Dupa ziua din Nanjing, capitala provinciei Jiangsu (oras marisor cu o populatie cam cat Slovenia, Croatia si Muntenegru la un loc), am ajuns noaptea in Wuxi unde urma sa innoptam la Sheraton Wuxi. Cand auzi de numele de Sheraton, prestige oblige si nu pot decat sa spun ca intr-adevar era de mare, mare lux… Daca exteriorul nu e cine stie ce, un bloc obisnuit cu fatada de sticla, cum vezi cu zecile de mii prin China si aiurea, cum am intrat in lobby, in bunul obicei chinezesc, am fost palit de o sala gigantica si de un candelabru demn de Casa Poporului din Bucuresti! Camera, de asemenea, un exemplu de lux de bun-gust cu baia care se putea vedea printr-un perete din sticla… sau nu, daca trageai cortina :). Depinde cu cine imparteai camera. Mi-as fi dorit sa fi stat ceva mai mult, dar a doua zi trebuia sa vedem Wuxi, sa vizitam Suzhou si in plus sa ajung si seara la Shanghai. Era ultima zi organizata si eu aveam zborul destul de devreme, la 9:50 urma sa decolez din aeroportul Pudong in directia Zürich.

Asa ca am pornit de dimineata sa vedem o singura atractie din Wuxi. Probabil ca nu ati auzit de Wuxi, ca nici eu nu am auzit… Poate nu are prea multe monumente iesite din comun, in schimb felul cum au fost prezentate … uneori nu trebuie sa iubesti un oras pentru ca are monumente UNESCO, ci si pentru felul in care iti este prezentat de cineva… iar ghidul din Wuxi se vedea de la o posta ca isi iubeste orasul… Si-a inceput pledoaria cu o comparatie de preturi cu Shanghaiul. Apoi, ne-a povestit despre cat de bine este organizat orasul lui in mini-comunitati unde jobul, zona de shopping si casa sunt foarte apropiate, ne-a aratat din fuga autocarului o infrastructura impecabila cu pista de biciclete, un oras cu multe flori. Avem malluri, avem parcuri cum nu are nimeni in China, avem apartamente la sfert din pretul din Shanghai… Poate nu a dat prea multe amanunte “reci”, dar pasiunea pe care o punea si dragostea pe care o transmitea ne-au smuls un ropot de aplauze cum nu ne-a smuls niciun ghid pana atunci. De aceea, i-am si retinut numele – il cheama Joe (chinezii isi iau si un nume neoficial in engleza cand vorbesc cu strainii), care vine de la numele sau chinez  – Chu.

Cum ziceam, din pacate, ultima zi a fost cam fuserita. Desi Wuxi gazduieste una dintre cele mai inalte statui din lume (pentru ca orice e mare in China e musai sa aiba un record, este cea mai mare statuie a lui Buddha facuta din cupru din lume!), nu am vazut-o. In schimb, am ajuns intr-o alta “zona pitoreasca”, numita Xihui Park, pe lacul Tai. Trebuie sa ma repet – totul era impecabil, de la infrastructura la pavilioanele in stil chinezesc sau covoarele florale… Elementul de forta al parcului este un lac imens (cum ziceam, intreaga provincie este un imperiu al apelor) pe care se plimba vase de croaziera intesate de chinezi… Dar pentru noi, oaspeti speciali, biroul de promovare a turismului din Wuxi a pregatit un program special – tot o croaziera pe lac, dar nu laolalta cu plebea pe vase mari, ci un vas traditional de lemn, un junk chinezesc cum vedeti in pozele din Hong Kong… si, evident, cu ceai verde la discretie.

Ne-am apropiat de malul celalalt unde puteam observa o pagoda atragatoare, dar si un pod traditional, insa, evident, nu am avut timp, asa ca ne-am intors pe malul de pe care plecasem unde ne astepta un… ce altceva decat un pranz copios L. Un pranz copios, dar si autocarul care sa ne duca sa vizitam si Suzhou la pachet…

Cum spuneam si la inceputul serialului, singurele orase de care auzisem erau Nanjing si Suzhou, asa ca aveam asteptari mari. Suzhou este cunoscut in intreaga China drept un oras al gradinilor… Cica exista case cu zeci de gradini in stil chinezesc, renumite in intreaga lume. Dar habar n-aveam de ce locuitorii din Suzhou s-au apucat de gradinarit inca de acum cateva sute de ani… Sa fi fost niste maestri gradinari. Da, dar asta nu e un motiv. L-am aflat de la ghidul de Suzhou care ne asteptase la punctul de plata al autostrazii de la intrarea din Suzhou.

