California dreamin…. Episodul 7: San Francisco

Vacanta San Francisco: Coit Tower

Azi fugim de plajele calde şi mergem într-un loc puţin mai rece. Tot auzeam că în San Francisco vremea e proastă în general, că podul nu se prea vede din cauza ceţii şi, mai ales, că e frig. Am fost norocoşi înseamnă, am prins o zi bună! 

Ce poţi face în San Francisco? …poţi să:

 

–          Vezi PODUL

–          Bei bine 🙂

–          Intri în vorbă cu oamenii veseli pe stradă

–          Vezi unele dintre cele mai frumoase apusuri

 

   Cum ajungi acolo?

Oraşul e la vreo 600 km de Los Angeles. Am închiriat o maşină cu vreo 30$/ zi şi am plecat încolo. Drumul e foarte frumos şi, dacă nu vă deranjează un ocoliş de vreo 80km, o puteţi lua pe un drum mai aproape de Pacific. În mod normal, n-ar trebui să dureze mai mult de 8 ore. De plictisit pe drum nu vă plictisiţi, oricum.  Dacă alegeţi AMTRAK  va costa 58$, dureaza 7h 40’ si schimbati tren cu autobuz, la un moment dat.

Ca de obicei, recomand maşina, prima jumătate de drum este chiar frumoasă… dar a 2-a devine un pic plictisitoare – după ce se trec munţii dispar palmierii şi apar câmpuri cultivate… parcă prea repede făcută această trecere.

De ce şi când sa mergi acolo?

Noi am fost la jumătatea lui octombrie iar vremea a fost foarte bună… ziua. Seara a fost tot bună dar răcoroasă. Noaptea, când am ieşit din bar, era o vreme ce semăna cu nopţile de acum din iarnă, de la noi – ceaţă, frig… şi pe deasupra mult vânt. Scădeţi numai zăpada… că de frig părea la fel de frig, din cauza vântului.

Căutând care e cea mai bună perioadă în care poţi vizita San Francisco, am găsit un site de care nu ştiam şi care încearcă să-ţi dea câteva sfaturi asupra acestui lucru –  www.thebesttimetovisit.com – aici avem, pentru oraşul nostru, iunie –octombrie cu punctaj foarte bun. Fără să vreau m-am încadrat.

 

Ce-i de văzut/ făcut?

Noi am avut marele noroc să fim “ghidaţi” de 2 prieteni foarte foarte simpatici care şi-au luat timp cu noi şi ne-au arătat împrejurimile timp de 2 zile. Mulţumim Eliana + Andrei!!!

   Alcatraz

Acum, vreau să încep cu scuze pentru cei care vroiau să citească mai multe despre vizitarea lui. Nu l-am vizitat. Era vizibil de peste tot şi pare aproape de ţărm (e totuşi la 2km jumătate distanţă de ţărm). Mi-l imaginam mult mai în larg dar na, de câte ori nu ne păcălesc filmele? În aşa o zi însorită şi caldă, chiar părea un loc prietenos în care ai sta de plăcere. În ignoranţa mea, credeam că încă sunt prizonieri în cămăşi de forţă dar am aflat, ruşinat, că e obiectiv turistic de vreo 40 de ani.  Pentru cine vrea bilete se pot găsi aici: www.alcatrazcruises.com – sunt 30$ şi acum (sfârşitul lui ianuarie) prima zi valabilă este 12 martie. Atenţie fani – trebuiesc cumpărate cu cel puţin 1 lună jumătate înainte. Cei de pe tripadvisor confirmă.

Coit Tower

Nu ştiu dacă am mai scris, dar cred că sunteţi şi voi de acord, nu e tare să mergi în vacanţă şi să stai mai mult la cozi decât vizitând propriu-zis… mândru măcar c-ai bifat cele mai populare obiective, chiar dacă te-ai plictisit la cozi de turişti cu câte 3 aparate la gât. E, aici la Coit Tower cam asta era. Ne-au dus prietenii noştri pentru că priveliştea este foarte frumoasă – a meritat. Plimbări prin jur, soare, lume multă şi bună dispoziţie. Ca să mergi în vârful turnului trebuie să plăteşti 7$ şi, dacă ai noroc, primeşti 30’ de aşteptat cadou.

Transamerica Pyramid

Este cea mai înaltă (260m) şi cladirea-simbol a oraşului, pe acolo din 1972. Un bonus frumos la un oraş şi aşa foarte interesant. Din păcate nu se poate vizita. Cel puţin nu sus. Eşti lăsat până la etajul 1 şi atât. Totuşi, pe site-ul lor poţi să vezi cum arată sus: www.thepyramidcenter.com .

Lombard Street

Prietenii noştri nu ne-au anunţat asupra următorului obiectiv şi ne-au dus direct. Lume multă (mai ales japonezi) şi fete de la Red Bull, care împărţeau cu drag energizante. Acolo? O stradă mică, întortocheată şi parcă făcută în glumă. Oricum, cic-ar fi “cea mai întortocheată stradă din lume”. Şi întotdeauna merită să vezi un “cel mai” sau “cea mai”. Veselie la pedeştrii, veselie la şoferii care stăteau în blocaj pe străduţa… toată lumea fericită. Nu mai văzusem până atunci şoferi fericiţi că sunt blocaţi pe o stradă dar dacă e “cea mai” sigur merită, citindu-le expresia.

Atât pentru astăzi. Mâine avem Golden Gate, un cartier mai neobişnuit plus locaţia cremei universitare din California.

Imagini San Francisco

Vacanta San Francisco: Dintr-un cartier de-al lor

Welcome to San Francisco !

Obiective turistice San Francisco: ALCATRAZ

Alcatraz

Vacanta San Francisco: E mai ieftin la vale

E mai ieftin la vale 🙂

Vacanta San Francisco: De la Coit Tower

De la Coit Tower

Vacanta San Francisco: Pe fundal Pyramid Tower

Pe fundal, Pyramid Tower

Vacanta San Francisco: canalele din San Francisco

Asta vad cand ies, cei care locuiesc in canalele din San Francisco 🙂

Vacanta San Francisco: Oameni fara frica lui Dumnezeu stand la soare

Oameni fara frica lui Dumnezeu stand la soare

Vacanta San Francisco: Asa da balcoane....

Asa da balcoane !

Vacanta San Francisco: Cea mai intortocheata strada

Cea mai intortocheata strada

Vacanta San Francisco: Cea mai neintortocheata strada

Si cea mai neintortocheata 🙂

Vacanta San Francisco: Se mai fac si afaceri in San Francisco

Se mai fac si afaceri in San Francisco !

Adaptor electric SUA / Canada / Mexic / Japonia și altele Adaptor electric SUA / Canada / Mexic / Japonia și altele
29,00 RON

la Imperator Travel Shop

Adaptor electric Universal 150+ țări Adaptor electric Universal 150+ țări
69,00 RON

la Imperator Travel Shop

Lacăt pt. SUA cu cheie - aprobat TSA Lacăt pt. SUA cu cheie - aprobat TSA
29,00 RON

la Imperator Travel Shop

Comentarii

  • Hmm, arata tare bine , sunt un mare fan al Americi, a modelului American(nu te gandi ca sunt fanul no 1 al fastfood-urilor, insa pot spune ca il admir pe primul presetinde al americi, sa nu mai zic de femeile prea frumosului continent.
    Ma refer la roscate, nu sunt originale din America?

    Alcatraz este un fel de locatie parasite/muzeu,nu sau este inca activ?
    Cel mai mult ma impresionanat pana acum imaginea podului, ai idee cate astfel de poduri exista in America?
    Mersi frumos pentru raspuns!

    Ionut 26 februarie 2013 22:59 Răspunde
  • Salut,

    Nu m-am gandit niciodata de unde ” vin ” roscatele. Oricum, vad ca nu din America (http://en.wikipedia.org/wiki/Red_hair).
    Alcatraz nu mai este activ… asa credeam si eu la inceput :). Este un muzeu acum.
    Din pacate nu, nu stiu cate poduri similare cu Golden Gate sunt in America.

    Ms,

    Cristian Stefan 27 februarie 2013 21:47 Răspunde

Lasă un răspuns la Ionut Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii