California dreamin…. Episodul 10: Yosemite si Death Valley in 24 ore

Death Valley

În sfârşit, la zona de înnoptat. Aveam un fel de separeu al nostru, cu masă şi loc de făcut focul. Arăta foarte bine. Nu vedeam dacă mai există turişti în jur. Lumini nu erau. Partea bună este că arăta super bine locul. Boscheţi d-ăia care se rostogoleau pe lângă noi – foarte buni pentru foc, de altfel. Ne-am chinuit vreo 15 minute să aprindem un foc – noi, orăşenii, în cel mai uscat loc, plin de vreascuri şi fără vânt. Până la urmă l-am aprins. Avea dreptate Bear Grylls când spunea că-ţi ridică moralul. Cu atât mai mult cu cât moralul nostru nici măcar nu era la pământ. După câteva poveşti în jurul focului, flămânzi şi fără nimic de fript, ne-am pregătit de somn. Atunci am fost întâmpinaţi cu nişte urlete lihnite de coioţi. Se auzeau de peste tot. Păreau mai departe, apoi mai aproape, apoi mai într-o parte. Nu îţi dădeai seama pe unde sunt şi nici n-aveam curiozitatea să mă duc să-i caut. Judecând după filme, trebuia să aibă ei un plan să ne lucreze pe psihic iar apoi să ne atace, când ne aşteptam cel mai puţin. Prietenul nostru din America, pasionat de stele şi fericit că e un cer cu atâtea, a luat înţeleaptă decizie să doarmă direct pe masă, cu ochii-n stele. Se înţelege de aici cât de îngrijorat era că hienele alea ne dădeau târcoale. Părea direct o ofrandă pentru animale. Era greu să nu râzi – el acolo, în sacul de dormit, aşteptând să fie mâncat. Asta ne-a relaxat brusc pe noi, ceilalţi doi, care aveam tot felul de scenarii în cap. Parcă atunci şi câinii ăia sălbateci au tăcut, miraţi poate de alegerea lui. Toţi 3 am dormit buştean până dimineaţă, când pe noi 2 ne-a trezit soarele care încinsese cortul. Prietenul nostru lipsea de pe masă dar urme de haine sfâşiate nu erau; ne-am prins că fugise la o plimbare prin jur.

Cu ocazia luminii am văzut şi noi pe unde eram. Era un ţinut sterp, lovit de o mare căldură direct de la prima oră. Aveam şi o hartă de hârtie prin maşină şi am văzut că aveam 2-3 lucruri interesante de văzut – era un crater prin apropiere plus o oază. Ne-am hotărât să mergem la amândouă. Nu erau departe. Ne-am încropit un mic dejun cu biscuiţi sfărâmaţi şi apă calie iar apoi am plecat spre crater. În 30 de minute am ajuns – parcare ca la supermarket, panou informativ… de toate. Craterul? Interesant… te făcea un pic să te gândeşti la marele bolovan care a lovit locul ăla. Era şi o potecă spre fundul craterului dar lenea din noi ne-a făcut să rămânem liniştiţi sus, unde cât de cât mai suportai căldura.

După câteva poze bune am plecat spre oază – Scotty’s Castle era marcată pe tablele din zonă. După câteva zeci de kilometri am văzut un gazon îngrijit şi câteva salcii. Locul avea ceva istorie – în primul rând, acolo era un izvor. Nu cred că mai are rost să zic ce importantă e apa în zonă. Scotty e de fapt un om persuasiv şi haios, care a convins un milionar din Chicago, prin anii ’20, să înceapă construcţia acestui castel, ca urmare a unei mine de aur cumpărate de milionar tot de la Scotty. Era destinată să devină casa de iarnă a  milionarului dar criză economică din anii ’30 i-a cam încetinit planurile.  Până la urmă complexul era mai mult al lui Scotty decât al milionarului… şi aşa i-a rămas numele până azi. E frumos, au un muzeu, o cabină telefonică, un mini market … chiar şi un hidrant.

