Calatoriile cu companii low cost – mic ghid de intrebuintare :)

Caricatura - low cost airline

 De peste un deceniu, cam de pe la inceputul anilor 2000, aviatia europeana a fost scuturata zdravan de aparitia unor linii aeriene denumite “low-cost”… Pana atunci, zborul nu era la indemana oricui, dimpotriva, pentru cea mai mare parte a calatorilor era un eveniment memorabil. Tot neamul te conducea la aeroport, iar la intoarcere te asteptau mai multe rude decat fanii vreunui cantaret cat de cat cunoscut… Evident si companiile aeriene se intreceau in tot soiul de servicii la bord ca sa intareasca ideea ca zborul e un mijloc de transport exclusivist. La primul meu zbor, in 1991, am fost intampinati de stewardese cu sampanie. Toti calatorii! Iar sampania si whiskey-ul curgeau ca apa :).

Dar, odata cu dereglementarile spatiului aerian european, au aparut si celebrele companii low-cost… Ideea lor era simpla. Noi vrem sa democratizam zborul, sa il facem cat mai ieftin, oferind strictul necesar – sa te transportam din punctul X in punctul Y in conditii de siguranta. Fara sampanie, mancare, business lounge-uri, piscoturi, program de loializare si altele. Doar zbor, atat, fara alte farafastacuri. La inceput au fost privite cu neincredere, dar cand au aparut tarifele de 1 euro din Belgia pana in sudul Frantei, curajosii au dat navala… si, in mai putin de un deceniu, fata industriei aviatice s-a schimbat.

Astazi avem companii aeriene clasice, dar care practica preturi mult mai mici decat practicau acum doua decenii sa zicem, dar aura de lux si glamour a disparut in cazul multora, deoarece au trebuit sa taie costurile sa ajunga la preturi apropiata de low-costuri… Una dintre companiile clasice, compania nationala irlandeza Aer Lingus, chiar s-a transformat la un moment dat in companie low-cost, dar  a fost un esec.

Ei bine, revolutia zborului low-cost a impulsionat in mod masiv economia multor orasele. Companiile low-cost au cautat aeroporturi ieftine si au reinventat multe aerodromuri europene uitate de lume. Unele, cum ar fi Charleroi, la sud de Bruxelles, sau Bergamo, langa Milano, au devenit chiar aeroporturi mari, cu milioane de pasageri. Chiar si la noi, o companie precum WizzAir a sters praful si, practic, a redeschis Aradul si Craiova. In plus, industria turistica a fost cea mai fericita… cu un transport mai ieftin, milioane si-au luat mai multe vacante sau si-au petrecut mai multe weekenduri in strainatate.

Dar, ca sa calatoresti cu adevarat ieftin, trebuie sa stii niste lucruri… Si de aceea m-am gandit sa scriu articolul de azi.

 

Gasirea unui bilet

Sa zicem ca vrei sa mergi intr-o anumita destinatie din Europa. Pot fi destinatii pe care nu opereaza decat o singura companie aeriana (de exemplu, Tarom este unicul operator spre destinatii cum ar fi Budapesta sau Timisoara). Acestea sunt niste destinatii non-competitive si te poti astepta la niste preturi mult prea mari… dar asta e legea economiei de piata… nu ai competitie, poti sa ceri mai multi bani.

Dar sa revenim. Sa zicem ca vrei sa te duci la Roma din Bucuresti. Exista nu mai putin de patru operatori care zboara la Roma. Doua sunt low-cost (WizzAir, Blue Air), iar doua sunt companii clasice (Tarom si Alitalia). Uite-te cu un motor de cautare cum ar fi Tripsta si vei afla cele mai bune oferte pe site-urile companiilor clasice. Apoi iei la mana companiile aeriene low-cost. Desi exista motoare de cautare care includ si anumite low-costuri, e mai bine sa te uiti pe site-urile lor direct. Vei avea atunci patru preturi sa le compari la prima vedere – cel mai bun la companii clasice si preturile la WizzAir, Blue Air, Easyjet.

 

Cand sa-ti iei biletele

In general, pe fiecare cursa exista un numar limitat de bilete la preturi din acelea ridicole. La unii, sunt vreo 10% din locuri, la altii deloc. In mod cert, in perioade de varf (gen destinatii super-populare vara, Craciun, Paste, mai stiu eu ce eveniment), pretul de pornire e mai ridicat, dar, in afara acestor date, poti gasi preturi incredibile. Exact in timp ce scriam acest articol, am remarcat niste tarife de 9 euro la Wizz pe cursa Tg. Mures – Bologna candva prin a doua jumatate a lui septembrie. Fara bagaje, evident, dar cu taxele incluse!

In principiu, cu cat mai devreme, cu atat mai bine, cele mai bune preturi le poti gasi cam cand sunt incarcate cursele… Adica cu vreo 8-9 luni in avans. Un alt moment bun sa te uiti la preturi este cam la 2-3 luni inainte de data dorita. Atunci, companiile aeriene se uita la nivelul de incarcare si, daca nu e OK, pot taia la greu pentru a-si incarca avioanele. O companie low-cost daca vrea sa fie profitabila ii trebuie un grad de incarcare de 85-90%, asa ca se vor da peste cap sa le incarce!

 

Taxele suplimentare la companii low cost

Aici vine partea in care trebuie sa calculezi. Companiile aeriene clasice au totul inclus. Costa 300 de euro, iar in banii astia ai toate taxele, nu trebuie sa mai bagi mana in buzunar. La companiile low-cost trebuie sa adaugi optionalele. Atentie la optionale, la astea trebuie sa calculezi serios daca vrei sa obtii pretul final cel mai bun! Deci hai sa le parcurgem!

 

Taxa administrativa pentru achizitionarea biletului

La WizzAir – zero. Ea este deja deja inclusa in pretul biletului afisat “din prima” .

La Ryanair, daca platesti cu carte de credit, te mai arde de 2% din pretul biletului.

La Blue Air, mai dai 20 de euro daca platesti cu cardul (cea mai ieftina optiune este la 10 euro, Zebra Pay, depunere in cont la vreo doua banci si alte cateva optiuni).

 

Taxa de bagaje de cala

Aici, mare atentie! Trebuie sa va ganditi bine ce bagaje va luati. Pentru ca, daca nu le-ati achizitionat odata cu biletul, taxele cresc rau de tot.

Deci, sa zicem ca vrem sa calatorim cu un bagaj de cala. Atentie, pretul bagajelor variaza in functie de sezonul de varf (high season) si de extrasezon (low season)

Wizz Air: 15 euro (extrasezon), 25 de euro (sezon de varf) pentru bagaj de 32 kg. Taxele sunt insa diferentiate in functie de lungimea zborului.

Ryanair: 30 de euro (extrasezon), 40 de euro (sezon de varf) pentru bagaj de 20 kg

Blue Air: 17 euro (extrasezon), 20 de euro (sezon de varf) pentru bagaj de 32 kg

Daca mergeti in doi, este bine sa va puneti lucrurile in aceeasi geanta pentru ca cel putin WizzAir si Blue Air sunt generoase in a permite bagajele de cala cele mai grele dintre toti operatorii si asa economisiti la taxa de bagaj ! Dar, atentie, trebuie sa aveti un singur geamantan care sa care 32 kile 🙂

 

S-ar putea asadar ca un bilet ieftin la prima vedere sa nu mai fie la fel de ieftin in final. Daca ai de ales intre Ryanair si WizzAir, de exemplu, si vrei sa iti iei un bagaj de cala cu tine (un lucru in general normal), dintr-odata Ryanair-ul este mai scump cu 30 euro. Asa, din capul locului.

In cazul bagajului de mana, daca aveti unul mare, va trebui sa platiti 10 euro (extrasezon), 15 euro (sezon de varf) in cazul WizzAir. In cazul celorlalte companii, daca este peste dimensiunile stipulate, o sa va oblige sa il dati la cala si atunci va ard niste megatarife… vezi mai jos! De aceea, la Wizz, cel mai convenabil este sa va bagati tot ce puteti in bagajul de cala (care poate fi de 32 kg) si sa mergeti la bord cu un bagaj de mana mic.

 

ATENTIE

Sa nu fiti pusi in situatia sa cumparati un bagaj suplimentar de cala la aeroport pentru ca veti fi jupuiti. Atentie mare mai ales la Ryanair, care amendeaza si un gram in plus sau un bagaj cu un centimetru mai lung. Un bagaj de 20 kg platit in ziua plecarii la aeroport va va costa in sezonul de varf nu mai putin de 140 de euro! Adica cel mai probabil mult mai mult decat biletul de avion + bagaj. Iar Ryanair sunt unii care trag de fiecare pas gresit sa iti ia banii! In cazul Wizzair, un bagaj platit la aeroport la check-in te costa 60 de euro. La Blue Air, oricat am frecat site-ul, nu am putut gasi informatia, poate stiti voi!

In plus, daca aveti mai multe bagaje, atentie, in cazul Ryanair platesti mai mult! Daca primul bagaj costa 30 de euro (15 kg, extrasezon), al doilea va costa 40 de euro si nu ai decat alternativa unui extrabagaj de 15 kg. Ai de carat mai mult, fiecare kilogram in plus costa 20 de euro!!! Da, fiecare kilogram!

 

Check-in

Faceti-va check-inul online si tipariti-va cartea de imbarcare! Daca nu ati facut asta, puteti plati bani grei la aeroport. Ryanairul este din nou un campion la jupuit, iti va lua 70 de euro. Wizz si Blue, mai modesti, Wizz – 20 de euro, Blue – doar 10 euro.

 

Unde aterizezi

Multe metropole europene au doua aeroporturi sau chiar mai multe (in zona Londra sunt vreo 5-6 aeroporturi deschise curselor regulate). Doar noi am ramas cu unul ca la Baneasa sunt alte interese in joc. In general, cursele low-cost aterizeaza pe aeroportul mai indepartat, in timp ce companiile clasice se duc pe principalele aeroporturi. Trebuie sa stii exact unde vrei sa te duci si sa vezi unde e aeroportul. De exemplu, daca vrei sa mergi in sudul Belgiei, aeroportul Charleroi, desi mai departe de Bruxelles, poate fi mai aproape de destinatia ta finala. La Roma, aeroportul low-cost Ciampino este mai aproape de centrul orasului decat aeroportul principal Fiumicino – Leonardo da Vinci.

Uite-te si la costul si durata de transport de la si spre aeroport in functie de locul unde vrei sa ajungi!

Alte informatii

WizzAir are un program numit Wizz Discount Club. Costa 30 euro sa te inrolezi (pret pe an) si la fiecare zbor, primesti un discount de minimum 10 euro. Asa ca daca zbori destul de des cu Wizz-ul, poate merita sa te interesezi. Dupa vreo 3 zboruri, iti scoti banii.

Sper ca acest articol sa va fie de ajutor. In caz ca mai aveti ponturi sau avertismente cu privire la alegerea unei curse de avion, va astept mai jos, la comentarii. Va multumesc!

Sursa caricatura

Categorii:
Tips & Tricks

Comentarii

Dă-i un răspuns lui mihaela Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii