Amintiri feroviare

Trebuie sa recunosc din prima ca am o anumite afinitate pentru trenuri. Primele mele excursii au fost cu trenul… cand eram mic, mama ma ducea cu trenul prin diverse locuri din tara. Masina n-aveam, benzina nu era, asa ca trenul era o solutie excelenta. Ulterior, cand am ajuns la bursa in Olanda , am descoperit o retea de trenuri extraordinara, dar si oferte de bilete la preturi rezonabile, cum este biletul de Inter-Rail.

Astazi, m-am gandit sa impartasesc cu voi diverse amintiri, scurte povestiri de pe tren, din Europa sau de pe meleaguri mai mult sau mai putin indepartate.

Hai sa incep cu Europa. Pe aici, am umblat, cert, cel mai mult. Cum am spus, am fost un fan Inter Rail, am la activ 8 calatorii cu Inter-Rail-ul: 1992 (Elvetia & Franta), 1994 (Germania – Franta – Italia – Olanda), 1995 (Elvetia), 1995 (Germania – Franta – Spania – Olanda – Cehia), 1997 (in jurul Adriaticei: Croatia – Italia – Grecia – Bulgaria), 1997 (Scandinavia: Danemarca – Suedia – Norvegia), 1998 (Franta la Campionatul Mondial de Fotbal) si ultima in 1999 (Portugalia – Spania – Maroc).

In 1992, tocmai terminasem anul de bursa in Olanda si descoperisem Inter Rail-ul. Unul din visele mele fusese sa vad muntii Elvetiei si m-am dat peste cap si am facut rost de diverse vize europene (pe atunci nu exista Schengen): Elvetia, Austria, Franta. Voiam sa merg si in Italia, dar n-a fost sa fie, italienii nu mi-au dat viza, desi eram rezident olandez, asa ca am decis sa merg in Elvetia. Evident, Elvetia era mult prea scumpa pentru banii mei :).

Dar am avut noroc. Pe atunci, unul dintre verii mei lucra la fabrica de mobila din Pipera. In Elvetia, traia un mare industrias de origine romana, pe nume Sfintescu. Avea o fabrica de imbracaminte (da, va vine sau nu sa credeti, dar, in 1992, inca se produceau haine in Elvetia!) undeva intr-un sat numit Entlebuch, intre Lucerna si Berna. El voia sa se extinda, dar cum legea ii interzicea sa mai construiasca o hala de productie in satul acela, a cumparat un soi de fabrica de cherestea de peste calea ferata. A primit o cotatie de la o firma de dezmembrari (el avea nevoie doar de hala, nu si de fabrica), iar pretul oferit i s-a parut prea mare. Asa ca s-a dus la Pipera si le-a spus celor de-acolo ca le doneaza echipamentele (moderne de altfel), dar sa vina sa le ia. Asa ca cei de la Pipera au trimis o echipa sa dezasambleze frumos echipamentele, ca apoi sa fie trimise spre Bucuresti. Toti – din echipa lui var-meu. Initial, urmau sa doarma in ceva unitate militara prin munti, dar pana la urma au fost cazati fix in fabrica, in vestiare. Oricum, in iulie-august, toti muncitorii erau in vacanta, iar romanii trebuiau sa dezasambleze totul pana la 1 septembrie cand se intorceau elvetienii din vacanta si urmau sa instaleze noile masini. Si unde dormeau si mancau 20 de oameni, al 21-lea nu era nicio problema! In plus, eu am avut o contributie strategica la bunastarea micii comunitati romanesti din Entlebuch… Eram furnizorul oficial de mancare. Entlebuch este un sat de vreo 800 de suflete unde nu se aflau decat vreo doua bacanii, un bar si cam atat. Preturile erau aberante, mai ales pentru niste romani veniti din Romania anului 1992… asa ca, in fiecare seara, veneam incarcat cu merinde cumparate din supermarketuri de la Berna sau Lucerna, la preturi de aproape 2-3 ori mai mici decat in Entlebuch! Atunci, am vazut toata Elvetia… Plecam dimineata, veneam seara, am fost si la regele Mihai, dar si pe munte cu tren cu cremaliera, am vazut Lugano si Basel, am fost in Liechtenstein, dar si in Franta.

Legat de Franta, eu aveam doar o viza de tranzit de cinci zile. Si evident ca voiam sa stau mai mult… Asa ca am studiat putin cum se trecea granita feroviara. In timpul vizitei la Geneva, am descoperit ca toate trenurile spre Franta plecau de la un anumit peron al garii Cornavin, iar ca sa ajungi pe peron, trebuia sa treci printr-un tunel subteran pe unde era un punct de trecere frontiera francez (pe elvetieni nu ii interesa daca pleci de la ei din tara). Asa ca mi-am facut planul sa ajung acolo cu vreo doua minute inainte de plecarea trenului si sa nu ma mai opreasca cei de la frontiera. Zis si facut. Intr-adevar, am dat navala in viteza, nu era nimeni prin tunel, dar un batranel care zambea simpatic m-a oprit. “Votre passeport, monsieur”. Am simtit ca mi se naruie toate visele… parca vedeam turnul Eiffel prabusindu-se ca in  filmul “Independence Day”… in cinci zile, nu puteam vedea si Parisul, si zona Grenoble – Lyon. Tipul mi-a luat pasaportul, si-a potrivit ochelarii pe nas ca un functionar francez din filmele de anii ’60 si a rostit intonat si nazal… “A… monsieur… La République Socialiste de la Roumanie!” (aveam pasaport verde de tip vechi). “Merci, monsieur”, il inchide ceremonios si mi-l intinde. “Bonne journée!”. Raman ca la dentist. S-a uitat doar pe prima pagina unde aveam poza, nici macar nu s-a uitat la viza. Ce o fi fost in capul lui? “Merci, monsieur” am ingaimat si am rupt-o la fuga… sa nu pierd trenul de data asta… Turnul Eiffel se reconstruia la loc si urma sa-l vad peste doar cateva zile!

Sa nu credeti ca in Romania sunt cele mai decrepite trenuri. In 1994, eram la Roma si voiam sa merg intr-o excursie de o zi la Napoli (aveam cazare aproape moca la Roma). Cu o zi inainte, dau o fuga pe la gara Termini sa vad ce trenuri aveam dimineata. Intre 8 si 8:10, la fiecare 5 minute, aveam un tren spre Napoli. Ma uitam la table ca matza-n calendar – unul era InterRegionale, altul Diretto, in fine si un Rapido. Bai, parca Diretto ar suna ca e mai rapid. E direct, ce naiba. Ma uit dupa biroul de informatii. Evident ca era inchis. Asa ca am decis sa mizez pe fler – Diretto sa fie.

A doua zi dimineata, cand am urcat in Diretto, mi-am dat seama ca nu facusem cea mai buna alegere. Trenul era un personal amarat care oprea la fiecare crasma din Campania. Banchetele purtau cu mandrie cicatrice de cutite, bricege, tigari si alte obiecte contondente, geamurile erau innodate cu perdele ca sa stea jos (in august in Campania e tare, tare cald), iar lumea vesela. In plus, cand trenul s-a pus in miscare, mecanicul avea ambitii de TGV pe sine de pe vremea lui Garibaldi, asa ca nici cei mai tari echilibristi dintre noi nu putea sa stea in picioare. Pana si nasul se aseza si se tinea bine de ce putea, pentru ca trenul se misca ca o barcuta prinsa de uragan. Mi-e neclar cum mecanicul putea sa stea jos, dar tot mana…. Si oprea la fiecare 5 minute in diverse locuri – unele cu gari, altele in plin camp. Langa noi, un tip imbracat in costum negru, cravata, camasa neagra si o … vioara… Mai precis o carcasa de vioara. Si cum atunci erau la mare moda filmele cu mafioti gen “Caracatita”, iar trenul nostru mergea spre Napoli… nu se putea sa nu fac legatura. Imi treceau prin minte atentatele mafiote, dar si de bomba din gara Bologna din 1980… Il si vedeam pe respectivul scotand o mitraliera din carcasa… Dar tipul s-a dat jos in plin camp, colbuindu-si pantofii negri perfecti. Oare se ducea sa execute pe vreun tradator?

In vremurile mai recente, ma pot lauda ca am mers cu cele mai rapide trenuri din lume … cu Maglevul din Shanghai, dar si cu Shinkansenul japonez.

In tren m-am intalnit si cu oameni interesanti, este locul ideal unde poti sa interactionezi cu multi… Mi-aduc aminte de francezul care a trecut la islamism ca sa se insoare cu o marocanca in trenul Casablanca – Marrakech sau de etiopianul aflat ilegal in SUA din trenul New York – Philadelphia care ma banuia ca sunt la fel de “illegal alien” :).

Mersul cu trenul in India este de asemenea o experienta de neuitat… poate varia de la lux extrem din Shatabdi pana la trenurile intunecoase, arhiaglomerate unde trebuie sa topai cu atentie pentru a nu calca din greseala pe cineva…

Dar poate cea mai intensa experienta feroviara a fost in 1997 in trenul Chisinau – Odessa. O experienta unica pe care am impartasit-o in prima mea postare de pe acest blog si pe care va invit s-o cititi.

Cred ca as putea scrie romane “feroviare” – trenuri de noapte prin Scandinavia, calea mult batuta intre Bucuresti si Budapesta, trenuri spre mare sau spre Valea Prahovei, prin fosta URSS sau prin actuala SUA…

Mi-ar placea sa aflu si eu de povestile voastre de pe trenuri. Stiu ca, in ultimul timp, trenurile romanesti au o imagine deplorabila (am mers si eu in ultimul an cu trenul mai des decat in alti ani – de la Piatra-Neamt la Bucuresti, pe Valea Prahovei de cateva ori), dar de fiecare data am avut bafta de trenuri curate, circuland la timp – multi mi-au zis ca am bafta cu carul, dar asa a fost sa fie. Si totusi sunt curios ce aventuri hazoase ati avut in trenuri prin Romania sau aiurea…

Acest articol face parte din campania blogosferei romanesti turistice cu scopul de a prezenta mijloacele de transport pe care le ai la dispozitie atunci cand mergi in vacanta. Un mare numar de bloguri de calatorii au publicat astazi articole pe aceasta tema si va recomand sa le cititi: Travel Girls (despre avion), Viajoa (cu bicicleta), Ioana Budeanu (cu diverse mijloace de transport), Placerea de a calatori (cu renul), Printre randuri (cu diverse mijloace de transport) 1001 calatorii (cu avionul), Ciprian Caraba (despre diverse mijloace de transport),  Cristian Francu (despre teleportare), Airlines Travel (cam funebru, despre accidentele aviatice), Turism Market (despre diverse mijloace de transport), Travel with a smile (despre diverse mijloace de transport), Bialog (cu masina), Dianora (cu trenul), Totul despre hostel (cu trenul), Slowride (cu motoreta), Aliceee Traveler (cu diverse mijloace de transport), Paravion (doar nu era sa scrie despre carute, normal ca despre avioane), Elena Ciric (despre toate mijloacele de transport cu care a calatorit), trans-ferro (despre trenuri), Skirt Bike (despre diverse mijloace de transport), Hai-hui stangaci (despre diverse mijloace de transport)

Entlebuch – „hotelul” meu era pe undeva pe langa cladirile acelea mari

Tren montan elvetian la Murren

Shinkansen-ul japonez

Primul meu TGV

Teoretic, cel mai rapid tren din lume – Maglevul din Shanghai

Dar pentru ca nu are o magistrala prea lunga, rareori sare de 300 km la ora

Gara din Bangkok

Cu clasa a III-a prin Thailanda

Asteptand trenul la Ayutthaya

Trenuri in India (gara din Bengaluru)

Gara din Casablanca… asteptand trenul spre Marrakech

Unde am ajuns noaptea

In Sri Lanka, caile ferate sunt folosite si de pietoni 🙂

Si pentru ca trenurile sunt foarte lente (apropos, aceste vagoane au fost produse la Arad in anii 50 – 60)