Un alt plan pe care-l aveam era vizitarea lacurilor sărate şi… secate – acolo unde se testează cele mai rapide maşini din lume. Din păcate drumul de acces era de nisip + piatră şi nu puteai merge pe acolo decât cu o maşină făcută pentru aşa ceva. Ca să ne consolăm, ne-am hotărât să urmărim nişte dune ce se vedeau în depărtare. Am ajuns acolo şi-am plănuit o mică drumeţie până pe cea mai înaltă dună pe care o vedeam. N-a fost chiar cea mai bună idee. N-am  mai simţit aşa căldură niciodată… cu toate că acelaşi lucru îl spusesem cu 2 luni mai în urmă, în Palm Springs. Dar asta întrecea orice măsură. Simţeam că mi se topesc papucii din cauciuc ieftin, papucii care nu mă lăsaseră la greu pe zăpada de ziua trecută. Şi ca o ştire de ora 19.00, 2012 a fost cel mai cald an în Statele Unite de când au început ei să măsoare mai serios temperaturile (1895). Nu pot să aproximez prea bine temperaturile dar în cea mai caldă zi din octombrie, de acolo, au fost 450C . Având în vedere că pe dune nu prea este umbră… să zicem c-a fost un pic mai cald…

Marea noastră drumeţie a durat 1 oră şi ceva. Bine, ştiind că nu suntem prea departe nu ne-am făcut griji dar nu era greu să-ţi imaginezi cum ar fi să te pierzi prin aşa ceva.

La întoarcere, din nou, bucuria să te urci într-o maşină care funcţionează şi, după câteva minute, îţi dă răcoare. În 20 de minute am dat şi de un magazin tip Vestul Sălbatic   -ne-am luat toţi 3 un bidon de apă de 5 litri, pe care l-am băut fericiţi în câteva minute.

De aici încolo urma întoarcerea. Vreo 450 km de drum pentru ziua de astăzi – oprire în Santa Maria. Valea Morţii este o regiune frumoasă – cu infrastructură excelentă – neobişnuit pentru un deşert, nu? La întoarcere ne-a mai atras atenţia un oraş fantomă, la câţiva km de drumul principal – avea un locuitor totuşi, cel puţin aşa scria pe plăcuţe. Nu l-a văzut nimeni. Poate era şi el în vacanţă.

După câteva ore de mers şi-au făcut apariţia câţiva pomi-cactusi (Joshua Tree, în deşertul Mojave), apoi unii mai mari, care anunţau că se apropie şi cei mai mari – sequoia – pentru care a meritat să mai ocolim 100km. Iarăşi într-o zonă fără niciun fel de semnal, eram foarte aproape să nu-i mai apucăm, fiindcă se făcea întuneric şi încă nu ştiam pe unde sunt. I-am prins în ultima clipă de lumină. Să mai zic că sunt mari? … sunt mari. Dac-ar fi să le găsesc şi ceva de rău, aş spune că mă aşteptam să fie mai înalţi. Au o tulpină gigantică dar nu sunt atât de înalţi pe cât ar fi meritat. Şi acela încă un loc special… în care, din nou, aşteptai să alerge nişte dinozauri pe lângă tine. Ori în tine. Păcat că n-am prins mai multă lumină.

Am plecat şi de la sequoia şi, după alte câteva ore, am ajuns în Santa Maria, un orăşel liniştit în care ne aştepta o familie de români. Din toate locurile americane vizitate în ultimele 2 zile, de data asta am aterizat direct într-o atmosferă mai românească decât acasă. Cartofi prăjiţi, murături, vin românesc şi, nu în ultimul rând… români. Seară frumoasă care s-a terminat repede – am adormit toţi.

A doua zi ne-am luat la revedere de la toată lumea, inclusiv de la prietenul şi ghidul nostru din ultimele 5 zile. Se apropia întoarcerea – în LA şi, după încă 15 zile, în ţară. Frigul era aproape.

Pe drumul de întoarcere am mai văzut, rapid, 2 locuri interesante. Primul e un orăşel 100% european. Danez, mai exact – câţiva oameni din Danemarca s-au gândit să-şi facă şi ei un orăşel, departe de casă, acum 100 de ani. Tipii vroiau mai mult soare şi ceva mai multă căldură. L-au numit Solvang (“câmpuri însorite”).

[N-ar strica nici noi să facem câteva colonii prin lume, nu? Gândiţi-vă ce bine ar suna ceva nume de prin Câmpia Română dar în locuri exotice.]

În fine… al doilea loc de care vroiam să spun este Santa Barbara. Ţin minte că atunci când eram mic era un serial care se numea aşa. Era despre nişte oameni între vârsta 2 şi 3, care se tot iubeau şi plângeau prin locurile alea frumoase. E, în realitate oamenii sunt, ca mai toţi care stau în regiune, la ocean – relaxaţi şi zâmbitori –  ca într-o vacanţă de 365 zile. Mulţi tineri – acolo este un mare campus al University of California. Noi, ca studenţi eminenţi – am făcut o vizită campusului – un orăşel de sine stătător de alfel … şi singurul campus cu plaja lui… şi cu laguna lui. Trist într-un fel, nu?

După ce-am plecat din Santa Barbara am mers pe autostrada 101, care trece, pe unele porţiuni, la 10 – 20 de metri de ocean. Un drum ce nu trebuie ratat, chiar  dacă lungeşte cursa LA – San Francisco cu 100km.

California nu părea chiar atât de mare pe hartă dar am văzut că are cam tot ce vrei şi la maxim o zi distanţă (asta dacă nu alegi avionul). Ca în multe alte locuri de pe Pământ – lucrurile noi pe care le poţi vizita nu se termină atât de repede, cum tinzi să-ţi imaginezi la început. Ce-am vizitat noi în 3 zile nici nu prea se numeşte vizitat. Dar întotdeauna ar trebui să-ţi mai laşi locuri nevăzute acolo unde călătoreşti. Lista “locuri de vizitat” se poate şi repeta.

Death Valley California: Drumuri prafuite ca la noi acasa.JPG

Drumuri prafuite ca la noi acasa

Death Valley California: Aici a cazut bomba

Aici a cazut bomba

Scotty's Castle in Death Valley

Castelul lui nea Scotty

Death Valley California: Putina oaza nu strica niciodata

Putina oaza nu strica niciodata 🙂

Death Valley California: Sa nu uitam de hidrant

Sa nu uitam de hidrant 🙂

Death Valley California: Pe traseul montan

Pe traseul montan

Death Valley California:

Inca putin

Death Valley California: La nivelul marii ... dar departe de apa

La nivelul marii, dar departe de apa

Death Valley California:

Mai avem mult de mers

Death Valley California: Si gasim apa .. imbuteliata

Sa gasim apa imbuteliata 🙂

Death Valley California:

Plaiurile lor

Death Valley California: Primaria Orasului Fantoma

Primaria orasului fantoma

Death Valley California: Un dealer auto din zona vanduse aproape tot

Un dealer auto din zona vanduse aproape tot

 Aproape de padurile de sequoia

Aproape de padurile de sequoia

La nevoie sequoia sunt si pesteri

La nevoie, sequoia sunt si pesteri 🙂

Oraselul danezilor - Solvang

Oraselul danezilor – Solvang

Death Valley California: Un foc de tabara

Un foc de tabara

 Santa Barbara

Santa Barbara – pe drumul de intoarcere

Adaptor electric SUA / Canada / Mexic / Japonia și altele Adaptor electric SUA / Canada / Mexic / Japonia și altele
29,00 RON

la Imperator Travel Shop

Adaptor electric Universal 150+ țări Adaptor electric Universal 150+ țări
69,00 RON

la Imperator Travel Shop

Lacăt TSA approved cu cifru Lacăt TSA approved cu cifru
29,00 RON

la Imperator Travel Shop

Comentarii

  • Cand ma gandesc ca s-au facut asa de multe filme cu astfel de zone, nu pot decat sa spun ca sunt gelos, mai exact de,nu imi dau seama.
    Insa parca nu suna deloc bine Romania Dreaming, desi ma tot intreb inafara de america Dreamer ce ar suna bine?
    Ceva parereri?

    Tudor 2 martie 2013 22:51 Răspunde
  • Ce ti-a mai placut obiectivul ala fish eye cu soarele ala in fiecare cadru :-).
    In rest felicitari pentru tura

    Plaiesu 15 martie 2013 10:34 Răspunde
  • cezar, am si eu o intrebare: am gasit o oferta de avion pt sua, buc-new york, miami-buc, 560 euro, plecare 1 oct, crezi ca gasesc o oferta mai buna anul asta?

    mihai 19 aprilie 2013 17:28 Răspunde
    • Tot ce e posibil…. e totusi un pret bun si asta, dar cine stie… nebanuite sunt caile promotiilor 🙂

      Imperator 19 aprilie 2013 21:56 Răspunde
  • Interesantă și foarte bine scrisă seria! Mulțumesc!

    Maditu 28 mai 2013 14:30 Răspunde

Lasă un răspuns la mihai Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii