Minuni in Romania (ep. 1) – De la bragageria albaneza, la Cazanele Dunarii

Cazanele Dunarii: Ciucarul Mare - Dunare

Pe la sfarsitul primaverii, lansam editia a doua a proiectului “Cele 7 minuni ale Romaniei”, de data aceasta rugandu-va pe voi, cititorii blogului, sa nominalizati si apoi sa votati cele mai frumoase locuri naturale din Romania. Dupa cateva saptamani de nominalizari si votare, iata, acestea au fost rezultatele. Si ca si in anul precedent, am descoperit locuri in care nu calcasem si chiar mai mult, despre  care nici macar nu auzisem. La sfarsitul votarii, ce m-am gandit… M-am intalnit cu cei de la agentia Accent Travel, una dintre putinele agentii de turism de la noi care se concentreaza pe turismul in tara noastra, un lucru extraordinar in conditiile in care cam toata industria se bate sa vanda “Sfanta Treime” – Grecia, Turcia, Bulgaria – si le-am propus un concurs, pentru cititorii blogului, cu un premiu constand intr-un weekend prelungit (adica de 3 zile) in Cazanele Dunarii (zona aleasa dintre cele 7 minuni naturale), dar si sa vizitam doua locuri absolut minunate care au ajuns in top 15, dar nu au fost votate intre primele 7 – Cheile Nerei si cascada Bigar. Cei de la Accent au acceptat pe loc, in plus, alaturi de cei doi castigatori, venind inca doi bloggeri de calatorii – Adriana de la Viajoa si Mini-calatorii in trei si Elena Ciric. Una peste alta, alaturi de cei de la Accent, am facut o mica trupa foarte haioasa, petrecand un weekend fain… descoperind “Minuni in Romania”… pentru ca merita sa descoperim cat mai multe minuni in Romania.

Vineri dimineata, pe undeva pe bulevardul Ferdinand, la sediul Accent Travel, ne reuneam cu totii, sperand ca totusi prin zona Dunarii sa nu fie la fel de cald ca intr-un Bucuresti de inceput de august. Ne-am instalat comod in masina si am purces spre Cazane pe drumul cunoscut prin Pitesti – Slatina… Pe drum, ce mi-a trecut prin minte… hai sa ne oprim in Slatina la bragageria “Atletul albanez”… un local poate mai putin cunoscut (desi a avut de-a lungul timpului clienti celebri)… Si am pus telefoanele in functiune sa descoperim adresa localului cu ajutorul lui Google :)…

Ce este faimos cu acest local? Foarte multe lucruri, cred ca sunt putine localuri in Romania care sa aiba o poveste mai interesanta decat “Atletul albanez”. In primul rand, patronii sunt albanezi de origine si si-au pastrat identitatea, desi locuiesc in tinuturile romanesti de circa 300 de ani. Patronul este un albanez simpatic pe nume Hashim Memish, intotdeauna imbracat impecabil, cu sort alb si cravata la gat, iar cand a vazut ca a navalit un numar de oameni cu aparate de fotografiat in mana si-a pus fesul albanez “de domn” pe cap. Cofetaria-bragagerie Atletul albanez exista din 1912, dar familia facuse braga si dulciuri de secole. Se pare ca unchiul lui Hashim, o namila de om, a castigat un concurs de lupte greco-romane cand a venit un circ in urbe, iar premiul a constat intr-o suma importanta de bani, pe care acesta i-a donat Primariei (in acele vremuri, primariile primeau donatii pentru fapte bune, acum cine ar mai dona primariilor?). In cinstea acestei intamplari, bragageria a fost botezata “La atletul albanez”.

In al doilea rand, “Atletul albanez” este singura companie privata din Romania care a functionat fara intrerupere in intreaga perioada comunista. Cum, necum, neamul lui Memish a reusit sa dribleze nationalizarea, stalinizarea si ceausismul, pastrandu-si micuta firma si producand braga si dulciuri dupa retetele lor secrete. Printre clienti s-au numarat, de-a lungul vremii, Eugen Ionesco, Amza Pellea, Nicolae Iorga, Charles de Gaulle, Gica Hagi, Dan Puric, dar si Nicolae Ceausescu pe vremea cand era ucenic de cizmar.

Nu a fost prea usor sa descoperim localul… stiam ca este foarte retro, aducand cu pravaliile de pe vremuri. L-am gasit la un moment dat cu ajutorul GPS-ului, dar dupa ce am parcat masina, ca sensurile unice din Slatina biruisera softul aparatului-minune. Cum ziceam, o pravalie pe colt, o firma din alte vremuri, singurul compromis facut modernitatii fiind folosirea cuvantului “gelaterie”… italienii astia…!

Am intrat inauntru. Mi-am adus aminte de copilarie si de cofetariile simple, vopsite cu alb ca policlinica, cu vitrine simple. In spatele lui Hashim, o imagine tropicala, iar peretii – tapetati cu articole din ziare despre bragageria lui. Mai are cateva mese cu scaune la fel de simple. Aici nu e un loc in care sa stai sa pui tara la cale. Vii si cumperi. Eventual, iei o scurta pauza, schimbi o vorba cu bragagiul blajin si pleci. Ce am luat? Pai, in primul rand braga, apoi limonada si, evident, halvita. Mai avea si inghetata, dar am lasat-o pentru drumul de intoarcere care desigur ca trecea prin Slatina. Braga – nu ma pronunt. Nu am baut in viata mea, nu pot face o comparatie. Mi-a placut, dar nu m-a dat pe spate. In schimb, limonada a fost minunata si cu adevarat racoritoare. Este o limonada simpla, dar are un gust aparte, nu seamana cu nicio alta limonada pe care am baut-o la noi sau aiurea… pare un gust din trecut… dar, intr-o zi cu temperaturi de peste 30 de grade Celsius, este minunat de racoritoare… Halvita? Nu a mancat Istanbulul asa ceva :). Preturi? Braga si limonada, 2 litri la 10 lei, vandute in PET-uri fara branding… ca pe vremuri :).

Si dupa oprirea la Slatina (care va fi obligatorie de acum incolo pentru mine de cate ori voi mai trece prin Olt), am plecat intins spre capitala banilor, spre Craiova… Un oras prin care n-am mai fost de mai bine de un deceniu (si atunci cu treaba), pe care l-am tranzitat fara oprire si de data asta. De fapt, ne-am oprit la portile Craiovei, pe drumul spre Strehaia, sa mancam intr-un loc minunat, cu o piscina incredibil de tentanta, numit de-a dreptul poetic “Carul din stele”… Din pacate, interiorul carului era in renovare, asa ca nu am avut parte de un prea necesar aer conditionat, iar servirea a fost extrem de lenta, dar mancarea a fost chiar buna! Buna, buna! Si cum caldura tocmai trecuse si noi ne-am bucurat de ea in aer liber, cand a mai dat seara, am plecat spre Cazane, unde am ajuns dupa mai bine de o ora…. evident, admirand din mers celebrele turnulete din Strehaia :).

Pentru mine, era a doua oara in Cazane in ultimii doi ani. Am descoperit aceasta minunata parte a Romaniei intr-un calatorie de informare finantata de Consiliul Judetean Mehedinti si, cu aceasta ocazie, am descoperit si niste pensiuni de-a dreptul delicioase pe malul Dunarii. Anul trecut, am stat la Septembrie, anul acesta la Pensiunea Danubia… O camera placuta, cu balcon spre Dunare, o gazda simpatica si inimoasa, o curte verde taman buna de savurat o bere seara si un mic dejun dimineata… ce sa mai, un loc de-a dreptul minunat :).

Din pacate, nu am avut timp cat mi-as fi dorit sa savurez acest locsor, ca aveam program! Si nu era un program impus de altii, era chiar cel facut de mine… urma sa urcam la apus de soare pe Ciucaru Mare, un masiv care domina defileul Dunarii. Dintre noi, doar Adriana mai urcase cu un an in urma si depusese marturie ca e o priveliste de nota 10. Asa ca, fiind in intarziere de la masa de pranz, am sarit degraba in masina si am plecat cativa kilometri pana unde incepe poteca (e clar marcata)… Urcusul nu e foarte greu. Doar la inceput e o idee mai abrupt si cei mai putin antrenati ar putea sa se teama, dar, dupa vreo 15-20 de minute (depinde de suflul fiecaruia), terenul devin de-a dreptul plat, iar poteca – placuta… si in cele din urma ajungi pe un pinten de munte cu Dunarea la picioare…. Sa stiti ca este o panorama de-a dreptul impresionanta… La o poza pusa pe Facebook, cineva a comentat ca e cea mai impresionanta priveliste pe care a admirat-o. N-as zice chiar asa, am avut parte de privelisti deosebite si prin alte parti de Romanie, dar sentimentul ca ai Dunarea la picioare este cu adevarat special!

Seara a fost de voie. Chiar ne-am culcat destul de devreme, sambata urma sa fie o zi plina, multi kilometri cu masina, dar si o distanta apreciabila de plimbare prin Cheile Nerei… Urcatul pe Ciucaru Mare fusese doar un mic antrenament :).

 

Proiectul “Minuni in Romania” a fost sprijinit de agentia de turism Accent Travel, agentie de turism specializata in turismul prin tara noastra.

 Imagini Slatina – Craiova – Cazane

  Plecarea spre Cazane

Plecarea spre Cazane

Bragageria din Slatina

Atletul Albanez – bragageria din Slatina, un salt in timp

. Atletul Albanez din Slatina

Interior bragagerie albaneza din Slatina

Interiorul din anii 80 – 90 🙂

 Halvita la Atletul Albanez

Dar halvita e mortala

Limonada si braga la Atletul Albanez

La fei si braga si limonada

 Limonada si braga

Nu a trebuit sa aleg – am vrut si un pahar de braga si unul de limonada !

Hashim Memish

Hashim Memish – blajin patron al Atletului Albanez

Carul din stele Craiova

Oprirea de pranz – Carul din Stele de la portile Craiovei

 Carul din stele Craiova

Ciorba in paine

Ciorba in paine …. mmmm

Pensiune in Cazanele Dunarii: Pensiunea Danubia Ieselnita

Pensiunea Danubia in Cazanele Dunarii

Pensiune in Cazanele Dunarii: Camera in pensiunea Danubia

Camera este chiar faina

Pensiune in Cazanele Dunarii: Priveliste din camera pensiunea Danubia

Iar privelistea la fel 🙂

Pensiune in Cazanele Dunarii: La drum spre Ciucaru Mare

N-am stat insa prea mult si am taiat-o spre Ciucarul Mare ca se insera

Pensiune in Cazanele Dunarii:. Urcus Ciucarul Mare

La inceput mai abrupt

Pensiune in Cazanele Dunarii: Munti Serbia

Apoi, de-a dreptul plat

Pensiune in Cazanele Dunarii: Vf Ciucarul Mare

Pentru a ajunge la un panorama de vis, deasupra Dunarii

Pensiune in Cazanele Dunarii: cu Elena Ciric deasupra Dunarii

Pensiune in Cazanele Dunarii: cu Elena Ciric si Adriana Cocic, bloggeri la Cazane.JPG

Trei bloggeri la inaltime – eu, Elena si Adriana

Pensiune in Cazanele Dunarii: Ciucarul Mare - Dunare

Dunarea la Cazane

Pensiune in Cazanele Dunarii: Cina la pensiunea Danubia

Iar la sfarsitul zilei, cum sa nu infuleci cu pofta ? 🙂

Comentarii

  • E greu de spus „cel mai, cea mai”, dar privelistea Cazanelor de pe Ciucarul Mare e clar in Top 10 🙂
    Si ma declar vinovat sa o fi carat pe Adriana insarcinata pana sus :))

    Marius Matache 18 septembrie 2013 9:45 Răspunde
    • Fortos, fortos sa cari atatea kilograme pe panta aia 😛 Dar da, daca nu erai tu nici ca m-as fi gandit ca se poate vedea Dunarea si de sus, desi ajunsesem de foarte multe ori in zona.

      Adriana 18 septembrie 2013 10:19 Răspunde
    • Dar ai inspirat-o sa mai urce de 2 ori in urmatorul an – odata fara bebe, odata cu bebe 🙂

      Imperator 18 septembrie 2013 12:09 Răspunde

Lasă un răspuns la Adriana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii