Trei saptamani in Peru (ep. 5): De vorba cu papagalii in jungla amazoniana

Jungla amazoniana: Papagalul Pepe

Dupa doar o ora de zbor de la culmile inalte de cateva mii de metri, am ajuns intr-unul dintre resorturile de lux din jungla amazoniana. Aici peisajul s-a schimbat radical, vegetatia luxurianta fiind populata de maimute infometate, pantere timide si papagali gata sa poarte o discutie. Apele au fost insa mai putin prietenoase, caimanii – rudele mai mici ale crocodililor – fiind mai putin sociabili.

Cand am ajuns in aeroportul din Puerto Maldonado am avut parte doua surprize mari: afara era o caldura sufocanta, iar aeroportul era “o cabana” in mijlocul campului. Ei bine, poate nu e chiar cat o cabana, ci putin mai mare, dar chiar e in mijlocul campului.

Calatoria noastra in jungla a presupus intai o scurta oprire in orasul Puerto Maldonado, unde nu am stat decat pentru a ne lasa bagajul. In jungla amazoniana este indicat sa iei cu tine doar hainele necesare pentru cele cateva zile de vizita, Autanul sau orice alta solutie antiinsecte, apa cat mai multa si posibile snacksuri. In jungla e cald, foarte cald, si aerul e umed. Am avut insa noroc cu piscina resortului, mare si racoroasa, care insa, din pacate, se inchidea la 7. In aceasta excursie am stat in total doua zile si doua nopti, prea putin daca ma intrebati pe mine.

Din Puerto Maldonado ne-am urcat in barca si dupa circa doua ore am ajuns in Ecoamazonia Lodge, care arata fix ca in poze: cabane de lemn cocotate pe piloni inalti, cu plase in loc de ferestre si hamacuri multe si confortabile.

Nu am avut timp decat sa ne instalam si sa luam masa ca am si plecat in insula maimutelor. Aici, incarcati cu banane si cu autan, am mers sa vedem maimutele in habitatul lor natural. “Orice ati face, nu trebuie sa le lasati sa vada ca aveti apa”, ne-a spus ghidul, care ne-a avertizat ca sunt extrem de agresive cand vad apa, pentru ca sunt insetate. Au fost extrem de incantate insa de banane, atat de incantate incat ni s-au suit pe umar pentru a fi hranite. Nu sunt agresive si nu zgarie decat daca tipi sau te agiti. Nu sunt nici prietenoase, ci doar sirete.

Desi in jungla e foarte cald, este indicat sa purtati haine cu maneci lungi pentru ca insectele sunt peste tot. Tantarii sunt cei mai agresivi, insa pot fi tinuti la distanta cu Autan.

Dupa lasarea serii si dupa cina am mers cu barca in cautare de caimani, pe care, de altfel, i-am vazut. Noaptea le vezi intai ochii rosii si, desi par inspaimantatori, trebuie sa stiti ca ei sunt chiar mai speriati decat turistii. De altfel, ghidul nostru parea hotarat sa ii intarate doar-doar ne-ar oferi un spectacol mai interesant.

La intoarcere am petrecut cateva ore in hamac, doar ascultand muzica junglei. A doua zi, dis-de-dimineata, am plecat intr-o expeditie de sase ore prin jungla. Am mers pe jos, am vazut tarantule, papagali, maimute si urme de pantere (aceste animale salbatice se tin departe de oameni, insa este de preferat sa umblati in grupuri cat mai mari). Dupa cateva ore de plimbare prin padure, am urcat cateva zeci de trepte pentru a vedea jungla de sus, unde am luat, de altfel, si brunch-ul format din banane locale si dulciuri. Dupa cateva zeci de minute de odihna, am luat-o la pas pe un pod lung de 700 de metri si am ajuns la “The lost cocha”, un lac unde am putut admira broastele-testoase care se bronzau la soare. Ele nu au fost insa singurele care s-au bronzatJ

Expeditia noastra nu s-a incheiat aici, ba din contra, pentru noi a urmat cea mai interesanta parte. Ne-am urcat intr-o alta barca si am inceput sa dam la vasle trei kilometri pentru a ajunge la in locul de unde urma sa fim “culesi” pentru a fi dusi in lodge. Drumul a fost obositor, caldura a fost mare, monser, insa nu cred ca am fi putut explora jungla mai bine. Am ras mult, de fiecare data cand greseam tempoul si eram pe punctul de a ne ciocni de mal, de fiecare data cand ne miscam mai brusc, barca de lemn se dezechilibra si eram pe punctul de a cadea in rau. Cel mai interesant punct al “expeditiei noastre” a fost intalnirea cu caimanul. Ne-am oprit la circa 30 cm de el si aparatele foto au inceput sa cante. Deranjat de atata atentie, a decis sa se ascunda, insa nu inainte de a face o saritura spre barca noastra. Cu picioarele lui de 5-7 cm lungime, nu ar fi putut sa ajunga la noi, insa noi deja ne inarmaseram….eu, cu unul dintre obiectivele camerei foto. Noi ne-am speriat, dar ghidul nostru a avut o criza de ras. Dupa ce s-a calmat, ne-a explicat ca singura noastra “sansa” de a fi muscati de un caiman ar fi sa cadem pe el.

Obositi, “infierbantati”, dar fericiti, am ajuns la lodge si ne-am aruncat in piscina. Apoi am plecat la plimbare si am facut cunostinta cu Pepe si Toto. Pepe este foarte vorbaret, nervos si gelos. Toto este tacut, agitat si plimbaret. Se iubesc mult, spun angajatii lodge-ului, insa Pepe nu poate zbura, motiv pentru care nu stau tot timpul impreuna. Toto nu poate sta locului. De fiecare data cand pleaca intr-o calatorie, Pepe plange dupa el ca un iubit gelos. Nu il consoleaza ceilalti papagali din lodge, pentru ca la papagali multe dintre perechi se iubesc si stau impreuna toata viata.

Inainte de a incheia povestea mea peruana, vreau sa amintesc cateva lucruri legate de jungla:

  1. Mancarea este gustoasa si merita incercata
  2. Apusul in jungla este unic
  3. Daca puteti, petreceti mai mult de doua zile. O zi ar fi perfecta doar pentru a sta in hamac si la piscina.
  4. In jungla e bine sa aveti apa imbuteliata, deoarece aici apa este disponibila la robinet doar intre orele 17:00 si 22:00. In aceeasi perioada este functional si filtrul, insa apa, desi potabila, este calda si nu foarte gustoasa, daca ii pot spune asa.
  5.  Si curentul este oferit tot cu ratia, insa din experienta proprie pot spune ca, fara internet, televizor si fara prea mult curent electric, nu se moare 🙂

Imagini din jungla amazoniana

 Rasarit in jungla amazoniana

 Rasarit in jungla amazoniana

Jungla amazoniana

 Jungla amazoniana

Jungla Peru

 Prin jungla amazoniana din Peru

Jungla amazoniana Broasca testoasa la bronzat

 Broasca testoasa la bronzat 🙂

Jungla amazoniana. Ecoamazonia Lodge

 Ecoamazonia Lodge

Jungla amazoniana Ecoamazonia Lodge

Cazare Jungla amazoniana: Ecoamazonia Lodge Peru

 Chillout a la Amazonia

Jungla amazoniana Papagalul Pepe

 Si alte fiinte simpatice – papagalul Pepe

Jungla amazoniana: Papagalul Toto

 Sau Toto

Jungla amazoniana: Insula maimutelor

 Insula Maimutelor

Jungla amazoniana: insula maimutelor

Jungla amazoniana: Insula maimutelor

 Care se catara peste tot 🙂

Jungla amazoniana: Intalnire cu un caiman

 Intalnire cu un caiman 🙂

Jungla amazoniana: Tarantula

 Sau cu o tarantula

Jungla amazoniana: Barca pe Amazon

 Barca pe Amazon

Jungla amazoniana: Barca de amazon

Apus in jungla amazoniana

 Apus de soare in jungla amazoniana

Foto credit: Mihai Buduleanu

Comentarii

  • Superb articolul
    Cum ai facut booking pt calatorie?
    Mers printr o agentie?
    Erati doi?
    Si eu si prietenul meu vrem sa facem calatoria pe care ai facut o tu insa nu stim cum.
    Ne ajuti te rog spunandu-ne cum ai facut tu?

    Merci

    Gia 5 august 2013 13:13 Răspunde
  • felicitari pentru calatorie si multumim pentru impartasirea impresiilor; peru chiar e o tara unde poti experimenta de toate,asteptam si detaliile logistice

    mihai 5 august 2013 13:35 Răspunde
  • hey:)

    Multumesc frumos pentru comentarii. Peru este intr-adevar o tara superba. Maine veti putea citi desfasurat despre posturi, agentie si toate detaliile tehnice.

    Seara faina

    crisu 5 august 2013 22:38 Răspunde
  • Buna,

    Noi suntem 4 care dorim sa mergem in Peru. Informatiile oferite aici sunt extem de interesante si cu siguranta vom pleca.

    Am inteles ca cea mai buna perioada de calatorie este in ianuarie – februarie, acolo fiind vara.

    Noi ne pregatim psihologic de ceva vreme.

    Sirena 27 septembrie 2013 17:44 Răspunde
    • Este o perioada buna doar pentru Lima si coasta. Pentru zona incasa, inclusiv Macchu Picchu este sezonul ploios. Au existat ani cand accesul spre Macchu Picchu a fost inchis datorita alunecarilor de teren si a inundatilor catastrofale.

      Imperator 27 septembrie 2013 18:30 Răspunde

Lasă un răspuns la Sirena Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii