Mic ghid de călătorie în Hawaii

  09. Diamond head.JPG

Acum că s-a terminat serialul cu povești despre vacanța din Hawaii, m-am gândit să pun laolaltă o serie de informații, ponturi si sugestii în caz că aveți de gând să mergeți in viitorul mai mult sau mai puțin apropiat în Hawaii. Evident, lista nu este exhaustivă, așa că v-aș multumi dacă puteți adăuga câteva ponturi si sugestii 🙂

Când să mergi în Hawaii ?

Aparent cei mai mulți turiști nu merg în Hawaii atunci când este cea mai frumoasă vreme acolo ci atunci când vremea este foarte rea la ei acasă. Așadar aglomerația maximă este în perioada decembrie – martie cu un vârf în timpul sărbătorilor de iarnă. Cea mai bună vreme pt. călătorit în Hawaii este însă primăvara (martie-iunie) sau toamna (septembrie-octombrie). Iarna este cald (20-30 gr. C) dar ploua cam. 30-50% din timp.

 

Cum ajungi în Hawaii ?

Evident cu avionul prin SUA: din România veți face cel puțin 2 escale, una în Europa (Paris, Londra, Amsterdam sunt cele mai frecvente) și una pe coasta de vest a SUA (Los Angeles sau San Francisco probabil). Zborul cu tot cu escale dureaza minim 27-30h dar atenție la ce rezervați, pot fi și variante mult mai lungi, de 40-50h. Rezervați shuttle pt. transfer individual pt. sosirea în Honolulu (recomand Johnny Cab Honolulu 25 $ de la aeroport în Waikiki) sau mașină de închiriat (https://www.discounthawaiicarrental.com/   sau https://www.carrentals.com/  vă pot găsi cea mai bună cotație disponibilă) dacă zburați direct în altă insulă.

 

Formalități și vize

Aveți nevoie de viza SUA pentru a merge în Hawaii, deci ocupați-vă să o obțineți din timp. De asemenea, viza SUA este necesară chiar dacă aveți o altă destinație finală dar tranzitați vreun aeroport din SUA. Nu mai elaborez acest subiect, este tratat suficient pe internet.

 

Cum călătoriți prin Hawaii ?

Călătoriile între insule sunt posibile numai cu avionul, ferryboat-urile au fost desființate pentru că accidentau balenele care mișună prin apele acestea. Liniile aeriene locale sunt Hawaiian (singura care opereaza Boeing-uri 737), Island Air (zboară pe ATR-uri precum cele ale Tarom de pe cursele interne), Go! Airways (renumiți pentru neseriozitate, anulează multe zboruri, întârzie) și Mokulele Airways (zboară pe avioane foarte mici, cu unul – două motoare, max. 6-10 pasageri, te cântăresc la urcare pt. a-ți repartiza locul, sunt distractivi :).

În Oahu puteți circula cu autobuzul dar este mult mai convenabil cu mașina închiriată. Pe celelalte insule, autobuzul nu este o opțiune deci folosiți mașini inchiriate.

Nu aduceți și nu luați cu voi din Hawaii produse agricole, plante, animale de companie sau de orice alt fel, fără un research serios înainte. Din câte știm, toate sunt interzise, făra apobare specială.

 

Cum închiriați / circulați cu mașina ?

Asigurați-vă închiriați de la o companie mare, națională (Avis, Hertz, National, Dollar, Enterprise sunt OK). Rezervările de mașini de închiriat nu obligă clientul la nimic. Dacă vă răzgândiți, nu e problemă, doar faceți-le o favoare și anunțați-i.

Faceți neapărat rezervare online ca să obțineți un cost decent. Dacă mergeți direct la biroul agenției vă tratează ca și client “walk-in” iar prețurile sunt mult mai mari. La închiriere vi se comunică costul total, inclusiv asigurările opționale (RCA, Casco, asigurare pierdere chei, asigurare persoane etc). Recomandăm să optați numai pt. RCA și Casco.

Dacă nu vreți să plătiți niciun fel de asigurare, nu închiriați Jeep-uri sau decapotabile – aparent astea sunt sparte cel mai des în scopul prelevării obiectelor de valoare și a pieselor de schimb – operațiunea e numită de localnici “harvesting” și dvs. veți suporta orice stricăciune a mașinii sau vă veți petrece vacanța dând declarații la poliție.

Nu se percepe nici o garanție pentru mașină. Doar se blochează pe card suma de plată. Plata efectivă se face la returnarea mașinii, fie cu card fie în numerar. Veți găsi numai mașini cu transmisie automată, se conduc ușor, eventual faceți un tur în jurul parcului de mașini ca să vă acomodați dacă nu ați mai condus așa ceva.

La preluare, inspectați mașina și asigurați-vă că nu este lovită (mai ales dacă nu ați cumpărat asigurările) și că are rezervorul plin. Puteți alege între a o aduce înapoi cu rezervorul plin (orice lipsă va fi taxată la cca. 6 $ / galon) sau a plăti un rezervor plin firmei rent-a-car la cca. 3,75$ /galon. De obicei, cea mai economică variantă este să faceți dvs. plinul. Până la un galon lipsă nu contează (doar asigurați-vă că acul indică plin sau pe aproape) deci nu trebuie să faceți plinul în fața aeroportului.

La benzinărie totul este pre-paid: dacă faceți plinul, mergeți înăuntru și anunțați vânzătoarea, ea va porni pompa dar va trebui să-i lăsați ceva garanție: în Maui acceptau permisul de conducere (chiar cel românesc) dar în Oahu vor doar numerar (și ți se oprește pompa exact la suma pe care ai lasat-o) sau cardul de credit, pe care eu prefer să nu îl dau din mână niciodată. Benzina costă 4$ /galonul deci e mult mai ieftină decât în România.

Atenție, distanțele sunt exprimate în mile (1,61km) iar benzina se măsoară în galoane (3,78 litri). Amenda pentru exces de viteză este în jur de 250 $. Majoritatea hotelurilor vă taxează separat 10-15 $ pe locul de parcare pe noapte.

 

Unde stai în Hawaii ?

Variantele de cazare sunt foarte variate, de la hoteluri unde camera cea mai ieftină costă 600$ pe plaja Ka’anapali din Maui până la un cottage de 8 persoane disponibil pt. închiriat cu 100$ pe noapte pe plaja din North Shore în Oahu sau chiar mai ieftin pe Windward Coast. Căutați cu atenție pe site-urile de booking americane: Expedia.com, Orbitz.com, Booking.com, Hotels.com.

 

Unde mănânci în Hawaii ?

Cu mâncarea este o adevărată problemă în SUA, în special pentru cei care nu sunt fani fast-food & prăjeală. Am descoperit că, dintre marile rețele de restaurante, Hard Rock Café și Wolfgang Puck au și mâncare mai sănătoasă (salate, supe, pizza mai simple). Bineînteles, există peste tot restaurante locale specializate pe toate gusturile, așa că e important să vă faceți propriul research pe destinație.

În Honolulu, comunitatea japoneză este foarte numeroasă și veți găsi multe restaurante de sushi. Waikiki este plin de tourist traps (“capcane pentru turiști” – restaurante proaste și scumpe) așa că documentați-vă înainte.

 

Băuturi alcoolice în Hawaii

Atenție, ca oriunde in SUA, pentru orice băutură alcoolică trebuie să prezentați un act de identitate care să dovedească că aveți peste 21 de ani. Indiferent că sunteți student sau pensionar. Așa e legea și nu se discută. Deci când aveți chef de o bere sau două luați degrabă pașaportul sau permisul de conducere la voi.

 

Bani / Prețuri / Taxe

Dolarul este foarte slab acum (2014) deci veți găsi multe prețuri bune oriunde in SUA. Atenție însă, preturile afișate nu includ taxe și acestea vor fi adunate pe chitanța finală.

În Hawaii, taxa este de 4% deci adunați întotdeauna taxa la prețurile afișate. Spre exemplu, un iaurt de 2,99$ (preț afișat) va costa la casă 3,11$. Nu are rost să protestați, la ei se face așa dintotdeauna, probabil veți reuși doar să îi confuzați.

 

“Tips” pt. servicii

În SUA se obișnuiește să se lase bacșiș (numit “tip” sau “gratuity”) tuturor lucrătorilor din servicii și turism. Ei sunt plătiți cu salariul minim pe economie, iar dacă vor să facă bani își vor da silință să te facă să te simți foarte bine. Așadar, nu ezitați să lăsați un “tip” generos dacă v-ați simțit bine. La restaurant se lasă între 10% și 20% din valoarea notei de plată (verificați dacă a fost deja inclus sau nu – obiceiul este să nu îl includă), la diving cam 5$ pe tanc (deci 10$ dacă ai făcut 2 dive-uri în aceeași zi), la fel 5$ de persoană dacă beneficiați de serviciile unui ghid bun.

Imagini Hawaii

Ghid turistic Hawaii: Hawaiian Air

Hawaiian Airlines – compania aeriana din insule

 

 

Ghid de calatorie in Hawaii: Chrysler inchiriat in Hawai

Chrysler-ul inchiriat

 

 

Ghid de calatorie in Hawaii: Aston Sunset Suite

Aston Sunset Suite

Ghid de calatorie in Hawaii. Aston Sunset suite Hawaii

 

Ghid de calatorie in Hawaii Bucataria din Aston Sunset suite

Bucataria din suite

 

 

Ghid de calatorie in Hawaii: De garda la Burger King

De garda la Burger King

 

 

Ghid de calatorie in Hawaii: bacsis SUA

Bacsisul – aceasta institutie americana

 

 

Ghid de calatorie in Hawaii: Oahu North Shore

Oahu North Shore

Ghid de calatorie in Hawaii: Hula Show

Dansuri hawaiiene – Hula Show

 [mwi-product sku=”TA001,TSAKEYXXX,TA016″ img_width=”200″ desc=”false” type=”add” btn_color=”blue” btn_link=”button” cols=”3″ ]

Categorii:
SUA

Comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest