Minuni in Romania (ep. 2) – Cheile Nerei, in imparatia apelor de munte

Cheile Nerei: Ochiul Beiului

Soarele rasarind peste Dunare este un adevarat poem. Merita sa te trezesti devreme sa vezi primele raze mangaind Dunarea… Le-am vazut si m-am culcat la loc… dar nu mai mult de jumatate de ora, pentru ca era ora oficiala de trezire! Urma sa ajungem tocmai hat, la Cheile Nerei, si apoi sa vedem si cascada Bigar, considerata de o revista americana drept una dintre cascadele unice ale lumii. Si daca americanii lauda un loc de-a dreptul obscur din Romania, probabil e chiar ceva iesit din comun. Asa ca, dupa un mic dejun in viteza, ne-am urcat cu totii in masina si am purces la drum.

Chiar daca voiam sa mergem intins spre Cheile Nerei, nu poti, pur si simplu nu poti sa nu te opresti in defileu, la statuia lui Decebal. Ma rog, statuia poate fi discutabila, dar in mod cert este o statuie impresionanta. Si, in ultima instanta, turismul este starnit de lucruri care sunt construite cu acest scop – chiar daca e un parc de distractii, o statuie gigantica sau o cetate reconstruita. Dar, sincer, cu toata amploarea statuii, personal mi se pare mult mai fotogenica manastirea Mraconia aflata la doi pasi de statuia lui Decebal, sfintind una dintre cele mai inguste si spectaculoase segmente ale Dunarii. Desi este o constructie noua, Mraconia are o istorie multiseculara… se pare ca a fost fondata prin secolul 15, mai precis in 1453 (3 ani inainte de urcarea pe tron a lui Vlad Tepes), iar manastirea, fondata in 1523 sub jurisdictia episcopului de Varset. A fost distrusa la sfarsitul secolului 18, in timpul razboaielor dintre austrieci, rusi si otomani (iar calugarii martirizati dupa cum se poate vedea daca te uiti cu atentie la fresce), dar refacuta, disparand definitiv sub apele Dunarii in 1968, in timpul constructiei hidrocentralei Portile de Fier, cand numeroase localitati (inclusiv Orsova si Ada Kaleh) au fost inghitite de apele ridicate ale Dunarii. Actuala constructie dateaza din perioada de dupa Revolutie, cand Mraconia a inviat si, dupa cum am spus, arata de-a dreptul minunat pe malul fluviului, in defileul stramt al Dunarii.

Dupa Mraconia, ne-am continuat drumul de-a lungul Dunarii… pe cat de frumoasa este zona, pe atat de proasta este soseaua, si e mare pacat pentru potentialul zonei. In timp ce soferul slaloma cu arta unui campion de schi alpin printre craterele din sosea, ma uitam vizavi, la soseaua din Serbia… Nu stiu cat de buna e, probabil calitatea asfaltului e net superioara, judecand dupa viteza cu care se deplasau masinile, dar mai ales impresionante erau lucrarile de infrastructura – tunel dupa tunel, pasarela dupa pasarela… Pe cand la noi, pe un mal mai putin abrupt, nici macar asfalt nu s-a putut gasi.

Acuma sa nu ne plangem si sa spun ca in cele din urma am ajuns si la intrarea in Parcul National Cheile Nerei – Beusnita. A fost mai greu cu localizarea, dar intr-un tarziu am descoperit locul… La intrarea in parc, un ranger simpatic ne-a dat toate informatiile cu un calm de-a dreptul olimpian in multimea de masini care se foia pe ici si pe colo. Intrarea la un pret mai mult decat rezonabil – 5 lei. De altfel, era destul de multa lume… pe de-o parte, sa ne bucuram ca romanii isi descopera tara, pe de alta parte, parca as fi preferat mai putin popor. Orisicat, nu erau chiar hoarde, asa ca am putut supravietui.

Acum trebuie sa spun ca Cheile Nerei sunt probabil cele mai lungi din tara. Cu totul, cu totul, sunt vreo 20 km si evident ca nu poti spune ca le-ai vazut decat daca stai cateva zile prin zona. Noi am petrecut doar cateva ore, dar niste ore cu adevarat minunate… Dar, cum spuneam, incercati sa stati mai mult, Cheile Nerei sunt faimoase si pentru rafting. Nu am facut, si la o scurta interogare a lui Google, am descoperit 3 operatori:

Vertical Adventure

Mares Outdoor Events

Outdoor Experience

Despre cazare, in goana masinii am vazut cateva pensiuni prin zona, inclusiv prin Sasca Romana, una dintre cele mai apropiate localitati de Chei. Vara insa, poti campa aici, la campingul Valea Beiului. Se poate ajunge cu masina pana la camping. Exista un loc de camping amenajat, ingradit, cu toalete (nu le-am folosit, dar i-am vazut pe unii stramband din nas dupa ce au iesit din locul cu pricina), dar campingul pare sa fie destul de popular, asa ca n-o fi dracul chiar asa de negru… in plus, dracu’ nu e nici el prea departe, tinand cont ca nu foarte departe e un lac ce ii poarta numele :).

Inainte insa de a ajunge la camping, ne-am oprit intr-un loc care parea populat cu prea multa lume ca sa nu fie ceva special. Si bine am facut, puteam sa o ratam si era mare, mare pacat! Era cascada La Vaioaga, o minunatie de cascada… Am coborat un pic si am ajuns in fata unei cascade nervoase, o cadere impresionanta de apa, urmata apoi de un mini-lac. Apa cam rece, dovada ca nimeni nu era in apa, in schimb multi coborau povarnisul pana la malul apei pentru poze de colectie :).

Dupa ce am lasat masina la camping si am evitat pastravaria (niste semne artagoase ne avertizau sa nu care cumva sa intram pe teritoriul pastravariei), am continuat pe un drumeag umbrit si racoros, in care am fi auzit doar zgomotul linistitor al apei daca nu ar mai fi trecut cate un motociclist nesimtit. Oricum, nu au fost decat doi. Si asa, incet-incet, mai pozand ceva, mai aruncand o privire printre copaci, am ajuns la Ochiul Beiului, un mic iaz, un ochi de apa, dar de o culoare ireala, un azur cum rar mai poti intalni… Sincer, parca nici n-as fi vrut sa merg mai departe si doar sa stau si sa ma uit la aceasta culoare ireala. Nu stiu exact de unde vine culoarea aceasta speciala, dar in mod cert legenda locului este foarte frumoasa… se spune ca un pasa turc avea un fecior cu niste ochi albastri, albastri deschis cum rar mai intalnesti. Misunand prin zona la vanatoare, s-a intalnit cu o fetiscana aflata cu oile la pascut… o Ileana Cosanzeana cum numai la romani mai intalnesti :). Turcul s-a indragostit de romancuta, romancuta s-a indragostit de turc (povestile de genul asta nu se intalnesc doar dupa Revolutie). Dar taica-su a auzit, s-a suparat ca fii-su s-a indragostit de o fata de ghiaur si a dat ordin ca fata sa fie omorata. Cand feciorul a venit s-o caute, a gasit-o fara suflare. Si a inceput sa planga, iar pe locul respectiv a aparut un lac de culoarea ochilor tanarului… Care, ca in Romeo si Julieta, s-a sinucis, intalnindu-si iubita intr-o alta lume…

Cum am zis, as fi stat mult si bine, dar imboldul descoperirii imi dadea ghes, asa ca am mers mai departe spre cascada Beusnita. Nu e chiar foarte departe, vreo jumatate de ora, 45 de minute de mers pe jos. Am mers desi am fost avertizati de rangerul de la intrare ca, din pacate, nu e apa deloc… vara cascada poate seca si, desi anul acesta a fost o vara cu destula ploaie, Slava Domnului si fara temperaturi exagerate, intr-adevar, cascada era seaca… Dar asta nu m-a impiedicat sa mi-o inchipui cu ochii mintii… si sa realizez ca trebuie sa revin aici intr-o primavara cand apa curge la fel de navalnic ca si la Vaioaga. Am intrat intr-o crapatura mica aflata sub cascada (daca ar fi fost apa), acolo am gasit o apa buna si gustoasa… de mult nu am mai baut apa de izvor! Si ce buna e!

Drumul retur prin acelasi peisaj de basm mi-a adus bucuria reintalnirii cu Edith, o amica din Timisoara. Vorbisem pe Facebook ca suntem amandoi prin zona, dar, cum prin Cheile Nerei nu este nici acoperire de telefon mobil, a fost o pura intamplare sa ne intalnim. O intamplare de genul celor care aduc farmec calatoriilor… Edith urma sa petreaca weekendul in Chei (e din Timisoara, la doi pasi, eu, din Bucuresti, mai aveam muuuult de mers), noi ne intorceam in Cazane seara… Oricum, m-am bucurat chiar si de doar doua vorbe schimbate.

Ei, ei, urma marea vedeta a zilei – urma sa mergem la cascada Bigar despre care am aflat pentru prima oara cu vreo doua luni inainte de la cei care o nominalizasera pe lista minunilor Romaniei si care a devenit brusc cunoscuta datorita nominalizarii pe site-ul american „The World Geography”.  Dar vorba aia… la pomul laudat sa nu te duci cu sacul… Ca, daca te duci cu asteptari imense, poti fi dezamagit sau, in cel mai bun caz, nu te vei bucura la fel de mult. In primul rand, sa spun clar… desi pe diverse site-uri am citit ca a fost nominalizata ca fiind “cea mai frumoasa cascada din lume”, ei bine, apelativul acesta a aparut fie din patriotism, fie din fenomenul cunoscut in copilaria mea ca “telefonul fara fir”. Americanii au nominalizat-o ca una dintre cascadele UNICE ale lumii si nu era vorba de niciun clasament. Intamplator, cascada Bigar era prima trecuta in articol, dar asta nu insemna ca se afla pe locul 1 al vreunui clasament. Si, da, ajungand la Bigar, le dau dreptate… este o cascada unica, un clopot de vegetatie imbratisat de un fir de apa care curge in siroaie… iar jocul luminii solare iti da senzatia ca aceste siroaie de apa sunt luminate ca niste spoturi puse in apa… Da, este speciala, este unica, dar s-o spun pe nume… din ce vazusem ziua aceasta, Vaioaga mi-a placut mult mai mult (poate si datorita fortei generate), iar Beusnita cand are apa cred ca este mult, mult mai spectaculoasa. De fapt, cele doua cascade vazute azi sunt diferite – una este nervoasa, abrupta, zgomotoasa, sugereaza forta, pe cand Bigar este ca o domnisoara delicata, un fotomodel iubitor de apa plata cu lamaie.

Se ajunge foarte usor la cascada… Se afla, practic, la soseaua care leaga Anina de Bozovici, o sosea bine asfaltata care da in drumul national Lugoj – Orsova. Se afla exact pe paralela 45, de fapt, un semn indica acest lucru langa podetul de peste apa de unde poti admira cascada. E o cascada pe care 95% dintre vizitatori o admira de sus, pentru ca e destul de abrupt sa cobori la nivelul apei, iti trebuie ceva pregatire si (sau) bocanci ca lumea. Asa ca, dupa o prima incercare esuata, am renuntat… Castigatorul concursului, om mai antrenat, s-a ambitionat si a coborat :). Bravo lui!

Soarele se ascunsese deja in spatele unor nori, ziua era pe sfarsite, asa ca am taiat-o spre pensiunea din Cazane. A fost o zi absolut superba, o zi in care pot spune cu mana pe inima ca avem minuni in Romania :).

 

Proiectul “Minuni in Romania” a fost sprijinit de agentia de turism Accent Travel http://accenttravel.ro/, una dintre putinele agentii de turism specializate in turismul prin tara noastra.

 

Imagini Cheile Nerei

 Pe malurile Dunarii

Ce frumoasa e dimineata pe Dunare 🙂

Statuia lui Decebal

Statuia lui Decebal din Clisura Dunarii

 Manastirea Mraconia

Manastirea Mraconia pe buza malului

Manastirea Mraconia

Calugari ucisi de turci

Martirizarea calugarilor de la 1715

Drumul de-a lungul Dunarii

Ce pacat ca soseaua de-a lungul Dunarii e asa de proasta

Cetatea Golubac

Dincolo, pe malul sarbesc, mareata cetate Golubac !

Intrarea in Cheile Nerei

Am intrat in Cheile Nerei !

Cheile Nerei: Cascada Vaioaga

Un mic semn si multa lume…. aha, aici trebuie sa fie ceva !

Cheile Nerei: Cascada Vaioaga

Si chiar e – minunata cascada Vaioaga

SCheile Nerei: Cascada Vaioaga

Cheile Nerei: Cascada Vaioaga

O cascada nervoasa si frumoasa 🙂

Cheile Nerei: Cascada Vaioaga

Cheile Nerei: Cascada Vaioaga

Asa e, exista minuni in Romania !

Camping Cheile Nerei

Campingul de la Cheile Nerei

Cheile Nerei: Ochiul Beiului

Ochiul Beiului

Ochiul Beiului din Cheile Nerei

O culoare absolut incredibila

Cheile Nerei: Ochiul Beiului

Cheile Nerei: Cascada Beusnita

Din pacate cascada Beusnita este seaca

Cheile Nerei: Cascada Beusnita

Doar putina apa in crapatura asta

Cheile Nerei: Cascada Beusnita

Asa ca ne pozam fara grija ca vom fi facuti ciuciulete

Descult in Cheile Nerei

In schimb, e o placere sa mergi cu picioarele prin apa Cheilor 🙂

 Cu Edith Raduly la Cheile Nerei

 In plus, ma intalnesc absolut intamplator si cu timisoreanca Edith 🙂

Raza de soare

Se apropie seara

Cascada Bigar

Iar noi ajungem la cascada Bigar

Cascada Bigar

Pod peste cascada Bigar

Cascada Bigar

 Cu adevarat, o cascada unica !

Comentarii

  • salut, am fost si eu la inceputul lui august pe acolo si am facut cam acelasi traseu, si iti recomand sa fi vazut si lacul dracului care are cam aceeasi culoare cu ochiul beiului, si sa fi mancat un pastrav la pastravarie. foarte bun 😀 in rest, si o drumetie de la cantonul damian pana la lacul dracului ar fi fost frumoasa.

    eh poate data viitoare 😀

    ps: am fost pe partea sarbilor pe soseaua respectiva si intr-adevar, drum drept ca in palma.

    cristi 17 septembrie 2013 14:20 Răspunde
  • As completa cu citeva informatii relatarea dvs. despre cascada Bigar. Mai demult aceasta avea un debit asemanator, sa zicem cu Vaioaga, ca tot s-a amintit de ea. Daca mergeati in amonte pe piriu, vedeati dupa vreo 150 m de mers, ca apare de sub o stinca, fiind de fapt un izbuc foarte spectaculos. Deasupra acestui iizbuc, cam la 20 m de metri, se afla gura unei pesteri care poate fi explorata, daca se reuseste excaladarea versanutului destul de abrupt din acel loc. Galeria pesterii coboara pina la nivelul apei care tisneste de sub stinca. Data viitoare daca mai aveti drum pe acolo, incercati sa vizitati intreg ansamblul, ptr ca este inedit si merita. Cum spuneam la inceputul comentariului, debitul acestei cascade nu a fost cel anemic de acum, dar piriul de care va spuneam ca iese de sub stinca, este captat cam la 50 m mai incolo si doar ce scapa din captare se mai prelinge pe tuful calcaros. Am avut norocul sa o vad in doua rinduri inainte de captare si pot sa va spun ca debitul ei era mult mai mare decit cel observat in pozele din articolui vikipedia din acest link: http://ro.wikipedia.org/wiki/Izvorul_Big%C4%83r ( poze facute probabil in timpul unei perioade cu precipitatii abundente ).

    vali.d 18 septembrie 2013 1:24 Răspunde
    • Multumesc de sugestii… o sa tin cont cand mai ajung prin zona 🙂

      Imperator 18 septembrie 2013 8:25 Răspunde

Lasă un răspuns la cristi Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii