Wizz Air are planuri mari: Tel Aviv, Kiev, nordul Africii… sa ne asteptam la destinatii interesante !

Wizz Air.jpg

Astazi, a avut loc conferinta de presa a WizzAir. V-am spus deja principala stire si anume ca WizzAir deschide cursa de Dubai (si nu numai din Bucuresti, ci si din trei alte orase central si est-europene: Budapesta, Sofia, Kiev, deci cei care locuiesc in zona de vest a Romaniei pot zbura linistiti din Budapesta la Dubai)… Dar am aflat mult mai multe lucruri interesante care merita sa le aflati… Wizz-ul coace zboruri noi in destinatii… super tari !

Hai s-o iau una cate una. Zborul de Dubai. Da, este o ruta competitiva, mai zboara si Taromul, dar si Fly Dubai. Eu as mai lua in considerare si Fly Pegasus care desi zboara cu schimb in Istanbul, are de cele mai multe ori preturi mai mici decat companiile aeriene care zboara direct. Chiar acum, m-am uitat pe cursele acestor trei companii si am simulat in jurul datelor de 1 iunie (dus) si 8 iunie (retur). Tarom costa 481 euro, Fly Dubai costa 397 euro, iar Fly Pegasus costa doar 335 euro. In cazul tuturor celor trei companii, sunt incluse bagajele de cala, diferenta este ca Taromul ofera mancarea gratuit, iar in cazul celorlalte doua companii (low cost), se plateste. Deci, este o cursa competitiva, dar sunt absolut convins ca preturile se pot duce inca si mai jos, in acest moment sunt mult prea sus… de ce un bilet Bucuresti – Lisabona poate costa 200 euro cu TAP, o companie full-service, mancare super buna, bagaje, mile, aterizand pe un aeroport cu taxe aeroportuare uriase (distanta de zbor fiind de 2980 km), iar un zbor de Dubai costa 400 euro (distanta de zbor fiind de 3371 km, adica cu doar 13% mai mult) ?

Deci e mult looooc de scadere de tarife, de aceea salut anuntul WizzAir… competitia marita inseamna preturi mai joase, asa ca trebuie sa fim fericiti ! Iar Wizz-ul anunta preturi de la 150 euro (dus-intors) – si cam 10% din locurile de pe o cursa sunt platite la aceste preturi ! Cu cat ne miscam mai repede, cu atat vom gasi bilete mai ieftine.

Am discutat despre aeroport cu reprezentantii WizzAir. Dupa cum am mai scris, WizzAir este primul client de pe cel care va fi cel mai mare aeroport din lume – Aeroportul Al Maktoum. Aeroportul este functional din 2010 pentru cargo, terminalul de pasageri este gata, inaugurarea va fi la sfarsitul lui octombrie, iar WizzAir este primul client de pe acest aeroport al viitorului. In acest moment, nu exista transport public de la aeroport, dar reprezentantii WizzAir au fost asigurati ca pana in octombrie, va exista – probabil va fi “tras” metroul la aeroport sau vor aparea curse shuttle de autobuze. La viteza la care se construieste in Emirate, nu e mare lucru sa mai construiasca inca 16 km de metro in cateva luni.

O alta problema este cea a vizei de Emirate. Pentru a calatori in Emirate, iti trebuie viza si viza nu poate fi emisa decat daca ai un sponsor – acest sponsor poate fi o persoana fizica, hotel sau agentie turistica care trebuie sa depuna o garantie (cam 1000  – 1500 dolari daca stiu eu bine, dar nu bag mana in foc) pana cand tu pleci din EAU. Agentiile de turism si hotelurile mai scumpe au o suma permanenta depusa la autoritati si astfel ei ajuta la emiterea vizelor. De asemenea, companiile din Emirate (Emirates, Etihad, Air Arabia, RAK Airways, Fly Dubai) ajuta uneori la emiterea vizelor. Dar nu sunt numai companii aeriene din Emirate care au exclusivitatea emiterii vizelor… Qatar Airways, dar si companiile aeriene indiene fac rost de  vize pentru clientii lor… nu e nici o filozofie sa faca un parteneriat cu o agentie de turism din Emirate care sa emita vizele. Si exact astea le-am recomandat celor de la Wizz – sa gaseasca un partener din Emirate care sa se ocupe de obtinerea de vize… nu e nici o filozofie, cred ca in curand vor rezolva si problema aceasta. Si apoi, un city break devine simplu – bilet si viza de la WizzAir si cazare de unde vrei – agentie de turism romana, emirateza, de pe Hostelworld, Agoda sau mai stiu eu ce !

De asemenea, personal m-am frecat pe maini cand am auzit despre planurile Wizz… Si planurile spun … Go East ! Wizz Air Ukraine este un succes, de asemenea si zborurile din Georgia… Acum, WizzAir a pus ochii pe Orientul Apropiat si Africa de Nord. Intr-o luna si ceva, probabil, cel mai tarziu la vara, vor urma anuntarea curselor Bucuresti – Tel Aviv si Bucuresti – Kiev si sper sa apara cat mai multe destinatii si mai variate din Bucuresti – sincer, de mult visez la un Bucuresti – Tbilisi sau Erevan, probabil nu vor aparea foarte curand, dar lasati-ma sa visez frumos ! Sunt numeroase rute care nu sunt acoperite direct (incredibil, dar Bucurestiul nu are zbor direct cu toate capitalele tarilor cu care ne invecinam ! In plus, exista multe rute care sunt operate deja de diverse companii aeriene, dar preturile sunt foarte mari… Bucuresti – Praga (actualmente, monopol CSA) poate fi una, de ce nu si un Bucuresti – Varsovia (unde are LOT-ul monopol).

Deci sa salutam anuntul WizzAir, sa asteptam taierea preturilor competitorilor si sa ne facem bagajele. Daca va place Dubaiul, blocurile inalte si shopping mall-urile gigantice, ramaneti acolo… Dar din Dubai, gasesti niste preturi foarte rezonabile spre Sri Lanka, India si mai ales Nepal, o tara cu adevarat minunata ! Si ma astept ca din ce in ce mai multi calatori romani sa ia calea Orientului, spre un taram fabulos ! Asa cum aparitia Fly Dubai a dus la cresterea numarului de turisti romani in Emirate, noua ruta de la Wizz il va creste inca si mai mult.

 

Categorii:
Tips & Tricks

Comentarii

  • Simion Buia spune:

    Ahh, suna minunat!

    • metal spune:

      Suna bine, mai ales pentru un om al fotografiei…spor la fotografii, in multe calatorii !
      Iata si o rima…intamplatoare…:)

  • Marius spune:

    Foarte tare. Sper sa mai gasesc bilete la 319 pana ajung acasa. Bravo, Wizz, multa bafta !

  • Mihai spune:

    Exista oare vreo explicatie pentru anularea rutei Bucuresti – Budapesta?

  • Mihai spune:

    Ca tot ai scris de Africa de Nord: ceva info mai concrete legate de Cairo, sau de Egipt in general?

    • Imperator spune:

      Nimic inca. Pentru rutele in afara UE, companiile aeriene trebuie sa aplice pentru „governmental approval”. Aprobarile autoritatile romane sunt in general usor de obtinut, dar prin alte parti e foarte greu. Nu stiu nimic concret despre Africa de Nord, dar banuiesc ca vor fi curse spre Egipt.

      • Mihai spune:

        Au publicat aseara, in versiunea in limba engleza a site-ului, anuntul de presa referitor la lansarea celor 4 rute noi din Dubai. La finalul anuntului este inserata o steluta care spune asa: „flights to Kiev, Bucharest and Sofia are subject to regulatory approval”. Ce sa intelegem din asta? Ca doar ruta Budapesta – Dubai are toate „hartiile” in regula? Si despre restul, sa ne putem astepta la amanari sau, mai rau, anulari?

        Sursa: http://wizzair.com/en-GB/about_us/news/wizen163

        • Imperator spune:

          CFO-ul mi-a spus ca se mai asteapta aprobarea autoritatilor emirateze, dar e o chestiune de zile. Iti dai seama ca au un mega-interes sa incepe sa populeze noul aeroport cat se poate de repede. Nu m-as mira ca Wizz sa nu plateasca taxe aeroportuare sau sa fie extrem de mici

  • Andreea spune:

    Pe ce data este prima cursa Wizz Bucuresti-Dubai?
    Multumesc!

  • Vio spune:

    cred ca ar fii foarte de succes daca wizzair-ul ar avea si ruta cluj-bristol…cel putin ne-ar scutii pe toti din partea de sud, sud-vest a UK sa mergem la luton.stiti ceva despre asta?mercic.

  • George spune:

    Atat fly pegasus cat si fly dubai ofera 20kg plus bagajul de mana gratuit pe cand la Wizz se platesc. La un dus intors asta inseamna 60 Euro. O diferenta semnificativa. Am un bilet luat cu Pegasus, Dubai – OTP dus intors iunie – august la 265Euro care mi se pare un pret foarte bun. Competitia nu poate fi decat benefica.
    Cezar poate scrii un articol in care sa compari experiente low cost. N-or fi ele asa glorioase ca zorurile la business cu care ne-ai obisnuit dar ar putea fi utile.

    • Imperator spune:

      As scrie, dar mare lucru nu prea am ce sa scriu, ar fi un articol scurt si plicticos. Am zburat cu destule low-costuri (WizzAir, Blue, Easyjet, Ryanair, Air Arabia, Valueair, Jet for U, Jetstar, Pegasus, Air Asia) si nu pot spune decat ca de fiecare data nu am avut nici o problema – au plecat la timp, au ajuns la timp, mancare pe bani, avioane in general noi, stewardeze in general dragute si cam atat). Intr-adevar, cel mai tare a fost Cebu Pacific cu entertainment la bord – concurs de karaoke si concursuri cu premii 🙂

  • hermes5 spune:

    Pe Praga si Varsovia sunt preturi mari cu CSA si LOT? Oooops, check again 🙂
    Cat despre wizzair pe Tel Aviv….sa fim seriosi!

    • razvan spune:

      de ce sa fim seriosi..din Budapesta are mare succes cursa, iar din Bucuresti ar fi excelenta…ganditi-va numai cati turisti sunt!!! plus traficul de romani ce lucreaza acolo….exista o cerere mare.

      • Imperator spune:

        Si eu sunt absolut convins ca OTP – Tel Aviv ar fi de mare succes

        • metal spune:

          Tarom-ul nu a aratat un LF prea mare pe ambele segmente, adevarat am zburat doar odata dus-intors si nu pot trage o concluzie…mai este si Elal…sunt curios.
          Pretul spre Dubai este mare, totusi daca ar aduce per total mai multe bilete, la toti jucatorii ,in jur de 250-260 eur/retur/bagaje incluse ar fi o treaba…mai ales pentru martie de ex. cumparat din timp…daca vreau sa iau acum, cu 5 catralioane de lun inainte, tot ma lovesc de preturi uriase. Adica sa fac si o baie in mare, un safari in desert, etc., nu doar sa stau in AC si sa ma „sparg in figuri” prin mall-urile lor opulente, cascang gura la skyscraperi tip turnul babel…sa mai calatorim cat inca se mai poate.
          Ce fac daca am stampila de intrare in Israel, pe pasaport ?

          • Imperator spune:

            Chestionabil. Din cate stiu, poti totusi sa intri, dar nu bag mana in foc

          • George spune:

            Ai un motiv intemeiat sa-ti mai iei un pasaport, legea permite sa ai doua pasapoarte ceea daca calatoresti mult nu e rau de loc.

          • florenta spune:

            am luat astazi de pe Wizz pt Dubai cu 185E, 27.02/13.03.2014, deci e super oferta si ai destul timp

  • cezar spune:

    ar fi bine ca cei de la wizz air sa se deranjeze putin si sa aloce locuri pe bilet in monentul rezervarii ca la blue, sa nu mai existe fenomenul de imbulzeala ca la tara. mi-a lasat impresia ca trebuia sa plec cu rata la tara.

  • Marius Teodorescu spune:

    Cezar, mulțumim pentru informațiile despre Wizz. Tel Aviv s-ar bucura de succes cu siguranță, cererea e foarte mare!

    Ce părere ai de următoarele rute pentru Wizz:

    București – Porto sau Lisabona (Portugalia)
    București – Malta
    București – Chișinău

    • Imperator spune:

      Lisabona e cu bataie prea lunga pentru avioanele WizzAir. Acum, de cand si-au luat avioane cu sharklets, pot sa ajunga la Lisabona fara probleme, dar nu stiu daca este ruta cea mai profitabila pentru a folosi cele 6 (din 46) avioane care pot ajunge acolo. Malta – nu sunt sigur ca e trafic destul. Chisinau – ar fi o tona de trafic, dar aeroportul din Chisinau are niste taxe aeroportuare imense.

      • george2210 spune:

        E prea departe Lisabona pt A320? Pe wikipedia zice ca au autonomie de 5900km, 6100 km cu sharklets. Lisabona cred ca e cam la 2500.

        • Imperator spune:

          Are problema de greutate la decolare. Ar cara prea mult combustibil si ar depasi greutatea la decolare. Taxele aeroportuare platite de compania aeriana se calculeaza si in functie de load.

          • Mihai spune:

            Cezar, nu inteleg ce vrei sa imi spui, sau ceva imi scapa. OPT – LIS 2978 km; OTP – DWC 3409 km. E clar ca nu e o problema tehnica pentru A320, pentru ca ambele distante se incadreaza in anvelopa de autonomie a acestui avion. De ce crezi ca Lisabona nu ar fi profitabila, dar Dubai-ul este? Din cauza ca se adreseaza unui alt tip de clientela?

    • razvan spune:

      Malta este deservita de un zbor direct pe vara evident, saptamanal ce acopera nevoile 😉

  • Imperator spune:

    Exista doua tipuri de taxe aeroportuare – cele platite per pasager (pentru facilitatile oferite de aeroport de la WC-uri la controlul de securitate) si cele platite de compania aeriana. Ultimele sunt platite in functie de masa avionului. Companiile aeriene negociaza taxele in functie de masa, iar unele (mai ales low costuri) limiteaza masa pentru a plati taxe mai mici.
    Un avion A320, cum zicea si George mai sus are o autonomie de peste 5000km, dar trebuie sa zboare cu avionul full de kerosen, avand deci o masa mare. O companie care limiteaza masa avionului, evident, trebuie sa reduca cantitatea de kerosen pentru a atinge masa negociata. Un avion cu sharklets reduce consumul de kerosen, deci un avion poate zbura o distanta mai lunga cu aceeasi cantitate de kerosen, ramanand in masa negociata.
    Wizz-ul nu a avut avioane cu sharklets, cred ca doar unul, Costa foarte mult sa le puna, dar noile avioane comandate vin direct cu sharklets. Ei vor avea vreo 5 sau 6 aparate pana la sfarsitul anului, capabile de longer range (din 46 aparate in total), Apoi, vine intrebarea: ce faci cu aceste aparate, pe ce rute le pui. Evident, pe cele mai profitabile… pot fi mii de combinatii 🙂
    Acum, rutele. Pentru a fi un low cost veritabil si sa ii faci competitie lui TAP pe OTP – LIS, trebuie sa ai un pret mediu sub 200 euro, de 100 si ceva de euro (TAP-ul are preturi de in jur de 200 euro). Pentru OTP – DWC, un pret mediu de 250 euro este foarte OK, in coditiile in care ceilalti sunt pe la 400, pret mediu (vor scadea si ei, sunt convins), In plus, DWC este un aeroport mult mai ieftin decat LIS. Banuiesc ca fiind prima compania care o sa „dezvirgineze” aeroportul, au negociat niste taxe la sange (daca or plati vreo taxa, poate chiar primesc bani sa aterizeze acolo), in timp de LIS cam rupe la taxe. De aceea, ma astept ca OTP – DWC sa aibe prioritate in fata OTP – LIS.
    Poate A320 lui Wizz sa zboare la LIS ? Da, cu sharklets. E OTP – DWC mai profitabila ? Eu cred ca da. In conditiile ca ai putine avioane, trebuie sa faci prioritizari.

    • Marius Teodorescu spune:

      Îți mulțumim pentru informații. Crezi că Porto ar putea fi o alternativă pentru Wizz la Lisabona? Mă gândesc că taxele acolo ar trebui să fie mult mai mici…

      • Imperator spune:

        Poate fi o alternativa, dar Porto e un oras mult mai putin cunoscut pentru turistul roman si, in plus e si departe de Lisabona. Dar nu se stie niciodata.

  • Raluca spune:

    Astazi au bagat tarifele pentru cursa Bucuresti – Tel Aviv si sunt la un super pret!!!! Am rezervat deja 🙂

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii