Weekend Europa Travel – City break in Berlin (ep. 4). Fermecat de orasul muzeelor

Muzeu Berlin: Sala Pergamon

Cred ca nu exista oras in Europa care sa aiba atatea muzee pe metru patrat ca Berlinul… Exista, probabil, sute de muzee, care mai de care mai interesante si mai atractive. Cred ca mi-ar trebui cel putin o saptamana, daca nu doua, sa iau muzeele din Berlin la picior… De altfel, odata cu cardul Berlin Welcome Card, am primit si un ditamai ceaslov cu atractiile unde intram la preturi reduse. Iar capitolul “muzee” era de-a dreptul impresionant. Sincer, cred ca ar  trebui sa revin la Berlin doar pentru muzee – as vrea sa vad Muzeul RDG, House at Charlie Checkpoint, Story of Berlin, Muzeul Fotografiei, si lista ar mai continua. Dar, chiar si in cazul acestui pomelnic nesfarsit de muzee, cele mai impresionante muzee ale capitalei germane sunt concentrate undeva langa principala artera Unter den Linden – ii spune “Insula Muzeelor” – Museumsinsel si concentreaza cinci dintre cele mai impresionante muzee ale Europei… Nu e de mirare ca insula muzeala se regaseste pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Asa ca de dimineata (ei, acum nu chiar foarte de dimineata) am luat-o la pas spre Insula Muzeelor. Cum spuneam, hotelul nostru era foarte bine plasat, nici macar n-a trebuit sa coboram la U-Bahn… am luat-o la pas printre santierele deja emblematice pentru Berlin, un oras-santier din 1945 incoace. Iar pe drum, am facut recensamantul muzeelor – Muzeul Pergamon (dedicat civilizatiilor antice orientale), Alte Nationalgalerie (colectii de arta de secol 19, cu opera ale lui Monet, Cézanne, Rodin), Altes Museum (arta antica), Bodenmuseum (cea mai mare colectie de arta a Germaniei din perioada medievala pana recent) si ultimul renovat si redeschis, Neues Museum (redeschis in 2009, dupa bombardamentele din razboi, unde se gaseste de asemenea arta antica, inclusiv faimoasa statuie a faraonitei Nefertiti).

Daca nu ai timp decat de un muzeu in Berlin, musai acela trebuie sa fie Pergamon. Cred ca am citit astea in toate ghidurile si pe toate site-urile. In plus, mi-aduc aminte de imaginea altarului de la Pergamon din cartea de istorie de clasa a V-a, asa ca nu se putea sa nu fie primul pe lista… M-am dus glont. Inainte de a patrunde in muzeu, sa precizez ca exista un bilet unic pentru toate muzeele, sau bilete separate pentru fiecare muzeu in parte. Intr-un weekend in perioada de varf, cozile pot fi exasperante, oricat de eficienti ar fi nemtii, asa, ori va treziti mai devreme, ori cumparati in avans. Personal, cred ca motivul principal pentru care am luat Berlin Welcome Card era ca aveam muzeele de pe insula incluse in pret. Si doar asa am putut justifica la limita cumpararea cardului… dar sa revenim…

Cum ziceam, primul obiectiv, Muzeul Pergamon, un muzeu care recreeaza monumente impresionante ale Antichitatii. Si dupa ce bantui prin niste cotloane ale diverselor cladiri, muzeul nu te dezamageste nici la primul pas… Sunt muzee care incearca sa-ti creeze un crescendo al experientei. Muzeul Pergamon nu este printre ele. Dupa garderoba, bilet, WC-uri, intri pe o usa si nu poti sa nu fii coplesit… ori ramai cu gura cascata, ori incepi sa tragi poza dupa poza. Dupa primul pas in muzeu, te copleseste imensul Altar de la Pergamon (Grecia antica, actualmente pe teritoriul Turciei). Dar inainte de a face cativa pasi, sa zic doua vorbe depre ce cauta aceste opera aici, la mii de kilometri distanta de casa. Spre sfarsitul secolului 19, nemtii in frunte cu Kaiserul au facut o pasiune pentru Orientul Apropiat si muribundul Imperiu Otoman. Datorita faptului ca Germania a fost ocupata mai degraba cu unificarea decat cu expansiunea coloniala, nemtii s-au trezit ca nu mai au tinuturi africane sau asiatice de cucerit dupa ce englezii, francezii, spaniolii si portughezii luasera tot. Ma rog, au mai pus si ei mana pe niste ramasite uitate de la masa colonialilor (gen Tanganika, Burundi, Rwanda sau Togo), dar nimic spectaculos, dimpotriva. Asa ca s-au gandit sa-si intareasca pozitiile in Orientul Apropiat, erijandu-se in calitate de protector al muribunduluiu Imperiu Otoman. Kaiserul a vizitat Istanbulul si Orientul, obtinand OK-ul autoritatilor de la Istanbul, dar si locale (coplesite de onoarea vizitei unui astfel de oaspete), sa intreprinda cercetari arheologice… pe localnici nu ii pasionau prea mult antichitatile locale. Asa ca nemtii au luat drumul Orientului – au construit cai ferate si fantani, dar au luat de acolo opera nepieritoare ale fantasticelor civilizatii  – greaca, mesopotamiana, babiloniana, ce au gasit si ei… Iar cele mai impresionante vestigii au fost recreate la Berlin in Muzeul Pergamon. Ma rog, acum state ca Grecia, Turcia si Irak maraie sa-si ia operele inapoi, dar cu slabe sanse de izbanda.

Altarul de la Pergamon a fost luat dintr-unul din cele mai importante si mai bogate orase ale Greciei antice, aflat insa in Asia Mica. Frizele cu titani si zei luptandu-se nu se afla chiar in cele mai bune conditii, dar reconstruirea acestui altar care aduce fara doar si poate cu Parthenonul atenian este deosebita… daca nu ar fi fost hoardele de turisti, ai fi zis ca te afli in Grecia antica… In plus, in pretul biletului se afla si un audio-ghid, care iti explica ce si cum… Sincer, am stat destul de mult in Pergamon. Este impresionant. Si, in plus, va intra intr-o perioada destul de lunga (se vorbeste de ani intregi) de restaurare, asa ca duceti-va sa-l vedeti repede, daca nu, inteleg ca doar peste un deceniu il mai puteti admira).

Daca atunci cand am intrat in hala Pergamon am ramas cu gura cascata, la pasul urmator, pasind in anticul oras grecesc Milet (aflat tot in actual Turcie), aproape ca am facut fractura de mandibula… Miletul a fost unul din puterile comerciale ale antichitatii elene, asa ca Poarta Pietei din Milet nu poate fi decat impresionanta… plus statuile parintilor-fondatori ai poporului roman, imparatii Traian si Hadrian. Extraordinar… Si asta nu era totul… cel de al treilea punct de forta din muzeu este Babilonul, Poarta Ishtar, o nebunie albastra, plina de statui cu lei, cai, unicorni si dragoni… Si care iti sugereaza de ce Babilonul era vazut ca fiind capitala lumii cu multe milenii in urma.

Nu acestea sunt unicele lucruri minunate din muzeul Pergamon, dar sunt in mod cert cele mai impresionante, datorita dimensiunilor. Si e pacat, pentru ca, pe langa acestea, poti gasi opera artistice ale altor popoare orientale, inclusiv dupa trecerea la Islamism, care ar fi fala oricarui alt muzeu… De exemplu, la etaj, a fost adus palatul unui calif arab tocmai de la Mshatta (actuala Iordanie), cu o fatada impresionanta, dar si camera din Alep, o demna reprezentanta a spectaculoasei arte islamice… foarte interesant de urmarit explicatia… unele fatade erau ale unor negutatori evrei, cu semnele distinctive de rigoare.

Sincer, am iesit ametit din Muzeul Pergamon. Mai erau patru muzee… ce m-ar putea impresiona? Si pentru ca din 2000 de cand am vizitat Muzeul Egiptean din Cairo mi-am pus in gand s-o vad si pe Nefertiti, m-am dus glont la Neues Museum. In plus, este si muzeul cel mai recent deschis, dupa nu mai putin de 65 de ani! Si aici, am avut parte de opera Antichitatii… de la statui cipriote cu oameni zambareti (o trasatura care a supravietuit milenilor) la statui de faraoni si fresce desprinse de intreprinzatorii arheologi germani de secol 19 de pe templele egiptene… De altfel, multi considera ca Muzeul de la Berlin este cel mai bun muzeu de egiptologie dupa cel de la Cairo… si cum in perioada asta nu e chiar o idee prea inteleapta sa calatoresti in Egipt, ca unul care le-a vazut pe amandoua, va pot spune ca muzeul berlinez il poate suplini cu succes pe cel original. Evident, la Cairo se afla impresionantul tezaur al lui Tutankhamon, dar la Berlin se afla, poate, cea mai frumoasa opera artistica a Egiptului antic, statuia lui Nefertiti.

Ce mi-a placut in muzeele de pe insula berlineza este ca ai voie sa faci poze. Nu ai voie sa folosesti blitzul, un lucru de altfel normal, dar poti sa faci poze unde vrei. Cu o exceptie – zona Nefertiti. Si poate e mai bine ca, in loc sa te concentrezi pe ungiul de pozare, mai bine te concentrezi pe superbele detalii ale faimoasei statui. Dar nu numai Nefertiti tine capul de afis aici… se vede ca s-au bagat milioane… mi s-a parut fascinanta “zona mortii” unde se afla mumii in stil antic egiptean, dar a caror figura este pictata in stilurile greco-roman si bizantin. Dupa ce ptolemeii de origine macedoneana au devenit stapanii Egiptului si dupa ocupatia romana, noii suspusi de origine greaca sau romana au imbratisat multe elemente ale civilizatiei egiptene, inclusiv mumificarea… dar figura nu mai reda figurile clasice egiptene, cu imaginile lui Horus sau Isis, ci figura aproape fotografica a mumificatului (sau a mumificatei).

Neues Museum nu este insa un Muzeu de egiptologie. Dupa incredibila lume a Egiptului antic, am trecut, e drept cam in viteza, si prin epoca romana si cea post-romana, medieval timpurie. Din pacate, aceste exponate (de asemenea fascinante) sunt puse in umbra de minunile de pe Nil si parca, parca, le-as vedea in alte colectii… impactul operelor egiptene este prea mare, ca sa nu zic si de Muzeul Pergamon vazut inainte… Dar de fapt, aceasta reducere a entuziasmului reflecta realitatea… epoca post-romana a fost o perioada de regres artistic si stiintific, Europei trebuindu-i aproape un mileniu sa-si revina din socul crestinarii si al atacurilor popoarelor migratoare pentru a crea noi opera care sa rivalizeze cu faraonii si cezarii Antichitatii.

Am iesit din Neues Museum, tragandu-mi sufletul. Nu stiu, poate si pentru ca sunt mai multe muzee, poate si pentru ca sunt destul de concentrate cu exponate diverse care iti tin atentia treaza, nu am simtit acea “oboseala muzeala” pe care o resimti dupa ce vezi pictura dupa sculptura, pictura dupa sculptura, pictura dupa sculptura. Iar felul magnific cum sunt expuse, impresia profunda a unor reconstruiri aproape ca in realitate ajuta… M-am uitat la ceas. Aveam un avion de luat in seara aia. Noroc ca CSA zboara tarziu. Mai aveam timp de inca un muzeu din trei. Deci – Altes Museum are arta greco-romana, Alte Nationalgalerie arta de secol 19, iar Boden Museum acopera perioada de la Bizant pana spre perioada Luminilor… Hmmm, parca dupa atata antichitate, simteam nevoia de un salt in timp, dar parca nu la fel de radical ca impresionistii… Asa ca am luat-o spre Boden, beneficiind si de avantajul de a trece printr-o mica piata in care se vindeau si faimosii wurstel germani. Asa ca mi-am permis luxul unui sfert de ora in fata unor carnati si a unui mix de Cola cu Fanta, o bautura racoritoare pe care doar in Germania o poti gasi!

Bode Museum este un muzeu mai clasic… adica e plin de picturi, expuse in sali clasice. Dar, cum spuneam, a fost o schimbare placuta de la Antichitate… o intreaga colectie de altare crestine timpurii germanice, incredibil de asemanatoare cu cele pe care le-am admirat “in situ” in bisericile sasesti din Ardeal cu doar doua weekenduri inainte, statui de sfinti, dar si un colt mai familiar, de altar bizantin. Ca si celelalte, un muzeu care nu te copleseste prin numarul de exponate, dimpotriva, le dozeaza exact cat trebuie… Si, mai ales dupa ce arunci o privire si pe geam la un grup de oameni care danseaza tangou pe malul unui canal al raului Spree, cum sa nu te binedispui.

Din pacate, nu am mai avut timp de celelalte doua muzee. Nu stiu pe care l-as fi ales, dar trebuia sa aleg de urgenta aeroportul Tegel. In timpul peregrinarilor prin muzee, m-am despartit de ceilalti doi castigatori … muzeele berlineze trebuie vazute fiecare in ritmul lui. Cei doi au ales de asemenea un altul, nu pe Bode. Dar nu stiu cum s-a facut ca ne-am sincronizat aproape perfect :). Am luat-o in viteza spre hotel, ne-am luat lucrurile, apoi cu U-Bahn-ul pana in Alexander Platz unde incepeau sa se adune hipsterii si, in fine, autobuzul spre anticul aeroport Tegel.

Unde am petrecut mult mai mult timp decat ne-am fi dorit pentru ca avionul de la Praga a avut aproape 2 ore intarziere. Taman bine cat sa ratam legatura spre Bucuresti… incepusem deja sa ma gandesc la o extra-zi in Praga cu hotel platit de CSA :)… Dar n-a fost sa fie. Intarzierea fusese datorata unei puternice furtuni de vara care inchisese aeroportul Vaclav Havel- Ruzyne din Praga si toate cursele inregistrau intarzieri… Asa ca si cursa noastra spre Bucuresti a decolat cu peste o ora si jumatate intarziere. Am aterizat la ora 3. Cred ca am dormit dus, visand la Nefertiti si poarta cu lei a Babilonului…

Concursul Total Europa a fost sponsorizat de agentia Europa Travel, agentie specializata in oferte turistice in Europa la preturi low cost.

Imagini Muzee Berlin

Domul din Berlin

Cand e soare, se sta in fata Domului 🙂 Dar noi aveam treaba – suntem doar pe Insula Muzeelor, nu ?

Berlin: Insula Muzeelor

Unii au venit la muzeu cu cainele, cu haine traditionale 🙂

Altenational Galerie Berlin

Cea mai impresionanta cladire – Altenational Galerie

Muzeu Berlin: Intrarea la Muzeul Pergamon

Fatada muzeului Pergamon nu promite prea multe

Muzeu Berlin: Sala Pergamon

Dar odata ajuns inauntru, ramai cu gura cascata

Muzeu Berlin: Sala Pergamon

De pe scarile Pergamonului

Muzeu Berlin: Poarta Pietei din Milet

Poarta Pietii din Milet

Muzeu Berlin: Piata din Milet

Muzeu Berlin: Statuie imparat Adrian

Adrian, imparat roman

Muzeu Berlin: Mozaic roman

Si un superb mozaic din muzeu

Muzeu Berlin: Poarta Istar din Muzeul Pergamon Berlin

Poarta Ishtar – am stat minute in sir in extaz 🙂

Poarta Ishtar

Muzeu Pergamon Berlin: Poarta Ishtar

Si nu eram singurul

Muzeu Berlin: Lei Babilon

Celebrii lei babilonieni

Muzeu Berlin: Lei babilonieni

Muzeu Pergamon Berlin: Statuie Uruk

O statuie imensa ne invita sa descoperim civilizatia orasului Uruk

Muzeu Berlin: Statuie din Orient

 Muzeu Islamic Berlin

Muzeul Civilizatiei Islamice – la etaj

Muzeu Berlin: Palat Mshatta

Fatada palatului din Mshatta

 Insula Muzeelor din Berlin

Am iesit din Muzeul Pergamon pentru o gura de aer

Muzeu Berlin: Poster Nefertiti

Si am intrat in Neues Museum, celebra gazda a statuii lui Nefertiri

Muzeu Berlin: Neues Museum

Muzeul Nou Berlin: Statuie Cipru

Cipriotii – intotdeauna zambitori 🙂

Muzeu Berlin: Statuie egipteana

Aceste culori dateaza de aproape 5000 de ani !

Muzeu Berlin: Fresce Egiptene

Egiptul berlinez 🙂

Muzeu Berlin: Muzeul Nou Berlin

Una din galeriile din Neuesmuseum

Muzeu Berlin: Statui Romane

Nu sunt numai antichitati egiptene, ci si romane

 Zona mortii

In subsol, in zona mortii…

Muzeul Nou Berlin: Mumie romano-egipteana

Mumie fusion – mumificare egipteana, fata greco-romana !

Muzeu Berlin: Arta romana in Egipt

Muzeu Berlin: Bodenmuseum Berlin

Al treilea muzeu pe ziua de azi – Bodenmuseum !

Muzeu Berlin: Intrare in Muzeul Boden

Cu o statuie impozanta la intrare

Muzeu Berlin: Arta medievala

In interior, arta medievala

Muzeu Berlin: Altar german medieval

Un vechi altar german – ceva similar gasesti si in bisericile sasesti din Ardeal !

Muzeul Boden

Muzeu Berlin: Altar bizantin

Mai de pe la noi – un altar bizantin

Dansatori tango Berlin

Afara, insa cultura se manifesta prin tango

 Gimnastica Berlin

sau prin datul peste cap 🙂

Aeroport Berlin Tegel

In fine, cele trei zile s-au terminat prea repede. Asa ca a trebuit sa revenim in aeroportul Tegel in care vom astepta un avion intarziat…

 Avion Czech Airlines la Berlin

Care pana la urma a sosit… pe noapte 🙂

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii