrem de raspandita in China ca oamenii sa iasa in parcuri si sa danseze. Cineva vine cu un casetofon si niste boxe si are grija sa puna diverse cantece. Daca in Guilin sau Xian am vazut mai ales femei dansand, la Beijing erau cupluri care dansau un soi de vals chinezesc (muzica n-avea nimic de-a face cu trilurile vieneze)… in schimb, gasca noastra a fost atrasa de un tip simpatic, atletic, ras in cap, care punea muzica occidentala, destul de neobisnuit de altfel. Sa nu credeti ca era ceva nou gen Lady Gaga sau mai stiu eu cine… era muzica anilor ’80, slagarele lui … Modern Talking ! Dar stimulati de ineditul situatiei, cativa dintre noi s-au prins in dans, stimulati si de chinezul cel simpatic. Evident, lumea s-a strans ca la urs, rar vezi occidentali dansand in strada cu chinezii, au aparut si niste negrese cu dansul in sange, dar si noi aveam armele noastre secrete – pe Ioana. A aparut si politia care nu stiu ce avea de comentat, probabil a dat si o amenda, dar chinezul a continuat show-ul cu zambetul pe buze… De altfel, si noi am plecat cu gura pana la urechi.

Urmatorul stop, la templul Beihai. Am ajuns acolo in cateva taxiuri si ne-am urcat pana sus, la stupa de tip tibetan care fusese ridicata in cinstea vizitei unui Dalai Lama venit hat, tocmai din Tibet, acum cateva sute de ani… Moment sa rememorez extraordinara excursie din Tibet de acum cativa ani.

Urmatorul obiectiv la care m-am gandit a fost sa ne dam cu ciclo-ricsa prin hutong. Hutongurile sunt cartierele chinezesti vechi, traditionale, cu case cu ziduri ca de cetate si alei inguste si pline de meandre. M-am dus cu toata trupa la coltul de strada de unde luasem ricsari data trecuta, dar nu era nimeni. Ricse parcate frumos, dar ricsari nema… m-am prins ca toti erau la iesirea din Orasul Interzis, la vanatoare de turisti. Asa ca l-am luat pe Catalin si am negociat durata de timp si pretul… Eram 12 insi, aveam nevoie de 6 ricse cu soferi cu tot… am avut chiar si o ricsara!

Evident ca excursia a fost mai scurta decat am discutat si la final ne-am certat pe inca 20 de yuani pe ricsa peste pretul agreat, dar excursia a fost interesanta, cred, pentru multi. Eu mai fusesem prin hutonguri, dar restul lumii a putut surprinde o China autentica si traditionala, o China care n-are nimic comun cu gigantii de sticla si beton de azi, nici cu pavilioanele artistice tipice… Este o China a poporului, cu case-cetate in care s-au succedat generatii intregi din aceeasi familie. Marea majoritate a hutongurilor din Beijing au fost demolate pentru a face loc malluruilor, autostrazilor mai mult sau mai putin suspendate, dar cateva cartiere au ramas in picioare… Desi locuite de oameni normali, au devenit atractii turistice.

Si nu putem avea un tur complet de China fara o vizita la faimoasa Silk Market – unul dintre cele mai mari malluri de fake-uri din Beijing. Desi compacti si disciplinati pana acum, la Silk Market a fost momentul sa ne spargem… unii au vrut sa stea mai mult, altii mai putin, unii voiau sa cumpere incaltari, altii blugi, unii suvenire, altii Dumnezeu stie… Am stat vreo doua ore, mi-am luat niste pantaloni si tricouri, dar mi-am exersat tehnicile de negociere, tocite de “package tourism”. Si am fost mandru ca le-am descoperit intacte!

A doua zi dimineata plecam din China. Fusesera cateva zile extrem de pline, compacte, in care am descoperit, pe rand, diverse fatete ale Imperiului de Mijloc – China ultramoderna a Shanghaiului, dar si China istorica de la Xi’an si Marele Zid, China superba a minunatiilor naturii de la Zhangjiajie sau Guilin, dar si China puterii imperiale absolute de la Beijing, China traditionala a oamenilor obisnuiti din hutonguri, dar si cea a pavilioanelor care au dus faima Chinei in intreaga lume. Am calatorit cu avionul, Maglevul, metroul, autobuzul, telegondola, liftul, ricsa, ciclo-ricsa si cred ca toti am descoperit ceva nou, o alta lume, o lume care trebuie sa acceptam ca s-ar putea sa ne domine mai devreme sau mai tarziu… Si dovada cea mai graitoare era imensul Terminal al Aeroportului National Beijing, cel mai mare din lume… al unui aeroport care are ambitia ca pana in 2016 sa fie cel mai mare din lume dupa numarul de calatori transportati.

Nota:

Acest tur l-am facut in parteneriat cu Exact Travel care mai organizeaza o excursie similara la primavara. Pana atunci, va invit sa mergem impreuna in sudul Africii la sfarsit de noiembrie. Data limita de inscriere este 20 octombrie, dupa aceea, trebuie sa luam vize, etc, etc

Imagini Beijing si Marele Zid

O mica parte din coada pentru mausoleul lui Mao

Turisti dand navala pe Poarta Tienanmen

Orasul interzis – piete ample, cladiri traditionale

Garzi chinezesti

La Marele Zid

Gasca de romani pe Marele Zid

Trebuie sa fi agil sa joci asa ceva !

Templul Cerului

Dansatori chinezi la parcul Cerului

Templul de inspiratie tibetana din Beijing

Prin hutong

Avem si o ricsa-woman 🙂

Silk Market – Piata de fake-uri din Beijing !