Dintotdeauna mi-au placut rasariturile de soare in desert. Poate si pentru ca, de fiecare data, aveam parte de soare, cer albastru si de un aer curat si fresh. Nici in Wahiba Sands nu a fost altfel. Soare, frumos. Am iesit din cort, era foarte liniste. Nici nu erau prea multi turisti. Astazi, din pacate era practic ultima zi in Oman. Urma sa mergem insa la Wadi Shab, un canion pe care multi il considera cel mai frumos din Oman. A doua zi dimineata la ora 5 decolam spre Doha cu Qatar Airways si mai degraba spre Bucuresti.

Ne-am miscat destul de repede cu micul dejun, bagajele si am plecat la drum. Urma sa trecem pe la beduini, eventual sa ne dam putin si cu vreo camila, trebuia sa facem asta cu o zi inainte, dar incepuse furtuna de nisip. Dimineata asta insa era neasteptat de calma dupa ce toata noaptea trecuse batuse rau vantul. Am plecat din camp si, dupa ce am trecut pe langa niste camile iesite la pascut pe o mica pajiste verde (un soi de paradis al camilelor, presupun), am ajuns in satul de beduini.

Guvernul omanez a investit foarte mult pentru a oferi conditii beduinilor. Le-a construit sate, le-a tras toate utilitatile si au facut scoli. In ciuda faptului ca ai crede ca beduinii sunt niste barbari, saraci si nomazi, nu e chiar asa. Probabil ca cele mai pompoase case pe care le-am vazut intr-un sat din Oman sunt casele de beduini. Se pare ca stau aici in timpul anului scolar, cand copiii trebuie sa invete, apoi isi iau corturile, camilele si posibil si 4×4 si pleaca in desert. Dar incep sa cred ca noua generatie invatata cu asezari stabile si case luxoase cand vor ajunge “la putere” nu vor mai aprecia aceasta transhumanta si un obicei milenar va disparea. Ca multe altele de asemenea. Dar inainte de a vizita niste beduini, Ahmed ne-a mai facut o surpriza – inca o partida de “dune bashing”, de catarat cu jeepul pe dune de nisip. Evident, a urmat o noua sesiune de plansete si de “no, no, no” combinat cu chiote de bucurie. Si la fel ca in seara de dinainte, evident ca am sarit din masina cand am ajuns aproape de varful dunei pentru multe, multe poze si hahaiala.

Oprirea la beduni nu a fost cine stie ce. Da, am gasit un cort mare in care o femeie a incercat sa le vanda fetelor diverse bijuterii si haine in timp ce doua alte beduine se cuibareau plictisite pe cate un scaun. Ce a fost cu adevarat fain a fost o fetita beduina imbracata foarte colorat care a venit sa se joace in mijlocul nostru cu frate-sau.

Gata cu desertul nisipos, la drum! Ne oprim la vulcanizare pentru a ne umfla cauciucurile si presupun ca a fost cea mai fericita oprire a Ligiei… Porneam spre Sur, unul din marile orase ale Omanului si port important de pe ruta Indiei. Tot aici, daca am fi mai avut o noapte, am fi putut vedea cum testoasele isi depun ouale… Asta e, trebuie sa am un motiv puternic pentru care sa revin in Oman J.

Ne vom opri insa la Sur pentru a vizita o fabrica traditionala. Trecem de-a lungul unei faleze frumos amenajate precum cea din Muscat, pe langa nelipsita moschee Sultan Qaboos, si ajungem la fabrica de dhow-uri, vasele arabesti traditionale folosite si de legendarul Sindbad marinarul. Nimeni nu ne intreaba nimic, asa ca intram ca voda prin loboda si admiram cele doua dhow-uri in constructie. Arata absolut superb… Dar evident ca arhaicul santier naval nu poate sa fie decat la un brat al marii, asa ca nu pierd ocazia sa topai putin prin apa calda a marii si sa imi reintaresc opinia ca Sur este un Muscat mai mic – are moscheea Qaboos, Corniche, mare, dar si turnuri de aparare dintr-o alta vreme. La indemnul lui Ahmed, nu ratam ocazia sa ne urcam pe un dhow in constructie… Foarte fain.

Dar timpul trece repede si e musai sa ajungem si la Wadi Shams. Asa ca porniram pe autostrada de pe malul marii… Dar cum ne-am departat de Sur si ne-am apropiat de munti, un nor negru si amenintator se profila deasupra varfurilor stancoase si plesuve. Pare ciudat, dar in Oman chiar ploua si mai ales in sud, in zona Salaleh ploua chiar bine. De altfel, in timpul verii, sudul Omanului este atins de coada musonului indian si ploua zdravan, intreaga zona inverzindu-se. Atunci, numerosi turisti din peninsula araba dau navala in zona Salaleh pentru a experimenta ploaia. Ei bine, noi nu voiam sa experimentam ploaia, desi Ahmed o tot dadea cu “Inshallah”. Inshallah sa nu! De altfel, si el a ajuns la concluzia ca nu ar fi bine sa ploua cand suntem in Wadi Shab, pentru ca ar putea veni vreo viitura. Si nu ar fi distractiv deloc.

Am luat masa pe singurul hotel–resort la mare pe care l-am vazut in Oman. Nu neg sa existe, am vazut ceva de departe la Sur si am auzit ca ar fi si prin Salaleh mai multe, dar asta am vazut, asta spun. Marea majoritate a turistilor erau indieni (e drept, exista o puternica comunitate de indieni si rezidenta in Oman), asa ca bufetul de pranz a avut foarte multa mancare indiana. Dar buna… Asa ca dupa ce am capatat ceva calorii indiene, a venit vremea pentru ultima expeditie din Oman – in Wadi Shab.

Wadi Shab este de fapt un rau care se varsa in mare. Fix inainte de varsare, face un soi de lac sub podul peste care trece autostrada, asa ca inceputul trekkingului este cu o barcuta din aceea din parcul IOR… pentru a trece de pe un mal pe altul… iar niste baieti mai castiga cateva baisa.

De aici am luat-o sanatos la picior. Cerul era amenintator, dar, inshallah!, nu a plouat… desi la un moment dat am simtit niste picaturi de ploaie. Initial, am crezut ca Wadi Shab este foarte similar cu Wadi Bani Khalid pe care il vazusem cu o zi in  urma, dar, desi erau niste caracteristici comune, Wadi Shab este mult, mult mai impresionant… ganditi-va la doi versanti stancosi, framantati de vantul desertului, un adevarat canion prin care curge o apa verde, de un verde inchis, suparat si el de vreme.

Am mers pe jos mult, pe marginea prapastiei, urmarind firul verde al apei. La fiecare colt, o alta imagine superba, unde albul stancilor se combina cu verdele apei. Am coborat apoi la nivelul apei, traversand printr-un mic vad, si apoi mi-am continuat drumul, dribland zeci si zeci de stanci, urmarind o sageata rosie vopsita pe stanci. Ajung, in fine, din nou la nivelul apei… Ahmed si fetele au luat-o in fata, eu am ramas sa mai fotografiez sau filmez. Intreb pe cineva unde e drumul si imi arata inainte… a disparut sageata, dar cine stie… asa ca o pornesc pe muchia dealului in cautarea lacului enigmatic… Incep sa ma simt ca in The Lord of the Rings in drum spre Mordor… diferenta este ca nu am niciun inel si sunt singur… La un moment dat, catarat din nou, aproape de varf, cand drumul parea ca se invarte, vad jos, la vreo 100–200 de metri sub mine papucii rosii ai Ligiei… Aha… am ratacit drumul. Asa ca incerc sa cobor incet-incet pana cand ma infund… prapastia este mult prea mare pana la nivelul apei. Pana la urma, descopar poteca, intre timp apare si Ahmed care s-a prins ca a pierdut un client pe undeva pe drum.

Si parcursul pe apa e un soi de The Lord of the Rings saga. Trebuie sa traversezi niste ochiuri de apa inot, apoi revii pe niste limbi de pietris, pentru ca in cele din urma sa inoti spre o pestera… Ma rog, n-as fi facut asta, nu stiu sa inot, dar cel putin m-as fi balacit… Si pana la urma m-am si balacit cu sabia lui Damocles deasupra capului… baietii aia cu barca de la inceputul parcursului s-ar cara pe la ora 5 si jumatate. Dar, oricum, nu eram singuri, mai erau si niste americani, inclusiv o tipa cu insusiri de fachir… tot drumul inapoi, printre bolovani si pietre l-a parcurs desculta!

Dupa balaceala si lungul drum pe muchia canionului inapoi spre barca, i-am prins pe barcargii si am revenit la masina… Intr-adevar, Wadi Shab este incomparabil… o experienta exceptionala. Merita, merita, merita vazut si mers pe aici.

Am plecat apoi spre Muscat. In program, mai figura si vizita la Sinkhole, un lac cu apa verde, inconjurata de un mic masiv muntos. Din pacate, nu am mai avut timp, se innoptase, dar in mod  cert, dupa trekkingul prin Wadi Shab ni s-ar fi parut un pic meschin… Merita vazut inainte de Wadi Shab si, de fapt, daca vii direct de la Muscat, Sinkhole este primul!

Am intrat in oras printr-o autostrada noua care urca pe unul dintre masivele muntoase care domina capitala Omanului si de unde ai parte de o panorama minunata asupra unei parti din oras… Dar surprizele nu se opresc aici… Ahmed decide sa ne faca cinste si opreste la Al Sham Juice, unde am baut poate cel mai bun cocktail de fructe combinat cu juice din tot Orientul Apropiat! Shukran, Ahmed!

In cele din urma am ajuns la hotelul Hyatt… mai aveam doar putine ore de petrecut in Oman, asa ca era musai sa trecem din nou pe malul marii la o shisha de la revedere. Si cu ocazia asta ne-am intalnit si cu o familie de romani “omanezi”, aflati la sfarsitul a 5 ani de trai in Oman… urmau sa se mute in America… si cum am zis de atatea ori… pe langa excursiile si experientele pe care le traiesc datorita blogului, ma bucur nespus cand ma pot intalni cu romani prin zonele prin care bantui… aflu foarte multe lucruri si intalnesc lume foarte faina… din pacate, noi trebuia sa plecam de la hotel la 3 noaptea, ca altfel am fi plecat sa descoperim viata de noapte a Muscatului cunoscuta de localnici… eu mai vazusem ceva datorita Ralucai si lui Mansour, dar nu ar fi fost rau sa aprofundam.

Drumul spre Bucuresti a fost… de 5 stele. Daca de la Muscat la Doha am incercat sa dorm, desi zborul este cu putin peste o ora (cu tot cu decolare si aterizare), in tranzit am stat in Oryx Business Lounge unde am mancat ceva si mai ales ne-am dat pe net, iar spre Bucuresti ne-am lafait in business class… Aveam eu de gand sa scriu povestea calatoriei, dar eram prea obosit.

Cum ziceam, Omanul este o destinatie putin cunoscuta la noi si in mod nemeritat. Stiu ca multi va duceti la Dubai, iar acum, de cand cu ridicarea obligativitatii vizei de Emirate, mult mai multi dintre voi veti ajunge in Dubai. Daca va duceti in vacanta, puneti deoparte si cateva zile pentru Oman. Nu e nici prea departe, din Dubai faceti 6 ore cu autocarul pana la Muscat. Veti descoperi un altfel de Arabie – o Arabie mai autentica, mai traditionala, mai pitoreasca. Si asa veti combina o Arabie a recordurilor, o Arabie a vanitatii cu o Arabie “reala”… Dar mai multe sfaturi si ponturi de calatorie aflati in articolul de maine.

Imagini Wahiba Sands – Sur – Wadi Shab – Muscat

Buna dimineata in desert !

Locul de mic dejun 🙂

Pe aici ne-am dat aseara cu masina 🙂

Liniste si pace la primele ore in Arabian Oryx Camp

E timpul insa sa ne luam la revedere de la camp si de la caprita de la intrare

Pe drum, camile la pascut !

Cam asa arata o casa obisnuita din satul de beduini

Mai facem o tura pe dune… spre disperarea Ligiei 🙂

Iar cand ne oprim, poze dupa poze dupa poze

Ce frumoase sunt oazele din desert.. o explozie de verde

Happy in Oman 🙂

Inca o tura pe dune

Ma rog, lumea pare chiar fericita

In fine, ne linistim putin. La niste beduini intr-un cort de protocol comercial

O micuta beduina

Cat costa benzina in Oman ? Un leu litru’

Fabrica de dhow-uri din Sur

Si in Sur, ca peste tot, turnuri si cetati

Hmmm… niste nori cam suparati la orizont

Wadi Shab Hotel

Cel mai apropiat loc de un „resort hotel” la mare

Dar sa lasam hotelurile, e timpul sa ne imbarcam spre Wadi Shab

Start !

Culoarea apei este insa incredibila

Topaind printre stanci

Si de aici, am cam pierdut drumul… ar fi trebuit sa fiu jos, in apa !

Asa ca m-am apucat sa cobor

Si pana la urma, tot am ajuns cum necum in apa

Pe drumul spre iesire

Gata cu cel mai frumos trek din Oman – Wadi Shab

Muscatul vazut de sus

Cel mai bun juice din Muscat !

Un cocktail excelent !

Si din nou, la hotelul Hyatt. Pentru cateva ore doar

Pentru mine, a fost intotdeauna o placere sa ma intalnesc cu romanii „localnici”

5 dimineata… plecarea spre Doha 🙁

Iar in Doha, ce puteam sa facem altceva decat sa ne dam pe net ?

Ultimele ore ale acestei excursii de neuitat… Zborul Doha – Bucuresti

Am vizitat Omanul la invitatia celor de la Qatar Airways care au invitat trei bloggeri de travel din Romania pentru a descoperi aceasta destinatie. Se poate zbura la Muscat de 5 ori pe saptamana via Doha, iar conexiunea oferita de Qatar Airways este cea mai scurta dintre toate optiunile.