In perioada dinastiei Ming (1368-1644), chinezii aveau sistemul de examene imperial. Cum spuneam, in China, oamenii cu educatie sunt recunoscuti si respectati mai mult decat in multe alte locuri din lume (probabil, Vietnamul ii egaleaza pentru ca si ei aveau acest sistem al examenelor imperiale, sisteme care dateaza de mai bine de 1.200 de ani). Pana la 14 ani, copiii studiau (evident, nu toata lumea, cei care isi permiteau, dar foarte multi nu mancau mai mult decat orez pentru ca pruncii lor sa poata merge la scoala). Pe la 14 ani, treceau o serie de examene… Cine trecea continua studiile, sa zicem, gimnaziale si apoi treceau inca o serie de examene, hai sa-i zicem echivalent cu bacalaureatul. Inutil sa spun ca aceste examene erau draconice. Cine trecea astfel de examene, puteau sa ocupe locuri de birocrati de stat de nivel inferior, dar un job extrem de apreciat. De fapt, din perioada imperiala pana in ziua de azi, sa lucrezi la stat in China este o onoare suprema. Apoi, trebuia sa studiezi serios ani in sir pentru a putea trece ultimele examene, asa-zisele “examenele imperiale” care, de multe ori, se desfasurau in prezenta Fiului Cerului… putinii care le treceau erau eligibili pentru cele mai inalte posturi in stat – ministri sau guvernatori de provincii (in imensa majoritate a cazurilor, nu provincia din care proveneau). Erau niste joburi de o importanta majora, foarte bine platite, iar cand ieseai la pensie, erai un om facut pe mai multe generatii… Ei bine, intr-un sistem bazat pe destula meritocratie (mersi, Confucius!), la fiecare examen imperial exista un om care iesea pe locul 1. Acel super-intelectual capata onoruri extreme – numele lui era inscriptionat pe o placa enorma (se gasesc si dupa o mie de ani, atat in China, cat si in Vietnam), primea o groaza de bani si de onoruri si avea cel mai bun post asigurat… Acest examen nu avea loc in fiecare an, ci o data la 3 ani… asa ca seful de promotie al examenelor imperiale nu putea sa fie decat o somitate.

Ei bine, de ce am scris aceasta poveste lunga? Pentru ca gradinile Suzhou-ului au aparut datorita examenelor imperiale. In cei 276 de ani ai dinastiei Ming, din cele 90 de mega-somitati, laureate ai examenelor imperiale, nu mai putin de 27 (deci cam o treime) au provenit din Suzhou!. Wow, asta da performanta! Iar acesti oameni cand isi terminau serviciul imperial, la pensionare, se intorceau in Suzhou unde doreau sa isi construiasca un mediu paradiziac, linistit, unde sa-si traiasca ultimii ani in armonie. Unii doreau ca totusi limitata lor gradina sa reflecte toate frumusetile pamantului, asa ca diverse sectiuni ale gradinii reflectau ba munti, ba fluvii, ba paduri de bambus… asa au aparut gradinile din Suzhou.

Si desi imi doream sa vad baremi una dintre aceste gradini, n-a fost sa fie. Mai intai, am mers sa vizitam Tiger’s Hill, prezentat ca fiind cel mai interesant obiectiv turistic din oras. Si tocmai in acest oras-gradina ne-a prins si ploaia… daca toata saptamana am avut in general vreme buna (destul de mult soare, cateva perioada limitate mai mohorate, evident cu celebra ceata chinezeasca aproape omniprezenta, ei bine, la Suzhou ne-a prins ploaia!).

Am vizitat complexul din Tiget’s Hill sub umbrela. Ne-am urcat sus, pana la pagoda, un adevarat turn din Pisa chinezesc… ca si in cazul mai celebrului fratior pisan, turnul din Suzhou a fost construit pe un teren nisipos si a inceput sa se incline… Dar totusi constructorii chinezi nu au facut o treaba de mantuiala si turnul rezista chiar si acum.

In schimb, zona cea mai pitoreasca este de departe gradina de bonsai. Atat la Yangzhou, cat si aici, la Suzhou, ghizii locali au sustinut la unison ca bonsaii nu sunt de origine japoneza cum toata omenirea stie, ci de origine chinezeasca, mai precis chiar de aici, din provincial Jiangsu! De aici s-au inspirat japonezii, au dus arta la ei pe insule si apoi au exportat-o in intreaga lume… Acum nu stiu care e adevarul, cert este ca pe Tiger’s Hill am putut admira o superba colectie de bonsai, iar un gradinar chiar a facut o demonstratie despre cum se leaga un bonsai pentru a creste cum trebuie. Aveam sa aflu ca nici gradinarul nu este un oarecare, cunostintele se mostenesc din generatie in generatie si stramosii celui care a facut demonstratia tot maestri in ale bonsaiului au fost. De altfel, unul din programele celor de la Tiger’s Hill este sa initieze turistii in arta bonsaiului… e drept, intr-o ora nu inveti cat au invatat altii timp de generatii, dar si asa, cred ca e haios!

Vizita pe Tiger’s Hill nu a fost ultima suflare in saxofon… Va urma o plimbare cu barca pe canalele la fel de celebre ca si gradinile… Se pare ca Marco Polo a fost pe aici si in scrierile lui a dedicat pagini intregi orasului Suzhou pe care l-a denumit cu numele de “Venetia Estului”. M-am plimbat si eu pe canale. Suzhou e totusi departe de magnifica Venetie… canalele sunt pitoresti, dar cladirile de pe margine nu dau pe dinafara… cred ca ar merita o consolidare si foarte multa vopsea, mai ales ca erau pline de schele sau barne de sustinere, nu sunt sigur… Am vazut in treacat si cateva porti magnifice… unele dedicate copiilor care au avut o grija speciala pentru parinti. De asemenea, am aflat ca si aclamatul architect I. M. Pei, tipul care a proiectat piramida din mijlocul Luvrului, dar si alte cladiri iconice cum ar fi celebra cladire a Bank of China din Hong Kong care a stricat feng shuiul cladirilor vecine, provine tot de aici, din Suzhou. Ma rog, nu el personal, ci bunicii lui… Suzhou cu gradinile sale nu poate decat sa nasca artisti… cum de altfel am citit intr-o brosura… exista mii de locuri in Suzhou in care sa scrii poezii…  Probabil, la fel de multe locuri in care sa scriu vreun post de travel blog inspirat J.

Dupa plimbarea pe canale, urma sa ne imbarcam in directia Shanghai. Eram trei oameni din grup care urmau sa plece spre Shanghai in seara respectiva. Primul avea avion seara la 9, al doilea dimineata la 5 si eu la 9:50. Organizatorii ne-au aranjat camere la un hotel de langa aeroportul Pudong sa ne fie aproape, au agatat si un taxi si am plecat spre Pudong, la vreo 200 de kilometri distanta… cu aceasta ocazie, mi s-a confirmat ca de mult s-au “japonizat” chinezii… ca si in Japonia, soferul nostru de taxi era imbracat la costum inchis la culoare, camasa alba, cravata neagra si purta manusi albe… Elegant… 200 de kilometri au costat 750 de yuani cu tot cu taxele de autostrada… adica vreo 100 de euro.

Cam asta ar fi povestea mea chineza. Am descoperit lumea turismului chinez si gradul de profesionalism al comunicarii obiectivelor turistice. Am asistat la un eveniment care ar trebui organizat si in Romania si probabil ar aduce mai mult decat participarea la multe targuri din strainatate. Am asistat la fascinantele ritualuri oficiale din China. Am descoperit niste locuri aflate pe nemeritat in umbra marelui Shanghai, niste locuri pe care merita sa le includeti in orice tur al Chinei, mai ales daca ajungeti si prin Shanghai. Am redescoperit atentia pe care chinezii ti-o acorda cand esti oaspete al lor – muzee inchise se deschid, mancarea curge valuri si esti tratat ca un print. Am descoperit o latura a dezvoltarii spectaculoase a Chinei, o latura care nu iti sare in ochi la prima vedere. Si cred ca as putea sa continui…

Cum ajungi in provincial Jiangsu

Poarta de intrare numarul 1 este aeroportul Shanghai, dar si Nanjingul are curse international directe. In caz ca ajungeti in aeroportul Pudong, luati metroul pana la gara (trebuie sa schimbati linia o data) si de acolo, trenuri de mare viteza conecteaza Shanghaiul cam cu toate orasele despre care am scris… de la Shanghai pana la Suzhou faci doar 27 de minute! Pentru cei mai comozi, taxiul nu este ingrozitor de scump, iar pentru cei cu mai mult timp la dispozitie si bagaje nu foarte impovaratoare, puteti lua cel mai rapid tren din lume, Maglevul, trenul pe perna magnetica care leaga aeroportul Pudong de o statie de metro din Shanghai. Mai departe, intrati in sistemul de metro

Cand sa mergi in Jiangsu

Toti cei cu care m-am intalnit mi-au repetat in cor primavara (aprilie-mai) sau toamna (septembrie-noiembrie). Iarna este frig, iar vara bate musonul… mai trece si cate un pui de taifun care te poate face ciuciulete.

Unde sa dormi – Zhenjiang, Nanjing, Wuxi, Suzhou sau Shanghai

Am fost invitat de un birou guvernamental, deci am fost tinut in puf, la 5 stele. De departe, hotelurile cele mai impresionante au fost Crowne Plaza Zhenjiang si Sheraton Wuxi. Evident, nu sunt ieftine. In schimb, am incercat sa ma orientez si sa culeg informatii din zbor. Am observat doua retele de hoteluri care par sa ofere calitate OK la preturi rezonabile: Motel 168 si Days Inn. La plecare, am stat in Jinjiang Inn, un alt hotel de retea. Stand la doi pasi de aeroport, clientela era in general formata din oameni de afaceri care voiau sa stea pe undeva aproape de aeroport. Ratele afisate la receptie de 300 si ceva de yuani pe noapte  (adica in jur de 40-50 de euro dubla) mi se par foarte bune. Micul dejun nu este inclus si costa 25 de yuani (3,50 euro), dar nu stiu ce contine (probabil chinezarii). Masa seara este scumpa, mai bine mancati in alta parte.

Viza de China

Da, ai nevoie de viza de China. Viza turistica se poate lua relativ usor, prezentand un bilet de avion si un voucher de cazare (se poate si de pe booking si il anulati dupa obtinerea vizei in caz ca stati prin alte parti gen prieteni, dormit in gara etc). Evident, trebuie si poze de pasaport, formular completat, pasaport cu doua pagini libere.

Limba engleza in China

Exista o minoritate infima de vorbitori de limba engleza. Veti gasi o concentratie destul de mare de anglofoni in aeroporturile international, hotelurile de lux si printre fecioarele iesite la agatat pe Nanjing Lu in Shanghai. In rest, mai greu. Calatoreste intotdeauna inarmat cu numele destinatiei scris in chineza. Daca ai Lonely Planet, toate adresele listate acolo (hoteluri, restaurante, magazine, atractii) sunt scrise bilingv. Arata-le soferului de taxi sau celor care vor sa tea jute. Cand ajungi intr-un hotel, in timp ce receptionerii iti copiaza pasaportul la Xerox, fa rost de cartea de vizita a stabilimentului care trebuie sa fie scris bilingv… poate fi o mina de aur cand te trezesti sa te intorci noaptea din oras. Nu presupune ca chinezii vor intelege chiar si numele unei atractii bine cunoscute pe care tu crezi ca o pronunta in chineza. Pronunta Tienanmen si o sa vezi ca mai putin de jumatate se vor prinde unde vrei sa te duci de fapt :). Aceasta este principalul obstacol in a vizita China in mod independent – limba!

Si daca intentionati sa va programati o vacanta in China si Hong Kong, site-ul si ofertele J’Info Tours va pot fi utile.

Imagini Wuxi – Suzhou – Shanghai

Dis-de-dimineata, chinezoaicele ies la dans pe strada 🙂

Ghidul nostru din Wuxi

Vasul de promenada de pe lacul din Wuxi – un vas de tip junk boat chinezesc

Sa-i dam bice, marinari !

Pe langa noi, vase de croaziera ceva mai mari 🙂

Iar pe mal, un peisaj tipic chinezesc 🙂

Inapoi in autobuz, presa chineza despre meciul Chelsea – Steaua

Iar cand am ajuns la Suzhou, a inceput sa ploua 🙁

Turnul inclinat varianta Suzhou

Gradina de bonsai din Suzhou

Meastrul de bonsai. Am aflat ca meseria se mosteneste din generatie in generatie, si tatal, si bunicul s-au ocupat de bonsai

Urmatorul punct de atractie din Suzhou – cu barca pe canalele care i-au adus numele de Venetia Estului (sau cel putin asa i-a zis Marco Polo)

Ma rog, departe insa de frumusetea Venetiei

Zona turistica, cu restaurante si lampioane 🙂

In drum spre Shanghai. Va e clar, nu ?

Jinjiang Inn langa aeroportul Shanghai – Pudong. Chiar OK

Moda japoneza a fost preluata si in China… meniul facut din plastic 🙂