Trei saptamani in Peru (ep. 6): Cat costa o vacanta in PERU?

  Cazare Peru: Vedere Cuzco din hotel

Am ajuns la partea cea serioasa, care mie imi place cel mai putin: costurile. O sa le enumar pe scurt mai jos si daca am uitat ceva intrebati-ma. Si sper ca acest articol sa va ajute in caz ca visati sa mergeti in Peru ! Inainte de toate trebuie sa spun ca Peru nu este o tara scumpa, insa nu este o tara ieftina. Au preturi mari la zborurile interne, dar si la intrarile la obiective turistice, cum e cazul Machu Picchu. La polul opus insa, poti gasi cazari si mese pentru toate buzunarele. Noi am optat pentru hoteluri de doua si trei stele si nu am avut experiente negative nicaieri. Pentru noi nu numarul de stele conta cel mai mult ci amplasarea fiecarui hotel in parte, de preferat cat mai aproape de centrul orasului. (Lista de hoteluri o gasiti mai jos)

Sa incepem insa cu cifrele 🙂

 

Avionul nu a fost cel mai scump asa cum era de asteptat:

Zbor Madrid-Lima-Londra: 272 de euro. Compania aeriana: TAM (Brazilia)

Zboruri Bucuresti-Madrid, Londra-Bucuresti: 170 de euro. Compania aeriana Wizzair

Zboruri interne: Cusco-Puerto Maldonado, Puerto Maldonado-Lima: 272 de dolari. Compania aeriana Star Peru.

 

Nota: Nu auzisem de TAM inainte de a citi postul cu oferta de zbor pe blogul Imperator Travel. Dupa zborul cu ei, ii recomand insa cu toata caldura. Cand am aterizat la Londra am descoperit ca bagajul nostru de cala (din plastic) fusese spart atat de rau incat te puteai uita inauntru. Am mers la biroul lor sa ii intrebam daca se poate face ceva si ghici ce? Ne-au schimbat bagajul pe loc cu unul identic cu al nostru.

Mai patisem ceva de genul in cazul unui zbor cu Wizzair. Cand am aterizat si le-am aratat gaura din bagaj ne-au spus ca ne trebuie o dovada de la un reparator oficial de bagaje asa ca am renuntat 🙂

 

Revenind la costuri:

 

Am ales o agentie locala care sa ne rezerve cazarea si biletele de autobuz. A fost mai usor asa deoarece sistemele de rezervari din Peru nu sunt cele mai moderne. Tot agentia s-a ocupat si de zborul peste liniile Nazca, de biletele de intrare la Machu Picchu, Huyna Picchu, de excursia la Islas Ballestas si de toate obiectivele incluse in program. Excursia a fost creionata de noi pe zile si pe obiective turistice, agentia ocupandu-se doar de rezervari. Excursia a avut inclus micul dejun pentru toate zilele, toate mesele in jungla si undele mese de pranz.

Cost total: 1.549 dolari (1,150 de euro) Trebuie precizat ca a fost un cost de persoana negociat pentru un grup de 6. Agentia folosita a fost View Peru.

 

In mod normal cazarea costa intre 10 si 30 de dolari pentru hoteluri de 2 si 3 stele.

Excursia in jungla: 300-500 de dolari

Biletul de intrare la Machu Picchu+Huayna Picchu – 50 de dolari (daca este cumparat din timp), 80 de dolari la intrare. Aveti grija ca numarul de locuri este limitat.

 

In interiorul tarii am calatorit in principal cu autocarul si cu avionul. Am avut si o calatorie cu trenul catre Machu Picchu (Aguas Calientes), aceasta fiind cea mai des intalnita metoda de transport catre aceasta minune a lumii. In ceea ce priveste autocarul recomand Oltursa si Cruz del Sur, care ofera si bauturi gratis si pentru calatoriile mai lungi mancare. Pentru cursele de avion interne am folosit Star Peru. Cu avionul am calatorit doar de doua ori – Cusco-Puerto Maldonado si Puerto Maldonado-Lima. Cu autobuzul insa ne-am plictisit de cat am mers, initial Lima-Paracas (4 – 5 ore), apoi Paracas-Ica (1-2 ore), Ica-Nasca (3 ore), Nasca-Arequipa (11-12 ore in medie), Arequipa-Colca Canyon (3-4 ore), Colca-Puno (6 ore) si Puno-Cusco (6 ore). Peru este un stat intins, de circa sase ori mai intins ca Romania, asa ca se justifica toate aceste drumuri. Biletele de autobuz se pot rezerva si personal, insa noi am preferat agentia pentru mai putina bataie de cap pentru ca sistemele de rezervari nu sunt foarte performante.:)

 

In cazul drumurilor pe rau, lac sau ocean era normal sa folosim barca, cum a fost cazul excursiilor in jungla, in insulele Paracas sau pe Tititcaca.

Costuri suplimentare pentru trei saptamani in Peru (mese, iesiri in oras si suveniruri): 300 de dolari

Pretul unei mese in Peru: 3-10 dolari

Recomandari pentru masa: cuyo (porc de guineea) si alpaca pentru cine indrazneste:) Porcul de guineea, despre care se spune ca are gust de pui (nu am incercat) e la circa 50 de soli (18 usd), iar alpaca costa circa 30 de soli. Cine a mancat alpaca spune ca e tare si grasa, insa cum nu m-am incumetat nu pot garanta. In zonele de coasta alegeti pestele si fructele de mare, la preturi de pana in 30 de soli. De altfel, cel mai bun peste mancat vreodata a fost cel din Taquille;) Crapul era abia cules din Titicaca. Pentru persoanele care au alte preferinte, gasiti si pui si meniuri vegetariene la preturi similare.

Bautura traditionala este pisco, insa pentru cei care nu vor alcool exista optiunea chicha morada, o bautura dulce din porumb mov:) Costa de regula pana in 5 soli (1,8 dolari). Pisco se poate bea in multe feluri insa cel mai des intalnit este pisco sour, un cocktail tare gustos cu pisco, albus de ou, zahar, suc de lamaie si scortisoare. E mai bun decat pare:) Pretul variaza intre 10 si 20 de soli (3,5-7 dolari).

 

Pretul unui magnet: 0,5-2 dolari

Pretul unei sticle de pisco: 7-14 dolari

 

Cost total: circa 2000 de euro sau 2.600 dolari

 

Note:

1. In Lima si in alte orase de pe coasta banii se schimba la colt de strada, unde veti gasi oameni marcati cu mesaje specifice care pot oricand sa va schimbe oricati bani aveti nevoie. Pare o imagine din alta lume insa in Peru este ceva normal, acesti agenti fiind autorizati:)

2. In Peru, in zona de sud, este posibil sa vi se faca rau de la altitudine. Locuitorii recomanda frunzele de coca si bomboanele de lamaie, nu medicamentele. Raul de altitudine se poate manifesta prin ameteli, stari de voma sau dureri de cap. Este posibil sa nu aveti insa niciun simptom, cum a fost cazul meu:)

Totusi, daca va simtiti rau, puteti mesteca linistiti frunze de coca, nu au efecte adverse. Ele pot, cel mult, sa va lase un gust rau in gura, insa nu dau halucinatii, stari euforice sau anxietate cum da cocaina.

3. In interiorul oraselor puteti calatori cu tuk-tuk-uri sau cu taxi-uri. Localnicii recomanda taxiurile pentru ca sunt mai sigure. In cazul niciunora nu exista un tarif fix, fiecare calatorie se negociaza la urcarea in masina. In Lima preturile sunt mai mari, insa in restul oraselor tarifele nu depasesc 10 soli (3,5 dolari) pe masina pentru un drum.

4. Pentru Peru, mai exact pentru jungla, noi ne-am facut vaccinul anti-febra galbena. Nu am luat nimic de malarie si nici nu am facut un alt vaccin. In jungla este bine oricum sa aveti Autan sau o alta solutie anti-insecte.

 

Lista Hoteluri:

Lima – Casa Wayra  2*  

Hotelul are o gradina superba si este la nici 10 minute de mers pe jos de ocean.

 

Paracas – residencial Santa Maria

Este un hotel mic si cochet care are o gradina la ultimul etaj de unde poti admira oceanul.

 

Ica – Savoy Ica  

Hotelul arata bine, insa este amplasat intr-o zona mai putin sigura, potrivit localnicilor.

 

Arequipa Hotel – Casa Blanca  2*

In interior arata ca un castel, cu tavane inalte si usi masive din lemn. Este amplasat chiar in piata centrala din Arequipa.

 

Colca – Colca Inn 2*

Hotelul este mobilat modern si are mese de ping-pong si biliard la parter.

 

Puno Hotel- Balsa Inn 3*

Este aproape de piata centrala, insa departe de agitatia din oras.

 

Cusco Hotel – Prisma 2*

De la balconul hotelului vedeam intregul oras. Noaptea, cand luminile se aprindeau, aveam in fata o imagine demna de o vedere.

 

Aguas Calientes Hotel – Killa Inn

Este un hotel pozitionat foarte aproape de gara si de statia de autobuz. Desi este mobilat modern, este situat totodata aproape de un rau agitat care iti poate tulbura somnul noaptea.

 

Eco Amazonia – Puerto Maldonado

Lodge-ul, amplasat departe de civilizatia, are toate „ingredientele” necesare pentru relaxare, de la hamace la piscina.

Imagini Peru

Cazare Peru: Casa Wayra Lima

 Casa Wayra din Lima

Cazare Peru: Casa Wayra Lima

 Casa Wayra

Cazare Peru: Restaurant Mangoes Lima

 Restaurant Mangoes – Lima

Cazare Peru: Terasa Residencial Santa Maria Paracas

 Terasa de la Residencial Santa Maria – Paracas

Statie autobuz Paracas

 Statia de autobuz Paracas

Restaurant Ica

 Restaurant in Ica

Cazare Peru: Terasa hotel Casa Blanca Arequipa

 Terasa hotelului Casa Blanca din Arequipa

Arequipa, oras colonial in Peru

 Arequipa – oras colonial

Colca Canion

 Lame in Colca Canyon

Condori la Colca Canion, Peru

 Dar mai ales, condori 🙂

Cazare Peru: Vedere Cusco din hotel

 Panorama de la hotelul Prisma din Cusco

Cazare Peru: Ecoamazonia Puerto Maldonado

 Ecoamazonia Lodge in Puerto Maldonado, Amazonia peruviana

Cazare Peru: Ecoamazonia Puerto Maldonado

Cazare Peru: Ecoamazonia Puerto Maldonado

Foto credit: Mihai Buduleanu

 

 

Comentarii

  • Akafix spune:

    La Casa Wayra in LIma am stat si eu si a fost f. bine.
    Cat despre mancare, exista cateva feluri care nu trebuie ratate: cevice, causa si ahi de gallina.

    • Imperator spune:

      Care ce sunt ? 🙂

      • Akafix spune:

        Cevice e probabil cel mai faimos fel de mancare peruan (are si sarbatoare) – este un file de peste alb crud taiat in bucati si marinat in zeama de lime la care se adauga ceapa si evident sare. Alaturi se pot pune cartofi fierti sau porumb – asta e reteta cea mai simpla.
        Causa este un fel de piure de cartofi dar frecat cu ulei nu cu lapte la care se adauga un pic de zeama de lime, sare si desigur aji (praf de ardei). Se poate combina cu orice. De obicei e prezentata in forma de rotita (mai mare sau mai mica) in straturi – intre straturile de cartofi se poate pune orice: avocado, fructe de mare, pui… ce-ti trece prin cap si se poate orna cu germeni, branza, orice merge la gust. Seamana cu salata de boeuf dar e mult mai fina.
        Aji de gallina este pui pregatit intr-un sos de aji galben cu smantana care se serveste cu orez, cartofi, un ou fiert si cateva masline.
        Desigur, exista la fiecare mai multe variante.
        Toate sunt geniale!

  • Alex spune:

    Cred ca a fost super-tare in Amazon, eu nu am fost acolo, oricum ai iesit bine la 2000 eur, nu cum cer banditii aia de la inside travel (1001 adventures) 3200/pers. Poate voi vedea si eu Amazonul la o vizita in Brazilia. Felicitari pentru toate articolele!

    • Imperator spune:

      Vad ca ai ceva cu cei de la 1001 adventures 🙂 Intamplator, ii stiu si sunt super OK. Diferenta de pret provine din 2 mari variabile – hotelurile si avioanele. Oferta de care a beneficiat Cristina este unica – nu cred ca voi mai vedea preturi de 2 – 300 euro la curse intre Europa si Lima in urmatorii ani. Se pare ca cei de la TAM (companie aeriana braziliana) au dorit sa aibe o strategie de preturi-soc mai ales pe piata spaniola, cam toata primavara tot vedeam preturi de genul asta pe diverse destinatii din America Latina – inclusiv in Brazilia si Argentina. In mod normal, insa un bilet sub 800 euro este o mare minune !
      In al doilea rand, hotelurile alese sunt mai sus – 3 – 4 stele spre deosebire de 2 – 3 stele alese de Cristina. Eu am stat in hoteluri de vreo 1 – 2 stele si sunt perfect OK. Singura problema este ca sus, in Altiplano, temperatura nocturna scade brusc si ajunge si zero grade, iar hotelurile ieftine nu sunt incalzite (in Puno, am dormit la 10 grade in camera). Este posibil ca unor oameni sa nu le convina asa ceva :).

      Despre Amazon, atentie ca excursiile in Amazonul brazilian sunt in general scumpe. Din cate stiu, Amazonul venezuelean este cel mai ieftin.

      • Alex spune:

        Chiar si asa, tot este enorm, gandeste-te ca un hotel de 4 stele costa 70-80 eur, de 3 stele mai putin, ar veni undeva 500 – 600 eur/pers cazarea pe 14 nopti, avion 1200, pana la 3200 mai sunt 1400 eur…suma care nu se regaseste in obiective turistice, Machupicchu, excursia la Colca si pe lacul Titicaca plus zborul peste liniile nazca nu costa atat. Sunt de acord ca trebuie sa-si traga si ei un comision, dar nici chiar asa.
        Imi zicea unul dintre ei ca vor merge cu KLM si ca fac mai putin decat am facut eu, i-am zis..”pai scuza-ma, dar este cu vreo 700 eur mai ieftin si fac cateva ore in plus, nu merita?”…ziceai ca vorbim de 7 lei. Oricum tura lor nu cuprinde Amazonul, iar ceea ce a facut Cristina este un circuit complet si sunt sigur ca nu a murit de frig pe acolo. Daca la o tura in Peru cer 3200 eur/pers, ma intreb cat o fi una in Noua Zeelanda, probabil 8000….

        • Li spune:

          Spre Buenos Aires mai gasesti bilete sub 800 euro, pt. octombrie cred ca mai are Turkish Airlines, spre Peru nu cred sa mai existe o astfel de ocazie.

          • Alex spune:

            Spre Peru gasesti din Madrid, cu compania LAN, am vazut prin oct. la 726 eur, merita sa te deplasezi pana la Madrid ca sa economisesti 300 eur, sa zicem, ca direct din Bucuresti este cel putin 1200

  • mihai spune:

    cel mai bine pt genul asta de excursii sa gasiti agentii de turism locale, doar biletul de avion sa-l cumparati voi, este mai rentabil asa

  • Paula spune:

    Este acceptabil pretul, ar fi ok sa mergem in luna de miere acolo?

    • Imperator spune:

      Depinde de ce te astepti la luna de miere. Daca visezi plaje si palmieri, ei bine, nu Peru este destinatia visata. Peru este minunat pentru istorie, monumente si traditii unice. Nu este foarte usor sa calatoresti acolo datorita raului de inaltime, dar este o experienta unica. Am vazut cupluri in luna de miere prin Peru, dar nu este o luna de miere „clasica”, dar in mod cert este una pe care n-o s-o uiti 🙂

    • Adela spune:

      Noi am fost in luna de miere in Peru. Nu ni s-ar fi potrivit deloc o luna de miere numai pe o plaja tropicala la mare la soare cu o bautura rece in mana. Vroiam ceva activ si ceva de care sa ne aducem cu siguranta aminte.
      Peru era pe vremea aia destinatia mea de vis si am hotarat sa transpunem visul in realitate. Si nu regretam deloc. Nu o fi destinatie „romantica” in acceptiunea unora dar este cea mai frumoasa calatorie pe care am facut-o pana acum iar dimineata cand asteptam la Poarta Soarelui sa se ridice soarele peste Machu Pichu este clar primul lucru care ne vine in minte cand cineva ne intreaba care este cel mai frumos lucru vazut in vacantele noastre.

  • Raluca spune:

    Toate hotelurile la care am stat in Peru, cele enumerate de Cristina au fost foarte ok…nu au fost probleme cu caldura, de ex in Colca in Chivay am avut calorifer..chiar nu am suferit de frig. Si in rest conditiile au fost foarte bune..Nici eu nu m-am asteptat sa fie asa pentru 2-3 stele 🙂

  • stelian spune:

    am si eu o intrebare….cum se numeste site-ul de pe care ti-ai rezervat biletele de avion spre Lima….ma refer sa faci combinatia cu plecare dintr-o parte si intoarcere in alta….ms anticipat

  • ignat cornel spune:

    Buna ziua.Ce valuta e bine sa ai in Peru?Multumesc!

  • Ligia spune:

    Poti sa mai imi trimiti niste costuri, cat se poate de low vizavi de Peru? Mai exact , incepand de la Madrid, sau chiar Lima (ca pana acolo ma descurc) Eventual niste nume de agentii peruane! Crezi ca pot sa rerzerv ceva pe internet? Sau e riscant? Inca mai vreau sa vad Peru si tot nu am cum sa fac rost de 4500 euro ca sa cumpar o excursie de la agentiile noastre si sa nu ma doara capul! 2000euro mai merge! Adica hoteluri trenuri, excursii de la agentii locale, pentru locuri in care nu poti sa ajungi singur?

  • Li spune:

    @Ligia, Peru e o tara pentru cei cu mai putine posibilitati, gasesti cazare intre 20-40 $/noapte peste tot, transportul intre orase are pret acceptabil, mincarea e ieftina.Excursie in Amazon nu am facut, din lipsa de timp, am fost si in Bolivia.Vaccinarea in Lima la aeroport costa 30$, pentru febra galbena.Primesti certificat.Daca vrei vaccinare gratis, se poate, in La Paz am gasit o clinica, dar nu primesti certificat.Aceeasi vaccinare in Romania se face pt. 300-400 ron, cu programare, birocratie, in vreo 5-6 clinici din tara, nu mai mult.
    2500 $ ajung pentru o luna, inafara de costul biletului de avion.

  • datcu theodorina spune:

    Am nevoie de vaccine pentru Peru ??? Merg luna viitoare si am auzit de un vaccin

  • Fernando spune:

    About HOTELS IN ICA, Savoy Hotel is located in a little dangerous place close to Dow Town, but you can find more Hotel with good prices, clean lines, comfort, facilities, friendly staff and of course good wifi.
    Gran Hotel Ica, Hoteles Las Flores, Conquistadores Inn, Challaca Hotel. All them with good value for money.

  • Fernando spune:

    Just take care on this dates:
    31 Dec / 01 January
    28, 29, 30 July
    the second week of mars
    April (Semana Santa)
    * These are festivity days in Perú and the people from Lima go to Ica city and they don´t care spend lots of money for to get rooms at those nights.

  • Lili spune:

    Poate cineva sa recomande o oferta Peru foarte buna pentru septembrie 2016?

  • Sorin S spune:

    Acum pregatesc o excursie cu un grup de prieteni(cca 14),pentru februarie 2017,in Peru,Ecuador Columbia,maxim 20 zile.(suntem din Tg Mures).
    Orice sfat,sugestie,informatie,sunt binevenite
    .Multumesc

  • Zsuzsa spune:

    ?
    În noiembrie o să merg cu o agenție să vizitez Peru, Argentina, Bolivia, Brazilia, Paraguay și am plătit tot ce se putea- statuia lui IIsus, Machu Picchu, Ballestas, survolarea liniilor Nazca, zborurile interne…Excursia durează 30 de zile și n-am nici cea mai mică câți bani ar trebui să am la mine…hotelurile-s plătite, micul dejun inclus. Mi-e teamă să iau cu mine o sumă mai mare (în jur de 2000- 2500 de dolari- m-am gândit eu)…dar dacă rămân fără bani… Știe cineva dacă este sigur să solicit transferul unei sume prin Western Union? Vă mulțumesc frumos

    • Imperator spune:

      Pai du-te cu cardul si scoti ici si colo fix cat iti trebuie. Nu stiu de Western Union, nu am folosit niciodata, dar Moneygram am folosit si e safe. Dar nu stiu la ce te-ar ajuta 🙂

  • Cezar Costiug spune:

    Salut Imperator!

    Vom fi in zona Cusco-Puno la sfarsitul lunii iunie, in plina iarna in emisfera sudica. Din prognozele pe care le am vizualizat, noaptea se inregistreaza temperaturi negative in aceasta regiune.
    Ai calatorit in aceasta perioada in Altiplano?
    Ho(s)telurile din zona au vreun sistem de incalzire?
    Nu ingheti de frig noaptea? Nu stiu la ce sa ma astept,ce ma sfatuiesti? sa mi iau un sac de dormit cu mine in rucsac?

    Multumesc!

    • Imperator spune:

      Salut
      Da, am fost de 2 ori si de fiecare data in perioada iernii (iunie – iulie) pentru ca desi e mai frig, e sezonul secetos si ai sanse mari sa ai vreme buna (si de fiecare data, in general, am avut zile insorite).
      Relativ la vreme, daca ziua se ajunge si la 20 grade, odata cu lasarea noptii, temperatura scade brusc si, da, poate ajunge si la zero. Majoritatea hotelurilor ieftine si hostelurile nu au sisteme de incalzire (cele de la mid-range in sus, au), asa ca noaptea in astfel de stabilimente poate fi foarte frig (mai ales in Cuzco sau Puno. La Macchu Picchu, nu, este relativ jos si cald). De aceea, datile trecute un sac de dormit a fost de aur (am avut de fiecare data)

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest